DSC_8533Dela Viseu la Lisabona

Stiu ca a fost o zi grea. Am avut in fata noastra un drum de cca. 330 de km. spre sud. Si aveam de gand sa ne si oprim pe parcurs, sa mai vedem si altceva decat soseaua. O zi intreaga de septembrie in masina nu este o placere, asa ca am stabilit din timp cateva locuri de oprire, unde sa avem si de vazut cate ceva. Primul a fost:

  • Bussaco Palace Hotel

DSC_8530Palatul de fapt este o fosta manastire Carmelita, infiintata in secolul XVII. Locul, multe hectare, este bine impadurit, cu arbori inalti, umbra deasa si terenul in general este mai la inaltime. Este o zona de dealuri, cam la cota 400.

Calugarii carmeliti, nu numai ca au construit o manastire, dar au amenajat si un mare parc natural, cu sumedenie de specii de arbori si plante, transformand locul intr-o gradina imensa, a carei frumusete incanta si azi ochiul vizitatorilor.

La mijlocul secolului XIX, calugarii carmeliti au parasit manastirea, ordinele bisericesti  fiind desfiintate in Portugalia. S-a pus problema ce sa se faca cu manastirea si s-a gasit.

DSC_8515DSC_8531Spre sfarsitul secolului XIX a inceput constructia palatului care si azi sta in picioare.

A fost conceput in stil romantic, de un arhitect italian, dar cu decoratii tipic portugheze, in stilul  denumit Manueline, care consta in geamuri tip ghilotina, cu decoratii si ornamente de stuc, multe si delicate.

Urmariti decoratiile exterioare de la geamuri si voltele constructiei.

DSC_8529DSC_8526Priviti mai atent picturile realizate din placi de faianta pe peretii exteriori intre usi. Sunt splendid lucrate. Am vazut desene asemanatoare lucrate in faianta in magazine specializate. Pretul este destul de piparat, dar face. Ce te faci insa daca cumperi un desen sa zicem de cca. doi metri patrati, care poate costa si 500 € la care trebuie adaugate costul si riscul transportului. Vii cu el acasa si un meserias nemeserias iti sparge o placa, doua. Pai nu te loveste damblaua?

Dar sa lasam presupunerileghinioniste.

Cladirea este folosita si azi ca hotel exclusivist. Pretul ar putea opri respiratia unora, dar sa te uiti pe din afara nu costa nimic.

DSC_8522Poti sa te plimbi prin padurea – parc – gradina, cum vrei sa-i spui, poti sa admiri florile, sa privesti lacul din fata palatului in care se oglindesc copacii de alaturi, sau sa urmaresti lebedele care aluneca maiestuos pe oglinda lacului. Inconjori palatul, admirandu-i arhitectura si in spatele lui, vei vedea vechea biserica de pe vremea carmelitilor.

Si in primul rand, admiri linistea locului, aerul curat al padurii.

Cateva zile de odihna aici, merita toti banii (daca îi ai).

Dar noi n-am avut bani si mai ales timp, asa ca am continuat dupa numai doua ore spre:

  • Manastirea Batalha

Manastire Dominicana, o constructie care a inceput in secolul XIV si a durat mai mult de o suta de ani. Aceasta in primul rand din cauza ca s-a dorit sa fie ceva formidabil si asta costa de regula mai mult decat banii pe care îi pune la dispozitie presupusul donator sau ctitor.

A fost construit intr-un stil Gotic tarziu, cu influente portugheze si britanice. Totul cat mai mare, cat mai impunator. Sa se duca vestea.

Dar mai intai un cutremur si mai apoi trupele lui Napoleon au facut atatea stricaciuni, incat ruina a fost abandonata.

Reconstructia incepe in 1840 si se intinde pana in secolul XX. In 1907 este declarat monument national, iar din 1980 este transformat in muzeu.

DSC_8537DSC_8539Cladirea este intr-adevar imensa si asa cum am mai spus si despre alte lacase religioase de pe mapamond, bine intretinuta chiar si in perioada de criza. Toate ornamentele sunt intregi, nici una ciobita, vopseaua peretilor destul de proaspata, totul curat, lustruit.

DSC_8538DSC_8541DSC_8532Si la aceasta constructie se observa geamurile, tavanele si usile in stilul portughez numit Manueline,  deschidere  cu ornamente delicate de stuc atat in interior cat si in exterior.

In afara cladirii, este o statuie equestra, care il reprezinta pe Generalul Nuno Alvarez Pereira, deasemeni o lucrare de calitate si impunatoare, desi n-am reusit sa aflu cine a fost acest general,  ce merite a avut si prin ce se leaga de acest loc.

Manastirea sta cam stinghera fata de restul orasului si in toata existenta ei, a incercat sa ramana asa.

DSC_8536Exista si un pic de parc in jur, dar in ultima perioada, au inceput sa apara tonete de ale vanzatorilor de obiecte de artizanat, arta locala: ceramica, lemn, cusaturi, precum si pravalii, restaurante, chiar hoteluri, care asigura servicii pentru turisti si totodata mijloace de existenta pentru localnici.

Era deja ora 15, asa ca ne-am grabit spre:

  • Nazaré

Statiune la malul Oceanului Atlantic, este o localitate cu cca.15 mii de locuitori.

DSC_8550DSC_8548Este formata din trei parti: o parte a localitatii, cu cladiri mai noi in lungul falezei, parca iesind din Ocean, alaturi de o plaja neobisnuit de lata si cu un nisip foarte apreciat de turisti. Dupa care urmeaza o fractura a terenului stancos si la cca 30 – 40 de metri inaltime, paralel cu linia falezei, o cornisa stancoasa pe care sunt asezate celelalte doua parti ale localitatii, de fapt doua sate vechi, care au existat cu mult inainte.

Cele doua sate, desi locuite de pescari, au fost asezate pe cornisa inalta stancoasa, pentru a se putea apara de atacurile piratilor algerieni, englezi si olandezi, care au bantuit zona pana la sfarsitul secolului XIX.

In prezent cele doua cartiere inalte sunt legate de faleza, printr-un funicular.

Legenda spune ca un calugar in antichitate a adus o statueta a Madonei Negre din Tara Sfanta, dela Nazaret. Un alt calugar, in secolul VII, s-a stabilit intr-o grota deasupra malului abrupt, in care a construit un altar pe care a asezat statuetaMadonei Negre din Nazaret. Calugarul a murit, statueta a ramas si de aici numele asezarii, consfintita si de o biserica in stil baroc ce poarta numele Madonei din Nazaret.

DSC_8553In secolul trecut, localitatea s-a desvoltat in special in zona plajei, devenind o statiune la moda, unii sustinand ca este cea mai buna plaja din Portugalia. Localnicii, s-au reorientat spre servicii turistice, o meserie mult mai usoara si pana nu demult, mult mai rentabila decat pescuitul.

Faleza in lungul Oceanului este o insiruire de pravalii, restaurante, baruri, tonete si hoteluri.

DSC_8555DSC_8554In spre interior, pana la dealul stancos, se intind stradute inguste cu mici hoteluri, restaurante si case de vacanta de inchiriat, mai luxoase sau mai putin, pe masura tuturor buzunarelor care poposesc in zona.

Personal, n-am vazut nimic deosebit in aceasta statiune. Case, cladiri in alb si crem, cu acoperisuri rosii, fara o arhitectura deasebita, mai degraba concepute ca niste constructii cat mai ieftine si cat mai eficiente. Toata Mediterana este plina de asemenea sate de vacanta, dela Gibraltar si pana in Grecia. Ba si mai departe in Marea Neagra.

DSC_8549O singura curiozitate, sau daca vreti o ideie ingenioasa a oficialitatilor locale: un sistem de constructie foarte usoara din tevi si panza colorata, a unor corturi de cca. 3×3 metri si care se inchiriaza contra cost vilegiaturistilor cu ziua. Poanta este ca nu poti monta cortul tau pe plaja, sau sa-ti pui cearceaful unde vrei. Trebuie sa inchiriezi asa o cusca.

De altfel, desi era septembrie si dupa amiaza, era inca lume pe plaja. Si asta in ciuda faptului ca se vedea in mod evident ca sezonul este pe sfarsite si inca un sezon de criza.

In lungul falezei, ca peste tot in lume, se simtea ca sezonul este pe terminate: vanzatori plictisiti, restaurante goale, cate un chelner aproape adormit, care sa poata spune „prezent” daca cineva intra in restaurant. Si ora era nepotrivita: intre 15 si 17. Poate ca seara se insufleteste locul, desi ma indoiesc. Poate la anul.

Am plecat mai departe: inca 35 de km. pana la:

  • Obidos

Obidos este un orasel mic, cu cca. trei mii de locuitori.

DSC_8558Este asezat pe un deal, inconjurat de un zid de cca. sase metri inaltime si cca. un metru jumate grosime, pe care te poti urca si te poti plimba in jurul orasului. De altfel in vremuri de demult, chiar asa se intampla. Strajile inarmate circulau pe coama zidului, veghind la linistea locuitorilor.

Asezarea a existat din vremuri imemorabile. A fost un fort roman, apoi a fost o fortificatie  maura la care s-a adaugat un castel, care apoi a fost cucerit de localnici in ultima faza de eliberare a zonei de sub cotropitorii mauri.

DSC_8564Castelul si zidurile s-au pastrat, ba mai mult, au fost remodelate si readaptate permanent functie de desvoltatrea oraselului, care la inceput era un punct intarit in drumul spre Lisabona si in ultimul timp, a devenit un punct turistic apreciat si cautat, pentruca totul a fost pastrat intact, sau aproape. Atat castelul cat si zidurile. Poate singurul ce l-am vazut in Europa si din care nu lipseste nici o parte.

Autobuzele de turisti vin, opresc in afara oraselului pentruca prin porti si stradute nu incap decat masini mici. Lumea se da jos din autobuze, intra in orasel si imediat langa poarta principala se gasesc scarile de urcare pe zid. Cand omul a ajuns sus pe zid, ramane sa hotarasca daca o ia spre stanga sau spre dreapra.

De fapt e indiferent in ce directie o iei, te uiti de sus in jos la acoperisurile caselor, la curtile oamenilor, la stradutele inguste pietruite, la minusculele piete cu cate un arbore si doua trei masute in fata cate unei carciumi.

DSC_8559DSC_8567Privesti masinile parcate in umbra caselor si te miri cum au ajuns acolo. Te uiti la trasurile trase de cai care plimba turistii cu dare de mana prin orasel, desi eu cred ca este mai interesant sa circuli pe jos. Dar atunci de unde sa se stie ca tu esti cu dare de mana.

Te uiti de asemeni si in partea cealalta, spre camp, unde mai la distanta si de sus, vezi satele din jur si pana hat departe, te uiti daca nu vine dusmanul.

Apropo de dusman, te uiti in toate partile, dar te uiti si la picioare, pentruca coama zidului, desi are un zid de vre-un metru in spre camp, nu are in spre interior nici mana curenta si nici nimic. Asa ca trebuie avut grija, mai ales ca zidul pe ici pe colo mai e si ciobit de vreme.

DSC_8569DSC_8570Asa ca dupa ce ai strabatut jumatate din cerc si ai ajuns la capatul opus al oraselului, ti-e cam suficient cu umblatul pe coclauri si cand ajungi in dreptul intrarii in castel, care acum este hotel, bucuros cobori scarile existente aici si continui in sens invers printre stradutele inguste, curate, cu micile pravalii care vand obiecte de artizanat local si mici restaurante.

Odata pe an, de regula in iulie, se organizeaza asa numitul Targ Medieval, care dureaza doua – trei saptamani (depinde de succesul pe care il are).

In acest timp, localnicii, vanzatorii, se imbraca cu haine de epoca, organizeaza spectacole cu subiecte istorice, organizeaza spectacole cu lupte intre cavaleri medievali, se prepara si se vand mancaruri traditionale, iepure, miel la gratar, carnati neaparat dupa retete medievale si se bea multa bere si si mai mult vin. Vorba spaniolilor: fiesta sa traiasca.

DSC_8571La drept vorbind, este un prilej ca locuitorii zonei sa se intalneasca, sa se aprovizioneze, sa se distreze si sa mai faca un ban si pe seama turistilor, care nu sunt putini.

N-am avut parte de targ, a fost cu o luna in urma. Ne-a parut si nu ne-a parut rau, pentruca asa am putut privi mai in liniste asezarea, oamenii si deprinderile lor.

Dupa alte doua ore, am ajuns la Lisabona. Trecand pe langa celebrul apeduct al Lisabonei, cu inaltimea de 65 de metri construit prin 1700, am ajuns la hotel dar numai pentru a ne schimba in vederea cinei si spectacolului de Fado.