05_2010 2703. Calea spiritelor, Zidul chinezesc și Fabrica de porțelan

Beijing este punctul de plecare spre multe obiective din jur care merită să fie vizitate și chinezii sunt destul de buni comercianți ca să știe cum să-și vândă istoria milenară, frumusețile naturale și îndemânarea, astfel încât să le aducă maximum de profit.

Sunt sute de agenții turistice în Beijing, care organizează pentru turiști, excursii de o jumătate de zi, de o zi, două, sau oricâte, la distanțe de zece, o sută sau mai mulți kilometri, să vadă fiecare ce-l interesează din China de azi, de ieri, sau de acum mii de ani.

După profilul excursiilor și lungimea acestora, poți să rămâi în zonă și o jumătate de an și sunt unii care chiar rămân pentrucă îi interesează un subiect sau altul, la care nu prea a avut lumea acces în trecut, nu din cauza zidului chinezesc, ci din cauza cortinei de fier cu care a fost înconjurat acest continent.

In ce ne privește, am ales o ieșire de o zi, pe o rază de 70-80 de km. în jurul capitalei, cu care ocazie am vizitat trei destinații turistice. Am început cu mormintele Impăraților dinastiei Ming.

05_2010 231Am părăsit Beijingul cu autobusul spre nord vest dis de dimineața, pe autostrada ce ne-a prilejuit să vedem noile cartiere de cladiri multietajate, moderne, ca în orice capitală care se respectă.

La poalele Munților Tianshou din Districtul Champing, la cca. 50 de km. de centrul orașului Beijing, se află mormintele a 13 Impărați ai dinastiei Ming. Mormintele respective, de fapt niște cripte, au fost construite pe distanța a peste 250 de ani, între secolele XIV – XVII.

Este vorba de 13 cripte imperiale, 7 cripte ale concubinelor și unul al eunucilor.

Tot complexul este relativ bine conservat și este important nu atât pentru conținutul acelor cripte, cât mai ales pentru valoarea istorică și culturală, dată de arhitectura și concepția generală a complexului.

Totul vorbește de înclinația, se pare firească a chinezilor, spre grandios. Să fie ceva ce lumea n-a mai văzut. Să fie ceva ce să lase lumea cu gura căscată. Să uimească, să bulverseze. Așa este și cu Orașul Interzis cu ale lui nouă mii și mai știu eu câte camere, cu zidul chinezesc de jdemii de kilometri, cu armatele în mărime naturală din teracotă dela Xi’an, vaporul din marmoră din palatul de vară și încă multe altele.

05_2010 23405_2010 242Complexul ocupă o suprafață de 40 de kmp. La intrare, o construcție numită Marea Poarta Roșie, înconjurată de un parc, coloane sculptate de piatră, care susțin statui de personaje mitologice. De aici pornește în lungul văii, un drum lung de șapte kilometri, numit Calea Spiritelor.

05_2010 253Este un drum foarte frumos pavat, flancat de peluze de iarbă tunsă scurt, apoi gard viu de ambele părți, iarăși tunse, de vreo jumătate de metru înălțime, în spatele acestora, sălcii plângătoare și după acestea, alți copaci. Totul foarte bine intreținut. Se spune că totul a fost proiectat în concordanță cu principiile Feng Shui. Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că împărații chinezi din anii 1300, într-adevăr își merită renumele.

05_2010 24905_2010 25105_2010 243In lungul drumului, în fâșiile de peluză care au cam trei metri lățime, sunt plasate la distanțe de 50 – 150 de metri între ele, perechi de statui față in față, sculptate în piatră, statui cu dimensiuni mult mai mari decât mărimea naturală.

05_2010 25905_2010 262Statuile reprezintă animale, lei, elefanți, cai, cămile, în picioare sau în poziție șezând, gărzi înarmate, sau diferite persoane oficiale. In total sunt 18 perechi de statui.

Statuile sunt foarte bine realizate, se vede de cât colo că de artiști autentici și sunt foarte bine păstrate, sau foarte bine refăcute.

Din cele 13 morminte trei sunt deschise pentru public deocamdată. Pentru rest, sunt necesare luctări serioase de săpături arheologice și apoi de restaurare.

05_2010 287In timp ce noi vizitam Calea spiritelor, soarele s-a ridicat bine de tot, așa că am ajuns la intrarea pe zidul chinezesc în jurul orei 12, când soarele își cam făcea de cap.

Am vizitat porțiunea de zid dela Badaling.

Este nu departe de mormintele împăraților și lungimea vizitată de regulă, are o lungime de 3.7 km.

Zidul a fost construit pentru apărare în prima fază împotriva hunilor, apoi împotriva mongolilor. Zidul s-a construit în etape, începând din secolul V î.e.n. și s-au tot adăugat kilometri de zid, până s-a ajuns la peste 20 de mii de kilometri. In lungul drumului au existat vreo 25 de mii de turnuri de observație încorporate în zid și alte 15 mii folosite la transmiterea știrilor până în capitală, cu ajutorul focului și fumului.

Dealungul secolelor zidul s-a deteriorat. In perioada dinastiei Ming, s-au refăcut cca. 6400 de km., dar și acestea au căzut în paragină.

In a doua jumătate a secolului trecut, s-a refăcut o mică parte in dreptul Beijingului, în scopuri turistice. Cei 3.7 km. vizitați, fac parte din această porțiune.

05_2010 28405_2010 278Așa cum se vede și  în fotografii, zidul are grosime diferită în diferite porțiuni, care variază între 4 și 10 metri, mai gros la bază decât la coronament. Este construit din zidărie de stâncă care sigur nu este de acum 2500 de ani, bucățile fiind legate cu mortarul cel mai contemporan pe bază de ciment.

05_2010 286Deoarece zidul șerpuiește pe crestele munților, înclinarea este variabilă, astfel că în unele porțiuni nu sunt trepte, în altele in schimb sunt, trepte care urcă, sau care coboară și a căror înălțime este variabilă, dela să zicem 10 la 70 de centimetri, funcție de înclinarea terenului. Așa se face că circulația în lungul zidului este destul de anevoioasă, mai ales pentru persoane cu picioare scurte, ca să nu mai punem la socoteală căldura.

05_2010 26805_2010 273Cu toate dificultățile, mii de excursioniști, cu vârste între zero și 84 de ani (cel puțin o colegă din grupul nostru avea această vârstă frumoasă de 84 de ani), se străduiesc să facă traseul pe coama zidului.

Odată pornit, nu mai poți coborâ decât la capătul traseului. Fiecare merge în ritmul lui, cu opriri pentru odihnă. Nouă ne-a luat drumul cam două ore, inclusiv fotografii, sau pauze pentru a ajuta pe cei mai mici. Dar nu se depășesc două ore și jumătate. Oricum, o excursie în China fără  acest experiment, nu este de conceput.

05_2010 289După amiază am vizitat o fabrică de porțelanuri, unde am văzut procesul tehnologic de fabricare dela un cap la altul a minunatelor obiecte de porțelan chinezesc și care se pot cumpăra pe loc, unele chiar la prețuri accesibile. Desigur sunt și piese a căror preț se ridică la multe mii, sau chiar zeci de mii de dolari. Dar oricum, este un loc unde dacă vrei să-ți cumperi o amintire, sau un cadou celor de acasă, o poți face.

05_2010 29305_2010 292Am avut surpriza ca pe panoul dela intrarea în magazinul fabricii, printre fotografiile vizitatorilor de vază, să vedem fotografia unei persoane cunoscute, care a fost și el în vizită la această fabrică și se pare că a și cumpărat ceva, după cum scrie sub fotografie – Fostul Prim Ministru al României, dl. Petre Roman.

Lumea e totuși mică.

Anunțuri