Peninsula Peloponez

 Peninsula Peloponnese sau Peloponnesos, se poate spune că este o palmă de pamânt, pentrucă are forma unei palme cu un deget lipsă. Imaginați-vă palma mâinii stângi cu fața in jos si degetele îndreptate spre est. In punctul unde începe prima falangă a degetului mare, „palma” se leagă de Grecia continentală printr-un istm, o porțiune de pamânt de șase kilometrii intre golful Saloniki și golful Corint.

Vasele pentru a ajunge din golful Saloniki în golful Corint, erau nevoite să străbată 185 mile marine, adică 350 de km., ocolind întregul Peloponez. Nu mă pricep eu la navigație, dar spun alții că asta inseamnă cam două zile.

Incepând cu împaratul Nero al Romei, în urmă cu peste 2600 de ani, a existat visul unui canal prin acest istm.

Visul s-a concretizat în anul 1893 când s-a deschis canalul Corint, în lungime de 6346 m., 24.6 m. lățime și 7.5 – 8.0 m. adâncime. Poate că azi este cam strâmt canalul, poate că nu-i destul de adânc, dar la vremea aceia, era o mare realizare. Și mai funcționează și azi.

Oricum, în fapt de mai bine de 120 de ani, acest canal, a transformat peninsula Peloponeză într-o …insulă.

Insulă sau peninsulă, Peloponezul este acea palmă de pamânt a Greciei, care a fost locuită de prin anul 500 î.e.n., și stăpânită pe rând de venețieni, franci, imperiul Bizantin, imperiul Otoman, ca să amintesc numai câțiva, iar după razboiul de independență pe la începuturile secolului XIX, a intrat sub jurisdicția Greciei.

Zonă muntoasă, nu prea inaltă, cu o climă mediteraneană foarte placută chiar si după standardele grecești, azi este un paradis al turiștilor.

Peloponezul este un pământ bogat în istorie, în rămășițe arheologice care umple zeci, poate sute de muzee de pe mapamond și desigur din Peloponez și Grecia.

Peloponezul este mândria grecilor. Toți, sau aproape toți politicienii greci, toată sau aproape toată oligarhia greacă, are rădăcini în Peloponez.

Pe dealtă parte, Peloponezul, este o zonă săracă a Greciei. In Peloponez nu este industrie. Un pic de agricultura, adica ce dă Dumnezeu: ceva livezi, ceva vie, măsline, ceva oi, capre. Industrie nimic. Poate ceva ciment și piatră pentru constructii. Dar constructorii, tot Români. Se construiește destul de mult: hoteluri, vile de vacanță și locuințe individuale. Frumoase,cu gust și costisitoare. Te întrebi de unde bani.

Grecii, maxim olărit, vânzarea biletelor de intrare la site-uri arheologice si muzee, vânzători în prăvăliile de obiecte de artizanat (când nu au angajați), proprietari de hoteluri, proprietari de plaje, de obiecte de închiriat pe plaje, de restaurante, de cafenele, de baruri și chioșcuri, armatori, într-un cuvânt: cât mai puțină muncă cu maxim profit.

Ce se întâmplă însă când nu sunt destui turiști? Imi permit să avansez o părere personală, pe care eu ca persoană particulară nu o pot verifica și trebuie luată cu titlu de inventar. Deci dacă nu sunt destui turiști care să cheltuiască sumele necesare susținerii unui trai îndestulat al grecilor, intrăm in Uniunea Europeană și dintr-odată, se găsesc sumedenie de bănci care să acorde credite Greciei și grecilor. Singura garanție cerută fiind „cuvântul de onoare”.

Economia mondială este în plin avânt, deci supralicităm: organizăm Olimpiada 2004 la Atena cu credite bine ‘nțeles și continuăm în același ritm accelerat, până prin anii 2010, când lumea își dă în sfârșit seama că Grecii nici in două secole nu vor reuși s-și plătească datoriile și mai ales că nici n-au de gând să facă asta.

In sfârșit, ar fi multe de spus, dar nu e nici momentul si nici locul. Acesta este un blog de călătorii.

Revenim la călătorii. Grecia, deși o țară relativ mică, are multe locuri care să merite o descriere cât de sumară. Dar cine are așa mult timp să scrie? Și chiar dacă, cu siguranță termină prin a fi plictisitor.

Deci eram in Delphi, care m-a dezamăgit și am plecat spre Peloponez, pe noua (pentru mine) autostradă E94. Inainte de a traversa istmul, am făcut dreapta și ne-am îndreptat spre Loutraki, localitate balneară(toate sunt balneare in Grecia) cu ape termale, pe malul golfului Corint.

M-a readus la Loutraki nostalgia. In 1995, am fost aici la inaugurarea Casinoului Loutraki, cel mai mare cosino din Europa la vremea respectiva. A fost ceva magnific, începând cu zborul spre Grecia și terminând cu spectacolul de inaugurare, cu participarea a 6000 de spectatori, invitată de onoare fiind o celebritate: artista Rachel Welch, care cu toți cei 55 de ani câți avea, arăta încă bine de tot.

Am mai revenit încă odată în 2002, când am locuit în noul hotel de cinci stele care a întregit denumirea la Club Hotel Casino Loutraki. Afacerile mergeau bine, Grecia avea bani. Casinoul era plin seară de seară. Se vorbea de construirea unei „Marina”, a unei piste de aterizare în apropiere pentru a aduce Europa la casino.

Am vrut să vad ce s-a mai realizat. Din păcate nimic din toate astea. Se simte criza și pe stradă și în hoteluri și pe plajă și probabil și în casino.

Deci am continuat spre Peloponez pentru a treia oară in ultimii 17 ani. Ca de fiecare dată, am făcut un tur al peninsulei. In cele trei vizite, am văzut site-urile arheologice dela Epidaurus cu teatrul antic, cu acustică excepțională, Templul lui Zeus, Olimpia, orașele Corint, Sparta, Tripoli, Patras, Nafplio. Desigur nu pe toate de fiecare dată.

Mi-au plăcut peisajele Peloponezului, strădania localnicilor de a menține in condiții impecabile site-urile arheologice și a le completa an de an, clima placută și în Mai și în August și în Noembrie, plajele curate, peștele și fructele de mare, vinul dulce, Uzo și coniacul Metaxa, brânza, măslinele, drumurile care în majoritate sunt proaspăt asfaltate, autostrăzile noi spre Tripoli și Patras. Dar pentru toate astea parcă nu merită să vii de trei ori la rând in Peloponez. Locul care însă mi-a plăcut cel mai mult și pentru care n-am regretat ca am venit si a treia oară este Nafplio.

Despre fiecare loc pe unde treci în lume, se poate povesti ceva. Dar ar trebui sa scrii sute, poate mii de pagini. Nu am timpul necesar. De aceia, in continuare vă voi descrie impresiile din Nafplio, restul locurilor și localitătilor din Peloponez le las altora, sau le veți descoperi singuri în viitoarea voastră calatorie prin Grecia.

Nafplio

Nafplio este un oraș port, plasat în golful format între degetul mare și cel arătător al „palmei de pamânt” ce formează Peloponezul.

Istoric, Nafplio este poate cea mai veche așezare din Peninsulă. Incă egiptenii vorbeau de un fort în acest loc. Apoi au venit franci, venețieni, bizantini, otomani, care au tot adăugat la fortificații. Astfel s-a construit castelul Acromafplia pe peninsula nord estică, insula Bourtzi a fost fortificată în secolul XV, apoi francii au început si venețienii au terminat castelul Palamidi undeva la sfârșitul secolului XVII – începutul secolului XVIII, apoi au venit otomanii.

Războiul pentru independența Greciei, stabilește în Nafplio capitala Greciei, pâna în 1834.

Perioada era turbure în toată regiunea. In final capitala se mută la Atena și incepe decăderea orașului și a Peloponezului în întregul ei.

De prin 1960, incepe înviorarea turismului, care are acțiune benefică și asupra Peloponezului.

Azi, orașul are portul și faleza pe malul mării, mai înspre interior până sub dealuri  întinzându-se orașul, cu multitudinea de case construite în diferite perioade istorice, amestec de arhitectură venețiană, orientală si greacă, cu straduțele înguste pavate cu piatră cubică, cu biserici, squaruri și piețe.

Toate astea sunt înconjurate de înălțimi pline de fortificații, castele si cetăți și până și în mare, în fața falezei, ai priveliștea insulei fortificate Bourtzi.

Nafplio își are farmecul ei in orice anotimp. Pe faleză, o mulțime de restaurante, taverne, cafenele, unde poți petrece plăcut cateva ore, mâncând, bând, sau numai ascultând muzică grecească.

Dacă te interesează, poți vizita muzeul de folclor, muzeul razboaielor, muzeul copiilor.

In Nafplio se află și singurul muzeu de Komboloi – acel șirag de 17 bile din chihlimbar, lemn, coral, metal, cristal sau cine mai stie ce alte materiale, cu care se joacă între degete fiecare grec care se respectă.

In lungul falezei, sunt sumedenie de prăvălii, prăvălioare și tonete, unde se vând tot felul de obiecte tradiționale de artizanat, din ceramică sau lemn, bijuterii, sau obiecte de îmbrăcăminte și accesorii.

Dacă te țin picioarele, ai 999 de trepte până sus la castelul Palamidi. Aceasta echivalează cu urcarea până la etajul 60 al unui bloc de locuințe.

Dacă ți se pare mult, nu renunța că-i păcat. Ia un taxi, care cu 5 euro te duce până sus pe un drum de ocolire. Eu am urcat cu mașina.

Priveliștea orașului de sus, este senzatională. Intrarea la castel costă 4 euro/persoană, duminica gratis (atenție: între noembrie și martie).

Pentru o vizită pe insula Bourtzi, am plătit 2 euro, dar nu prea ai ce vedea în plus față de ce vezi de pe faleză, afară de …mizerie.

Nafplio are 14 – 15 mii de locuitori și peste o sută de hoteluri. Sunt și hoteluri cu camere de 350 euro/noapte.

Plajă însă, este mai bine de făcut în afara orașului. De altfel și de locuit este mai rentabil în hotelurile din jurul Nafplio ( este mult mai ieftin). De aceia este avantajos să ai o mașină.

Eu am locuit la Tolo, 35 euro camera cu bucătărie, terasa camerei cu deschidere directă pe nisipul plajei.

Dar mai sunt și alte plaje mai aproape de Nafplio: Arvanitia, Karathona, Asini, Kadia, Kios, Mili și multe altele. Le gasiți pe orice hartă. Grecii sunt bine dotați cu material propagandistic, deși și din acest punct de vedere se simte criza.

Ne-am continuat circuitul prin Peloponez până la Patras, cel mai mare oraș al peninsulei, dar care în afara unor hale și intreprinderi dezafectate în zona portului, cu curțile pline de bălării, nu mi-a atras atenția prin nimic. Ba nu, am surprins și grupuri de copii ai străzii și cerșetori, care nu știu dece, nu mi s-au părut greci. De undeva mi-a rămas în minte că grecii sunt un popor foarte mândru. Dar cine știe? Lumea se schimbă.

La prânz am urcat pe feryboat-ul care urma să ne transporte în 21 de ore dela Patras la Ancona în Italia, cu mașină cu tot.

 

Anunțuri