DSC_70701. Republica Irlanda
Irlanda este una din insulele britanice, în sud vestul Angliei, despătțit de aceasta prin Marea Irlandeză, iar malul ei vestic, este spălat de Oceanul Atlantic.
Insula este destul de mare, peste 80 de mii de kmp., din care 70 de mii de kmp. reprezintă teritoriul Republicii Irlanda, iar diferența, este teritoriul numit Irlanda de nord, care aparține coroanei britanice.
Din punct de vedere geografic, insula este o platformă cu înălțimi care nu depașesc 100 metri, decât în foarte puține cazuri. Există un singur punct a cărui înălțime depășește 1000 de metri, dar în majoritate, relieful este destul de uniform, lacurile fiind singurele care mai schimbă ceva. Si desigur, malurile stâncoase și destul de înalte ale insulei. In special malul vestic al Irlandei este „zdremțuit” bine. Pe toată lungimea, sunt sumedenie de golfuri și fiorduri, de parcă ar fi coasta Norvegiei.
Insula se spune că a fost împădurită cândva, dar n-a mai rămas decât 12% padure, 65% fiind defrișat de-alungul istoriei pentru a face loc terenurilor agricole.
Clima este destul de blândă, datorită curentului Golfului. Temperaturile minime și maxime de vârf, sunt -5 și 35 grade celsius. Plouă destul de mult în Irlanda, așa că va trebui să aveți în vedere acest element când vă pregătiți pentru excursie. Ca de altfel și vântul, mai ales în apropierea oceanului, poate fi prezent și destul de supărător.
Irlanda este locuită de nouă mii de ani, dacă e să-i credem pe istorici. Urmele rămase in acest sens, sunt ceva mai apropiate de era noastră , având vârste între 300 și 1000 de ani. Este vorba de rămășițe de cetăți, turnuri de apărare, unele ruine neidentificabile, altele în stare să amintească de trecutul lor glorios și care apar de nicăieri în fața călătorului, iar altele locuite, vizitabile, desigur contra cost. In schimbul acestui cost, ești servit cu o poveste, cu un muzeu, cu un whiskey, sau cu o camera, ca la orice hotel.
Se pare că și pe aici au trecut romanii, pe la începuturile erei noastre, așa cum rezultă din săpăturile arheologice efectuate. Dar se pare că irlandezii n-au avut nevoie de dușmani externi. Ei știau să se bată foarte bine și între ei. De altfel istoria acelor vremuri, vorbește de vreo 15 grupări de triburi care trăiau pe această insulă, unite sau nu, în mici regate stăpânite de regișori foarte viteji și foarte sângeroși, dacă e să dăm crezare basmelor. Si ceva trebuie sa fie în aceste basme, pentrucă întreaga insulă este presărată cu cetăți, castele cetate, turnuri de apărare, construite în diferite perioade.
Cele care sunt pe circomferința insulei, se pot justifica ca puncte de apărare împotriva eventualilor năvălitori de peste mare, dar cele din interior și care nu sunt puține, e clar că vorbesc de lupte interne.
In secolul XVII, englezii trec la colonizarea Irlandei. Istoria mai apropiată de vremurile noastre, vorbește într-adevăr de multe confruntări armate, între armatele britanice și regișorii irlandezi locali, între englezi, irlandezi și scoțieni, între catolici, protestanți și anglicani, sau între diferiți regișori irlandezi între ei. Britanicii au inventat sistemul de a învrăjbi popoare una împotriva celeilalte și a le supune apoi pe amândouă. Asta au făcut și în Irlanda și în Scoția și în India și în Noua Zeelandă și în Indonezia și în Orientul Mijlociu.
Irlandezii, dacă e să analizăm, au avut trei dușmani de-alungul istoriei lor: sărăcia pământului, o clasă politică proprie pusă pe căpătuială și stăpânirea britanică.
Irlanda a fost întotdeauna dependentă de Anglia și în aceiași măsură, dependentă de cartof, cum India, Indonezia, China sau Japonia de orez.
In 1740 „marele îngheț”, a distrus recoltele de cartofi, ceiace a dus la foamete. Se vorbește de un sfert de milion de irlandezi morți și nu se știe câți emigrați. Irlanda era guvernată de la Londra. Lor nu prea le păsa. Clasa dominantă irlandeză, deasemeni era interesată de propriile averi și poziții. Ei își făceau castele în Anglia din banii adunați în Irlanda.
In 1845, o mană a distrus culturile de cartofi și a urmat o nouă foamete, care a omorât zice-se alți un milion de irlandezi și un milion au emigrat în America. Irlanda era de-acum aproape independentă, în sensul că avea guvern și parlament propriu, (deși avizate de coroana britanică) dar clasa politică irlandeză, era ocupată cu propriile probleme de chiverniseală, nu cu nevoile țării. Se pare că ei n-au avut de suferit. Din contră. Dar Irlanda țara și poporul, nu și-a revenit zeci de ani (Oare nu este și azi un loc în Europa, unde se petrece ceva asemănător și ne facem că nu vedem și nu ne pasă?).
După primul război mondial, Irlanda se declară republică, dar partea de nord, rămânând și în prezent să fie parte din Marea Britanie.
Republica Irlanda intră în UE, adoptă € ca monedă și în noul context, ajunge la același nivel de desvoltare ca fostele rivale Anglia și Scoția. Se pare că și clasa politică s-a modificat, că altfel nu se explică. Vremurile când Irlanda era cea mai săracă țară, au apus de mult. Dar 2008, aduce criza care frânează desvoltarea nu numai a Irlandei ci a lumii întregi.
Să revenim la oile noastre. Am vizitat numai Republica Irlanda, nu și Irlanda de Nord.
Excursia noastră a început cu traversarea Canalului St. George’s, dela Fishguard care este în Wales, la Rosslare Europort, care este în Irlanda. Cam 80 – 100 de km. și cca. patru ore cu ferryboat –ul, inclusiv încărcarea și descărcarea mașinii.

Intr-o altă oră și jumătate, am fost în Dublin.

Dublin – Capitala Republicii Irlanda
Așezarea a fost înființată de vikingi, la gura de vărsare în Marea Irlandeză a râului Liffey. Așezarea și-a păstrat caracterul viking, până la venirea englezilor la începuturile secolului XII, care l-au transformat într-un oraș al lor. Au început cu construcția castelului Dublin prin 1204 și apoi cu restul orașului. De altfel, arhitectura orașului nu se deosebește prin nimic față de orice oraș englez. Același stil de biserici, aceleași case, aceleaș ferestre, aceiași bere sau același whiskey.
Orașul are cca. un milion și o sută de mii de locuitori. Arhitectura secolelor XVIII și XIX este predominantă.
Ca orice capitală care se respectă, și la Dublin este un parlament, o clădire a președinției, muzeie de artă, universități, dar nici una din acestea nu se remarcă prin ceva ieșit din comun.
Desigur, este interesant să poți spune: „Am fost la Dublin și am văzut Parlamentul”, dar zău că nu-i cine știe ce.

Ceiace rămâne în amintirea unui vizitator, este mai ales atmosfera de liniște, suficiență și bunăstare. Este ciudat pentru Irlanda care nu de mult era cea mai săracă țară din vestul Europei. Si totuși așa este azi. Oare cum au reușit?
Râul Liffey este navigabil dealungul întregului oraș, este curat, cu malurile apărate de cheiuri, cu nenumărate poduri, fiecare fiind o operă de artă, clădiri dealungul râului pe ambele maluri, cartiere de locuit, instituții guvernamentale, parcuri, zone de recreație, terenuri de sport.
DSC_7102DSC_7099Am vizitat centrul orașului, cu clădirile lui bine intreținute, cu magazine ale tuturor marilor firme din lume. Multe clădiri sunt în cel mai autentic stil „Art Nouveau” dela începutul secolului trecut, dar recondiționate proaspăt.  Am admirat clădirea Colegiului Trinity înființat în 1600  mândria irlandezilor, care mai apoi s-a desvoltat devenind Universitatea Dublin.
DSC_7119DSC_7110Am colindat pe strada Graffon, stradă foarte populară, una dintre cele mai vechi străzi care printre altele găzduiește statuia unei vânzătoare de pește – Molly Malone – care a ajuns un simbol al Dublinului, datorită unei melodii și a unei povești.
Ne-am plimbat mult pe străzi. Dublin este un oraș foarte plăcut la sfârșit de septembrie, cu condiția să fie soare și să nu bată vântul și așa era.
DSC_7090DSC_7112Am admirat Catedrala Christ Church, Catedrala St. Patrick, Biserica Sfânta Ana. Cred că este inutil să spun că bisericile sunt foarte bine intreținute, deadreptul elegante, deși mie personal bisericile anglicane (cred că așa se spune), mi se par foarte reci. Si la propriu, fiind numai piatră, fie și spiritual.
DSC_7118DSC_7109Am colindat prin parcuri, care sunt pline de studenți, sau lucrători din birouri care sunt in pauza de masă. Apropo de masă, peste tot sunt chioșcuri cu gustări și sendviciuri gata preparate, pentru toate gusturile, chiar dacă nu pentru toate buzunarele. Adevărul e că s-ar putea să vi se pară scumpe.
Inainte de a ajunge la Dublin, am auzit de ușile caselor irlandeze. Intr-adevăr, nu mi-aș fi putut închipui că se acordă atâta grijă și importanță acestui obiect al unei locuințe. Ușile dela intrare, sunt adevărate opere de artă. Adevărate mobile. Chiar dacă ele seamănă ca stil, ele nu seamănă una cu cealaltă și cu numai datorită culorii, care în nici un caz nu o va copia pe cea de alături, dar și din punct de vedere constructiv.

DSC_7087DSC_7086Priviți spre exemplu ușile de pe strada Horcourt, pe care am ales-o la întâmplare și din cauza iederii splendide de pe ziduri.
Seara târziu și noaptea, Dublin este cu adevărat „Oraș fără pauze”. Viața de noapte se desfășoară în special în străzile din jurul vestitului cartier „Temple Bar”.
Nu se poate să vizitezi Dublin și să nu vezi cartierul „Temple Bar”, indiferent dacă ești tânăr sau mai puțin. O fi important castelul Dublin, universitatea sau parlamentul, dar Temple Bar este o instituție care le depășește pe toate prin popularitate, a cărui renume a înconjurat pământul.
DSC_7067DSC_7066Cartierul Temple Bar se află pe malul sudic al râului Liffey și care moștenește acest nume, probabil dela familia Temple care pe la finele secolului XVII a stat în cartier. Este un cartier de străzi înguste, pavate cu piatră de râu.
In 1742 în strada Fishamble din cartier, s-a prezentat pentru prima dată oratoriul „Messiah” al compozitorului Haendel, un mare succes, care a condus la reluarea spectacolului an de an în 13 aprilie și în acelaș loc. Cartierul trăiește și înflorește pe baza acestui – să-i zicem festival Haendel – până în secolul XIX, când decade, iar în secolul XX era cât pe ce să fie dărâmat ca și alte cartiere vechi, urmând politica de urbanizare a capitalei. Dar de data aceasta, cetățenii orașului s-au încăpățânat să nu permită demolarea. Bătălia a durat până prin 1990, când în sfârșit autoritățile au acceptat să reconstruiască cartierul așa cum a fost cu 200 de ani în urmă, casele și micile prăvălii fiind vândute sau închiriate unor artiști, unor instituții culturale,  galerii sau școli de artă, unor pub-uri sau restaurante, transformându-l în cartierul cultural al Dublinului.
DSC_7074DSC_7081Azi în cartier, nu circulă mașini, sunt zeci de prăvălii cu lucrări de artă, amintiri, tablouri, buticuri, restaurante nu toate ieftine și baruri în care se bea multă bere (bine ‘nțeles Guinness), și se cântă muzică irlandeză toată noaptea spre deliciul turiștilor, dar și a localnicilor.
DSC_7122Vă pot recomanda în primul rând Temple Bar – unde totul e în întuneric, unde berea este neapărat Guinness și muzică irlandeză, Farrington’s cu aceiași muzică și mâncăruri irlandeze, dar și Ciao Bella Roma cu pizza și vin italian, sau Boticelli cu inghețată și cafea autentic italiene.

In acestea am fost. Nu sunt ieftine, dar suportabile. Desigur în zonă sunt încă multe localuri care merită văzute, dar nu chiar numai pentru asta am venit în Irlanda.
DSC_7113DSC_7115Am vizitat Stephen Green’s Park, precum și centrul comercial cu același nume. Frumos, nu foarte original, cu mult metal și sticlă, poate chiar prea mult după gustul meu. Totul este foarte curat, personalul foarte îndatoritor, gata să te ajute fără însă să facă presiuni asupra ta. Dacă n-ar fi cam goluț, cam ca toate marile centre comerciale din lume, ne-ar place. Așa parcă e cam trist.
DSC_7084In Merrion Square, am admirat statuia oarecum comică, simpatică totuși, al lui Oscar Wilde. Nu prea știu mare lucru despre el, dar dacă a fost un bețiv șmecher, atunci sculptorul a reușit într-adevăr să-l redea exact cum era.
Am uitat să vă povestesc că fabricile de bere Guinness, se află în centrul orașului și pot fi vizitate. Desigur costă bani. 15 €/om.      Nu le-am vizitat, pentrucă nu cred că diferă prea mult de orice altă fabrică de bere. Dar dacă nu ați văzut așa o fabrică, nu ezitați să vizitați una cu ocazia viitoarei voastre vizite la Dublin.