DSC024204.- Indonezia – Bali, paradis al artei și turismului

Bali, insula în sud estul insulei Jawa, desparțită de aceasta de o strâmtoare de numai trei kilometri, este probabil cea mai cunoscută, cea mai exotică destinație turistică din Asia și nu numai. Dacă cineva aude de Bali, imediat îl duce imaginația la dansatoare exotice, la bărbați frumoși, de culoare mai cacao și pe jumătate goi, muzică suavă, cuiburi romantice, paturi cu baldachin, soare și apă cristalină.
Incepând de prin 1930, agențiile turistice din toată lumea, au reușit să creieze o imagine romantică, foarte favorabilă și în același timp foarte profitabilă despre Bali, care este cunoscut sub numele de insula paradis.
Bali, este o insulă cu o suprafață de numai 5,600 kmp. și cu o populație azi de patru milioane de locuitori. Se cultivă orez în centru și sud, cafea în nord vestul insulei.
Forma insulei este, cu puțină imaginație eliptică, cu axa lungă 140 km., orientată est vest și axa scurtă de 80 km., orientată nord sud. Insula are un relief muntos, cu munți și vârfuri de peste 2000 de metri. Vulcanul Agung, 3150 metri, permanent agitat, asigură cenușa vulcanică atât de binefăcătoare agriculturii, dar câteodată este mai agitat decât trebuie, bunăoară ca în 1964, când erupția lui a cauzat moartea a câteva mii de balinezi și distrugerea locuințelor la alți o sută de mii, nevoiți să se adăpostească pe insule învecinate.
A fost locuită din antichitate, dar liniște n-a fost mai niciodată în Bali. A fost rând pe rând sub dominația diferitelor dinastii locale, sau a unor cotropitori veniți din Jawa vecină, apoi au apărut și coloniștii olandezi prin 1600, iar din 1840 au preluat în totalitate conducerea politică și economică, deși oficial, Bali era un regat. Frecușurile dintre curțile regale și Compania Indiilor Olandeze, au condus la două masacre, în 1906 și 1908. Ultimul, în actualul oraș Klungkung, unde familia regală a fost masacrată în întregime, și se vorbește de mii de femei, copii, care s-au expus armelor olandeze, împotrivindu-se exilului. Armata olandeză n-a avut nici o reținere în a-i extermina până la ultimul.
DSC02709In amintirea evenimentului, la locul masacrului este azi un muzeu și un monument. Palatul regal, a fost ras de pe fața pământului.
In 1942, Bali a fost ocupat de japonezi, iar în 1949, a fost încorporat în noul stat Indonezian și aceasta cu cântec.
Intre 1950 și 1960, tensiunile dintre Partidul Naționalist și Partidul Comunist, s-au concretizat într-un puci nereușit, în urma căruia au fost omorâți se spune o jumătate de milion de comuniști indonezieni, optzeci de mii fiind din Bali, ceiace la vremea respectivă reprezenta cinci la sută din populația insulei. Schimbarea președintelui Sukarno cu președintele Suharto, înseamnă reluarea relațiilor cu vestul, reluarea turismului din Bali la un alt nivel. Bali a devenit o destinație turistică de renume mondial, foarte căutată și foarte scumpă. Balinezii au știut să profite de toate astea. A început să curgă valuta în insulă, să se desvolte diferite meserii legate de turism, să crească nivelul de trai.
DSC02419DSC02420.1Stațiuni turistice, hoteluri cu miile, ateliere de sculpturi în lemn de tec și abanos și piatră cu sutele, ateliere de bijuterii de aur și argint filigramat, de picturi pe pânză, de țesături batik. Orezul și cafeaua, se cultiva așa… ca divertisment. Totul era OK. Turiștii cu mulți bani, petreceau ca în paradis, balinezii câștigau și prosperau.
Si atunci intervine terorismul islamic: câteva atacuri sinucigașe cu bombe în 2002 și 2005, în urma cărora mor peste 220 de turiști străini, duc la prăbușirea turismului balinez.
Azi, după opt ani, Bali încă nu a revenit la ce a fost.
Paralel cu această luptă de veacuri pentru pământ, putere și bunăstare, se poartă o altă luptă a religiilor: cu doaă mii de ani în urmă, hinduismul a fost adus din nord vest în Bali și a prins rădăcini adânci. A fost completată, modificată, cu aportul credințelor locale și s-a transformat în ceiace se cheamă azi hinduismul balinez. Nu mă pricep la credințe, dar se spune că deși în esență se bazează pe aceleași percepte ce au fost aduse din India, este totuși un hinduism mai stilizat, mai modernizat, mai actualizat, dar tot hinduism.
Islamul, după ce s-a instalat confortabil în Jawa, și-a continuat expansiunea spre est, spre celelalte insule. In Bali, nu a prea reușit. Populația în proporție de 84% trăiește după perceptele hinduismului și numai 12% au îmbrățișat islamismul.
Balinezii, țin foarte mult la credința lor. In insulă sunt peste 20 de mii de temple, cel puțin trei în fiecare sat. Templele sunt deschise, oricine poate intra, poate să se roage în limba și în concepția lui despre rugă. Nimeni nu-l obligă pe balinez să intre într-un templu, dar o face în fiecare zi, fie și doar să depună o ofrandă, un simbol al apartenenței la credință.
DSC02479DSC02513Templele se categorisesc după criterii care mie îmi sunt străine, dar am vizitat unele care se spune că sunt de importanță mare, ca Templul mare al satului de lângă Ubud, unde aveam hotelul, Titra Empul, amplasat într-un loc minunat, cu mai multe curți interioare, cu o piscină în care balinezii se purificau.

DSC02521DSC02524Intr-o altă curte unde se roagă și unde preoți și ajutoarele lor împart apa sfântă celor ce vin să se roage (am primit și noi și am învățat cum trebuie să primești apa sfântă). In apropierea templului, vila de vacanță a președintelui țării, discret, la vreo două sute de metri și n-am văzut nici o pază, ceiace nu înseamnă că nu există.
DSC02529DSC02533Unele temple ca spre exemplu Gumung Kavi este amplasat într-o vale splendidă, e drept că trebuie să cobori și apoi să urci câteva sute de trepte, dar tot splendidă ramâne valea. Si parcă nici soarele nu arde în aceste locuri. Iar existența apelor curgătoare, împrospătează.

DSC02536DSC02537In general, în Bali la tot pasul se găsește un locșor romantic, retras în natură, cu un pic de apă, cu multă pădure, cu liniște, numai sursur de apă și ciripit de păsări. Uite așa devii melancolic și dispus la visare.  Dar ce-i rău în asta?

Am vizitat templul maimuțelor, unde în afară de multe maimuțe, nu prea era nimeni. Dar locul era tot în pădure, tot natură și liniște.
DSC02678Alte temple ca de exemplu Besakih numit și templul mamă, cel mai mare și cel mai important este plasat la baza muntelui Agung, este format din câteva zeci de curți cu câteva zeci de clădiri, fiecare cu altă destinație și care mie îmi scapă. Este într-adevăr cel mai mare, cel mai bogat și cel mai solicitat dintre toate. Spre deosebire de alte temple,aici sunt clădiri și anumite curți interioare, în care străinii nu sunt acceptați, chiar dacă poartă „sarong”. Si desigur, nu intrăm și nici nu încercăm măcar, deși, cred că dacă te faci că nu înțelegi, probabil nu se întâmplă mare lucru. Dar oamenii sunt atât de corecți și binevoitori, încât te simți obligat să le respecți vrerea.
???????????????????????????????DSC02688Oricine intră în zona unui templu, sau participă la orice ceremonie legată de religie, trebuie să poarte un „sarong”, care este o pânză imprimată, care se înfășoară în jurul corpului dela brâu în jos și se leagă cu o banda separată de pânză. Sarongul este obligatoriu și în jurul mijlocului statuilor, sau a trunchiului copacilor. Se explică ca o separare a zonei de suflet(creier, inimă), de zona inferioară, adică alte organe, sau rădăcinile în cazul copacilor. Acest sarong poate fi ceva foarte simplu, dar poate fi și un imprimeu de batik lucrat manual și care e foarte scump. Peste tot în apropierea templelor, sunt tarabe, sau simplii vânzători ambulanți, care te îmbie cu aceste saronguri și cu tot felul de alte produse de artizanat.
???????????????????????????????DSC02499Un numitor comun al acestor tempe, este faptul că abundă în sculpturi. Sculpturi în lemn, sculpturi în piatră, reprezentând animale, oameni, zeități, personaje fanteziste, desene geometrice, cam tot ce se poate imagina. Dar cred că este dificil de imaginat amploarea acestor lucrări, dacă nu le vezi. Ca volum al artelor, Bali nu are concurent în lume. Calci pe statui pe străzi.
DSC02582DSC02585Am stat în Bali o săptămână, trei nopți într-un resort în care fiecare pereche se cazează într-o vilă, cu grădină, zid de peste doi metri de jur împrejur, vegetație și mai înaltă decât zidul, piscină particulară, baia toată din marmoră ,,cafea cu lapte”, pat cu baldachin (era să cad de pe pat că era foarte înalt), ce mai, ca la Bali. Resortul, „Kamandalu Ubud”, este la Ubud, centru cultural și artistic al insulei, la 20 de km. de capitala Dempasar.
Alte trei nopți, în orașul Kuta, hotelul „Ramada Bintang”, lângă plajă, hotel mare, modern, elegant, de o cu totul altă orientare decât resortul din Ubud. Adevărul este că e plăcut să stai într-o cameră confortabilă, dar atât. Restul pentru mine sunt un moft, că nu mergi până în Bali să stai într-o piscină particulară, sau într-un pat fie și cu baldachin în timpul zilei. Ziua umbli să vezi, să înveți.
DSC02398DSC02416Am participat la o ceremonie de căsătorie, mult mai modestă decât se fac în România de exemplu, dar îmbrăcămintea mirilor este spectaculoasă. Îmi pare rău că n-am întrebat dacă este închiriată (dacă se închiriază în general), sau trebuie să și-o cumpere. În acest caz este o cheltuială serioasă. Viitoarea pereche lucra în industria hotelieră. Deci nu erau oameni bogați.
DSC02451DSC02477Am asistat de asemeni la o ceremonie (cum nu) de înmormântare.
Ceremonia începe la casa defunctului, de unde se deplasează convoiul funerar, în frunte cu sarcofagul în formă de taur imens construit din bambus, burete și pânză, dus de zeci de tineri, urmat de muzică, apoi coșciugul și acesta pe un cadru înalt, dus de tineri, care se rotesc în jurul axei verticale a coșciugului cam la fiecare intersecție de străzi. Se zice că se face asta, pentruca spiritul mortului să nu-și dea seama de traseu, să nu cumva să se întoarcă. Se spune că au fost cazuri când din multele învârteli, mortul să cadă afară din coșciug. (Destul de macabru, nu?) De data asta s-a ajuns cu bine la terenul destinat incinerării cadavrelor, care este unul pentru toată localitatea, în apropierea unui templu.
Mortul cu coșciug cu tot se introduce în sarcofag și se dă foc la întregul esafodaj, cu ajutorul unui arzător cu gaz, astfel că arderea se reduce la câteva minute. Ceremonia este mai lungă de fapt, alături de mort se pun și cadouri aduse de rude, hainele mortului și tot ce-i aparținea. Uneori se mai „lipește” și un decedat nevoiaș, care n-are bani pentru ceremonie. Oricum, deși hinduiști, ceremonia diferă oarecum față de ce am văzut în India.

DSC02436DSC02430DSC02540Numai copiii rămân copii și se bucură de baloanele noastre.

Am văzut un spectacol cu măști, un fel de dans balinez, cu folosirea unor pași specifici. De asemeni am văzut un spectacol tot de dans, dar interesant, în loc de muzică, ritmul era ținut de un cor de bărbați, care recitau două cuvinte cu diferite intonații și viteză diferită. Este foarte greu de explicat astfel încât să aibe înțeles ce spun, mai ales că și eu pentru prima dată am văzut așa ceva.
IMG_0212DSC02491DSC02634Am circulat prin partea central sudică a insulei, am văzut sate, am văzut terasele cu culturi de orez, 30 – 40 de terase în coborâre una sub alta și apa care le alimentează pe toate. Unele erau cu tulpina plantelor încă sub apă, pe când în altă parte orezul era deja mare. Asta înseamnă că e vorba de recolte succesive și se spune că se fac trei recolte pe an.
DSC02718In penultima zi, am făcut pentru prima dată în viața mea rafting. Nu că acesta era visul meu de o viață, dar n-am vrut să mă fac de rușine față de alții. Toată lumea face rafting în Bali. Sunt câțiva organizatori de rafting, toate pe râul Ayung, toate pe cei 12 km. ale aceleiași porțiuni. Am ales firma „Mega rafting”, care la prețul de 30 $, te ia dela hotel cu jeepul, îți dă echipament, conducător, barcă, la sfârșit un duș și o masă. Firma „Sobek” pentru exact acelaș lucru, vrea dublu preț.
Am ajuns la râu într-o jumătate de oră. Am coborât la punctul de plecare, în jur de 500 de trepte. Ne-au echipat și am pornit. Câte patru plus conducătorul localnic în fiecare barcă. Bărbații pe bancheta din față, femeile în mijloc, la urmă conducătorul.
Râul este râu de munte. Nu chiar ca Râul Mare în Retezat, sau Soca în Slovenia, sau Colorado în Grand Canyon din Statele Unite, dar cei 12 km. i-am străbătut în vreo două ore, cu o pauză de cca. 15 minute. Două ore, ești scuturat, împins, aruncat, învârtit din stâncă în stâncă, din groapă în groapă. Doua ore de masaj, fără nici un fel de ulei. Dușul fierbinte de după, a fost cel mai plăcut lucru ce mi s-a întâmplat în această excursie.
Pentru prima dată de când eram în Indonezia, mâncarea mi s-a părut puțină și nici nu-mi păsa că e iute.
Ghidul mă întreabă la masă cum m-am descurcat și fericit că am scăpat cu viață, i-am răspuns ceva în genul că nu-s probleme. Dar n-a fost așa. După mâncare a urmat urcușul la parcare de care am uitat în totalitate. Nu toate cele 500 de trepte coborâte, pentrucă eram cu 12 km. mai la vale. Erau numai 300 de trepte. Poate că voi v-ați descurca mai bine decât mine, dar eu, azi după două săptămâni, încă mai simt febra la coloană și coaste.
Se spune că nu-i înțelept să spui niciodată, dar eu îndrăznesc să spun că nu voi mai face rafting niciodată. Asta se face când ai 20,30, maximum 40 de ani. Peste această vârstă este o aventură, ca să nu spun mai mult.
Ultima zi, am colindat orașul Kuta, un oraș stațiune ca oricare altul, cu cafenele, cu restaurante, cu complexe comerciale demne de orice capitală, cu hectare de magazine cu produse locale de artizanat, artă și sculptură, dar și magazine cu produse ale unor firme cunoscute pe plan mondial, cu exact aceleași prețuri ca la Londra, New York sau Tel Aviv.
După masă ne-am odihnit câteva ore, pentrucă ne așteptau două zboruri cu un total de 18 ore, cu un tranzit de șase ore între ele la Seul.
DSC02744Totuși, nu ne-am abținut și am mai ieșit odată după masa târziu în Parcul Garuda, care-i deasupra plajei spre sud vest și am urmărir apusul de soare. Frumos. Ca în reclame.
Dacă merită să vizitezi Bali? Sigur că merită. Mai ales dacă ești tânăr, ai timp și are cine să-ți acopere cheltuielile. Dar în aceste condiții, probabil că te interesează mai degrabă barurile și cluburile de noapte, adrese, prețuri, posibilități de distracție. Imi pare rău, am ieșit din această categorie. Dar cu certitudine și un pensionar are ce vedea, ce învăța și să se întoarcă refăcut mai ales psihic dintr-o asemenea călătorie.