5. Vizite scurte

Japonia este o țară foarte mare, nu atât ca întindere, cât ca densitate a localităților și a populației. Sper că sunt bine înțeles. Spre exemplu în Rusia și chiar în Statele Unite, poți merge o sută de kilometri, fără să întâlnești nimic, numai natură. In Japonia este un pic mai altfel. Pe coasta sud estică spre exemplu, localitățile se cam țin lanț, mai ales în insula Honshu, în zona cuprinsă între Tokyo și Hiroșima, zonă în care am circulat noi.

In vizita noastră de două săptămâni, am avut trei puncte fixe: Tokyo, Takayama și Osaka.

Din aceste puncte, am făcut deplasări cu autobusul, sau cu trenul rapid Shinkansen.

Am descris până acum vizita in punctele de capăt ale traseului: Tokyo, Takayama și Hiroșima. Urmează câteva vizite să le zicem punctuale, în stea:

Kegon Falls

Am plecat din Tokyo cu autobusul spre nord. La mai puțin de 100 de km., orasul Nikko, unul din centrele religioase ale Japoniei, despre care voi scrie intr-un alt articol.

La nici o jumătate de oră distanță, se află cascada Kegon.

DSC_0128DSC_0139Cascada s-a format prin curgerea lavei care a obturat un râu și a format un lac suficient de mare numit lacul Chuzenji și a cărui preaplin, formează o cascadă cu înălțimea de 97 de metrii și lată de vreo cinci.

S-a găsit la un moment dat prin anul 1903, un student la filozofie, care nu numai că și-a luat viața aruncându-se de sus în gol, dar și-a și lăsat povestea năcazului în versuri, înșirate pe trunchiul unui copac de alături, pe verticală desigur, faptă care a ajuns la urechea ziariștilor care au mediatizat întâmplarea făcând să crească faima locului (era înaintea apariției paparazzilor).

DSC_0156DSC_0157Au început să vină în valuri turiști, dar se pare că și sinucigași.

Prima echipă a fost și este pare-se mult mai numeroasă, astfel că locul s-a transformat într-o statiune foarte apreciată și căutată.

Culorile minunate ale toamnei justifică înghesuiala turiștilor.

Kamakura

Următoarea scurtă vizită am făcut-o la Kamakura, un sat mărunt la cca. 30-35 km. de Tokyo. Satul este mărunt, dar din motive pe care eu nu le știu, dar nici nu cred că are mare importanță, acest sat a câștigat dreptul să găzduiască o statuie al lui Buda de dimensiuni neobișnuite.

DSC_0388Uriașul Buda, are 13.35 metrii înălțime și 93 de tone bronz. Cine se pricepe cât decât la inginerie, știe că nici azi nu este ușor de turnat așa un bloc de metal, dar în anul 1252.

Cum s-a procedat, din câte părți este compusă și cum s-au cuplat părțile statuii, puteți afla contra unei donații simbolice de 20 yeni. Atât vă costă intrarea în interiorul statuii ca să puteți vedea cum arată construcția ei pe din-năuntru. Statuia a fost aurită și usoare urme de spoială se văd și acum.

Statuia a fost inițial într-o clădire, un templu, care a fost distrus de un tsunami în 1492. De atunci, statuia este in curtea templului budist Kotoku-in din acest sat. Presupun că templul s-a construit în apropierea statuii și nu invers.

DSC_0383DSC_0385Satul altfel, curat, ca orice sat Japonez, cu case mici, prea mici după gustul meu și neapărat cu vegetație foarte artistic și sofisticat tunsă.

De aici, am plecat catre regiunea Hakone, care se află la cca. 50 de km. vest de Kamakura.

Hakone

Hakone este o zonă mai înaltă, cu înălțimi de 600 până la 1200 de metri, zonă deasemeni vulcanică, mai mult de atât, este o zonă activă din punct de vedere vulcanic. Cum te apropii de regiunea asta, se simte în aerul respirat sulful și pe măsură ce ne apropiem, se vede un abur care de fapt cred că este fum, care se ridică din crăpăturile solului și care otrăvește la propriu aerul.

Hakone este o localitate balneo climaterică, unde lumea vine sa se trateze cu ape minerale sulfuroase, băi în izvoare fierbinți, sau pur și simplu vin sa-și petreacă concediul.

DSC_0411Este de remarcat că localitatea Hakone este pe malul lacului Ashi, un lac intramontan, de origină vulcanică, foarte apreciat de turiști. In jur se face și schi iarna.

Există un palat imperial unde se pare că din când în când vin membrii familiei alese să se trateze sau să se relaxeze.

Acest fapt este un motiv suficient de puternic să se desvolte zona și astfel, pe lângă zecile de hoteluri, s-a înființat o grădină botanică foarte mare și bine dotată, un muzeu de artă cu peste 300 de lucrări printre care se găsesc (se spune, eu n-am văzut) și opere de Brâncuș și Renoir.

DSC_0453DSC_0444Ce am văzut este muzeul în aer liber cu adevărat spectaculos, în care am văzut opere de Henry More, o secție separată al lui Picasso și statui ale lui Carl Milles originar din Suedia cunoscut mai degrabă pentru fântânile lui.

Puteți admira zeci de sculpturi clasice sau mai puțin clasice al unor artiști cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, japonezi sau de aiurea, în total o sută de lucrări, împraștiate pe dealuri, muzeul fiind un mare parc natural, unde lucrările de artă, sculpturi în speță, alternează cu copaci, flori, tufișuri, dealuri, trepte, instalații pentru joaca copiilor. Ba este și un jghiab de beton cu apă termală în care lumea își îmbăiază picioarele.

DSC_0450DSC_0422Am recunoscut lucrările lui Carl Milles „Omul și Pegasus”, care de fapt este una din cele cinci sau șase copii făcute tot de artist și care sunt expuse una la Malmő în Suedia pe care am avut ocazia sa o văd, una în Indonezia și vreo trei în Statele Unite.

La fel și sculptura „Mâna lui Dumnezeu” care se află și la Detroit și la Melbourne și prin Elveția undeva și parcă și la Peking.

Repet, suprafața ocupată de muzeul în aer liber este foarte mare și foarte denivelată, cu diferențe de cotă care necesită un pic de efort. Poate tocmai de aceia organizatorii, au prevăzut și restaurant și cofetarii și cafenea în zonă.

DSC_0479După vizita la muzeul în aer liber, am plecat să vizităm zona numită Owakudani care in traducere este Iadul cel Mare. Zona se află la cca. doi kilometri, un urcuș nu prea abrupt, dar dacă plouă cum ni s-a întâmplat nouă, nu este prea plăcut, dar nici nu trebuie pierdută ocazia. Este un deal, de fapt un munte întreg care fumegă, fum sulfuros înnecăcios, din care țâșnesc izvoare termale cu apă clocotită. Cred că ceva asemănător nu veți vedea decât poate în Noua Zeelandă.

DSC_0476DSC_0468La fața locului sunt tonete, unde se vând ouă fierte în aceste izvoare. Din cauza sulfului și probabil a altor substanțe ce se găsesc în apa de origină vulcanică, coaja ouălor se înnegrește. Ouăle se vând și se mănâncă pe loc. Cu condiția să ajungi la rând. Nu sunt foarte convins că sunt sănătoase, dar odată în viață, merge. Un ou costă cca. un dolar.

Muntele Fuji

800px-01_Fujisan_from_Yamanakako_2004-2-7 -Are 3776 metrii înălțime și se află la 100 km. distanță de Tokyo. In zilele cu vizibilitate bună, se poate vedea vârful înzăpezit al muntelui Fuji din Tokyo. Din păcate n-am avut acest noroc. Mai mult decât atât, am făcut tot drumul până la stația a cincea de sub munte, care se află la înăltimea de 2200 de metrii, e drept cu autobusul pe drum asfaltat, și până la urmă nici n-am văzut vârful muntelui din cauza ceții.

Pentru prima dată în acest blog, folosesc fotografie pe care nu eu am făcut-o, ci am copiat-o din internet (am căutat special o poză fără restricții). Fotografia a fost făcută anul trecut, dinspre lacul Yamanakako.

In jurul muntelui Fuji, sunt patru lacuri mari, acesta fiind unul dintre ele.

DSC_0501Deasemeni sunt patru trasee de urcare până la niște stații cât mai apropiate de vârf, stații care dealungul anilor s-au transformat în adevărate resorturi pentru turiști, cu hoteluri, restaurante, centre comerciale și de distracții.

Dela aceste stații, urcarea până în vârf durează între 5-7 ore, iar coborârea 3-5 ore. Se spune că urcușul nu este foarte dificil și anual peste 300 de mii de alpiniști de ocazie fac acest drum, ca să prindă răsăritul soarelui pe vârf. Pentrucă apariția ceței este oricând posibilă, la ultima stație de unde începe urcușul pe jos, se împart gratuit niște clopoței din bronz sau alamă dar cu sunet foarte plăcut, ca să nu se piardă turiștii.

Escaladarea este permisă intre martie și octombrie, iarna fiind vânturi puternice și frig. Zăpada este în totdeauna.

Muntele Fuji este un munte vulcanic, care a erupt ultima dată îndecembrie 1707 și în afara craterului principal, mai are trei cratere amplasate mai la joasă înălțime.

In religia Shintoistă, muntele Fuji este sacru.

DSC_0499DSC_0507Spuneam că nu l-am văzut din cauza ceții. De pe la 2000 de metrii a început ceața și n-am văzut nimic. Dar până acolo, natura este minunată. Toamnă cu zeci de culori, paduri neatinse de mâna omului.

Castelul Cioară

Da, așa i se spune din cauza culorii ei negre. Castelul se găsește în localitatea Matsumoto și am făcut această vizită pe vremea când eram la Takayama. Matsumoto aflându-se la cca. 50 de km. est de acesta si 250-300 km. de Tokyo.

Castelul a fost construit prin 1500 și a fost în funcție până în1868 fiind palatul Shogunului local, locuit de familia acestuia, oamenii lui și armata personală.

DSC_0530Castelul nu este construit pe vreun deal sau altă ridicătură, ci dimpotrivă pe un teren plat. Pentru apărare, avea un șanț cu apă care există și acum, un pod de acces, ziduri și porți.

Castelul are două corpuri de clădire, cea mai mare avânt șapte nivele, toată fiind ridicată pe un postament înalt de piatră zidită. In rest tot castelul este construit din lemn.

Pe vremuri, castelul a început la un moment dat să se încline într-o parte. Oamenii spuneau că de vină era un blestem, al unui supus care a cerut reduceri de biruri și pentrucă a fost refuzat, a organizat o mini răscoală. Shogunul nu s-a bâlbâit, a condamnat 27 de răsculați inclusiv pe cel ce-i conducea la moarte și i-a executat imediat fără vreun tribunal. Așa cum era obiceiul în Japonia. Stăpânul este stăpân până la capăt. Ei și se spune că blestemul acestui supus …nesupus va dărâma catselul.

Dar castelul a fost dezafectat la sfârșitul secolului XIX și s-a vrut demolarea lui. Localnicii au reușit să-l salveze și de atunci castelul a trecut prin câteva faze de renovări. Asupra lui au acționat și timpul și cutremurele frecvente. Cu ocazia acestor renovări, s-a descoperit că înclinarea castelului nu are nimic comun cu vreun blestem, ci cu o eroare de construcție, care s-a remediat.

DSC_0541DSC_0534Azi castelul renovat și dichisit,este loc de viztă și punct de atracție a turiștilor. Se poate urca până sus la ultimul nivel, deși scările sunt destul de abrupte,  de unde se vede orașul și împrejurimile curate și aranjate, de parcă Shogunul ar mai exista și ar putea împărți niscaiva pedepse pentru neglijențe in gospodărirea domeniului. Ceiace lipsește, cel puțin după mine, este mobilierul. Dar probabil așa era atunci.

DSC_0539La etajul doi, este un muzeu al armelor autohtone, destul de sărac, pentrucă în general până la venirea americanilor în a doua jumătate a secolului XIX, japonezii nu prea știau de arme în afara sabiei, cuțitului, suliței și calului.

De altfel, aceasta a fost consecința politicii izolaționiste de sute de ani a Japoniei.

Satul Shirakawa   

Este un alt loc de pelerinaj al turistilor care poposesc în Japonia.

Satul se află tot în apropiere de Takayama, la cca. 50 de km. vest, într-o zonă de munte, considerată un fel de pol al zăpezilor. Se spune că șase luni pe an este zăpadă în zonă.

DSC_0674 DSC_0684 Dar satul este renumit pentru casele lui și mai ales pentru acoperișurile construite într-un mod special, din paie, așezate în straturi succesive după o tehnică veche de sute de ani.

Stratul de paie este suficient de gros să țină căldura în interior și să reziste totodată și la vânt și zăpadă.

DSC_0721DSC_0723De altfel, înclinarea mare a acoperișului, face ca zăpada să alunece de pe acoperiș. Casele sunt orientate nord – sud, ca să preia mai puțin din vânturile care bat permanent. Construcția casei propriuzise este desigur din lemn.

Sunt câteva zeci de case în sat, care sunt atracția principală. Casele au două, trei etaje, jos este bucătăria și camera de zi, la etajul întâi se doarme, la etajul următor sunt depozitate difritele obiecte și lucruri casnice.

DSC_0705DSC_0672Foc se face în bucătărie în vatră deschisă, deasupra focului fiind veșnic un ceaun mare în care se fierbe totul. Aerul cald și fumul urcă la etaj și încălzește pe unde trece, fumul ieșind apoi printre paie. Asta se poate vedea vizitând casele care sunt special amenajate și deschise publicului.

DSC_0688Același sistem de acoperire a caselor se întâlnește și în Anglia în satele din apropierea Oxfordului, în Ungaria pe lângă Szeged și desigur în multe alte locuri din Africa sau Asia, deși nu în zone cu atâta zăpadă și frig.

Abstracție făcând de acoperișurile specifice, satul este ca oricare altul, cu mașini mici, cu grădinițe, cu centru comercial pe măsura necesităților, restaurant, bar. Altfel, oamenii sunt foarte iubitori de flori și foarte pedanți. La orice oră se lucrează în grădini și se și vede.

Toyota

Orașul Toyota, s-a numit pe vremuri Koromo. A fost rebotezat bine ‘nțeles după Toyota Motors, care are sediul în acest oraș și un număr de 12 din cele 15 fabrici aflate în Japonia.

DSC_0770Orașul se află la 20 de km. de Nagoya și cca. 160 de km. nord de Osaka. Are in jur de 400 de mii de locuitori.

Am fost într ‘una din uzinele Toyota, într-o excursie organizată. Presupun că este sediul central al companiei. De fapt este o „vitrină” a companiei, în care se arată vizitatorilor cât de mari sunt ei, cât de bogați, de moderni și de preocupați de desvoltarea industriei de automobile.

DSC_0780Am văzut câteva secretare, numai zâmbet, câteva exponate, mașini hybrid, mașini de-ale viitorului și vreo doi roboți experimentali, dintre care unul chiar cânta la trompetă.

Ca să spun sincer, vizita nu mi s-a părut foarte interesantă. Poate pentrucă sunt un automobilist înrăit și de formație inginer. Dar pentru alții ar putea fiind interesantă, chiar dacă are un pic de iz comercial.

DSC_0786DSC_0787Am văzut deasemeni câteva modele noi Toyota și câteva modele noi Lexus.

Mașinile expuse, au fost prezentate de un inginer japonez vorbitor de engleză ca un american și foarte politicos ca un japonez.

In fabrica propriuzisă nu ne-au prea dus, nu cred că de frica că am fi spioni industriali, cât mai degrabă de frica deranjului pe care îl provacă de regulă așa o vizită.

In concluzie, am făcut cât mai multe vizite scurte posibile, pentrucă fiecare se gândește că nu toată ziua ajunge în Japonia.

Am văzut și alte locuri mai puțin interesante din punctul meu de vedere. De aceia ce este important, este cum vede fiecare realitatea cu ochi proprii.

Eu consider că Japonia rămâne o enigmă mai ales prin prisma oamenilor, a concepției lor de viață, a gândirii lor.

Am descris până acum câteva locuri care pot fi văzute numai in Japonia. Va mai fi Osaka, un oraș ultra modern și localitățile legate de religiile, sau mai precis credințele Japonezilor, pentrucă ei de fapt nu sunt religioși.