4. Hiroșima

DSC_0855 Războiul  este făcut de om

Războiul este distrugerea vieților omenești                                                  Războiul e moarte

A-ți reaminti trecutul, este să te angajezi pentru viitor

A-ți reaminti Hiroșima, este să ai oroare de războiul nuclear

A-ți reaminti Hiroșima este să te angajezi pentru pace

Aceasta este traducerea cuvânt cu cuvânt a înscrisului de pe piatra memorială alaturată, care se află în muzeul din Parcul Memorial.

DSC_0810DSC_0811Sunt multe monumente memoriale în și în jurul imensului Parc Memorial al Pacii, ce s-a înființat în 1955, în locul deasupra căruia se presupune că a explodat prima bombă atomică din cele două, care a fost aruncată in 6 august 1945, la ora 8 și 15 minute asupra Hiroșimei.

Din câte am citit, am înțeles că până azi, 57 de ani de atunci, părerile istoricilor sunt împărțite: unii spun că a fost nevoie de lansarea celor două bombe atomice asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki pentru a pune capăt celui de al doilea război mondial, alții spun că războiul practic era terminat, dar cele două bombe atomice trebuiau să demonstreze Uniunii Sovietice, că americanii sunt mai bine dotați și deci ei sunt mai îndreptățiți să țină în mână cuțitul folosit pentru reîmpărțirea lumii ce începuse încă la Yalta.

Eu sigur nu am elemente pentru a tranșa problema.

Așa sau altfel, cert este că acea bombă, a distrus aproape în totalitate orașul Hiroșima, a omorât pe loc cca. 80 de mii de oameni și dealungul anilor ce au urmat, au mai murit cel puțin tot atâția, din cauza iradierii.

DSC_0822DSC_0865Bomba a explodat deasupra cupolei clădirii care acum se numește Genbaku Dome (casa bombei atomice). Pe o rază imensă, de cca. 3 km., care cuprindea 70% dintre clădirile orașului de atunci, totul a fost culcat la pământ. Culmea, clădirea cu cupolă a rămas, atât cât se vede, deși este o replică, originalul fiind în muzeu.

DSC_0858DSC_0857Oamenii aflați în interiorul acestui cerc, au fost pur și simplu transformați instantaneu în vapori și fum.

Orașul a fost adus in situația de ruină, cum se vede în fotografii. In muzeul din Parcul Memorial, sunt mult mai multe fotografii.

DSC_0859DSC_0818Podul care se vede în cele două fotografii alăturate este în apropiere de locul exploziei. Pe pod erau oameni în momentul exploziei. Au rămas doar umbrele lor pe asfaltul ars de explozie.

Parcul este imens și în întregul ei, este închinat amintirii evenimentului din acea zi. Parcul și muzeul, este un loc de pelerinaj nu numai al localnicilor, ci al întregii lumi.

Localnicii vin cu miile, tineri, bătrâni, unii poate rude ai celor morți, alții străini. Dar toți, sunt mânați de dorința de a împiedica repetarea celor întâmplate atunci.

DSC_0841DSC_0842Copiii vin cu profesori, țin momente de reculegere, cântă, spun poezii. Sunt multi,cu sutele. Sunt copii, te aștepți ca cel puțin unii să fie mai neastâmpărați, mai plictisiți, mai nerăbdători să plece la joacă. Dar nu. I-am văzut, desigur n-am înțeles ce cântau sau spuneau, dar intonația vocilor spune același lucru în orice limbă.

DSC_0825DSC_0829Peste tot în parc sunt monumente, donații ale unor persoane sau comunități. Spre exemplu, clopotul pacii, cu dedicația scrisă lângă ea. Peste tot sunt flori de parcă ar fi morminte. Si era o zi ca oricare alta. Erau mii de vizitatori, turiști sau localnici, sau elevi.

DSC_0846DSC_0847Sunt niște construcții ușoare din metal și sticlă, ca niște dulapuri deschise, unde copiii școlari, atârnă fâșii de hârtie colorată cu inscripții pentru amintirea morților și pentru pace.

Spuneam că parcul este botezat Parcul Memorial al Păcii, iar muzeul deasemeni Muzeul Memorial al Păcii.

Mi s-a părut ciudat că tocmai acest loc, unde nu a rămas piatră pe piatră și ființă vie în viață, să se numească așa. Oricum, vizitatorii sunt foarte tăcuți, se vorbește în șoaptă și lumea pare uimită, speriată de ce vede.

Toată lumea se gândește că oricând se poate repeta.

DSC_0864Mai ales dacă ajunge în muzeu, la globul pământesc pe care sunt amplasate în miniatură rachetele ce pot fi purtătoare de încărcături asemănătoare și mult mai mari. Alături de glob, este un tabel pe care l-am fotografiat și care indică cele opt țări și numărul de focoase nucleare pe care le aveau în anul 2008. Dacă le adunăm, sunt peste zece mii.

Am părăsit Parcul, cu inima strânsă și nu numai eu. Toată lumea era tăcută și gânditoare.

DSC_0867Nu știu la ce se gândeau alții, dar eu mă gândeam că după ce au suferit în decursul și după cel de al doilea război mondial, nu poate fi adevărat pacifismul declarat dintr-odată de către japonezi. Nu poate fi adevărată marea dragoste a japonezilor față de americani. Totul este un bluf, o fațadă, impusă de ceiace eu spun, că este o disciplină fără limite pe care japonezul o suge odată cu laptele dela sânul mamei, supunerea necondiționată față de conducătorul, stăpânul, împăratul sau Dumnezeul lui.

DSC_0819DSC_0817Am părăsit Parcul Memorial și am făcut o vizită foarte scurtă prin oraș, în special în zona centrală. La drept vorbind, nu sunt prea multe de văzut și nici timp prea mult nu aveam. Ca orice oraș japonez, un oraș curat și bine gospodărit.  Hiroșima este un oraș modern, cu bulevarde largi, clădiri moderne, cu un sistem de transport bine pus la punct.

DSC_0869Are deasemeni centre comerciale multietajate, restaurante, baruri și cafenele, toate pline de tineret, care aleargă în toate direcțiile, cu treabă desigur, pentrucă în Japonia existența se asigură greu. Și parcă cu cât omul este mai tânăr, alearga mai mult.

Hiroșima are azi în jur de două milioane de locuitori, este la cca. 8-900 de km. sud vest față de Tokyo, la gurile râului numit Ota, foarte ramificat în zona orașului la vărsarea în marea interioară, printre zecile de insule. Tocmai de aceia, sunt foarte multe poduri în oraș.

Hiroșima este oraș port important, are un aeroport internațional care poate satisface orice necesităti.

Hiroșima este un important oraș industrial, este vorba de industria oțelului, ceiace nu-i de colo când vorbim de Japonia, deși două milioane de locuitori nu înseamnă oraș foarte mare la scara Japoniei.

Hiroșima, este patria automobilului „Mazda”, sediul lui Mazda Motor Corporation și totodată a Bancii Hiroșima.

DSC_0871Am stat în Hiroșima doar de dimineața până seara. Dar e suficient. Am venit dela Osaka cu celebrul „Shinkansen” – Trenul glonț. I se spune așa, pentrucă circulă …glonț. Intre Osaka și Hiroșima peste 350 de km. intr-o oră și jumătate cu cinci stații intermediare.

Dar ceiace impresionează (cel puțin pe mine care nu prea circul cu trenul), este organizarea.

Trenul are 15 vagoane a câte 100 de locuri.

DSC_0873Trenul trage la peron la milimetru. Uitați-vă în fotografie, pe jos cu galben cifra 14. Acesta este punctul la care ajunge intrarea vagonului numărul 14. In momentul când oprește trenul, se deschide ușa automat și cei o sută de posesori ai biletelor pentru vagonul 14, care stau pregătiți unul în spatele celuilalt, urcă în liniște in vagon, în timp ce băncile în mod automat, toate deodată se întorc cu fața spre sensul de mers. In fiecare vagon, sunt douăzeci de rânduri, a câte cinci locuri. După un minut și jumătate, trenul pleacă.

Pe drum, nu prea îți dai seama de viteză și o oră jumătate trece repede.

Cândva am călătorit cu Eurostar-ul de la Londra la Paris. Impresionant deasemeni, dar așa o organizare, numai japonezii pot pune la punct.

In concluzie, vizita la Hiroșima este impresionantă, mai ales prin prisma istoriei. Am fost în locul unde s-a întâmplat ceiace sigur nu se va mai repeta niciodată.

Am citit de mult romanul Enola Gay, care era și numele avionului B-29 cu care a fost transportată bomba. Dacă nu greșesc, cel care a pilotat, sau cel care a apăsat butonul, a înebunit și a ajuns într-un ospiciu. Probabil nu mai trăiește. Dar copii lui oare ce gândesc? Oare ei au vizitat Hiroșima? Ce le-o fi trecut prin minte?