DSC_71731. Republica Irlanda – Turul insulei.
Turul Irlandei, este cam pretențios spus, pentrucă nu aveam decât trei zile la dispoziție. Toată excursia în Irlanda, a fost de cinci zile, dintre care două le-am petrecut în capitala Dublin, rămânând alte trei zile pentru rest. Puțin, dar este mai bine decât nimic.
Irlanda nu diferă mult de Anglia. De fapt zeci, chiar sute de ani trăiți împreună, au uniformizat obiceiurile, tradițiile, modul de gândire, astfel că ai avea nevoie de mult mai mult decât câteva zile să-ți dai seama de deosebirile care totuși sunt.
Am plecat de dimineață devreme din Dublin, ocolind pe cât posibil autostrăzile, pentrucă voiam să vedem cât mai mult peisaj. La drept vorbind, toată Irlanda e numai peisaj. Localitățile sunt mici. Sunt trei, patru orașe cu 50-60 de mii de locuitori și în rest sate sau târguri le-am zice noi. Ceiace caracterizează în special aceste orășele și sate, este curățenia. Poate că uneori culorile caselor sunt cam puternice pentru ochiul meu, dar totul este îngrijit, vopsit proaspăt, fără fir de praf. De altfel dacă stai să te gândești, industrie nu prea este, de plouat plouă foarte mult, așa că apa spală eventualul praf, rămâne doar fumul dela eșapamente. Dar sistemul de transport in comun este foarte bine pus la punct și populația folosește în special transportul în comun. Irlandezul e rudă bună cu Scoțianul.
Drumurile sunt foarte bune, marcate regulamentar, iar șoferii corecți, fără să facă pe vitejii, deși irlandezii beau și încă bine. Ca în orice țară din insulele britanice, se circulă pe stânga. Nu contează că au adoptat euro ca monedă națională, au rămas cu circulația pe stânga.
Munți nu sunt și nici drumuri în pantă. Totul este cam plat, câmpii multe, ape curgătoare și mai ales multe lacuri. Culoarea de bază este verdele.
Sunt și păduri, dar nu foarte multe. Foarte multe câmpii, cum spuneam foarte mult verde.
Ceiace atrage atenția sunt ruinele de cetăți, care sunt peste tot, oriunde întorci capul. Toate aceste urme ale istoriei, sunt catalogate, inventariate și au și câte un proprietar. Aceste ruine de cetăți, sau de biserici întărite, sunt câteva sute și se speră că vor putea fi revalorificate ca puncte de atracție a turiștilor. Chiar dacă va dura sute de ani.

Castelul Bunratty.
DSC_7137DSC_7136După mai bine de două sute de km., ajungem undeva între Limerick și Ennis, la castelul de lânga satul Bunratty. Satul este așezat pe râul Ralty, iar castelul este la oarecare distanță de sat. In zonă, sumedenie de lacuri,legate între ele cu râuri ca și acest Ralty, care în final se varsă în râul Shannon și care face un estuar mare, înainte de a ajunge în Atlantic.
Castelul a fost construit în 1425, pe un teritoriu ocupat pe vremuri de vikingi, de familia Mac Namara. Apoi a trecut din mână în mână, fiind pe rând reședință a diferiților proprietari. Un timp a fost părăsit, apoi repus în funcție pe post de cazarmă militară, până în 1894, când s-a dărâmat acoperișul. Restaurat, s-a deschis pentru public în 1960, împreună cu un parc folcloric care cuprinde vreo 30 de clădiri.
DSC_7131DSC_7126Am vizitat castelul,care este mobilat parțial cu mobilă din anii 1600, în salonul mare se organizează banchete medievale, care nu prea știu cine le comandă și mai ales cine le plătește. Poate că grupuri de turiști bogați de prin China și Japonia că este la modă azi.
Am vizitat apoi parcul folcloric a cărui tematică este gospodăria țărănească irlandeză medievală și am vizitat și restaurantul, pentrucă vizita castelului realmente este obositoare, din cauza treptelor multe și foarte incomode.
DSC_7138DSC_7141De altfel nu toată lumea urcă până sus de tot tocmai din acest motiv, deși priveliștea asupra împrejurimilor este remarcabilă.
Este de apreciat faptul că încăperile, chiar dacă nu toate, sunt mobilate, comparativ cu majoritatea castelelor ce le-am văzut în Franța, care arată cumva pe din afară dar în interior sunt goale.

Cliffs of Moher
Dela castelul Bunratty, 65 km. nord vest, se află parcul Natural Cliffs of Moher, un mal înalt de 214 metri deasupra Atlanticului, care este atracția turistică cea mai vizitată în Irlanda.
DSC_7143DSC_7145Este spectaculos și totodată înfricoșător, să stai pe marginea malului vertical, să privești de sus apa, mai ales când bate vântul. Si vântul bate permanent. Ce o fi aici iarna.
Imi aduc aminte că cu puțin timp în urmă am mai văzut o altă asemenea coastă stâncoasă, tot a Atlanticului, dar 1000 de km. est și anume în Portugalia. Locul se numește Capo di Roca și este foarte asemănător cu acest loc din Irlanda.
DSC_7144DSC_7149Aici în Irlanda însă, încă din secolul XIX un oarecare O ‘Brien a construit un turn în punctul cel mai înalt, de unde turiștii să privească peste ocean. In 2007, s-a deschis aici un centru de cercetare, a cărui construcție a durat 17 ani și a costat 32 de milioane €.
Centrul se ocupă cu studiul rocilor, a păsărilor și a peștilor, a mișcărilor seismice, are o expoziție permanentă, niște galerii subterane și un foarte bun restaurant. Toate vizitabile de către cei peste un milion de turiști pe an, care plătesc la intrare 6 €/persoană.
Excursioniștii vin cu mașini mici, dar mai ales cu autobuse, adică organizat de câte o agenție turistică, se plimbă pe mal, fac fotografii, vizitează centrul, totul în vreo două ore, dupâ care pleacă mai departe. Așa am făcut și noi.

Galway
La optzeci de kilometri nord de Cliffs of Moher, întâlnim orașul Galway, așezat la vărsarea râului Corrib în Atlantic. Are o populație de 75 de mii de cetățeni, al patrulea ca mărime în Irlanda și este considerat inima culturală a Irlandei.
Oraș universitar, este un oraș plin de viață, o viață culturală. Muzica este pe primul loc, în special muzica tradițională irlandeză, care este exersată în pub-uri și pe scenele în aer liber din oraș, muzica corală, existând câteva formații locale, teatre profesioniste și de amatori.
Anual se ține în luna iulie Festivalul de Artă Galway, care a devenit cea mai importantă manifestare de acest gen din țară. Este punct de atracție pentru artiști străini, precum și posibilitate de afirmare pentru artiștii locali.
In fiecare iulie și august, Catedrala Galway organizează recitaluri de muzică clasică.
Noi le-am pierdut pe amândouă, deși știam de ele. Asta pentrucă rar se întâmplă să se suprapună posibilitățile cu necesitățile.
Dincolo de viața culturală, este un oraș britanic sută la sută, cu un centru a cărei case datează din secolele XIX și XX, cu străzi înguste pavate cu piatră, cu prăvălii mici, pub-uri, bar-uri și restaurante nu foarte pline, dar poate pentrucă era încă devreme.
N-am stat decât vreo câteva ore, ne-am plimbat in zona pietonală, pentrucă eram deja sătui de vacarmul circulației rutiere. Am admirat clădirile cu 2-3 etaje, a căror arhitectură trădează cu aproximație vârsta lor, precum și strădania localnicilor de a le intreține.
DSC_7153DSC_7155In zona pietonală, nu sunt trotuare, toată strada este pavată cu pavele ca un trotuar. Dar nici nu vezi vreun vehicol de nici un fel în zonă. Maximum biciclete.
Am admirat sculptura Wilde – Vilde, adică Oscar Wilde și Edvard Vilde, doi scriitori, unul irlandez, celălalt estonian, bronz, mărime naturală, conversând pe o bancă. Statuia se spune este o replică a celei existente în orașul Tartu din Estonia, cadou către poporul irlandez. Când și cu ce ocazie au conversat cei doi, nu știu.

Adare și Inelul Kerry
Am părăsit Galway devreme dimineața, pentrucă ne-am programat să vizităm „Ring of Kerry”, un circuit turistic foarte recomandat de toate agențiile turistice și nu degeaba.
Dar drumul nostru trecea prin localitatea Adare, unde imaginile întâlnite ne-au făcut să poposim pentru vreo două ore. Adare este o localitate cam la 15 km. sud de orașul Limerick. Cu o populație de cca. 900 de locuitori, este așezat pe locația unui vechi sat și refăcut cu ajutorul statului ca o localitate de patrimoniu, care să conserve obiceiurile, tradițiile și istoria locului în general.
Dar așa un loc, are nevoie de finanțare permanentă, nu ceva de unică folosință, așa că irlandezii, oameni intreprinzători, au conceput o localitate turistică, care să arate „ca atunci”, dar să ofere ce se cere acum.

DSC_7156DSC_7157Adică hoteluri în case tip fermă, restaurante în cocioabe acoperite cu paie, două terenuri de golf, centru de călărie, prăvălii care comercializează produse ale meșteșugarilor din zonă, o biserică medievală, săli pentru nunți sofisticate și conferințe. Cu toate facilitățile oferite de modernismul zilelor noastre.
DSC_7159Am colindat prin mica localitate, am admirat curățenia și bunul gust, am vizitat și biserica, clădirile vechii mânăstiri, amintrat într-o cocioabă restaurant, care pe în interior nu e cu nimic mai prejos decât orice alt restaurant de prima mână, astfel ca acei clienți care se încumetă să intre, să plece cât mai mulțumiți.  Am făcut pozele pe care le vedeți și încă altele și am continuat spre inelul Kerry.
I se spune inelul Kerry, unui circuit turistic, în lungime de 180 de km. în sud vestul insulei în jurul peninsulei Iveragh, care urmărește mai mult sau mai puțin traseul coastei Atlanticului.
Traseul este printre zeci de lacuri ca Lough Currane, peste râuri și torente ce coboară din dealurile joase, unele chiar cascade de câțiva metri înălțime ca la Sneem, și desigur oceanul, care este în totdeauna pe aceiași parte a călătorului, depinde de direcția de mers.
Pentrucă șoseaua este una singură și foarte îngustă, se recomandă turiștilor să circule cu mașinile în sens invers acelor ceasornicului, pentru a ușura trecerea mai ales a autobuselor.
Dealungul traseului care de regulă pornește din localitatea Killarney, sunt câteva localități mai importante cum ar fi Killorglin, Glenbeigh, Cahersiveen, Waterville, Caherdaniel, Sneem, Kenmare și ajungem înapoi în Parcul Național Killarney.
DSC_7163DSC_7172Dar să nu vă închipuiți că ar fi ceva orașe mari, dimpotrivă, sunt mici localități de cel mult sute de locuitori, a căror ocupație este asigurarea serviciilor pentru miile de turiști care vizitează anual zona, hotelieri, restauratori, proprietari a zecilor de terenuri de golf existente în zonă. Dar cu case făcute cu gust, intreținute exemplar, ca Sneem, sau Waterville.
DSC_7161DSC_7187Circuitul închide o suprafață de cca. 150 de kmp., cu păduri, dealuri, lacuri și râuri, un paradis al păsărilor și al excursioniștilor iubitori de natură. Spațiul este străbătut de poteci și cărări, cel mult bune pentru călărie. Ici colo, se întâlnesc ruinele vechilor cetăți și puncte de apărare care vorbesc de trecutul locurilor.
DSC_7165Locul este vizitat de multă lume bună. Ani la rând venea să-și petreacă concediul aici marele Chaplin, motiv foarte bun de a organiza și un festival Chaplin anual pentru a atrage turiști.
Păcat că spre sfârșitul traseului ne-a prins ploaia. Dar în Irlanda este ceva obligatoriu și dealtfel ploaia trece. Dovada curcubeul.

Muckross House
Este la capătul inelului Kerry, la 6 km. de Killarney, între două lacuri.
DSC_7191 (2)DSC_7195 (2)DSC_7193 (2)Construită în stil Tudor în 1843, are 65 camere și o poveste. In 1932 a fost donată statului și a devenit baza primului parc național. Azi este o casă muzeu, iar alături o fermă tradițională, o grădină, o grădină restaurant și un shop.

Castelul Blarney
Am părăsit inelul Kerry și am plecat spre est. De fapt suntem în drum spre Londra.
Dar înainte de a traversa din nou canalul St. George, am oprit în apropiere de localitatea Cork pentru a vizita castelul Blarney, construit cu 600 de ani în urmă. Azi, este o ruină, cu înălțimea de vreo 30 de metri, adică zece etaje. Nu-i ușor să te urci până sus, au uitat să facă ascensor, dar este ceva ce nu poate fi evitat. Priveliștea de sus este absolut senzațională.
DSC_7196 (2)DSC_7201 (2)DSC_7203 (2)Există și o poveste cu o piatră a elocvenței care se află sus în turn și cine o sărută va deveni un orator excelent. De unde, cum, habar n-am, dar pentru a ajunge la piatra respectivă, este necesar să te întinzi pe jos, să fii ținut să nu cazi în gol, un întreg circ, la care am renunțat.
Cu asta am cam terminat vizita în Irlanda.
Ce pot spune după cinci zile? Că este Anglia, dar cumva mai provincială. Dacă vreți, Dublin poate fi văzut ca provincie dela Londra și restul Irlandei, provincie pentru Dublin.
Viața la Londra este mult mai tumultoasă decât la Dublin unde totuși se trăiește. In schimb în restul insulei, parcă timpul nu contează. Totul se face încet, fără nervi, fără grabă, dar temeinic. Si mai ales totul se face să fie comod, odihnitor.
M-am tot gândit de unde atâta bunăstare în această țară, până nu demult considerată una din săracele Europei. N-am găsit un răspuns în cinci zile, dar cred că educația are un mare rol. Cred că este foarte important să știi cum vrei să trăiești și unde consideri că e limita de jos.
Dar asta e o altă poveste, mai degrabă filozofică decât turistică.