Lituania

Cea mai mare din cele trei tari Baltice, se afla in sudul Letoniei.

Marele Ducat al Lituaniei s-a format in secolul XIII, iar in secolul XIV era cel mai mare stat din Europa, incluzand Belorusia de azi, parti din Polonia, Ucraina, Rusia si se intindea pana la Marea Neagra. Cu Polonia a format o uniune statala, care a rezistat pana in secolul XVIII, dar spre sfarsitul acestuia, tarile vecine erau suficient de puternice sa smulga cate o halca din uniunea Polono – Lituaniana, pana la dezmembrarea ei totala. Beneficiarul majoritar, a fost desigur Imperiul Rus in plina expansiune.

In 1918 Lituania profita de situatia internationala din care nimeni nu intelegea nimic si se declara stat suveran si independent, stat care rezista pana in 1940, cand este ocupat de Uniunea Sovietica si imediat de Germania nazista, pana in 1944 cand revine puterea Sovietica.

In 1990, odata cu destramarea Uniunii Sovietice, Lituania redevine stat independent.

Azi este membra a Uniunii Europene si a spatiului Shengen, fara insa a folosi euro ca moneda a ei. Lituania are cca. 3.2 milioane locuitori.

Kaunas

Venind din Letonia cu autobusul, am trecut prin Kaunas fara insa a-l vizita, desi este al doilea oras ca marime al Lituaniei. Din fuga autobusului mi s-a parut destul de mare, dar prin nimic remarcabil, afara de faptul ca a fost o scurta perioada capitala Lituaniei, apoi nazistii au organizat aici una dintre lagarele de exterminare a evreilor.

Dupa razboiul al doilea mondial, Kaunas a fost unul dintre orasele Sovietice inchise. Probabil nu fara motiv.

Imi pare rau, ca n-am vizitat orasul. Eram in criza de timp. Dar cat am vazut, mi s-a parut trist. Nu stiu de ce.

Vilnius 

Cel mai mare oras al Lituaniei si capitala acesteia, Vilnius se deosebeste de Riga si Tallinn in special prin faptul ca radacinile poloneze si dominatia Rusa si apoi Sovietica, au avut o mult mai accentuata influenta, atat asupra arhitecturii orasului, cat si asupra societatii.

Orasul este mentionat din secolul XIV. Azi are peste 500 de mii de locuitori.

Am sosit spre seara la Vilnius. Aveam camere rezervate la un hotel cu putin in afara orasului vechi, dar in apropierea lui. Hotelul, destul de mare dar vechi, desi se vedea ca s-au facut unele eforturi pentru reinprospatarea imaginii ei. Nu cu foarte mare succes, mai ales ca nici personalul nu era prea saritor. Si hotelul si personalul, aminteau de Romania. Parca iti faceau o favoare ca acceptau sa le platesti preturile piparate pe care le practica.

Dupa ce ne-am instalat, am iesit la o prima vizita, evident in orasul vechi. N-am facut nici 100 de metri pana la intrarea in orasul vechi. Ne-am plimbat cam vre-o ora, am facut un circuit inchis. A doua zi am reluat circuitul cu toate observatiile de rigoare.

Un circuit in orasul vechi, inseamna de fapt o trecere dela o biserica la alta: „Poarta zorilor de zi”, de fapt o capela,este singura ramasa din cele noua foste porti ale orasului. Zidurile si restul portilor au fost demolate in secolul XVIII din ordinul stapanirii Ruse. Apoi Biserica tuturor sfintilor, construita in stil baroc in secolul XVII, arsa in secolul XVIII si reconstruita cu un turn rococo. Aceasta biserica este la coltul strazii unde a fost poarta ghetoului evreilor in al doilea razboi mondial. Se spune ca s-a gasit un tunel subteran, prin care sub indrumarea preotului, erau introduse alimente in ghetou si uneori se faceau scapati prizonieri.

Urmeaza apoi Biserica Sfanta Tereza, baroc din prima jumatate a secolului XVII, splendid decorata in interior, decoratii rococo. Pe tavan, scene din viata maicii Tereza. Se spune ca monahii carmeliti din manastirea alaturata: „Manastirea calugarilor desculti”, faceau o bere foarte buna.

Urmeaza biserica ortodoxa a Sf. Nicolae, care se pare ca a existat inca din secolul XIII, dar arsa, distrusa si recladita de cateva ori. Forma actuala, este din secolul XIX,  arhitectura ei clasic neo-bizantina, ortodoxa, se voia o confirmare a dominatiei Ruse.

Biserica Sf. Cazimir, biserica iezuita si ea arsa si distrusa de cateva ori in decursul istoriei, reconstruita, trecuta dela iezuiti la ortodocsi, luterani si invers, transformat in depozit de grane si apoi in muzeu al ateismului (sic), in ultimii ani fiind renovata, decorata si resfintita din nou ca biserica Sf. Cazimir. Arhitectonic, biserica este baroc, cu elemente gotice si renaissance.

Biserica Sf. Paraschiva, desigur ortodoxa, dateaza de prin secolul XIV si se crede ca a fost construita pe locul unde a existat o biserica sau altar pagan. Este prima biserica construita din piarta si este asociata de numele printului African Hanibal, strabunicul poetului Alexandru Puskin, care a fost adus la St. Petersburg de tarul Petru cel Mare din Eritrea.

Si aceasta biserica a fost dealungul istoriei arsa, reconstruita, din nou distrusa si din nou reconstruita, parasita, bombardata, reconstruita si in vremea comunismului transformata in galerie de arta si in sfarsit in 1991, retrocedata bisericii ortodoxe.

Mai sunt multe biserici pe care le-am admirat, pe care le amintesc in continuare si care sunt ca pietrele de hotar, in istoria orasului si a traseului nostru in vizita de cunoastere a ei.

Cunoasterea istoriei fiecarei biserici, cine si cand a construit-o, cine si cand a facut lucrari de restaurare, mi se pare mai putin interesant, dar daca  vreti povestea fiecarei biserici (pentruca fiecare are una), pe cine intereseaza, poate sa le citeasca in Google.

Astfel avem Catedrala Catolica, Biserica Sfanta Ana, Catedrala Ortodoxa, Biserica Augustina, Biserici relativ noi Znamenskaya, St. Mihail, Biserica Evanghelica, Luterana si singura Sinagoga activa in Vilnus si inca alte biserici mai importante sau mai putin.

Sa stiti ca nu este intamplatoare aceasta insiruire de biserici.

Istoricii, au disecat desigur activitatea dealungul istoriei omenirii a bisericilor de toate felurile si culorile. Nu acesta este obiectul acestui blog.

Cu toate astea, nu pot umbla in lume cu ochii inchisi. Poate ca cele ce voi spune in continuare vor supara. Oricum nu asta este intentia mea. Este o chestiune de constientizare.

Pot spune ca am colindat o buna parte a globului. Cu exceptia Africii, pe toate continentele.

Oriunde am fost, am vazut averi, pamanturi, domenii, cladiri, lacase de cult, obiecte de arta, pe care le detin bisericile din lume. Toate din danii. Dela cei cativa banuti pe care ii lasa credinciosul in cutia milei din biserica, pana la proprietati si subventii atribuite de catre state.

Foarte bine. Omenirea munceste, produce mai mult decat poate consuma si face aceste danii, care in parte se redistribuie in societate. Se duc la cei nevoiasi prin cantinele saracilor, contribuie la educarea noii generatii prin scolile administrate de biserici, prin sustinerea unor spitale la dispozitia celor ce nu au, prin civilizarea acelor popoare care sunt ramase in urma si care fara un ajutor a tot cuprinzator, mai ales educational, vor ramane in continuare handicapate, si cate altele.

Si acum ma refer la fostul Bloc Comunist. Din Germania de Est si pana la granita Chinei cu Coreea de Nord. Poate gresesc, dar nu cu mult, este vorba de cca. doua miliarde de oameni, un sfert din omenire. Toti acesti oameni, odata cu dezmembrarea Blocului Comunist, au ramas oameni saraci. Fara economie, fara industrie, fara agricultura, fara infrastructura, fara asistenta sociala si medicala, fare sistem educational, fara banci, fara bani, fara conducatori si fara ideologie. Copiii nimanui.

Unii si-au luat inima in dinti si si-au parasit tarile de bastina. Au impanzit lumea. Sunt zeci de milioane de desradacinati. Unii au reusit sa se adapteze, altii nu.

Grosul insa, a ramas acasa sa se chinuie cu viata. Si s-au indreptat spre singura institutie care s-a simtit obligata sa-i ajute: „Biserica”.

Ceiace mie mi se pare in neregula, este faptul ca biserica – indiferent de ce culoare – este mult mai preocupata in a-si primi inapoi domeniile luate pe vremea comunismului, de a reconstrui bisericile, lacasele de cult si manastirile, de a construi altele noi, care mai de care mai luxoase, in timp ce cartierele de locuit nu au fost renovate de zeci de ani, drumurile, sistemele de canalizare sunt distruse sau lipsesc in totalitate, sistemele medicale si de invatamant sunt total invechite, lumea are probleme de supravietuire: este flamanda, este prost imbracata, trista si nu vede nici o perspectiva de viitor. Si astea le-am observat si in Germania de est (mai putin) si in Cehia, apoi mai pregnant in Slovenia, Slovacia, Ungaria, Romania, Rusia, ca sa nu mai vorbesc de China si nu in ultimul rand in tarile Baltice.

Si cu asta ajung la Vilnius. Toate aceste biserici, desi au sute de ani, parca sunt noi. S-au cheltuit averi cu renovarea si decorarea lor. Foarte bine, dar oare astea sunt prioritatile populatiei? Majoritatea strazilor din Vilnius sunt pline cu case care nu au inca 100 de ani, dar stau deja sa cada, sau necesita reparatii ale tencuielii, stresinile stau sa cada in capul trecatorilor, asfaltul se cere reparat si in unele strazi n-a existat niciodata. 80 % din ce am vazut, se cere zugravit si n-am vazut decat centrul, in rest am trecut cu autobuzul doar.

Nu vreau sa spun ca n-am vazut decat biserici. Am vazut doua, trei hoteluri frumoase, decorate in stil „Art Nouveau”, am vazut primaria orasului, cladire frumoasa, Palatul Prezidential, cladire din secolul XIV, cladiri ale bancilor ca in toata lumea, am vazut statuia poetului ucrainean Taras Shevcenco una din multele existente in diferite puncte pe mapamond.

Statuia doctorului Shabad Zemach, medic si om politic, considerat prototipul doctorului cetatean. Intrarea socanta a teatrului dramatic.

Am vazut deasemeni stradutele inguste cu case mici de una, doua nivele, unde in timpul celui de al doilea razboi mondial a fost ghetoul evreilor si unde azi, in casele renovate, functioneaza sumedenie de cafenele, baruri si restaurante si chiar un hotel total atipic ca infatisare si mai ales ca preturi.

Castelul Trakai

Dupa vizita in fostul ghetou, dupa vizita la muzeul holocaustului, daca mai aveti forte pentru istorie, faceti o vizita, 30 de kilometri de Vilnius, la castelul Trakai aflat pe o insula din Lacul Galve.

Castelul a fost construit in secolele XIV si XV, centru strategic important al Marelui Ducat al Lituaniei.

Castelul a strabatut cateva faze in existenta ei, distrus de Cavalerii Teutoni, reconstruit, asediat cand de unii cand de altii, a suferit multiple modificari si adaugiri. In final, si-a pierdut importanta strategica si a fost transformata in rezidenta regala de vara si decorata ca atare.

In secolul trecut au fost cateva tentative de reconstructie, pana in 1961 cand s-au terminat lucrarile. Castelul a fost reconstruit in stilul secolului XV si azi este un punct de atractie turistica.

Anunțuri