1.- Indonezia – Informatii initiale.

In vremea când mă pregăteam pentru această escapadă în Indonezia, o persoană cu studii superioare m-a întrebat, dacă Indonezia este în Europa. M-a surprins întrebarea din partea unei persoane cu pregătire, dar apoi m-am gândit că poate fi foarte firesc. De când omul părăsește băncile școlii, poate foarte bine să nu se întâlnească zeci de ani cu numele aceste țări, sfera lui de preocupări și interese putând fi foarte departe de aceasta. Si unde mai pui că putea și lipsi dela lecția respectivă. Acesta este motivul pentru care am considerat că sunt necesare unele informații inițiale.

Indonezia este o țară insulară, care se întinde în lungul ecuatorului, în sudul Asiei, pe o distanță de peste cinci mii de km.

Clima este tropicală, cu două sezoane: unul ploios și unul secetos (ceiace nu este chiar exact, pentrucă am fost acolo în perioada uscată și nu-mi aduc aminte de multe zile în care să nu fi plouat).

Indonezia are un relief foarte variat, cu munți până la cinci mii de metri înălțime și cu peste 400 de vulcani, 130 fiind acrivi, cel mai cunoscut fiind Krakatoa, care în secolul XIX a distrus întreaga insulă și a omorât 30 de mii de locuitori.

Indonezia se află pe așa numita „centura de foc” a globului. In 2006 un puternic cutremur a lovit insula Jawa și în special orașul Yogyakarta. Si ca să încheiem cu nenorocirile, să amintim și renumitul tsunami din 2006, care a lovit țărmurile Indoneziei, înghițind 170 de mii de oameni.

Tara, declarată independentă în 1945, cuprinde 17,508 insule, mai mari sau mai mici, cele mai importante fiind Jawa, Sumatra, Sulawesi, Borneo, Papua și desigur, mica Bali, cea mai turistică insulă a Indoneziei.

Desigur, insulele indoneziene au fost locuite din cele mai vechi timpuri, dar o organizare mai „civilizată”, a început abia prin 1600, când olandezii s-au stabilit în insule și nu le-au mai părăsit trei secole.

In 1945, noul val al mișcărilor populare, declară independența Indoneziei și încorporează în acest nou stat, cam tot ce se poate acapara pe căi pașnice sau mai puțin pașnice, adică 17,508 insule, cu un sfert de miliard de locuitori (azi), dar făcând parte din peste 300 de grupuri etnice, vorbind peste 700 de limbi și dialecte.

Deși republică parlamentară, alegeri democratice s-au ținut prima dată în 1999.

Meritul guvernanților este că au reușit să introducă peste tot o singură limbă, limba indoneziană, în toate școlile și care este limba oficială, pe care o vorbește întreaga populație. Asta nu înseamnă că fără a cunoaște limba indoneziană, turistul ocazional nu se poate descurca. Se descurcă, pentrucă mulți vorbesc engleza. Si toți sunt binevoitori.

Dacă problema limbii este de bine de rău rezolvată, problema religiei rămâne dominantă, pentrucă în conformitate cu legea, fiecare om trebuie să aibă a religie declarată, dar statul nu recunoaște decât șase religii: Islamul (82% cam două sute de milioane), Protestantismul, Romano Catolicismul, Hinduismul, Budismul și Confucianismul. Si ești obligat să te declari aparținător uneia.

Cele șase religii, trăiesc într-o relativă armonie. Violențe de natură religioasă au fost, însă rare și se lucrează continu pentru eradicarea lor. In anii 2002 – 2005, s-au înregistrat câteva atacuri teroriste sinucigașe, organizate de grupări islamice, care au provocat peste 200 de victime și au afectat puternic industria turismului indonezian.

Insă musulmanii din Indonezia, pare-se că nu au nimic comun cu cei din Orientul Apropiat și golful persic. Sunt pașnici, chiar prietenoși, chiar dacă (eu spun că mai ales) le spui că ești din Israel. Am fost invitați în casele lor, la nunțile lor, la înmormântările lor, în școlile lor și am fost tratați ca oaspeți de vază. Nici vorbă de adversități.

In general Indonezia este o țară săracă. 70% din populație este ocupată în agricultură. Cultura de bază este orezul. Orezul înseamnă totul pentru ei. Fac uneori trei recolte pe an.  Mai cultivă ceai, cafea, piper, cacao, cresc animale, în special bivoli pentru muncă (ei le spun bufalo), porci, păsări, fructe, foarte multe, dela mere la lubeniță, ananas și banane.

Au păduri foarte bogate în vegetație și cu multe animale și păsări. Au petrol și minereuri.

A merge ca turist din Israel în Indonezia, este o problemă. Cred că se datorește faptului că Indonezia deși se declară o democrație, rămâne totuși în esență musulmană. Se pare că nu-și permit să refuze viza de intrare israelienilor dar le fac greutăți care să descurajeze: spre exemplu posesorii de pașapoarte israeliene au trebuit să aștepte trei zile în Singapore să primească viza indoneziană și să plătească o viză de intrare cu 450 $ USA, pe când posesorii de pașapoarte germane, bulgărești sau românești, au primit viza pe loc la aeroportul din Jakarta, contra 25 $ USA.

Pentrucă a venit vorba de turism, Indonezia este vizitată de șase milioane de turiști pe an, ceiace mi se pare extrem de puțin, pentru o țară de două milioane de kmp. și o populație de 250 de milioane de oameni.

Si totuși, Indonezia are ce arăta turiștilor: temple budiste, temple hinduse, vulcani stinși sau activi, Parcuri Naționale, plaje de vis, munți împăduriți, ape clocotitoare de munte numai bune de rafting, rezervații naturale, obiceiuri ciudate, chiar tradiții barbare ale diferitelor grupuri etnice.

Am stat în total 18 zile și am fost în trei insule: Jawa, Sulawesi și Bali.

In cele ce urmează, voi încerca să punctez ce este mai interesant în fiecare.