Franța – informații ce toată lumea le cunoaște

Nu știu cum este acum, dar când am fost eu elev de școală, se învăța câte puțin și din istoria și geografia Franței. Copiii, cei cu părinți mai avuți și mai instruiți, învățau însă în particular limba franceză, pentrucă înainte de război era un semn de distincție să vorbești franceza. Unii mai clar văzători și-au dat copii la engleză. In tot acest timp,  în școli se învățau opt ore pe săptămână limba rusă. Mult mai târziu s-au introdus germana, franceza și engleza în unele școli. N-am apucat să învăț nici franceza nici engleza, pentrucă părinții mei nu aveau nici mijloacele și nici instrucția necesară să-și dea copilul la ore particulare. Așa că am învățat vreo zece ani de limbă rusă în școală, fără să se prindă prea mult de mine.

Dar nu asta este problema. Vreau să spun că în ciuda faptului că oficial tineretul și in general populația era îngrădită și dirijată să învețe să cunoască istoria, geografia și cultura sovietică și desigur cea națională, interesul față de tot ce este francez, a rămas treaz în România. Așa că românului nu trebuie să-i explici prea multe despre Franța, pentrucă le știe „de acasă”. Asta ca să nu mai vorbim de ultimii 25 de ani, în care zeci de mii, și-au îndreptat pașii spre Franța să trăiască acolo, să muncească temporar, sau pur și simplu să viziteze.

Aceste rânduri, sunt scrise cu gândul la aceștia din urmă.

Desigur, majoritatea știe că Franța este o țară mare, are peste 670 de mii de kmp., adică dublul României și peste 65 milioane de locuitori, adică de trei ori populația României sau de zece ori al Israelului.

Nu trebuie să mai amintesc, dar o fac totuși, că Franța are o istorie foarte bogată. Franța a fost condusă de zeci de regi nu se știe câte regine, oficiale sau neoficiale, care se omorau între ei între două partide de vânătoare sau două petreceri la palat, că Franța a provocat sau a fost nevoită să suporte zeci de războaie, mai scurte sau mai lungi, pentru putere, pentru teritorii, pentru femei, pentru religie și credință, pentru dreptate sau idealuri mai mult sau mai puțin nobile.

Deasemeni, este cunoscut faptul că tot ce se cheamă cultură, artă, știință, civilizație în ultimul mileniu, s-a născut în Franța, a trecut prin Franța, sau a fost prezentat și susținut pentru prima dată in Franța și de francezi.

Uniunea Europeană este rodul gândirii unor francezi (deși poate că nu-i gândit până la capăt), chiar dacă sediul este la Bruxelles și chiar FIFA are origini parțial Franceze (chiar și președinte francez in persoana lui Michel Platini), frații Lumiere, acreditați cu invenția cinematografiei au fost de asemeni francezi și lista este lungă și sunt convins că fiecare dintre voi poate adăuga cel puțin câte un nume la această listă.

Toate acestea se adaugă la faptul că natura a fost foarte darnică cu Franța și că la frumusețile naturale, francezii au adăugat dealungul secolelor, cu munca și talentul lor, frumusețea a sute de orașe și orășele, mii de sate pitorești, care adăpostesc cetăți, palate, castele, construcții și opere de artă total necunoscute sau dimpotrivă, de renume mondial, care azi atrag milioane de turiști pe an din toată lumea.

Franța este una din marile puteri care în trecut a avut colonii întinse. După al doilea război mondial, aceste colonii au devenit țări independente, dar civilizația și nivelul de trai mult mai ridicat în fosta țară mamă, a rămas un focar de atracție și în baza politicii de atunci a guvernului francez, emigranții în special din nordul Africii, s-au stabilit în Franța, au primit cetățenie, au întemeiat familii și au ajuns să reprezinte peste 10% (unii spun că 20%) din populația țării. In orașele din sud și în Paris, au întemeiat comunități musulmane, care vor să trăiască ca musulmani într-o Franță eminamente catolică și democrată, a cărei deviză este de peste 200 de ani „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Pe de altă parte, după destrămarea lagărului comunist, Franța a fost asaltată de polonezi, cehi, unguri, ruși, ucraineni, bulgari și mai ales români.

Dar dacă emigrația de după al doilea război mondial a însemnat suprapopularea cu milioane de săraci și neinstruiți, acest ultim „asalt” asupra Franței (și nu numai), a însemnat pentru Franța procurarea fără nici o investiție a sute de mii de noi cetățeni, tot săraci, dar bine educați, instruiți, muncitori de înaltă calificare, ingineri, medici, profesori universitari, care știu și sunt dispuși să muncească mult și bine, pentru salarii modeste. Sigur că țările lor de baștină ar fi avut nevoie de ei, dar nu au posibilitatea să-i plătească cu salarii franceze. Sigur că este o mare pierdere pentru aceste țări și un mare câstig pentru Franța, dar despre asta francezii nu prea vorbesc. In schimb se plâng „că la pachet” au primit și câteva mii de țigani, hoți de buzunare, cerșetori și proxeneți.

Ei bine, toate astea se văd fie și în timpul unei scurte vizite prin Franța, dacă știi să circuli cu ochii deschiși.

Foarte pe scurt, concluzia mea este că Franța 2013, nu mai este Franța 1975.

Vi se pare o concluzie negativă? Dacă da, înseamnă că am reușit să spun exact ce am intenționat.

Da, Franța s-a schimbat în ultimii ani și problema demografică se pare că este cea care le dă cel mai mult de furcă. Unii spun că și-au creiat singuri aceste probleme. Nu sunt în măsură să judec și nici nu am această intenție.

Intenția mea este de a împărtăși câteva impresii de turist în Franța.

Toată lumea a auzit de bucătăria franceză. Dar trebuie să știți că restaurantele sunt scumpe. O masă de prânz, într-un restaurant modest, nu costă sub 25 €/persoană. Un simplu platou de brânzeturi cu un pahar de vin 15 €/persoană, o cafea 2.5 – 5 €, o bere 3.5 – 5 € și lista poate continua.

Nici hotelurile nu sunt mai ieftine. Spre exemplu în rețeaua IBIS, care este în mai toată Europa și care cred eu că este cea mai economicoasă, o cameră de două persoane nu costă sub 70 €, iar în rețeaua Best Western, cca. 100 €/noapte.

Franța pentru majoritatea, înseamnă Paris. Eu aș îndrăzni să spun că există și o altă Franță: Franța zecilor de mii de localități cu populații între 300 și 5-6000 de locuitori, ca să nu mai vorbim de sutele, poate miile de cetăți, castele sau palate vechi, de litoralul Atlanticului, de Coasta de Azur, sau resorturile de iarnă din Alpi și Pirinei.

Aș vrea să scriu despre toate astea, dar este cel puțin o problemă de timp. Oricum voi încerca. Voi începe din Provence spre vest și nord până în Normandia, apoi in est, spre sud până pe Coasta de Azur și în final Parisul. Sigur, asta înseamnă câteva articole. Am definit din timp traseul, pentruca fiecare să-și aleagă ce-l interesează. Și dacă nu și nu, poate abandona totul fără pierdere de timp.