2.FRANTA

   2. Sudul și Vestul Franței.

Am hotărât să punctez aproape la nimereală locurile de vizitat, pentrucă Franța este atât de mare, atât de veche și atât de interesantă, că nu știi ce să alegi.

Am stabilit să încep din sud în spre vest, așa că încep cu o aterizare pe aeroportul orașului Marsilia, într-o duminică la prânz.

Nu am intrat în Marsilia, pentrucă nu mi se pare o destinație pentru turism. Am plecat imediai spre Aix en Provence.

2.1– Aix en Provence. Așa-i că n-ați auzit de acest nume? Este un oraș la 30 de km. de Marsilia. Orașul are peste 140 de mii de locuitori și o istorie de multe sute, dacă nu mii de ani. Cu toate astea, n-am rezervat pentru această vizită decât câteva ore, pentru o impresie și atât.

Cândva strada principală, Cours Mirabeau este azi un frumos bulevard, flancat de platani seculari și cu fântâni arteziene artistic lucrate, care împarte orașul în două: în nord orașul medieval vechi cu străduțe înguste, cu case de două, trei, sau patru sute de ani, azi pline cu prăvălii și prăvălioare, restaurante și cârciumi, iar în sud clădiri luxoase ale orașului nou, construite în majoritate în secolul trecut. Bulevardul este flancat pe o parte de restaurante și cafenele, cu mese pe trotuarele largi, iar pe cealaltă parte sunt înșirate filiaieie băncilor.

Sfârșit de luna mai, după amiază, deși nu foarte cald dar soare, mesele erau mai toate ocupate de clienți, care se odihnesc la o cafea sau o bere. Umbrelele erau închise, pentrucă soarele era blând și plăcut. Am făcut o plimbare în lungul acestei artere, am deviat mai ales spre stânga, adică spre nord, printre străduțele orașului medieval, străzi foarte înguste, cu dale sau pietruite.

Am vizitat piața primăriei, care se cam cere măturată (e drept că e după amiază), clădirea primăriei veche de vreo 300 de ani, fostă piață de grâne, dar care cred eu că mai necesită pe ici pe colo reparații. Am ajuns până la catedrala Saint Sauveur, construit într-un amestec de stiluri din secolele V până în XVII. Clădirea este interesantă și atrage atenția prin bunul gust al decorațiilor.

Aix en Provence este orașul natal al pictorului impresionist Paul Cezanne și multe în oraș sunt legate de amintirea lui. Universități și Institute poartă numele lui, Aix en Provence fiind un oraș universitar cu multe mii de studenți. O braserie pe Cours Mirabeau, este amintită ca locul de întâlnire a lui Paul Cezanne cu prietenii lui Emile Zola și Ernest Hemingway.

Principala sursă de existență a locuitorilor este turismul, regiunea fiind foarte căutată de turiști. Dar și produsele de dulciuri cu specific local, produsele electronice și semiconductori, industria de soft-uri, uleiul de măsline și arta meșteșugărească își au contribuția lor.

Părăsim Aix en Provence, cu impresia că este un loc liniștit, viață liniștită, fără zguduiri, fără surprize neplăcute.

2.2 –Arles al doilea punct al vizitei, la o oră distanță, este un oraș mai mic, cu doar cincizeci de mii de locuitori, dar vechi, cu sumedenie de vestigi romane, foarte bine conservate și intreținute de edili. Nu știu dacă din respect față de trecutul istoric, sau conștienți de faptul că acestea atrag mii de turiști, care le asigură funcționarea hotelurilor și restaurantelor.

Si aici, centrul orașului, are străzi înguste, case vechi, mai ales din secolele XVIII și XIX, cu prăvălii și cafenele primitoare, deși francezii nu sunt chiar primitori, totuși, sunt altfel decât cei din Paris. Dar casele sunt bine intreținute. Ca și parcurile de altfel.

In centrul orașului, nu sunt multe case noi, poate niciuna. Am vizitat piața Republicii unde se află primăria, în piață oarecum excentric se află un obelisc roman, care a fost ridicat prin secolul IV, în alt loc, abandonat prin secolul VI, dărâmat, spart în două și îngropat pentru douasprezece secole, redescoperit și restaurat în fața primăriei, adăugândui-se și o fântână. Am văzut biserica Sfântul Trofim cu portalul deosebit, fostă catedrală.

Am admirat copacii seculari care se găsesc peste tot și mai ales eleganța unor clădiri destul de vechi dar foarte bine îngrijite. Totul pentru a atrage turiști. Împreună cu alți turiști, am vizitat teatrul roman, unde și azi se țin spectacole și festivaluri și am vizitat arena romană, de formă ovală cu peste 20 de mii de locuri, în care se desfășurau lupte de gladiatori pe vremuri si lupte cu tauri, mai spre zilele noastre.

Arles este important și pentru faptul că in acest loc, și-a petrecut ultimii doi ani de viață, pictorul Vincent van Gogh, care a stat un timp în spital aici și a avut și o casă unde a trăit și a creiat unele dintre picturile renumite ale lui.

Așa cum țin eu minte din cele citite pe vremuri, omul era cam sărit un pic. N-am reușit să-l înțeleg, dar lucrările lui le recunosc fără să fiu un specialist în pictură. Avea ceva foarte personal. Cred că ceva legat de metoda de a picta și culorile așa cum le vedea el. Am vizitat spitalul în care a fost internat, grădina în care picta și pe care a pictat-o, am văzut cafeneaua care i-a servit de model pentru lucrarea intitulata „Terasa cafenelei seara”.

Arles este așezat pe râul(sau fluviul?) Rhon, care este navigabil și sute de ani a fost calea cea mai economică de acces pentru mărfuri.

 2.3 – Les Beaux de Provence, este la nici douăzeci de km. de Arles, un sat așezat practic pe o stâncă, dar care există de mai bine de două mii de ani.

In antichitate și în evul mediu, poziția acestui loc a fost exploatată pentru a controla și bine ‘nțeles de a impozita căile de transport dintr-un loc în altul a mărfurilor. A existat și un castel în vârf, dar n-a rămas decât o urmă de ruină din el. Cardinalul Richelieu a ordonat dărâmarea lui.

In secolul XIX, s-a descoperit în zonă minereu de aluminiu, care și-a primit numele dela acest sat: Bauxită.

Satul a avut cândva la sfârșitul secolului XIX, patru mii de locuitori. Azi are în jur de patru sute de locuitori, dar cu un venit de peste 20 de mii €/pe cap de locuitor pe an și totul numai din turism, un pic de ulei de măsline și ceva vin, nu prea grozav, dat fiind faptul că suntem în Franța.

Tot satul este o încrengătură de străduțe cu lățimea de până la doi metri, pantă în sus, pantă în jos. Totul e piatră, puțin lemn și verde, unde este loc. Foarte pitoresc și privit de jos și în interior și de sus.

Fiecare casă are cel puțin un bufet, restaurant, prăvălioară, sau hotel, sau și una și alta. Într-o jumătate de oră poate fi vizitat tot satul și împrejurimile, dar impresiile rămân pentru mult mai mult timp.    

2.4 – Orange, un alt orășel cu treizeci de mii de locuitori, există de prin anul 35 î.e.n., a supraviețuit romanilor, vizigoților, jocurilor de putere ale diferitelor case regale, a fost încorporat în domeniile casei de Orange – Nassau, deteriorat serios în războiul religiilor de 80 de ani, urmează revoluția franceză, apoi perioadele mai apropiate de zilele noastre, cu luptele politice nesângeroase, mult mai pașnice și mult mai benefice pentru locuitorii altfel pașnici și primitori ai orășelului. Poate mi-a scăpat vreo încăierare, vreun război, dar o să mă iertați, au fost atât de multe și atât de demult că nu le poți ține minte, mai ales dacă nu te leagă nimic de ele.

Destul și bine, Orange de Vaucluse, adică din departamentul Vaucluse, 21 de km. de Avignon, este un orășel curat, verde cu câteva vestigii romane, cum este Arcul de triumf, sau teatrul roman unde se organizează festivale de teatru și operă, cu participarea unor companii cunoscute și apreciate, oraș cu câteva hoteluri mici,surprinzător de bune dat fiind faptul că suntem în Franța. Am stat în „Park Inn of Radisson”, foarte bun, dar nu ieftin: 110 €/noapte. Si mai este și la marginea orășelului.

2.5 – Avignon, oraș construit într-o curbură a Rhonului, cu centrul vechi complet înconjurat de ziduri medievale care pot ajunge la 5-6 metri înălțime, are cca. o sută de mii de locuitori, dintre care zece mii locuiesc în interiorul zidurilor intacte și azi.

Orașul este numit și orașul papilor, pentrucă undeva la începutul secolului XIX, francezii au cerut numirea unui papă francez iar italienii nu concepeau așa ceva. In consecință, francezii au construit la Avignon un oraș papal, cu un palat papal, cu o catedrală, unde au domnit șase papi francezi în paralel cu papa dela Roma și desigur cu cheltuieli suplimentare, tot pe seama enoriașilor. Dar asta există și azi în multe domenii.

Oricum, am admirat serioasele ziduri ce înconjoară orașul, cu zecile de porți întărite, am vizitat împreună cu sute, poate mii de turiști (și era o zi obișnuită) palatul Papal, încăperile ei care fie vorba între noi ar putea fi mai bine intreținute și eventual mobilate.

Am vizitat curtea palatului, unde era în construcție o scenă în vederea viitorului festival de teatru dela Avignon, care a ajuns la un număr se pare respectabil dar pe care eu nu-l cunosc. Oricum se spune că spectacole se țin cu zecile în fiecare colț al orașului cu ocazia acestui festival și că sunt atrași sute de artiști profesioniști și amatori, zeci de mii de turiști, francezi și străini. Vă puteți închipui ce vânzoleală pe străzile înguste ale orașului, ce cantități de mâncare, brânzeturi, ficat de gâscă și rață, tone de băuturi, bere și mai ales vin se consumă, spre bucuria localnicilor.

De altfel după vizitarea palatului și a catedralei, am ieșit pe străzile înguste ale centrului orașului, unde toate restaurantele și terasele funcționau la presiune maximă, deși încă nu era nici un festival. Insă era sfârșit de mai, adică început de sezon turistic și sub zidurile orașului, de cu dimineața erau deacum zeci de autobuse cu turiști.

Dacă eram la Avignon, am fugit până la Pont du Gard, ceiace recomand tuturor. 25 km.

2.6 – Pont du Gard, este o construcție antică, romană, un apeduct, care asigura alimentarea cu apă potabilă a orașului Nimes, apeduct în trei etaje care traversează râul Gardon, aducând apa dela izvoarele dela Uzes pe o distanță de 50 de km., parțial subteran, parțial aerian. Acest pod, construit în secolul I, este apeductul cel mai bine păstrat din lume.

In afară de asta, este una din cele mai precise construcții inginerești. Are o înălțime de 49 de metri în trei nivele și la o lungime totală de 50 de km., căderea pe verticală este de numai 17 metri, adică un gradient de 1/3000 și avea o capacitate de 200 de mii de mc. apă pe zi și asta în secolul I.

Azi, zona este o zonă de agrement foarte gustată de excursioniști, pădure, restaurante, râul cu posibilitățile de baie, bărci pneumatice, terenuri de joacă și traseie de plimbări în pădure.

De aici ne-am dus la un alte două obiective interesante, la 70 de km.

2.7 – Fontaine de Vaucluse și Gordes. Intr-o după amiază însorită de sfârșit de mai, este o plăcere să călătorești cu o mașină bună, 70 de km. pe drumuri de deal, împădurite și foarte puțin umblate.

Fontaine de Vaucluse, este un loc, unde un râu, după un taseu de 150 de km. în subteran, iese la suprafață, într-o zonă deși stâncoasă, nu prea înaltă.

Micul sat dela gura de ieșire a apei, dealungul timpului s-a transformat într-un fel de stațiune, vizitată de turiști, cu mici hoteluri și case de vacanță, restaurante și terase, o moară de hârtie care este și muzeu și prăvălie de obiecte de artizanat.

Undeva pe o stâncă, a rămas urma unei fortificații de demult, care azi este doar de decor.

Întâmplător în această primăvară au fost foarte multe ploi, astfel că debitul râului s-a triplat și deadereptul fierbe la gura de ieșire din pestera subterană. Asta a ajuns desigur la urechile potențialilor vizitatori, așa că afacerea mergea strună, dela parcările cu plată și până la terasele restaurantelor, totul era plin. Dar era și frumos și plăcut. Și totul în liniște și pace, de parcă altă treabă n-ar fi avut oamenii. Si era zi de marți.

Dacă îți place zona (și nu-i exclus), găsești o cameră de hotel 70 – 90 €/noapte.

Am continuat încă 15 km. până la Gordes, sat care s-a format în jurul unui castel, construit în secolul XI pe o înălțime în scopuri de apărare.

In al doilea război mondial, Gordes a fost un punct de mare rezistență împotriva cotropitorilor germani și a fost decorat cu Crucea de Război.

In 1947, frumusețea locului a fost descoperită de pictorul Marc Chagall, care a atras și alți artiști în aceste locuri.

Am vizitat asezarea, care este toată în pantă, dela 100 metri până la 650 de metri înălțime ceiace nu-i puțin și nici ușor, dacă trăiești zi de zi acolo.

Dar este deasemeni, unul din cele mai pitorești locuri pe care le-am văzut. Fotografiile nu pot arăta totul, dar am încercat să prind câteva imagini, care să vă facă poftă de o vizită mai cuprinzătoare.

Si aici găsiți mici hoteluri, deși prețurile nu sunt mai mici decât în alte locuri similare în Franța, restaurante micuțe și foarte pitorești, terase și grădinițe cu două trei mese, mici prăvălii cu produse locale: lavandă, brânzuri, ficat de gâscă și de rață și desigur vin.

In următorul articol voi continua spre vest spre Toulouse și apoi spre nord.