1.    Himalaya și valea Kathmandu

DSC00580După șase ore cu un tren expres care nu seamănă sub nici o formă cu trenurile indiene ce le vedem în filme, (cu ciorchini de călători gata să se împrăștie la prima curbă) și un zbor de două ore, am ajuns la Kathmandu, capitala Nepal.

Nepal este de fapt un teritoriu cât jumătate din România, dar cu o populație de 30 milioane, indieni, tibetani, și din Burma.

Ca religie, mai bine de 80% sunt hinduiști și 10 % budiști.

Este o țară mică, strivită între doi coloși, India și China, atât la propriu cât și la figurat, ultima încercând și nu fără succes să se impună. Sub influența Chinei, partidul Comunist Nepalez a reușit să susțină un război civil de zece ani, care a dus în final la abolirea monarhiei și instaurarea republicii in Nepal. Instabilitatea politică este încă mare, dar se speră într-o stabilizare pe poziții democratice. Forțele care trag diferitele capete ale sforilor sunt India, China, Rusia, Statele Unite și O.N.U. Ultimele doua, alimentează Nepalul cu tot ce nu se găsește în țară și astea sunt multe. Nepal este o țară foarte săracă, lipsesc produse, lipsesc combustibili, lipsește educație și în general civilizație.

Intre India și Nepal, cetățenii celor două țări nu au nevoie de vize. Pot circula și pot lucra care unde vor. Dacă au unde.

Este o țară săracă. Somajul este undeva la 50 %. In sud se face agricultură, în nord numai alpinism. Nu toată lumea are electricitate, deși are potențialul hidroelectric cel mai mare din lume. Dar pentru a construi hidrocentrale, sunt necesare investiții, investitori și mai ales înțelegere între țările riverane.

DSC00446DSC00456Am ieșit din hotel într-o dimineață devreme. Incă era întuneric și am făcut vreo 30 de km. spre est de Kathmandu, ca să vedem soarele răsărind din spatele munților Himalaia. Am străbătut tot drumul pe întuneric și apoi am așteptat soarele vreo jumătate de oră pe terasa superioară a unui hotel și era destul de frig.

DSC00466Dar poate că a meritat. Spectacolul a fost împresionant și rămâne o amintire pentru o viață.

Am intrat în hotel să ne încălzim, am mâncat micul dejun și apoi, de acum pe lumină, am pornit în coborâre cu autobusul, să vizităm satele din valea Kathmandu. Eram undeva la peste 2000 de metri și drumul cobora în serpentine strânse. Dar era un peisaj frumos.

DSC00473DSC00491Sate sărace, oameni săraci, care muncesc din greu, dacă au unde, dacă nu, stau pur și simplu pe stradă și se uită la eventualii străini.

Par totuși oameni liniștiți, poate resemnați, poate striviți de greutățile vieții, sau de neputință. Oricum, sunt triști. Poate copiii sunt altfel. De fapt copiii sunt copii peste tot. Viața și greutățile ei are grijă să-i transforme.

Oamenii din zonă îmi aduc aminte de oamenii dela munte din România. Inceți, cumpătați.

DSC00482DSC00494Casele prin sate sunt vechi, unele gata să cadă și totuși locuite, pentrucă altele nu sunt.

Prin sate sunt puține case noi. In schimb, sunt peste tot altare sau temple, nu toate intreținute în cele mai bune condiții.

DSC00526DSC00479Ne-am uitat la oameni. Necăjiți, se uită curioși și cuvincioși la noi. Nu cer nimic, nu vor să ne vândă nimic. Se lasă fotografiați și se simt mândri că-i fotografiem. Mai ales copiii.

Din acest punct de vedere se deosebesc de indieni. Nu ți se bagă în suflet. Nu încearcă cu orice preț să obțină ceva dela tine. Nici măcar copiii nu vin să-ți ceară bomboane sau bani, cum vom vedea peste tot in marile orașe din India: Agra, Jaipur, New Delhi.

DSC00490Magazinele sătești sunt pe măsura satelor. Sărace, fără pretenții, mărfurile de asemeni fără pretenții. Ceiace mă miră cel mai mult, este lipsa totală de igienă, care este comună și în India și în Nepal. Si cu toate astea, oamenii par sănătoși, copii la fel. Mai degrabă par bolnave animalele de pe stradă, câinii spre exemplu.

Si în Nepal, ca și în India, copiii de școală sunt îmbrăcați cuviincios, în uniforme, uneori cu cravată, foarte asemănător cu copiii din Anglia, deși diferențele de posibilități ale părinților unora și altora este imensă. Acești copii cu siguranță vor avea alt viitor decât părinții lor. Desigur, dacă va fi pace.

DSC00502DSC00500Trecem din sat în sat, uneori autobusul rămâne în afara satului, deoarece străduțele sunt prea înguste. Coborâm din regiunile înalte și ne apropiem încet de zonele mai populate ale văii Kathmandu.

La un moment dat, la marginea unei localități mai mari, întâlnim un templu budist frumos intreținut, cu o grădină îngrijită în jur și o statuie imensă, pe lângă care o clădire cu trei etaje pare o jucărie. Statuia pare turnată în metal, dar cine știe?

Ajungem în Bhaktapur, oraș în apropierea capitalei, cca. 90 mii locuitori.

DSC00549Desigur vizităm orașul vechi, admirăm pagoda cu cinci etaje, cu statui de figuri mitologice, elefanți și alte animale în lungul scărilor. Suntem în piața Durbar. Piața este plină de cafenele și mici restaurante, toate plasate în clădiri vechi, cu iz de istorie.

Dar de gonoi se scapi greu. Peste tot sunt grămezi, în care câinii caută mâncare.

DSC00528DSC00525DSC00520Am  colindat printre străzile din zonă, am și cumpărat câte ceva, se găsesc lucruri de artizanat, frumoase și la prețuri acceptabile.

DSC00503DSC00544DSC00548Lumea din jur ne privește cu simpatie. De altfel, suntem clienți potențiali așa că este de înțeles. Două fetițe se uită la noi și șușotesc, de parcă dacă ar vorbi tare, noi am înțelege ce spun. Dar instinctul este instinct.

In curtea unui templu, am dat peste o adunare mare într-un careu, de fetițe îmbrăcate în roșu foarte dichisite și mămicile lor, care erau mai emoționate decât fetițele. Am intuit că este vorba de o ceremonie asemănătoare cu cele ce se fac la creștinii catolici, un fel de confirmare. Aici ni s-a explicat că este vorba de ceva asemănător și se numește ceva de genul căsătoriei cu natura. Fetițele au în jur de 6-8 ani.

DSC00506Intr-o piațetă alăturată, un grup de bărbați adunați, stau pur și simplu în picioare sau pe vine, sau citesc ziarul. Am presupus că sunt șomeri și se uită după lucru. Dar poate că nu. Poate că îi interesează politica. De ce nu?

Da, de fapt de ce nu? De ce să nu citească ziarele? De ce să nu îi intereseze politica, sau ce se mai întâmplă în lume? Doar pentrucă ne credem noi mai evoluați? Dacă ne credem înseamnă că așa este? Nici vorbă! Lumea este un sat. Toată lumea le știe pe toate numai modul de manifestare diferă.

DSC00538La o altă intersecție de străzi, pe o verandă, un frizer își face meseria. In stradă, așteaptă alți clienți la rând. Alături pe aceiași verandă, un croitor cârpește niște pantaloni, pe care clientul și i-a scos în acest scop și a rămas în indispensabili.

Mergând mai departe, am ajuns la câteva palate mai vechi, transformate în muzeu, mai precis muzeie.

DSC00556DSC00510DSC00513Așa am întâlnit muzeul de artă pe care l-am și vizitat, fără însă a intra în amănunte.

DSC00517DSC00557Am vizitat de asemeni muzeul bronzului și alamei. Am văzut câteva lucrări vechi în metal, in lemn cioplit, ferestre, uși, statui la intrare etc.

Incă un altar vechi, sau templu, deacum am cam ajuns la saturație, cel puțin pentru această zonă.

DSC00560DSC00550O bătrânică simpatică pe treptele de intrare în palatul care adăpostește muzeul bronzului, se potrivește cu cele două statui de bronz de pe margini.

Pe caldarâm, urmărim un copil într-o conversație unilaterală cu un câine care încearcă să-și facă siesta, sau poate că este bolnav. Parcă toți câinii sunt bolnavi.

DSC00533Am cumpărat câteva banane dela vânzătorii de fructe. Bananele micuțe, dar dulci și un parfum minunat. Nu se simțeau nici gust de antibiotice, nici de detergenți.

Ne-am îndreptat spre Kathmandu. Am ajuns la piața circulară în mijlocul căreia se află un templu foarte important pentru credincioșii budiști tibetani, care există de 2500 de ani.

DSC00565Acest templu se numește BudhaNath Stupa și este una din cele mai mari „Stupa” din lume.

Stupa este o construcție în formă de cupolă caracteristică religiei budiste, cu forme diferite, care depinde de loc: că este în Nepal, in Tibet, în Tailanda, in Japonia.

In lume se numără opt „Stupa”, cele mai mari și importante. Se pare că acesta de aici, este unul dintre ele, dacă nu cel mai cel.

Mulți pelerini vin de prin Tibet special să se roage la această stupa. Clădirea este și ea rotundă, cu o rază de vreo 50 de metri la bază.

In jurul templului este o stradă circulară, care pe partea opusă templului are clădiri cu 2-4 etaje, cu prăvălii la parter și terase de-asupra, unde într-unele sunt restaurante, cafenele sau pițerii. La una din aceste pițerii, am mâncat cea mai gustoasă pița din câte îmi amintesc.

In 1950, când mulți tibetani au părăsit Tibetul de frica comuniștilor, mulți s-au stabilit în jurul acestei „Stupa”. Au deschis magazine, ateliere care fabrică bijuterii de argint și alte articole de artizanat.

In stupa n-am mai intrat, pentru că nu am fost admiși din nu mai țin minte ce motiv. Dar am urcat deasupra. De fapt ritualul este că Stupa trebuie înconjurată de 101 ori. In religia  budistă, 101 fiind numărul de slăbiciuni omenești ce se cer corectate. Această operație durează pentru unii mai mult de o zi. După aprecierea mea, este vorba de un „pelerinaj” de mai bine de 30 de km., pentru care trebuie să ai picioare.

Am observat că piața era sub supravegherea trupelor antiteror mascate șiînarmate. Dela televizor am aflat că cu o zi înainte un budist și-a dat foc chiar în fața restaurantului în care am mâncat pița, ca să atragă atenția asupra a ceva legat de budiști. Ce, nu am reținut și nu vreau să dezinformez. Cine e interesat, poate afla probabil din internet.

După amiază, am plecat să vizităm zona templelor dela Pashupatinath, locul unde se desfășoară de fapt incinerările hinduiștilor și budiștilor.

DSC00572DSC00577Este un loc la care ne-am dus nu cu plăcere, dar recunosc, cu un sentiment de curiozitate firească. Nu se poate să vizitezi India și Nepal și să nu vezi așa un ritual.

De aproape nu are voie decât familia să urmărească ritualul, dar grație teleobiectivelor, oricine poate urmări în amănunt totul. Nu este o plăcere, dar este o lecție de viață.

Cu asta s-a cam terminat ziua. Nimeni nu mai avea chef de nimic.