DSC_00311.    Lacul celor patru Cantoane. 

Din capul locului trebuie sa subliniez că Elveția este  o destinație turistică de elită și scumpă. Pentru a petrece câteva zile în Elveția, trebuie să ai bani.

Am fost în Elveția de mai multe ori.

Pentru prima dată, în 1975, am ajuns cu o Dacie 1300 în Elveția și am avut probleme cu poliția că am încercat sa-mi schimb uleiul la motor într-o parcare, singur și nu la un service care ar fi costat o mulțime de bani.

Intâmplarea a făcut că am întâlnit pe drum un bulgar, cu o mașină Jiguli, care rupea puțină germană ca și mine. Bulgarul s-a dovedit a fi secretarul primăriei din Gabrovo, cu care am făcut un tandem de două mașini socialiste pe drumurile Elveției. Nu mai știu cum îl chema pe bulgar, dar avea o cunoștință care ținea un camping lângă Lausanne, în care am stat fără bani trei nopți (dormit în mașină și mâncat din brișcă) și eram fericiți.

A trecut o viață de om de atunci. Am mai fost în Elveția de câteva ori, în condiții mult mai civilizate, fără ca cineva să se uite cu silă, de sus la noi. Totuși, Elveția a rămas cel puțin pentru mine un loc care mă inhibă. Israelianul spune că am „o zgârietură a trecutului” pe suflet. Este ceva în asta.

DSC_0001DSC_0036Ultima dată am fost pentru o săptămână pe malul lacului Lucerna, sau „lacul celor patru cantoane”, în micuța localitate Morschach (se citește Morșhah). Locul se numește „Swiss Holiday Park” și este un resort foarte liniștit, foarte bine utilat și scump, adică sută la sută elvețian.

DSC_0011DSC_0014Localitatea este undeva în centrul Elveției, pe malul estic al lacului Lucerna, la o înălțime de cca. 650-700 de metri, pe când oglinda lacului, este la o cotă de cca. 500, poate ceva mai puțin. Vă închipuiți, ce frumos se vede lacul de sus, mai ales când e zi cu cer senin. Probabil că s-ar putea vedea până la Lucerna care este la 40 de kilometri, dacă lacul n-ar fi înconjurat de munți, care se ridică până la peste 1500 de metri.

Oriunde te îndrepți cu privirea sau cu pașii, dai de munți, care în octombrie pot fi acoperiți cu zăpadă. Dar de data asta nu erau, sau mai precis a căzut o primă zăpadă, din care n-au rămas decât ușoare urme, sus pe înălțimi.

La început ne speriasem, pentrucă venind dela Budapesta cu mașina, adică o mie de km. într-o zi, ne-a prins ninsoarea la ieșirea spre Elveția din tunelul Arlberg. Mai precis am intrat în tunel pe soare și am ieșit în partea cealaltă în ninsoare și vreo 20 de cm. de zăpadă.

Dar până am ajuns la destinație, ninsoarea a dispărut și a rămas astfel toată săptămâna, ceiace ar fi putut fi o nenorocire pentru cineva care merge în Elveția la schi, dar pe noi nu ne-a deranjat, pentrucă noi am mers ca să colindăm și să vedem.

Era destul de răcoare, ziua temperaturile nu săreau de 8-10 grade, iar noaptea atingeau și zero. Dar pentru hoinărit era bine.

DSC_0012DSC_0021Mai întâi desigur ne-am învârtit în jurul localității Morschach. Zonă foarte accidentată, cu diferențe destul de mari de cotă, casele și hotelurile sunt undeva între 650 și 900 de metri înălțime. Accesul este asigurat de drumuri asfaltate bine intreținute. Mașinile nu sunt o problemă pentru elvețieni, totuși n-am putut să nu mă gândesc la oamenii mai bătrâni din localitate, oare cum se descurcă. Pentrucă nu este deloc simplu să urci sau să cobori fie și o străduță de 100 de metri, dacă ea are o diferență de nivel de 10-15 metri. Mai ales, dacă va fi zăpadă.

N-am reușit să-mi lămuresc această întrebare, pentrucă în toată săptămâna cât am stat în localitate, n-am prea văzut decât puținii turiști de luna octombrie și personalul de deservire dela hoteluri. Parcă nu prea sunt localnici, deși după amiază mai vezi câte o mașină a câte unui localnic, care revine dela serviciu, care nu prea știu unde este, sau o mamă, care revine cu copilul dela grădiniță sau școală, dacă nu se întoarce copilul cu microbusul școlii.

In localitate sunt două prăvălii, unde localnicii și mai ales turiștii își pot cumpăra eventualele lucruri de primă necesitate. Dar și aici, lume aproape de loc.

Cum noi aveam și o bucătărie, mergeam să cumpărăm de regulă pâine, ouă, brânză și legume. Vă rog să mă credeți că din vremea copilăriei, n-am mai mâncat asemenea bunătăți. Pâinea din grâu adevărat, brânza dela vacă adevărată care paște pe dealuri, ouă dela găini crescute în bătătură fără antibiotice și legume din grădină fără îngrășăminte.

Sunt convins că numai cei mai în vârstă înțeleg ce scriu eu aici și e păcat că trebuie venit până în munții Elveției pentru așa ceva. E drept, o pâine de 350 de grame, costă 5,50 €, dar zău că face.

DSC_0015După ce am colindat localitatea noastră, ne-am aventurat pe câteva trasee de hoinărit prin împrejurimi. Traseele sunt riguros însemnate și pentru toate vârstele și puterile.

Desigur, de peste tot se vede altfel lacul, dar este splendid de oriunde. Foarte rar, câte un mic vapor tulbură liniștea munților și oglinda lacului, transportând câțiva pasageri ocazionali, de regulă turiști, de la un debarcader la altul. Distanța maximă dacă nu greșesc este în jur de 40-50 de km. Vaporul este folosit mai ales de turiști, pentrucă localnicii preferă drumurile foarte bune și mai rapide din jurul lacului.

DSC_0029DSC_0025Am vizitat orășelul Brunnen, care este la cca. 5 km. Un oraș cuminte, elvețian, unde deasemeni nu știu ce fac localnicii, pentrucă în afară de doi turiști n-am întâlnit pe nimeni. Ba să nu mint, am întâlnit și niște lebede care se plimbau tacticos pe apa limpede.

DSC_0027DSC_0026Am văzut mai mulți oameni, când am intrat într-un supermarket. Dar și aici, mi s-a părut că sunt mai mulți vânzători și vânzătoare decât cumpărători. Magazinul în schimb era mare, frumos, dichisit și găseai în el orice doreai. De exemplu nevasta-mea a gasit exact cântarul pe care îl căuta de vreo doi ani. A costat 55 de € și face același lucru ca un cântar de 20.

DSC_0039DSC_0032Dela Brunnen, nu trebuie pierdută ocazia de a face în continuare o mică excursie, trei ore dus-întors, până pe muntele Urmiberg la cca. 1,100 m. înălțime. Si drumul, dar și vederea asupra lacului, sunt un spectacol de neuitat care nu trebuie pierdut. Dar de oriunde, lacul este frumos.

DSC_0023Din istoria localității, se amintește că Winston Churchill, fostul prim ministru al Angliei și-a petrecut aici luna de miere (uite că am uitat să întreb în ce an s-a întâmplat asta, de parcă ar avea vreo importanță)  și că în 1998, Hillary Clinton pe atunci doar soția președintelui Statelor Unite, a vizitat Brunnen, venind la volanul unei mașini, nu știu de unde, dar știu că s-a dus până la gară( dar uite că nu știu de ce).

Noi, tot cu mașina, am făcut o altă incursiune în localitatea Skhwyz, care este capitala cantonului cu același nume. Localitatea există de peste un mileniu și azi numără în jur de 15 mii de locuitori. Nu e mult, dar suntem în Elveția și aici localitățile nu sunt supra populate și nici nu se străduiesc în acest sens. Aș zice că dimpotrivă. Se străduiesc să rămână cât mai puțini, dar să-și asigure cât mai mult.

Oricum, Skhwyz, este un mic orășel de provincie, foarte dichisit, cu o populație de limbă germană, oameni foarte harnici, foarte curați și foarte ordonați.

DSC_0051DSC_0052Primăria orașului, merită o privire aparte, având pereții pictați, într-un stil foarte elvețian.

Casele, clădirile instituțiilor, școlile, bisericile, toate sunt construite cam prin secolul trecut sau poate dinainte, dar intreținute de parcă ieri s-au dat jos schelele. De fapt asta este caracteristic pentru toată Elveția. Nu vei vedea nici un acoperiș gata să cadă, nici un perete cojit și nici un gard cu scânduri lipsă. Deasemeni nu vei vedea nici un măturător de stradă, dar nici o stradă nemăturată. Nu prea înțeleg cum fac ei asta, dar nu sunt eu singurul care nu înțelege.

DSC_0056DSC_0057Am făcut un ocol al lacului cu mașina, cca. 100 de km. De jur împrejur, localități mici, cuminți, fără nimic spectacular, nimic care să atragă in mod deosebit atenția. In Elveția, accentul se pune pe natură, pe turism sportiv și nu fără succes. Hotelurile elvețiene, sobre, cu stil, personal elegant, stațiunile de schi, ultra utilate, sunt bine cunoscute în toată lumea și în special printre clienții bogați ai stațiunilor.

Am rezervat o zi, pentru vizita orașului Lucerna. Intâmplarea face să fie o zi cețoasă. Dar chiar și așa, vizita orașului a fost o plăcere.

Orașul, este amintit de prin secolul VII iar azi este cel mai important oraș din centrul Elveției. Numără aproape 70 de mii de locuitori.

DSC_0041DSC_0043Desigur, vizita noastră s-a limitat la centrul orașului. Dar deși ceață, ai ce vedea în Lucerna. Orașul este așezat la vărsarea râului Reuss în lac, orașul extinzându-se pe malul lacului și cele două maluri ale râului.

Zeci de clădiri, în majoritate hoteluri se înșiră pe malurile râului. Clădiri de două, trei sute de ani, unele cu structură din lemn, cu fațade pictate în stilul de pe vremuri.

DSC_0047DSC_0049Peste râu, trec câteva poduri, dintre care cel mai renumit este podul capelei, care are 204 metri,  construit în 1333. Fiind din lemn, desigur a ars urmare a unei țigări aruncate cu neglijență, a fost refăcut și la un moment dat a fost cel mai lung pod acoperit din lume. Podul trece prin turnul de apă, o construcție octogonală de aceiași vârstă cu podul, ambele fiind emblema orașului. Podul se termină la biserica iezuită. Poate de aici numele.

DSC_0045Oricum, rămâne cel mai important punct de atracție a orașului și concentrează toți turiștii care vizitează orașul. La capete, sunt clasicele tonete cu obiecte de artizanat mai mult sau mai puțin elvețiene spre ispita turiștilor. In lungul podului, sunt in permanență jardiniere de flori și deasupra capetelor renumitele picturi care împodobesc din interior acoperișul podului.

Nu cred că este cazul să spun că la Lucerna găsești tot ce vrei. Este de la sine înțeles. Magazine luxoase și buticuri multe și diverse. Magazine ieftine de loc.

La Lucerna este și muzeul de transport al Elveției. Nu l-am văzut, dar se spune că merită.

Deasemeni Lucerna se mândrește cu un Centru de Cultură și Congrese relativ nou și modern, care are unul din cele mai frumoase săli de spectacole, unde anual se ține festivalul de muzica clasică.

Elveția este frumoasă. Lacul Lucerna contribuie esențial la aceasta.

In Elveția, toate produsele sunt de calitate. Totul este curat, totul este ordonat, totul este cuminte. Dar parcă elvețienii sunt altfel. Este părerea mea strict personală: elvețienii nu sunt așa primitori ca austriecii, sau italienii din nord. Elvețienii parcă ți-ar face un bine că te lasă să-ți petreci un sejur la ei. Serviciile pe care ți le oferă sunt corecte, dar asta pentrucă așa sunt ei, nu pentru că le face plăcere. Elvețianul te servește corect pentru banii tăi, dar un zâmbet vei primi mai greu dela el. E drept, ei au un renume care se sprijină pe sute de ani de turism, pe grămezile de bani din sutele de bănci elvețiene și pe cele mai renumite mărci de ceasuri din lume. Austriecii nu. Nici italienii.

Nu voi uita niciodată o întâmplare din prima mea vizită în Elveția: într-un sat de munte, am bătut la o poartă să cerem niște apă. Am primit o cană de ceramică cu lapte. Lapte bun, nedegresat (era în 1975). M-am gândit în sinea mea: ehei, domnul e domn. Dar când am returnat cana, omul a întins mâna și mi-a cerut un franc. Am plătit fără să crâcnesc. Avea dreptate, mi-a făcut un serviciu, trebuie sa-l plătesc. Dar iarăși m-am gândit, că românul nu mi-ar fi cerut nimic. Acum mă gândesc, că poate de aceia Elveția este unde este și România la fel unde este.

Anunțuri