Murau – Kreischberg

Mur – este un rau de munte in Austria central – sudica.

Murau – este un orasel pitoresc asezat pe acest rau, la cca. 90 km. nord de orasul Klagenfurt si cca. 100 de km. sud – est de Salzburg.

Sankt Georgen ob Murau este un grup de 3 -4 sate, care impreuna cu orasul Murau, formeaza ceiace se cheama zona Kreischberg – o zona de dealuri si munti pe malul drept al raului, malul sudic si care este o trecere dela deal la munte, dela cca. 850 la aproape 2000 de metri, ceiace permite existenta unor partii de schi de foarte buna calitate, deservite de un lant de telescaune dupa ultima expresie a tehnicii ceiace nu-i putin, daca tinem cont de faptul ca in ultimii ani in acest domeniu, „ora exacta” in lume se da in Austria.

Zona nu are nimic deosebit. Este o vale intre dealuri si munti nu prea multi nu prea inalti si nu prea abrupti, dar care permit desfasurarea unor activitati turistice si sportive in tot timpul anului. Incepand cu schii, golf, rafting, drumetii pe jos sau cu biciclete de munte, trasee de 2 km. pentru oameni mai in varsta care vor numai sa respire aer curat si pana la trasee grele de zeci de km., pentru toate varstele si toate poftele.

Am poposit in zona acum a cincea oara. Am inceput sa scriu aceste randuri la „Club Appartement Hotel am Kreischberg” in 14 mai 2012, unde am stat de fiecare data cand am fost aici.

Hotelul este un complex de patru cladiri cu cate patru nivele, exteriorul din lemn (doar suntem in Austria), cu un total de cca. 150 de apartamente, restaurant, piscina, sauna, jacuzzi. Ceiace mie nu-mi place, sunt terasele, a caror pereti sunt din sticla material care nu se prea potriveste cu lemnul si cu atat mai putin cablurile de sustinere a teraselor, ca sa nu mai vorbim de culoarea, sau mai precis de lipsa de culoare a lemnului. Dar… arhitectura este o problema de gust, care trebuie sa fie conforma cu cerintele celui care plateste lucrarea si nu a celui care se uita. Oricum, mie tot complexul imi aminteste de un lagar de concentrare, decat de veselele case de vacanta austriece care sunt peste tot in jur. Interiorul in schimb este amenajat patru stele anul 2012.

Acest resort este administrat de un grup din Ungaria, motiv pentru care majoritatea clientilor sunt din Ungaria si chiar o parte din personal sunt vorbitori de limba maghiara. Amintesc acest fapt, pentruca se simte. Cineva care este obisnuit cu ospitalitatea austriaca, la inceput va fi neplacut impresionat de unele reguli sau obiceiuri ale casei, care amintesc vag de obiceiurile din hotelurile fost „socialiste”. Spre exemplu schimbarea prosoapelor o singura data pe saptamana, sau obligativitatea de a-ti face singur curatenie in apartament, si aceasta intr-un hotel in Austria de patru stele.

Una din partiile de schi se afla la doua sute de metrii de hotel.

Resortul este amplasat in satul numit Sankt Lorenzen ob Murau, la o distanta de 7 km. de orasul Murau. Mai este inca un complex mare asemanator, inca vre-o 3 hoteluri mai mici si camere sau apartamente de vacanta de inchiriat in mai fiecare casa din sat.

Toate casele din sat sunt in stil specific austriac, cu balcoane si flori, cu gradini unele mai originale decat cealalta, desigur totul extrem de austriac, adica extrem de aranjat si curat.

Satul Sankt Lorenzen ob Murau are vre-o 200 – 300 de case si impreuna cu vecinul Sankt Georgen ob Murau insumeaza cca. 1500 de suflete, 2-3 restaurante de familie, o cofetarie care e si brutarie, un gater, o piscina deschisa cu restaurant si terenuri de tenis, teren de golf cu 18 gauri, magazin InterSport si cateva gospodarii cu ferme de vaci, destul de prezente in aer dupa ploaie.

Cele doua sate se intind pe malurile raului Mur. Pe malul drept, unde se afla satul Sankt Lorenzen, este plasata si calea ferata ingusta, care candva era principala cale de transport in regiune si care acum este folosit drept tren de vacanta foarte gustat de copii si pentru transport ocazional de marfuri.

Sezonul turistic practic dureaza tot anul, cu deosebirea ca iarna turistii sunt mai mult tineri, schiori, iar in celelalte anotimpuri, sunt mai degraba turisti familisti cu copii si care gusta cu multa placere excursiile in zona pe diferitele trasee turistice. Sunt sumedenie de trasee pentru drumetii in zona, nu foarte grele, dimpotriva placute si care trec pe langa vechi fabrici de cherestea, mori, microhidrocentrale in functie, mici cascade.

 In ultimele zile, am colindat pe vre-o cateva trasee, unul in lungul raului pe vre-o 5 km., unul in jurul satului cca. 5 km. si unul in sus spre varfuri, dar n-am ajuns decat la vre-o 1200 metrii inaltime. De sus se vede toata valea in toata splendoarea ei.

Orasul Murau, este de fapt un orasel cu 2000 de locuitori, dar care exista ca oras de prin secolul XIII.

Este un oras linistit si extrem de curat, care se lauda cu titlul de oras al berii, titlu pe care imi scapa cine si cand i l-a dat si cu ce ocazie. Cert este ca are o fabrica de bere si un muzeu al berii.

Deasemeni are vre-o patru biserici si un castel impunator care domina orasul de pe un deal. Si castelul si manastirea si inca cateva edificii sunt de prin secolele XIII – XVI, sunt restaurate si mobilate corespunzator, si prezentate turistilor ca ceva ce trebuie vazut (desigur contra cost).

Populatia traieste din agricultura, lemn si turism. Si toate sunt facute cu seriozitate, as spune cu religiozitate. Aceasta incepand cu curatenia care se vede in grajduri prin usile deschise, vasele de flori agatate de felinarele de pe ulitele satului, promptitudinea si deferenta cu care mi-au verificat acumulatorul la „Volkswagen service” cand am fost la ananghie si terminand cu respectul cu care te saluta pe tine cumparator tanar sau batran, femeie sau barbat, cea mai in varsta vanzatoare din orice magazin, indiferent daca cumperi sau nu cumperi.

Zona nu se compara cu resorturile de schi din Dolomiti, din Italia sau Franta. Nu sunt restaurante luxoase si cluburi de fite. Mai degraba seamana cu Elvetia, dar o elvetie mai putin aroganta, mai umana, mai prietenoasa. Este o zona de turism si sport poate de un stil mai vechi, dar un loc unde poti sa te recreezi vara-iarna si tu si familia ta, sa-ti cureti plamanii de fumul oraselor si creierul se stresul muncii de zi cu zi. Recomand cu toata caldura acest loc de odihna tuturor celor cu varsta intre 20 si 80 de ani. Este frumos, linistit, curat si mai ieftin decat multe alte locuri.

Este un colt de rai cum nu te astepti sa intalnesti intr-o tara atat de civilizata si capitalizata ca Austria.

Nu pot incheia acest articol, fara a aminti doua lucruri interesante ce pot fi vazute in acest sat.

Sankt Lorenzen ob Murau se lauda cu cel mai mare pod din lemn din Europa, 40 metri lungime si 550 mc. de lemn incorporat.

  1. La capatul podului cu pricina, se afla casa sculptoritei locale, care a creiat cele cateva sculpturi din sat si care expune si in curte cateva opere interesante. Presupun ca ele sunt si   de vanzare. Nu am intrebat.