4. Vestul Franței, sau o parte a lui.

DSC01368Deci suntem în sud vestul Franței, în orășelul Figeac, în penultima zi a lunii mai, primăvară cu temperaturi …temperate, adică numai bune pentru călătorii.

După un mic dejun la hotelul Best Western, prea bogat și variat, cu șunci, brânzuri, ouă, baghete cu metrul, croissant, cafea și fructe, am pornit spre nord, spre valea Loirei, dar ne-am fixat încă câteva obiective de vizitat până acolo.

Primul este la vreo 50 de km., o grotă în zona localității Padirac.

4.1 – Peștera Padirac. – De fapt o grotă aflată în afara localității Padirac, o surpare a terenului cu diametrul de 35 metri și adâncimea de peste 90. Această grotă, se continuă cu o peșteră în care curge un râu subteran. Lungimea râului subteran este de 20 km., la un nivel de 103m. dela suprafață. Adâncimea apei variază între 50 cm. și 6 m. Lungimea totală a galeriilor peșterii este de 40 de km., dar numai doi km. sunt deschise pentru public.

DSC01360Publicul coboară în adânc fie pe trepte, fie cu ascensorul, apoi după vreo două sute de  metrii pe jos, turiștii sunt urcați în bărci metalice, câte 12-15 într-o barcă și sunt plimbați vreo 500 de metri pe apă, apoi iarăși vreo 2-300 de metri pe jos și înapoi cu bărcile, respectiv ascensorul la suprafață.

Două neajunsuri vreau să menționez: din cauza ploilor abundente din această primăvară, peste tot curge (nu picură ci curge) apa, așa că dacă aveți posibilitatea, alegeți o perioadă mai uscată. Oricum, sus unde se vând biletele de intrare, puteți cumpăra și pelerine care să vă apere de apă. Rețineți că temperatura apei este constant 12 grade și a aerului 13 grade, deci o răceală este posibilă.

Al doilea neajuns, este puținătatea mijloacelor de iluminare, dar la asta eu n-am soluție.

Pestera s-a format cândva prin prăbușirea scoarței pământului. A servit ca adăpost prin secolele XV-XVI în timpul războaielor și s-a extras din peșteră cândva sapletru de bună calitate. Dar de vreun secol, este doar destinație turistică.

Se pare că este cea mai vizitată peșteră din Franța, cu 400 de mii de turiști pe an.

Am ieșit din grotă evident uzi, dar în definitiv e doar apă  curată. Am băut o foarte bună cafea la restaurantul de la intrare 1.5 €/ceașca, și am continuat spre vest, la Rocamadour.

4.2 – Rocamadour – La acest sat se ajunge pe un drum regional deloc aglomerat și comod. Localitatea se vede de departe, agățată pe niște stânci deasupra râului Dordogne, practic o singură stradă, dar ce stadă. Un adevărat muzeu. Deoparte și de alta numai căsuțe cu prăvălii, cafenele, sau restaurante, mese cu exponate spre vânzare.

Ploaie, soare, satul este plin de turiști, care vin cu mașinile pe care le lasă într-o parcare la unul din capetele satului și își continuă apoi plimbarea prin sat pe jos. Numai mașini de aprovizionare intră pe strada principală.

DSC01371In rest, localnici, turiști, cu copii, fără copii,cu căței, credincioși sau numai curioși, pe jos.

Rocamadour are cca. 600 de locuitori, ocupați toți în servicii turistice: restaurante, hoteluri, cafenele, prăvălii, hoteluri, personalul bisericilor (vreo trei) și călugări.

Se mănâncă foarte bine la Rocamadour, dar destul de scump. Tot aici se spune că este cel mai de calitate ficat de rață și de gâscă. Nu știu dacă este așa, dar este sigur cel mai scump: o cutie de ficat de rață „bloc” de 200 gr. ce l-am cumpărat aici, a costat 22 €, iar la piața din Sarlat 12 €, exact aceiași cutie. Nu mă pricep la acest produs, dar cutia ce am cumpărat-o la Sarlat, am mâncat-o imediat ce am ajuns acasă din curiozitate. Ei bine, este cu adevărat o delicatesă, doar că este colesterol curat, cum spun nutriționiștii. Dar câte puțin, la intervale mai mari, poate că nu strică prea mult.

DSC01375DSC01379Rocamador este cunoscut de mai bine de cinci sute de ani, ca un loc al unor minuni, la care eu nu mă prea pricep și nici nu prea cred în ele, dar care și în ziua de azi încă atrag pelerini și credincioși, care urcă treptele bisericii Notre Dame în genunchi. Credeam că așa un stil de pelerinaj nu se practică decât în Moldova. Se pare că nu-i chiar așa. Am urmărit zeci de copii școlari făcând aceasta, foarte convinși că asta ajută.

DSC01380DSC01381RocamadourAm admirat casele atârnate pe stânci, strada principală (și unică), în lungime de vreo 500 de metri, cu case vechi dar bine intreținute, cu locuințe la etaj și prăvălii sau restaurante la parter. Am admirat mulțimea de turiști, care au venit cu același scop ca și noi și care se minunau ca și noi de stilul de pelerinaj practicat aici. Nu știu pe ce distanță se târâie pelerinii, dar trepte, sunt vreo sută și destul de înalte. Săracii copii. Oare asta se făcea în ora de religie? Ce păcat că n-am întrebat. Mi-a rămas gândul la ei. Ce păcate or fi apucat să acumuleze niște copii de 10 – 12 ani să se supună unui asemenea supliciu?

4.3 – Sarlat la Caneda – este încă un orășel uitat de vreme în regiunea Dordogne. La cca. 50 de km. vest de Rocamadour, pe drumuri oarecum lăturalnice, în majoritate în lungul râului Dordogne, ajungem în mai puțin de o oră.

DSC01388DSC01391Ne oprim în centrul orașului, vechi de sute de ani, cu case cu unul sau maxim două etaje, curate și bine intreținute. Un oraș provincial, cu o piață provincială, cu populație provincială care te salută sau măcar îți zâmbește când te întâlnește pe stradă, ca și cum ți-ar spune: aaa, noroc străine, bun venit in Sarlat.

Lumea se cunoaște în oraș, localnicii sunt în total vreo nouă mii, așa că un turist străin este imediat reperat și studiat, dar discret, franțuzește, să nu se sperie. Este doar un client potențial. Pentrucă turismul este ocupația de bază a localnicilor. Mici hoteluri, mici restaurante, baruri, prăvălii cu produse locale: vin, brânzeturi, pate de gâscă și rață. Turiștii sunt în majoritate din Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie. Singurul lucru care îi încurcă, este faptul că aceștia vin în iulie și august, iar noi am venit mai devreme.

sDSC01391Deci ne plimbăm pe străduțele înguste cu case de culoare crem – bej, culoarea nisipului toate fără excepție, intrăm în piața de alimente, unde toate produsele au prețul afișat, răspundem chiar îndemnurilor de a gusta produsele din pură curiozitate și desigur vizităm vechea catedrală.

Ne retragem la hotelul „Best Western le Renoir” pentru noapte, 107 €/cameră cu mic dejun. Dimineața am plecat spre Domme.

4.4 – Domme – Iarăși un sat vechi pe un platou stâncos, 250 metri deasupra nivelului mării și vreo sută de metri deasupra râului Dordogne.

DSC01399DSC01401Localnicii cred că este cel mai frumos sat francez și cred și eu că este oricum printre cele mai frumoase și pitorești din câte am văzut.

Este o veche fortăreață, înconjurată de ziduri groase, construit prin secolul XIII. In anul 1307, aici au fost prizonieri cavalerii templieri, dela care au mai rămas inscripții pe pereți.

A fost ocupat de engleji, apoi alipit Franței. Desigur, n-a scăpat nici de războiul religiilor.

DSC01403DSC01406Azi satul are o mie de locuitori, ocupația de bază fiind înfrumusețarea satului și menținerea renumelui de cel mai frumos sat. Totul este exemplar de curat, peste tot semne de circulație pentru două străzi și jumătate, indicatoare, grădinițe, părculețe, parcări, deși mașini nu prea sunt pe străzi. De sus se vede splendid râul Dordogne și toată regiunea.

DSC01408DSC01409Hoteluri micuțe dar cochete, restaurante și terase atrăgătoare, prăvălioare cu produse locale, inclusiv producții ale unor artiști locali din ceramică și porțelan, atrag mii de turiști de dimineața până seara. Localnicii sunt foarte mândrii să-ți prezinte satul și nu au ezitat să trimeată pe cineva să aducă cheile bisericii ca să o putem vedea în interior.

DSC01395Satul fiind la înălțime, se ajunge la el cu ajutorul unui autotren cu câteva vagoane pe pneuri, pe un drum în serpentină, care dă posibilitatea turiștilor să admire din mers zidurile străvechi. Drumul este scurt, poate un kilometru și poate fi ușor urcat pe jos. Dar acest trenuleț, face deliciul copiilor, așa că toți turiștii îl folosesc. Trenulețul este nou nouț și poate duce 50 – 60 de pasageri odată. Era devreme dimineața, dar când noi părăseam locul, au sosit două grupuri de elevi în excursie cu școala. Probabil în cadrul programului „Să ne cunoaștem patria”, sau ceva de genul.

4.5 – Oradour sur Glane – Părăsim Domme și regiunea Dordogne și ne îndreptăm spre nord, ținta noastră fiind Oradour sur Glane, localitate la 180 de km. distanță, localitate cu o istorie destul de tristă.

In 10 iunie 1944, trupele de ocupație germane, sup motivul că un ofițer german a fost răpit de partizanii francezi, au strâns toată populația satului în piață, femeile și copii au fost închiși în biserică, iar bărbații au fost împărțiți în șase grupe, au fost mitraliați, stropiți cu benzină și arși. Apoi biserica a fost și ea incendiată, astfel că au fost uciși în total 642 de cetățeni, bărbați, femei și copii.

După război, s-a organizat procesul a cca. 200 de militari găsiți vinovați de acest masacru, dar în final toți au scăpat mai devreme sau mai târziu și au murit în pace în sânul familiei, dacă nu cumva unii mai trăiesc și azi.

Guvernul francez, a hotărât să nu reconstruiască satul, ci a încurajat financiar pe puținii supraviețuitori să-și construiască un nou sat alături, vechile ruine rămânând un memorial al durerii, pentru aducere aminte. Noul sat, are 2200 de locuitori, în majoritate descendenți ale victimelor masacrului. Deasemeni s-a construit un muzeu memorial alături, care este de fapt ca un pasaj de intrare în zona ruinelor satului.

DSC01420DSC01421Am circulat printre ruine, am văzut locurile unde au fost mitraliați bărbații, iar mai apoi am trecut să vedem și ruina bisericii incendiate.

N-am făcut multe fotografii, cum n-am făcut nici în fostele lagăre de concentrare ce le-am vizitat în Polonia și țările baltice. Nu simt nici o atracție către fotografii de acest gen. Una e să citești despre locurile astea și cu totul alta să le vizitezi. După așa o vizită, nu esti bun de nimic.

4.6 – Poitiers – următoarea țintă, este un oraș cu 90 de mii de locuitori, oraș vechi, care a trecut prin toate fazele istoriei Franței. A supraviețuit ocupației romane, vizigote, prinților, regilor și regișorilor, conților, papilor și episcopilor, războiului religiilor, revoluției franceze, celor două războaie mondiale și păcii care a urmat după ele.

DSC01427DSC01434De pe urma romanilor au rămas ruinele unei arene, de pe urma celorlalți, a rămas orașul cu iz medieval, universitatea din secolul XVI, clădiri în stil „art nouveau” al secolului XIX și începutul de secol XX, piața primăriei și clădirea primăriei, câteva palate, ale fostelor familii care au avut în mâinile lor soarta orașului dealungul anilor.

DSC01432DSC01433Sunt de amintit și câteva  biserici mai răsărite, bazilica Notre Dame, catedrala Sf. Petru, dar și o statuie a lui Jean D ’Arc.

Am dormit la hotelul IBIS din centrul orașului. Ce să spun? Ca să deschizi ușa, trebuie să închizi geamantanul. Oricum, cameră mai mică este greu de imaginat pentru două persoane și pentru 72 €/noapte.

Ca o primă concluzie, se pare că întreaga Franță se străduiește să-și conserve, clădirile, bisericile și statuile vechi. Nu vezi prea multe construcții noi. Nu se aruncă imediat să dărâme ce-i vechi și să construiască nou din oțel și sticlă. Preferă piatra și lemnul, chiar dacă intretinerea nu este foarte ușoară. Dealtfel ar fi și păcat să se distrugă ceiace există, de dragul de a face ceva nou.

O a doua concluzie, că am văzut hoteluri mult mai îngrijite și cu camere mult mai mari, la prețuri mult mai modeste, decât cele din Franța.

Ceiace trebuie însă recunoscut, că în Franța se mănâncă mult mai bine decât spre exemplu în Germania sau Anglia.

Si ultima: nu toată Franța este Paris. Sunt și locuri cu oameni mai grași dar mai primitori, chiar dacă nu sunt îmbrăcați după ultimele reviste.