Dece Delphi

Adevarul e ca nu mai sunt la curent cu ce se invata in scoli, dar pe vremea mea, am invatat despre istoria Greciei antice, despre istoria Romanilor, a imperiului bizantin si asa mai departe.

Desigur, totul a fost ceva asa de poveste, pentruca  pentru noi, toate erau atat de departe, atat in timp cat si in spatiu. Intamplari cu 2-3 mii de ani in urma, cand noi copii fiind, habar nu aveam despre ce a fost, fie si inainte de ne-am nascut noi si la distante de 2-3 mii de kilometrii, cand pentru noi, calatoria de 100-150 de kilometri pana in satul bunicilor intr-o vacanta, era o aventura demna de pana unui Creanga.

Anii au trecut. Este drept, timpul nu s-a comprimat. Grecia antica a ramas tot la 2500 de ani de noi, in timp. Dar spatiul s-a comprimat intr-atat, ca tot pamantul a ajuns un sat asa mai mare. Este chiar denumit „satul global”.

Asa se face ca toata lumea circula in toate directiile si viziteaza locuri la care lumea nici nu visa cu cativa ani mai inainte. Poate ca numai frecventa vizitelor la bunici sa nu se fi schimbat, in rest …

Asa se face ca in Grecia fiind si rasfoind ghidurile de calatorie pe care grecii ti le pun la dispozitie cu mare placere in toate hotelurile, am citit si despre Delphi, despre locurile si intamplarile ramase in istorie din antichitate si ca orice turist, mi-am zis ca ar fi interesant de vazut acele locuri, care candva in copilarie ne-au aprins imaginatia pe deoparte, pe de alta parte ne-au facut zile fripte la scoala.

Eram cu masina in drum dela prietenul meu Kostas, (despre care spuneam intr-un alt articol ca are niste apartamente de vacanta de inchiriat pe malul marii la Nea Messagkala, la poalele Olimpului), spre peninsula Peloponez, mai precis spre Patras.

Drumul trece prin Larissa, Farsala, Lamia si apoi Amfissa, care se afla la mai putin de 10 km. de Delphi. Mi-am zis „dece nu?”, am facut stanga si am intrat in oras.

Orasul Delphi

 

Orasul Delphi, este de fapt un sat mai mare, plasat intr-o vale numita Phocis. Soseaua nationala este si strada principala pe o lungime de aproape un km. Desi este strada principala  si este si sosea nationala, este atat de ingusta incat circulatia este cu sens unic, dinspre vest spre est. Circulatia in sensul invers, se desfasoara pe o strada paralela si mai ingusta decat soseaua aceasta. In afara acestor doua strazi sa zicem in lungul localiratii, mai sunt vre-o doua strazi paralele si cateva stradute de legatura in panta.

Oraselul are cca. 2500 de locuitori si probabil in majoritate isi castiga existenta din turism. Cred ca sunt mai bine de 50 de hoteluri dela 5 stele pana la „fara”, cateva zeci de bufete, cafenele si restaurante, unele cu pretentii, muzeul si doua site-uri arheologice. Trebuie sa mai adaugam cateva zeci, poate o suta de pravalii care vand tot felul de produse cu iz de antic probabil fara pretentii de autenticitate, o statie de benzina si un atelier mecanic alaturi.

Cam asta e tot. Cladirile si nu numai, sunt destul de ponosite sau daca vreti, mentinute cu greu pe linia de plutire. Se simte din plin criza si prin faptul ca in dupa amiaza cand am ajuns, prin bufete, baruri si restaurante, vedeai consumatori evident localnici, in loc de turisti.

Am pus pe seama crizei impresia pe care mi-a lasat-o oraselul. Dar acum daca ma gandesc mai bine, cred ca nu-i numai criza. Nu stiu dece, mi-a adus aminte de „Locul unde nu s-a intamplat nimic” al lui Mihail Sadoveanu.

Spuneam ca oraselul e mic si in cele doua zile cat am zabovit acolo, am intalnit vre-o patru nemti, o pereche mai in varsta de francezi si intr-o dimineata s-a oprit pentru o vizita un autobus cu turisti (nu stiu de ce natie, pentruca i-am vazut dela distanta), dar a plecat dupa scurt timp.

Nu-mi place sa barfesc dar cred ca este de datoria mea sa transmit cititorilor si cele bune si cele mai putin …placute. Am ales la intamplare un hotel de trei stele, care ni s-a parut de afara ca ar fi rezonabil. N-a fost. Hotel vechi, pereti subtiri, usi care scartaie, podelele scartaie, scarile scartaie, totul are iz de vechi (dar nu antic), singurul avantaj era pretul redus: 30 euro/noapte.

In dupa amiaza cand am sosit, am rugat pe receptionerul hotelului sa ne indice un restaurant bun, unde sa luam cina. Ne-a indicat cel mai „luxos” restaurant din localitate.

Ei bine, faptul ca acest restaurant era complet gol, ne-a dat de gandit, dar eram obositi si flamanzi. Am cerut o musaca. Ei bine, nu era deloc „luxoasa”. Pentru mine era doar lipsita de gust. Sotia mea „care se pricepe”, spunea ca este veche si de mai multe ori reincalzita. Singurul element la nivelul pretentiei de „luxos”, a fost pretul.

Dar nu pentru asta ne-am oprit in Delphi, ci pentru a vedea pe viu istoria Greciei antice. Micile mizerii zilnice ca: comoditatea patului de hotel, gustul mancarii dela restaurant sau pretul acesteia, palesc in fata importantei istorice ale acestui loc. In definitiv, Delphi a fost considerat in antichitate centrul pamantului, sau al universului, sau asa ceva. In mitologia greaca, Delphi era locul celui mai important oracol.

Din ghidurile turistice care te ingroapa de-adreptul, am citit despre templul lui Apollo, despre sanctuarul Athenei, despre gimnazium, stadion, hipodrom, teatrul antic, precum si despre jocurile sportive Pythiene, unul din cele patru jocuri panelenice, precursoare ale renumitelor jocuri Olimpice.

Asa ca dimineata am pornit la drum prin site-ul arheologic.

Sa-mi fie cu iertare, poate ca eu nu am pregatirea necesara pentru a intelege, sau poate ca nu am imaginatia necesara pentru a vedea prin niste biete pietre fie si pline cu hieroglife, cum arata sanctuarul, sau templul, sau stadionul, sau hipodromul. Tot niste desene te lamuresc asa cum si pe vremuri, aveam niste desene in cartea de istorie. Pentru asta nu merita sa vii pana in Grecia. In schimb vremea era minunata si privelistea muntilor din jur deasemeni.

N-am mai avut rabdare sa vizitam muzeul arheologic. De fapt daca ne gandim bine, am vazut zeci de muzee arheologice, pentruca e plina lumea de ele si toate prezinta acelasi lucruri: hieroglife in piatra pe care nu le sti citi in nici o limba, vase vechi de ceramica arsa sau nearsa, arme vechi din piatra, bronz, sau fier, unelte si bijuterii din acea vreme, in afara cazului ca sunt contrafacute.

Satul Arachova

Am plecat sa vizitam satul vecin Arachova, aflata la o distanta de 12 km. de Delphi.

Desi Arachova este mai mare decat Delphi si are peste 4000 de locuitori, nu este asa de cunoscut si s-a desvoltat in umbra renumelui importantului vecin: Delphi, centrul universului.

In ultimii ani insa s-a desvoltat vertiginos, datorita resortului de schi din apropiere, care atrage multi turisti sportivi, care populeaza iarna cele peste 30 de hoteluri din Arachova si in ultimii ani si vara.

Localitatea este asezata pe unul din versantii muntilor Parnassus, stradute intortochiate care urmaresc pantele abrupte ale muntelui, foarte pitoresc, culori vesele, case tineresti cu arhitectura indrazneata mici restaurante cochete si cu mancare gustoasa, cafenele cu umbrele pe trotuare. Cu totul un alt stil de localitate decat Delphi, desi din punct de vedere al reliefului sunt asemanatoare.

Delphi o localitate batrana si imbatranita, plictisita si plicticoasa, Arachova o localitate tanara, vesela, surazatoare, plina de energie si agitatie.

Dar poate ca aceasta comparatie mi-a fost insuflata de pranzul minunat ce l-am consumat intr-un mic restaurant cu numai trei mese, asa ca va invit sa faceti singuri constatarile si corecturile de rigoare la fata locului.

Manastirea Osios Loukas

Ziua urmatoare am plecat undeva pe versantul muntilor Helicon sa vizitam manastirea Osios (sau Hosios) Loukas, care exista din secolul XI si este cea mai mare si importanta Manastire Bizantina ce a supravietuit.

Manastirea are mai multe cladiri, doua biserici, o cripta, chilii pentru calugari, acareturi, ateliere, o pravalie de produse agricole proprii, alta de lucruri bisericesti.

Manastirea are ziduri foarte groase si de altfel si cladirile sunt zidite din piatra de calcar, groase dar bine intretinute.

Cele doua biserici, au picturi si mozaicuri cu subiecte desigur religioase si de mare valoare atat istorica cat si artistica.

In cele doua pravalii, se vand ca peste tot in Grecia in pravaliile patronate de manastiri: miere, bauturi de producrie proprie, fructe, dulceata si marmelada, obiecte bisericesti si de cult, cruciulite, cruci, iconite, icoane si altele la fel. imprejurimile sunt minunate. Liniste, verdeata, soare si sosele soarte bune peste tot, probabil gratie Uniunii Europene.

In concluzie, daca Delphi pentru care ne-am oprit ne-a cam dezamagit, am fost despagubiti de cele vazute in Arachova si Manastirea Osios Loukas, dar mai ales de zona muntilor Parnassus in totalitatea ei.

Peisajele oferite de acesti munti, de vegetatia nu prea bogata dar variata, de vederea splendida in spre golful Corint si Peloponez, sunt de neuitat si in final justifica din plin timpul, efortul si banii cheltuiti cu aceasta vizita, chiar daca pentru asta strabati mii de kilometrii, traversezi mari si tari. Este un loc foarte placut pentru ceiace se cheama: „sa-ti incarci bateriile”.