05_2010 1172. Beijing – Capitala Chinei

Am plecat într-o seară pe la ora 21 cu Turkish Airlines, via Istambul și am ajuns a doua zi la ora 15 și ceva, inclusiv transbordarea și diferența de fus orar.

N-am făcut bine cunoștință cu ghidul chinez, că ne-a și îmbarcat într-un autobuz, cu direcția centru orașului.

Acum să-i spui Beijingului oraș, este oarecum rizibil. Este ca și cum l-ai pune pe picior de egalitate cu să zicem Fălticeni, sau Tg. Jiu. Trebuie sa-i spui altfel. Unii au inventat cuvintele megacity, sau megalopolis. Nu sunt românești, dar azi cu globalizarea, toată lumea le înțelege.

Deci e vorba de douazeci de milioane de locuitori. Populația României.

05_2010 114Centrul este considerat piața Tiananmen, renumită pentru locul ocupat de aceasta în istoria nu prea reușită a anticomunismului Chinez.

Undeva în apropiere, se află una din sutele de restaurante din Beijing, specializate in …Rață de Peking, unde am luat prima masă chinezească..

„Peking Roast Duck”, este o noțiune de valoare națională. Exagerând un pic, aș spune aproape egală cu a zidului chinezesc.

Acest fel de mâncare, se prepară de pe vremea imperiului, o rață friptă, cu pielea subțire și crocantă, preparată special, care se taie felii subțiri de către bucătar în fața clientului și care se manâncă cu „pancake”, un fel de clătită și cu sos dulce de fasole, sau sos de fasole dulce, cum dorești.

Există o vorbă românească, care se potrivește mănușă la acest fel de mâncare. „La pomul lăudat, să nu te duci cu sacul”. Ne-am pregătit burta trei luni pentru acest fel de mâncare, pentrucă era una din „vedetele” programului excursiei. Ce rață, ce carne, ce friptură. Am primit o feliuță de maxim doi milimetri grosime de „ceva”, care semăna a piele prăjită maro, cu gust „fără” și cu un sos dulce. N-am înțeles nimic din acest „act de cultură autentică” cum este considerat, decât că va trebui să mănânc încă ceva pe undeva, ca să nu leșin de foame.

In atenția tuturor care se duc în China. Mâncarea chinezească este foarte sănătoasă, dar nu și gustoasă.

05_2010 07205_2010 080.1Am început prin a vizita Orașul Interzis, construit prin 1400 ca reședință imperială a dinastiilor Ming și apoi Qing. Un teritoriu imens, înconjurat cu zid înalt, care sute de ani a fost zonă interzisă pentru muritorii de rând, inclusiv după ce China a devenit stat comunist. Numai în ultimii ani, urmare a politicii de deschidere către vest, Orașul Interzis, a devenit vizitabil.

05_2010 08405_2010 095Curți interioare imense, statui, grădini, clădiri cu destinații diferite dela bucătării și până la locuința imperială, locuințele nevestelor oficiale, ale (cum să le spun) pensionarelor cu alte denumiri ale haremurilor, locuințele eunucilor, ale servitorilor.

05_2010 097Clădiri și săli pentru primiri, pentru judecăți, locuințele armatelor de paznici, temple cu diferite destinatii, porți în toate direcțiile.

Se vorbește de peste 9000 de camere.

Tot aici am ascultat o prelegere despre metoda de recrutare a viitorilor eunuci, modul cum se făcea intervenția chirurgicală de îndepărtare a organului sexual al individului și cum acesta primește acele organe în vase cu lichid pentru conservare.

De asemeni, am auzit povești despre bucătăriile și bucătarii imperiali renumiți.

De altfel, mitul bucătăriei chinezești nu este nou. In ce mă privește însă, cred că dacă a fost vreodată o bucătărie chinezească gustoasă și bucătari maeștrii, aceștia au dispărut din China sau cel puțin din zonele în care am circulat eu. Probabil bucătarii, după abolirea imperiului, s-au împrăștiat în lume și îi găsești la Paris, New York sau aiurea.

Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt un mâncău. Am 1.77 înălțime și 67 kg. Dar pentru a exista, totuși trebuie mâncat ceva.

05_2010 169.105_2010 184Orașul interzis, conține și muzeul palatului, cu opere de artă, colecții imperiale de valoare inestimabilă. Am văzut vase din metal forjat manual, benzi înguste de cupru lipite pe acestea și apoi spațiul umplut cu email de o culoare albastră splendidă. Am vizitat o fabrică care și azi face asemenea piese, care pot fi cumpărate pe loc. Desigur nu cu bani ghiață, pentrucă atâția bani nimeni nu poartă prin buzunare.

05_2010 09805_2010 082Templul Cerului, este locul unde împărații veneau odată pe an, să se roage, in cadrul unei ceremonii foarte apreciate la vremea respectivă. Clădirea este impresionantă și acum. Este vizitată de tinerii căsătoriți. Probabil ei cred că o vizită aici le va aduce noroc. Dar adevărul e că sunt foarte mulți vizitatori de toate națiile.

05_2010 11605_2010 138Vizavi de Orașul interzis, este Muzeul Național, Monumentul eroilor poporului și Mausoleul lui Mao Zedong, unde era o coadă lungă de vizitatori. Noi nu ne-am înghesuit.

„Orașul interzis”, a aprins curiozitatea multora dealungul anilor. Cândva am auzit de un film de ficțiune cu acest titlu, iar filmul „Ultimul Impărat”, care mie personal mi-a plăcut nespus, (deși n-am înțeles atitudinea acelui ultim împărat), a fost primul filmat aici.

Tot aici a fost filmat și miniserialul „Marco Polo”, deși pe vremea lui Marco Polo, orașul interzis încă nu exista. Se pare că nu rigurozitatea istorică contează ci marfa să se vândă. Oare așa o fi cu toate?

05_2010 075Dimineața, nu numai în Beijing ci în întreaga Chină, oamenii, tineri sau bătrâni, ies în parcuri pentru „Tai Chi”, o gimnastică de dimineață care este mai puternică decât orice religie. Chinezii și nu numai, sunt convinși că Tai Chi le menține sănătatea corporală și mintală până la adânci bătrâneți. La început, rămâi uimit văzând mii de chinezi de toate vârstele dar mai ales în vârstă, făcând gimnastică în grup sau singuri. Această gimnastică își are regulile ei stricte și a fost cu noi o familie de profesori de sport ruși, care au școală de Tai Chi în Haifa și au mulți elevi.

05_2010 03605_2010 029.105_2010 010Am vizitat Palatul de vară care se află în vestul orașului. A fost construit de dinastia Qing.

Palatul are și el câteva clădiri, un imens parc, un imens lac, lacul Kunming cu vapoare de agrement.

05_2010 03305_2010 01605_2010 055Poduri, insule, un pod cu 17 arcuri, statui din bronz, din piatră și marmoră.

Mi-a plăcut mult culoarul lung din lemn, pictat în totalitate, în culori splendide.

05_2010 02605_2010 04505_2010 051.1Culoarul este foarte lung, poate câteva sute de metrii. Lumea se plimbă prin acest culoar și admiră lacul și peisajul. O curiozitate este vaporul din marmoră care desigur nu a plutit niciodată.

Palatul de Vară a fost ars de anglo – francezi în vremea celui de al doilea război al opiului în 1860. A fost reconstruit. Dar a fost din nou distrus în 1900 cu ocazia războiului boxerilor.

De altfel Beijingul a trecut prin momente destul de grele dealungul anilor. Are o istorie care se întinde pe distanța a 3000 de ani de lupte cu dinastii și între dinastii, frecvente distrugeri și reconstrucții. A fost mereu reconstruit pentru palatele ei opulente, temple, parcuri, grădini, morminte, ziduri și porți.

Capitala la un moment dat a fost mutată la Nanking, dar readus din nou la Beijing, în special pentru ceiace nu se putea muta în altă parte, tezaurul artistic, universitățile capitalei.

05_2010 226Am urmărit un spectacol de Kong Fu, un fel de luptă regizată pe scenă de o echipă de sportivi. Deasemeni spectacol special pentru turiști, dar de bună calitate și l-am urmărit cu plăcere.

In Beijing se află Muzeul de Artă, de Geologie, Militar, de Istorie Naturală, Opera, Teatre și multe altele. Dar pentru a le vedea pe toate este necesar de mult mai mult timp.

05_2010 00305_2010 065In 2008, Beijing a găzduit Olimpiada de vară. S-au făcut investiții imense cu aceasta ocazie. Stadionul Olimpic denumit „Colivia de păsări” și întreg cartierul de clădiri moderne din jur.

Metroul din Beijing din păcate este încă destul de slăbuț, șosele suspendate, tramvaie aeriene. Mijlocul de transport cel mai popular rămâne însă deocamdată bicicleta.

Una din marile probleme ale Beijingului este poluarea. Deși, s-au cheltuit 17 miliarde pentru schimbarea mașinilor și autobuzelor vechi.

Construirea noilor cartiere de blocuri multietajate, ridică problema demolării caselor cu un singur nivel, mai vechi, dar care au o curte, o grădină și populația nu vrea să renunțe la ele. Autoritățile rezolvă problema folosind „bâta și zăhărelul” adică dislocare cu forța, omul în schimb primește o despăgubire destul de substanțială și o locuință în noua clădire, orientată cum a fost și casa.

05_2010 22005_2010 221Sunt câteva cartiere de locuințe vechi, care mi-au făcut impresia că sunt menținute artificial de ochii turiștilor. Se numesc „Hutong”, zugrăvite, aranjate, cu restaurante cu mese la trotuar. Printre străduțe se fac excursii cu ricșa cu baldachine, se intră în casele oamenilor, care desigur primesc o sumă de bani pentru asta, treburi aranjate prin agențiile turistice.

05_2010 104Am vizitat deasemeni o Fabrică de prelucrare a perlelor de cultură, unde de asemeni se pot cumpăra produsele ce se fabrică. Dar cine are atâția bani?

In Beijing circulă mulți străini, turiști sau oameni de afaceri. Există
companii de talie mondială, care și-au instalat sediul în Beijing, ca să fie aproape de firmele producatoare. Există o comunitate de străini, care au ani mulți în Beijing. S-au construit biserici creștine, moschei, chiar și o catedrală. Sunt instituții care se ocupă cu arta tradițională sau modernă.

Limba vorbită, este dialectul de Beijing, care aparține de subdiviziunea Mandarin.

Categoric, Beijing merită o vizită. Fie și doar câteva zile. Nu veți înțelege China și nici pe chinezi, dar măcar veți căpăta o vagă ideie a ceiace a fost și este în stare acest popor uriaș.

Anunțuri