Budapesta

Nu mi-e usor sa scriu despre Budapesta. De ce, pentruca este atat de mare acest oras, cu o istorie atat de bogata si atat de multe facilitati pe care le ofera turistului, ca ar fi ridicol de crezut ca intr-un articol de blog de 4-5 pagini, se poate descrie ce inseamna intr-adevar Budapesta din punct de vedere turistic.

De altfel, eu voi incerca sa redau succint, cateva din impresiile la nimereala ale mele legate de Budapesta, acumulate in zeci de vizite efectuate dealungul a multi ani, care eventual sa fie de ajutor viitorilor vizitatori ai acestui oras.

Cateva date generale

Budapesta este inutil sa specific ca este capitala Ungariei. Dar probabil ca nu toata lumea stie ca pana la sfarsitul primului razboi mondial, tara se numea Austro – Ungaria si Budapesta impartea frateste cu Viena titlul de capitala. Si ca sa fiu mai exact, Budapesta era fratele mai mic, motiv pentru care, atunci cand s-a ivit ocazia, adica dupa tratatul dela Trianon in 1920, Ungaria a preferat sa piarda 70% din teritoriu, dar sa devina stat independent, cu capitala Budapesta.

La momentul acesta, Budapesta era deja un mare oras al Europei.

Ungurii s-au stabilit in campia Panonica prin anul 900 si se pare ca sunt originari din Asia.

Se spune ca prin anul 1200 a inceput sa se infiripe asezarea ce va deveni Budapesta.

Asezarea a crescut, datorita faptului ca avea o pozitie foarte strategica, la rascrucea tuturor drumurilor Europei. Dar aceasta pozitie strategica a fost si motivul multiplelor necazuri ale Budapestei dealungul veacurilor. A fost calcata de mongoli prin secolul XIII, de turci, care au stapanit vre-o 150 de ani, apoi de voie de nevoie s-au unit cu Austriecii si dupa cum spuneam in 1920 s-au declarat independenti, dupa ce in 1919 se declara si o Republica Sovietica in Ungaria care a rezistat cateva luni.

Al doilea razboi mondial i-a adus pe nazisti in Ungaria pe post de prieteni si aliati, iar dupa 1945, rusii au transformat Ungaria intr-un membru al lagarului socialist.

Se pare insa ca firea ungurilor nu-i prea ajuta sa fie supusi asa ca in 1956 s-au revoltat impotriva dominatiei ruse. N-au reusit sa scape de ea. Unii, vre-o 200 de mii, au fugit in vest. Restul, chiar daca au ramas in Ungaria, au primit unele inlesniri privind calatoriile in strainatate, privatizarea micilor meseriasi, o oarecare independenta educationala si culturala.

De atunci a ramas zicala, desigur in soapta, ca „Ungaria este cea mai vesela baraca in lagarul socialist”.

A trecut de atunci mai bine de o jumatate de secol. Ungaria este membra cu drepturi egale in concertul Uniunii Europene, dar tot recalcitranta si tot in criza economica. Oricat de mandru, tafnos si bataios ar fi poporul maghiar, se pare ca nu reuseste sa se ridice peste nivelul unui „frate mai mic” nu cu austriecii, nu cu nazistii, nu cu comunistii si se pare ca nici acum cu europenii.

Dar hai sa lasam politica si sa vorbim de Budapesta orasul turistic.

Orasul are doua parti distincte: Buda malul drept si Pesta malul stang al Dunarii. Cele doua parti ale orasului s-au unit in 1875 intr-un singur oras, care azi are 1.7 milioane de locuitori.

Budapesta este considerat unul din cele mai frumoase orase din Europa. Orasul a fost construit pe parcursul a 800 de ani, zi cu zi: palate regale, castele imperiale, biserici, catedrale, poduri peste Dunare, parcuri, gradina botanica, zoologica, parc de distractii, muzee, galerii de arta, zeci, poate sute de bulevarde, zeci de mii de cladiri in majoritate zdrobitoare opere arhitectonice demne de cele mai pretentioase manuale si albume de arta. De aceia am spus ca este greu de descris Budapesta turistica, pentruca sunt prea multe de spus. Se pot scrie carti si s-au scris carti despre Budapesta.

De aceia, nici nu voi incerca sa sistematizez ceva. Am sa scriu de-a valma amintiri si impresii asa cum imi vin in minte. Ce nu veti gasi in cele ce urmeaza, le veti gasi in sutele de ghiduri turistice existente, manuale de istorie, de arta, de arhitectura, albume de fotografii, sau pe internet.

In ce priveste fotografiile, cred ca am peste o mie de fotografii facute in Budapesta, dealungul a 40 de ani de vizite consecutive. Va voi scuti de ele. Voi posta doar cateva, dintre cele mai noi. Restul, va las sa le faceti singuri.

Cum se ajunge la Budapesta

La Budapesta se poate ajunge cu vaporul pe Dunare si exista un debarcader pentru pasageri, cu trenul de regula in gara de est in centrul orasului, sau cu avionul la aeroportul international care este la cativa kilometri de centrul orasului, sau cu automobilul, existand o retea daca nu foarte deasa, dar rational conceputa de autostrazi, care iti permit ca in trei ore sa fii in Budapesta dela oricare dintre granitele ei.

Posibilitati de cazare sunt multiple. Trebuie sa stiti ca hotelurile in Budapesta nu sunt si nu au fost niciodata ieftine. Dar locuitorii orasului din totdeauna au inchiriat camere in particular, fie prin agentiile de turism, fie prin internet, fie agatand clientii direct din gara. Inconvenientul este ca trebuie sa cunosti limba. Sunt putini locuitori ai orasului, de regula doar cei mai tineri, care vorbesc engleza. Cei in varsta in schimb, vorbesc germana. Un alt inconvenient este ca aceste camere de inchiriat, sunt in cladiri vechi de peste o suta de ani, care au etaje inalte de cate patru metri si fara lifturi. Asa ca daca ai norocul la o gazda la etajul trei spre exemplu, ai o suta de trepte de urcat de regula cu unul sau doua geamantane (ca de aia esti turist).

Ce trebuie vazut neaparat in Budapesta   

Spuneam ca Budapesta este un oras foarte frumos si o prima vizita, fie si de cateva zile nu este suficienta pentru a vedea tot ce merita sa fie vazut.

Turistul care ajunge la Budapesta, dupa ce se primeneste, va face prima lui incursiune pe malul Dunarii. Si nu-i va parea rau. Mai mult decat atat, l-as sfatui sa se urce pe un vapor care face tururi de cate o ora si jumatate pe Dunare. Vapoarele pleaca dela debarcaderul ce se afla pe malul stang, intre podurile Erzsébet si podul de lanturi „Lánchid”, undeva in fata hotelului Mariot.

Vaporul il va duce spre vest in lungul malului stang pana la insula Margareta, permitandu-i sa admire de aproape: Teatrul „Vigado” hotelul Intercontinental, hotelul Sofitel, Ministerul de Interne, hotelul „Patru anotimpuri”, Biblioteca Parlamentului si Parlamentul, in timp ce pe malul celalalt la distanta se vor vedea: Biserica Sf. Ana, Biserica reformata, Sfanta Elisabeta, Catedrala Matei Corvin, Bastionul pescarilor, Castelul Buda, Strada Tunel, Citadela, Monumentul Gellert, Monumentul eroului Sovietic, Biserica din pestera. Toate aceste puncte de atractie, care fiecare in parte este o bucatica de istorie a civilizatiei, sunt inconjurate de sute de cladiri in diferite stiluri arhitecturale, specifice epocilor in care au fost construite, de alungul celor 800 de ani de istorie a orasului.

Ghidul electronic, in timpul calatoriei povesteste in cel putin 15 limbi, date istorice despre fiecare obiectiv. Dar din experienta stiu ca turistul este atat de buimacit de frumusetea peisajului ca nu retine nimic din ce aude. Asa ca ar fi bine sa citeasca inainte cate ceva despre obiectivele ce urmeaza sa le vada. Dar nici asta nu se intampla, asa ca in speranta ca eu as avea mai mult noroc in a fi ascultat, iata cea mai scurta descriere posibila, pentru obiectivele cele mai remarcabile:

  • Sala „Vigado” – construit in 1860, renovat 2006, gazda Ansamblului folcloric. In timpul verii, se obisnuieste sa se organizeze pentru turistii straini, spectacole de arii din operete, foarte mult gustate de public, de obicei joi seara, teatrele fiind in vacanta.
  • Ministerul de interne – cladirea a fost o banca initial, construita in 1905.
  • Hotelul „Patru Anotimpuri” fost Palatul Gresham,construit 1906 ca societate de asigurari.
  • Parlamentul – Construit in a doua jumatate a secolului XIX in stil gotic cu tenta englezeasca (zic eu). Are 270 metri lungime, 120 latime la mijloc si 96 metri inaltime. Constructie foarte ambitioasa, foarte frumoasa si foarte scumpa. Dar „casa tarii” merita asa ceva.

Parlamentul poate fi vizitat, dupa un orar care se cam schimba functie de activitatea cotidiana.

  • Castelul Buda – constructia ei a inceput in secolul XIII si a trecut prin multe faze de adaugiri, distrugeri, reconstructii, renovari si transformari pana la ce se vede azi. Ultima mare reconstructie s-a incheiat in 1980, devenind un mare centru cultural, cu trei muzee si o mare biblioteca. Lucrari de modernizare continua si acum, cu bani europeni dar si cu scandal din diferite motive. Castelul are ce arata vizitatorilor, asa ca nu ezitati, daca va plac aceste lacase.

Ceiace merita deasemeni sa fie vazut, este intregul cartier din zona castelului, cu buticurile, chioscurile si restaurantele ei. Desigur, asta nu se vede de pe vapor.

De altfel, toate obiectivele de pe malul drept al Dunarii, adica din Buda, trebuiesc vazute fie dintr-un autobus care face tururi de oras pentru turisti si care pleaca din piata „Déák Ferencz Tér”, fie cel mai bine, pe jos. Pentru asta te urci sus la Buda cu un autobus si apoi circuli pe jos printre obiectivele turistice amintite, printre stradutele medievale ale cartierului, zecile de terase – berarii, intri in muzeele mai mari sau mai mici care functioneaza in casele si palatele vechi renovate. Vizita punctelor turistice cele mai importante din Buda amintite mai sus, necesita cel putin o zi intreaga. Repet, este vorba de o vizita de suprafata.

In mod similar, obiectivele din Pesta, altele decat cele ce se vad de pe vapor, trebuiesc vizitate separat si de preferinta pe jos. Este vorba de Bulevardul Andrasi, pe care fiecare cladire este o bucatica de istorie a civilizatiei, Piata Eroilor Neamului cu statuile tuturor rerilor Ungariei, Muzeul National, Muzeul de Arta Moderna, Parcul de distractii, Gradina Zoologica, Gradina Botanica.

Deasemeni, merita o privire si Sinagoga din strada Dob, considerata una din cele mai mari din lume. Veti putea vedea un mic uzeu al comunitatii evreiesti. Budapesta a  pierdut in holocaust 250,000 de evrei.

Pentru amatorii de shopping, recomand o plimbare pe Váci útca, dar in special celor care au bani multi. Altfel, va trebui sa va multumiti cu privitul, pentruca preturile nu sunt deloc modeste. Dar si de privit merita. Atmosfera conteaza. Si aceasta este intr-adevar foarte turistica si mai ales foarte internationala.

Sa aveti grija sa nu va prinda seara pe strada Váci, fara bani unguresti. Dupa ora opt seara, se schimba cursul la toate casele de schimb, astfel incat pierderea poate fi de 20-30%. Oficial nimeni nu primeste valuta straina.

Pentru cei ce vor sa cumpere si sa se distreze, dar la preturi normale, le propun o vizita la centrul comercial „West End” de langa gara de vest a Budapestei si unde la etajele subterane se pot cumpara tot felul de produse ieftine incepand cu clatite, pateuri, prajiruri, T-shirt-uri, blugi, pantofi, genti, geamantane, carti, cosmeticale, lenjerie de dama, telefoane mobile, toate suspect de ieftine, toate „de firma” si toate fabricate in China.

La etajele superioare in numar de trei, veti gasi magazine ale tuturor firmelor din lume care se respecta, de la Marks & Spencer la Dolce Gabbana, dela Speedo la Timberland si de la Max Factor la Clinique, care vand intr-adevar produse ale acestor marci, la aceleasi preturi ca la Londra, Paris, sau Moscova, dar care produse, am eu o banuiala ca nu sunt straine nici ele de China.

Veti gasi de asemeni cofetarii, cafenele si restaurante intr-adevar cu gust decorate si cu produse la cel mai inalt nivel din punct de vedere calitativ, servite de chelneri cu adevarat profesionisti, pentru care a servi publicul este o meserie pe care o fac cu deferenta, bun simt si mandrie. Bunaoara, este un restaurant in dreapta magazinului C&A dela etajul doi. Daca va puteti permite 50 de euro pentru o masa de persoana, intrati. Merita.

Pentru automobilisti: este bine de stiut ca masinile cu numere straine sunt dea dreptul vanate in Budapesta si asta din cauza locurilor de parcare putine. Foarte repede te poti trezi cu masina blocata. Atunci trebuie sa iei un taxi pana la firma care are in administrare asest sistem, sa platesti amenda si apoi sa te intorci la masina sa astepti mecanicul sa vina sa-ti elibereze masina. Amenzile si tot tacamul sunt de ordinul a 100 euro. Asa ca atentie marita.

Dar una peste alta, Budapesta este un oras care trebuie vazut. Dupa umila mea parere, cred ca se bate pentru unul din primele cinci locuri printre capitalele Europei si eu le-am vazut pe majoritatea lor. Nu este numai frumusetea orasului, nu numai diversitatea arhitecturala a cladirilor, dar intreaga atmosfera a orasului, care este cred eu, unica.

Budapesta are sapte poduri peste Dunare, fiecare cu istoria lui. Toate aceste poduri au fost distruse la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial de catre trupele germane in retragere. Au fost priele obiective recladite si nu a fost usor. Podul de lanturi trebuie vazut seara iluminat. Este o feerie. Observati ca la capetele podului sunt cate doi lei sculptati, care sunt cu gura deschisa si le lipseste limba. Intrebatii pe localnici si o sa va spuna povestea lor.

 Nu te vei simti niciodata la Paris, Londra sau Bucuresti, ca la Budapesta si bine ‘nteles invers. Si aceasta cu toate ca Budapesta necesita inca multe si costisitoare lucrari de reconstructie si renovare. Aceasta este o problema de bani si bani dupa cum stiti, nu sunt prea multi in tarile recent atasate Uniunii Europene. Cu toate astea, ori de cate ori revin la Budapesta, vad ceva nou, vre-o cladire curatata siredecorata, fie o strada cu pavaje noi, fie un vechi teatru redeschis dupa renovare.

Pentru cine merge la Budapesta este important sa stie cateva lucruri:

  • Budapestanii au un cult fata de turisti si fac tot posibilul sa-i multumeasca.
  • Serviciile turistice sunt de cea mai buna calitate, dar nu ieftine, incepand cu hotelurile si continuand cu restaurantele, spectacolele si vizitarea muzeelor.
  • Politia este intransigenta cu automobilistii care nu respecta legea.
  • Populatia este foarte saritoare daca aveti intrebari, dar nu prea vorbesc engleza.
  • Se mananca excelent in restaurantele din Budapesta, desi orice nutritionist va va spune ca mancarea nu este si sanatoasa, dar cateodata mai trebuie mancat si gustos.
  • Tinerii dornici de distractii, au la dispozitie zeci de discoteci si cluburi pentru toate buzunarele. Si ungurii stiu sa petreaca

Dupa parerea mea, cea mai scurta vizita la Budapesta ar trebui sa fie dela trei zile in sus, pentru a ramane cu ceva si mai ales pentru a-ti face pofta sa revii cat de curand.