DSC_09076. Kyoto

La un moment dat, m-am gândit să scriu un articol pentru Kyoto, Nara și Niko împreună. Dar mai apoi, m-am gândit că nu pot face asta. Mai întâi pentrucă nu se prea leagă și apoi pentrucă Kyoto este unul din cele mai titrate orașe ale Japoniei, orașul care timp de unsprezece secole a fost capitala țării și merită un supliment de atenție.

Kyoto este un important centru cultural și de civilizație al Japoniei și al lumii.

In Kyoto sunt 2000 de lăcașe de cult: 1600 de temple budiste și 400 de altare șintoiste.

Kyoto a devenit capitala Japoniei în secolul VIII și a fost capitală până la sfârșitul secolului XIX. Ca în orice capitală imperială din lume și la Kyoto s-au adunat mulțime de bani și bogății dealungul istoriei. Si așa cum de regulă s-a întâmplat peste tot în lume, mare parte din acești bani și bogății, au ajuns în posesia bisericilor și s-au transformat în temple și altare, care alături de palatele regale (și shogunale în Japonia), fac renumele acestor capitale.

Ca peste tot în lume și aici vin milioane de turiști, dornici să admire, să învețe, să compare și să se compare.

Ca orice oraș mare și vechi și Kyoto are cartiere mai noi, cu bulevarde largi, clădiri multietajate, noi și moderne, care arată la fel ca în Europa, sau America, sau aiurea. Dar are și zone și cartiere vechi, care s-au menținut la fel, sute de ani, care în ciuda distrugerilor omului și ale naturii, au fost refăcute mereu,cu respectarea riguroasă a formelor inițiale.

Kyoto abundă în asemenea locuri, care de fapt fac renumele orașului, îi dau farmec și strălucire.

DSC_0878DSC_0880Desigur, fiecare caută altceva, fiecăruia îi spune altceva ceiace vede. Mie din vechiul oraș, cel mai mult mi-au plăcut parcurile și grădinile, care sunt menținute și azi în starea de atunci o sută, două, cinci sute de ani, când au fost amenajate ca atare, adică lacurile sunt lacuri, dealurile sunt dealuri, copacii sunt copaci și chiar unele statui sau statuete, sunt din acea vreme.

Nu cred că putem spune același lucru și despre miile de clădiri în majoritate din lemn. Dar am convingerea că au fost refăcute cu multă migală japoneză, așa că ele chiar dacă nu sunt de pe vremuri, sunt totuși ca pe vremuri.

Orașul Kyoto a avut o istorie destul de zbuciumată. La jumătatea secolului XV în urma unui război între samurai care a durat mai bine de zece ani, orașul a suferit distrugeri ca nici când de atunci. Orașul nu s-a mai refăcut nici în următoarea sută de ani.

Abia la sfârșitul secolului XVI, se fac constructii edilitare majore, care duc la desvoltarea orașului, Kyoto devenind unul dintre cele mai înfloritoare din Japonia, alături de Osaka și Edo.

In 1864, controversa dintre cei dornici să mențină izolarea Japoniei față de restul lumii și cei ce sunt pentru deschiderea Japoniei către lumea largă, provoacă o rebeliune care conduce la arderea a 28 de mii de clădiri în orașul Kyoto, morți și răniți. Ca urmare, în 1869, capitala se mută la Tokyo și orașul decade economic.

Perioada istorică de după abolirea izolării, a adus multe schimbări în Japonia. Domnia Shogunilor a luat sfârșit, se reinstaurează legea și puterea împăratului, puterile vestului și în special americanii sunt acceptați de nevoie în Japonia, împreună cu tot ce este nou în lumea vestică, știință, industrie, organizare, cultură și educație. Aceste schimbări au facilitat transformarea  Japoniei dintr-o țară tipic feudală, într-o țară capitalistă in plină dezvoltare, militarizată, gata pentru cucerirea și dominarea Asiei.

Dar să ne întoarcem la Kyoto. De pe la sfârșitul secolului XIX, începe relansarea economică a orașului, care prin anul 1930 ajunge la un milion de locuitori.

Al doilea război mondial, amenință din nou cu distrugerea orașului. Kyoto era pe lista orașelor propuse să fie bombardate cu bomba atomică. Se spune că a fost salvat de faptul că ministrul de război Henry L. Stimson din vremea aceia era îndrăgostit de Kyoto, unde și-a petrecut luna de miere. Aceasta a salvat orașul și în schimb pacostea a căzut asupra orașului Nagasaki. (Ce ți-e și cu destinul).

Așa se face că azi, Kyoto este unul din orașele cu cele mai multe clădiri dinnainte de al doilea război mondial, deși construcțiile impuse de necesitățile de modernizare ale orașului, de multe ori conduc la demolări iminente.

Kyoto azi, este parte din aria metropolitană Osaka – Kyoto – Kobe, care împreună au peste 18 milioane de locuitori.

Kyoto se întinde într-o vale înconjurată din trei părți de munți până la o mie de metrii înălțime, cu deschidere în direcția Osaka.

Intregul Kyoto este o multitudine de coline, văi și dealuri, mai puțin partea modernă a orașului, care este mai plată și mai joasă, permițând construcția unor bulevarde moderne. Evident, această zonă este în sud vest.

Am venit la Kyoto de la Osaka cu autobusul, în cca. 20 de minute. Practic nici n-am simțit când am schimbat orașul. Decât atunci, când am coborât din autobus.

Nu ne-am propus să vizităm noile cartiere cu bulevarde și clădiri moderne, cu instituții , centre comerciale sau zone industriale. Dimpotrivă, am vrut să vedem acea parte a Kyoto și a Japoniei de fapt, care diferă de ceiace vedem în orice oraș mare din lume.

DSC_0923DSC_0928Am colindat prin parcuri imense, cu lacuri, cu dealuri,cu multă, multă vegetație, care pare neatinsă de mâna omului, până când te uiți mai bine și îți dai seama că dimpotrivă, totul este menținut de om și activitatea lui, ca și cum natura ar fi de capul ei.

Ici colo vezi câte o statue, sau mici statuete, printre copaci sau flori, parcă uitate din greșeală în acel loc, dar care dă bine.

DSC_0975DSC_0982Marea majoritate a celor două mii de lăcașe de cult ale orașului, sunt fie construite în aceste parcuri și grădini, fie parcurile și grădinile s-au amenajat în jurul palatelor și templelor.

Evident, nu ne-am propus să vedem toate cele două mii de temple și altare ale orașului. Am încercat să vedem câte ceva din toate și în special cele mai căutate de turiști.

DSC_0967DSC_0953Astfel, in partea de est a orașului, se află cel mai cunoscut templu budist, numit Kiyomizu Dera, construcție uriașă din lemn, cu o imensă terasă susținută pe piloni de lemn cu înălțimea de 15 metrii, pe care am găsit o mulțime de sute de vizitatori. De pe această terasă este o vedere foarte frumoasă asupra orașului.

DSC_0983DSC_0979Pentru a ajunge la templu, trebuie urcat pe străduțe înguste, cu trepte, printre case vechi, cu una sau două nivele, foarte frumos îngrijite, cu milioane de elemente de artă stradală tipic japoneză, unele locuite, dar in marea lor majoritate, transformate în buticuri, prăvălioare cu obiecte de artizanat, cofetării, cafenele, ceainării, restaurante și mici hoteluri, totul la dispoziția clienților turiști, inclusiv zâmbetele și temenelele proprietarilor care sunt incluse în preț. Pentrucă nimic nu e gratis, nimic nu e întâmplător.

De fapt este vorba de un complex de mai multe temple, care probabil să aibă legături organice sau organizatorice între ele, care noua ne scapă.

DSC_0949DSC_0970In drum întâlnim Poarta Regilor Deva, apoi o pagodă cu trei etaje, care este pe un platou întins, împreună cu încă câteva clădiri. Locul este plin de turiști, atât turiști străini, cât și japonezi, pentrucă Japonia este o țară destul de întinsă, mai ales pe direcția nord sud, și unii vin de destul de departe.

DSC_0968DSC_0903Mai la distanță, se vede o clădire lângă o cascadă, unde se înghesuie lumea să culeagă apa cascadei cu ajutorul unor unelte ca niște vase care au o coadă lungă din lemn, tradiția spunând că dacă bei din apa aceia, te vindeci de eventuale boli, sau pur și simplu te ajută în viață.

Dacă vrei să vizitezi templul, aceasta costă bani. Si aceasta este valabil pentru toate templele. Intrarea variază între trei și cinci sute de yeni, adică 3-5 $. Deasemeni, trebuie să te descalți ca să poți intra.

Si uite așa, dintr-un parc în altul, dintr-o grădină în alta, dela un templu la altul. Sute de turisti peste tot.

De altfel nu toți sunt turiști ca noi. Unii chiar cred că au venit cu treabă la templu. Se vede pe ei, sunt și altfel îmbrăcați, au și un alt aer. Aer de oameni care vin să rezolve o problemă, un ceva care poate reuși sau nu, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

DSC_0915DSC_0985Templele, dacă nu seamănă între ele (și nu seamănă), un profan ca mine nu poate să vă spună care este deosebirea între ele. Noi vedem doar deosebirile de formă, dar fiecare element care se deosebește, are semnificații importante pentru cunoscătorul în ale religiei. Pentru a înțelege, trebuie să trăiești în acest loc, să înveți ani de zile și nici atunci nu e sigur că vei înțelege. Trebuie să cunoști istoria religiei și a poporului. Trebuie să înțelegi ce este budismul, cum din budism a apărut curentul Zen, trebuie să înțelegi ce este Shintoismul, cum o religie o înlocuiește pe cealaltă, cum japonezul trăiește bine mersi crezând și în budism și în Shintoism și în creștinism și chiar și în iudaism, fără să i se pară vre-o blasfemie.

Mai mult decât atât, japonezul practică mai multe religii în același timp. Pentru japonez, a fi religios nu înseamnă că trebuie să urăști pe cineva, nu înseamnă că trebuie să urăști în general.

Venind din Europa, sau din Orientul Mijlociu, unde religiile nu numai că se urăsc, dar încearcă chiar să se înlocuiască una pe alta, pe orice cale, inclusiv violentă, totul pare ireal și totuși nu poți elimina din suflet bănuiala că poate din acest punct de vedere asiaticii ne sunt superiori.

DSC_0885DSC_0911Dar ne întoarcem la Kyoto. Un alt templu Zen, numit Ryoan-Ji, în traducere Templul Dragonului Pașnic, are un teren ciudat, de vreo 25/10 metrii, cu nisip alb frumos nivelat in care sunt așezate 15 pietre sau grupuri de pietre, fără vreo ordine oarecare. Oamenii se așează și contemplează această suprafață, se zice că este o stare de meditație care liniștește și calmează. Cert este că de oriunde te uiți, nu vezi decât 14 pietre. Se pare că aici este secretul. Poate numai de sus să se vadă toate.

DSC_0937Templul de Aur – Kinkakuji – tot Zen, este splendid și pentrucă este într-adevăr aurit și pentrucă amplasamentul îl avantajează.

Urmează Castelul Nijo, apoi Ginkakuji adică pavilionul de argint, toate astea fiind temple budiste Zen. Apoi templul Heinan Jingu care e Shintoist. Ca să fiu cinstit, eu nu le prea deosebesc. Dar poate că nici mare importanță nu are decât pentru cineva interesat în istoria religiilor.

Toate aceste temple sunt făcute din lemn. Lucrătura este foarte exactă și uneori delicată. Imaginați-vă sute de mii de temple pe tot întinsul Japoniei, toate din lemn și toate necesitând intreținere continuă. Totul este uimitor și cu toate astea noua ne-au atras atenția mai degrabă străzile înguste, cu trepte, cu case mici, ciudat de mici pentru obiceiurile noastre, dar care par suficiente pentru japonezi. Nu știu dacă oamenii pe care i-am văzut că stau în aceste case sunt bogați sau săraci, fericiți sau nefericiți. Nu se vede nici pe ei, nici pe hainele lor, nici pe casele sau curțile lor. Asta pentrucă toate străzile, toate casele sunt bine intreținute, oamenii bine îmbrăcați.

DSC_0987DSC_0988In Districtul Gion, am întâlnit în sfârșit renumitele gheișe. De fapt, ni s-a explicat că ceiace noi am văzut, sunt doar eleve care învață să ajungă gheișe și că acest proces este lung, de ani buni de învățătură și nici atunci nu este sigur că vor ajunge la vârful piramidei. De altfel ca în orice meserie.

DSC_0951In această zonă, se țin câteva festivale artistice în fiecare an, la care comunitatea gheișelor își dau concursul din plin.

După vizita în cartierele istorice vechi, am trecut prin câteva locuri în centrul civic al orașului. Nimic deosebit față de alte orașe. Aceleași clădiri moderne, aceleași bulevarde, aceleași pizzerii, unde o pizza costă cca. 15 $ și după care aștepți câte o oră.

DSC_0943Am vizitat și o piață de alimente. „Curat” este un cuvânt nepotrivit. Treci printr-o asemenea piață și-ți spui că mai avem multe de învățat până ne civilizăm și noi.

Kyoto deși este un oraș mare este un loc foarte plăcut. Foarte mult tineret, mulți turiști, localnicii foarte respectuoși și îndatoritori.

Un singur neajuns: este un loc destul de scump.

Toate astea trebuiesc avute în vedere când vă faceți programul de călătorie.

Si încă un amănunt: Impotriva costurilor, Kyoto este obligatoriu de vizitat, chiar dacă numai pentru o zi.

Anunțuri