DSC_68502. – Edinburgh – Capitala Scoției.
De fapt Edinburgh n-a fost cu adevărat capitala unui stat niciodată, pentrucă în toate problemele statale importante, a avut și mai are nevoie și azi de acordul Londrei.
Edinburgh a fost într-adevăr capitală, până în secolul XIII, când Scoția a trecut în stăpânirea Angliei și de când toate câte urmau să se întâmple în Scoția, erau dictate dela Londra. Dar scoțienii nu s-au împăcat niciodată cu ideia de a se lepăda de simțirea lor națională. Si-au păstrat istoria, legislația și religia lor din strămoși și în totdeauna, ca și azi de altfel, a existat o anumită parte a societății, care au cerut și cer în continuare independență. Ceiace se pare că se va întâmpla din 2014.
Dar faptul că Edinburgul este sau nu este capitală, a fost o problemă a unor familii regale, sau cel mult al unor politicieni, care sunt, sau nu sunt stăpâni absoluți, sau membrii într-un parlament sau altul. Poporul nu are nimic de câștigat sau de pierdut, dar este manipulat și de unii și de alții. Ca peste tot în lume şi aici, politicienii fac jocurile.
Edinburgh, a crescut și s-a desvoltat dealungul secolelor, ca orice capitală, adică are o cetate medievală impunătoare, de unde mai marii vremurilor, chiar dacă deasupra lor era suveranul de la Londra, priveau cu superioritate regească asupra orașului.
DSC_6847DSC_6893Edinburgh are câteva palate regale, sau mai puțin regale, poate nu de dimensiunile Buckingham-ului, dar nici Holyrood nu este chiar de lepădat. Si nu este singurul.  Are o catedrală, St. Giles impunătoare, sau biserici ca Greyfriars, patru universități, cu clădiri a căror arhitectură nu diferă de clădirile universităților Oxford sau Cambridge. Universitatea Edinburgh, astăzi, este clasată printre primele 20 din lume.
DSC_6849DSC_6892Edinburgh are câteva parcuri splendide, Muzeie, Galeriile reginei, ca să nu amintim de miile de clădiri din secolele XVII și XX, dealungul străzilor vechiului oraș. 4500 de clădiri din Edinburgh sunt listate de către UNESCO. Cred că niciunde n-am văzut așa o mulțime de clădiri vechi, în stare foarte bună, funcționale, ca în vechiul Edinburgh.
DSC_6891DSC_6902Strada Prințesei este cea mai renumită. Mai are și azi câteva clădiri în stil georgian, originale și funcționale. Strada este tipică pentru multe orașe din nordul Europei.
In lungul Străzii Prințesei, sunt grădinile Străzii Prințesei, care de fapt împart orașul în două: în sud stânca sau restul de stâncă vulcanică pe care este așezată cetatea Edinburgh, iar în nord, Strada Prințesei și restul orașului nou, până la mare.
Centrul orașului, practic este cuprins între cetate și Palatul Holyrood. Distanța se spune că este de o milă și tot ce merită să fie văzut în Edinburgh, este între aceste două puncte.
Imi aduc aminte de prima mea vizită la Edingurgh, a fost în vara lui 1998. N-am stat decât câteva ore, dar mi-a plăcut enorm orașul. Mi-a plăcut în primul rând pentrucă este așezat pe dealuri și nu în șes ca majoritatea capitalelor. Niște străzi în pantă, dau o cu totul altă perspectivă asupra orașului decât o suprafață plată. De altfel, Edinburgh se spune că este și el construit pe șapte coline, ca Roma, sau Kiev. Diferența este că Edinburgh este un oraș cu 500,000 de locuitori, pe când Roma sau Kiev spre exemplu sunt de câte cinci ori mai mari.
Afară de asta, mi-a plăcut foarte mult abundența de flori și verdeață. E și firesc, am vizitat grădinile străzii Prințesei și parcul palatului Holyrood.
DSC_6845De data aceasta, am avut un ghid local, scoțian autentic, bine hrănit, bărbat solid, roșu în obraji, cu o barbă îngrijit tunsă, probabil profesor pensionar, care în cinstea noastră s-a îmbrăcat în tradiționalul costum scoțian. Am vrut să-l întreb dacă sub fustanelă are lenjerie intimă, dar am renunțat. Tradiția spune că un scoțian adevărat, nu poartă nimic sub fustanelă, dar asta a fost de mult. Cum engleza lui era un pic deosebită de a noastră, am înțeles anevoie explicațiile lui și nici numele nu l-am înțeles prea bine. L-am botezat Mister Mac Donald, fiind sigur că acesta este un nume scoțian.
DSC_6842DSC_6883De data aceasta, ne-am început vizita printr-o plimbare pe dealul Calton (Calton Hill), aflat cu câteva zeci de metri deasupra centrului orașului, dar de unde vezi tot orașul nou în spre nord, inclusiv marea care este la cca. patru km., iar în spre sud centrul vechi, cu castelul, cu clădirile vechi, cu palatul regal Holyrood, noua gară, parcuri și grădini.
Calton Hill este el însuși un parc, foarte frecventat mai ales de tineret. Dar era un frig…
DSC_6881DSC_6870DSC_6885Castelul este foarte impunător văzut de pe dealul Calton, așa că ne-am îndreptat direct către cetate. Urcușul pe jos pe străzile vechi de 3-400 de ani nu este deloc ușor, dar nu e nici o grabă. Oricum, clădirile vechi te vor opri la tot pasul, pentrucă nu poți trece simplu pe lângă ele, fără să le admiri arhitectura, și să te minunezi cum s-a reușit dotarea acestor clădiri evident vechi, multietajate, cu instalațiile necesare funcționării lor în secolul XXI. Si mă refer în special la alimentarea cu apă, canalizări, energie electrică și ascensoare. Pentrucă aceste clădiri numai din afară par vechi. In interior ele sunt chiar foarte moderne și scumpe.
DSC_6880DSC_6887Am ajuns sus pe platforma din fața intrării în cetate, unde în fiecare an, are loc o manifestare a armatei, numită Milirary Tattoo, cu cimpoaie și tobe, mult gustată de public. In vederea acestei manifestări se construiește o tribună mare din ferme metalice, care asigură locuri pentru zeci de mii de spectatori.
DSC_6888DSC_6884Am vizitat curtea interioară a cetății, palatul regal cu turnul lui David, memorialul național al războiului, am văzut celebrul „One o’clock gun” – celebrul tun, cu care în fiecare zi la ora unu, în afara zilelor de târg, vinerea mare și crăciun, se trage o salvă, pentru a da ora exactă vaselot din port. Aceasta din 1861. Tunarul responsabil, este renumit și reținut de istorie, de exemplu: „Tom the gun” pentru 26 de ani, apoi „Shanon the canon” și ultimul din 2013 – „Bombardier Allison Jones”, prima femeie la tun.
DSC_6882DSC_6870Părăsim cetatea, cu gândurile ocupate de povești vechi, cu lupte pe față și pe ascuns pentru coroane și tronuri, cu intrigi politice și romantice, de regulă cu sfârșit tragic.
Suntem atrași de un magazin de fustanele și alte obiecte de îmbrăcăminte tradiționale. Constatăm că magazinul include o fabrică completă de asemenea obiecte, unde înveți întreg procesul tehnologic de elaborare a lor, până la vitrina unde ți se expune un costum scoțian complet, care nu că te lasă rece, ci te înghiață deadreptul când vezi prețul, care poate atinge 4-5000 de lire sterline, adică o mică avere.
Străbatem in lung strada Prințesei, admirăm magazinele elegante ca în toate capitalele lumii și scumpe în aceiași măsură, dar care diferă de acestea prin lipsa agitației agresive a pietonilor și șoferilor.
Strada este plină de pietoni, care se pare că au timp destul să se plimbe, să caște gura, să intre într-o biserică sau într-un pub.
DSC_6890Am intrat în catedrala St. Giles, am admirat eleganța sobră aș zice anglo-saxonă a clădirii, atât în interior, cât și în exterior. Am căscat și noi gura la cimpoierul și cântărețul, evident în costume tradiționale, care se produc la umbra zidurilor catedralei și care îmi amintesc de cimpoierul care cânta singur în același loc în 1998 când am mai vizitat Edinbugh. De atunci acel cimpoier probabil a ieșit la pensie, dar a apărut altul cu încă „un post de gurist în schemă”. Poate până veți vizita voi orașul, să mai crească trupa.
DSC_6896Am admirat frumusețea antică a clădirii hotelului Balmoral, simbol al orașului și care contrastează puternic cu arhitectura modernă a noii stații de cale ferată din vecinătate.
Sunt foarte multe de văzut în Edinburgh, dar să nu uitați să vizitați un pub scoțian autentic, unde se servește o bere grea și amară, cu un sandvich cu pâine neagră așa de gros tăiată că nu poți deschide o gură așa de mare, dar foarte gustoasă.
Aici vreau să vă atrag atenția asupra unui amănunt de care e bine să țineți cont. In Scoția moneda este lira sterlină ca și în Anglia. Banca Scoției, are și ea dreptul de a emite monede și bancnote ca și Banca Angliei. Banii emiși de ambele bănci, circulă în ambele țări și au valoare egală. Până aici toate bune și frumoase. Dar la un moment dat, am primit rest o bancnotă de 20 de lire emise de Banca Scoției, pe care cu greu am reușit să o valorific la Londra, la o bancă.
DSC_6910DSC_6901Grădinile Strazii Prințesei, cred eu că este zona cea mai joasă a orașului. Un parc foarte frecventat de public, unde puteți admira monumentul în stil gotic ridicat în memoria lui Walter Scott. Monumentul înalt de 61 de metri, este dotat cu platforme și 287 de trepte. Dacă suflul vă ajută să le urcați, aveți ocazia să admirați orașul în toată splendoarea lui.
La capătul străzii, ajungem la Palatul Holyrood, care poate fi vizitat de către public. Este frumos, elegant, cu un parc propriu, dar una peste alta, este încă un muzeu ca multe altele.
DSC_6905Dacă timpul vă permite, puteți vizita Galeriile Reginei, sau chiar noua clădire a Universității Edinburgh. Ambele sunt impresionante cel puțin de afară, că n-am intrat în niciunul.
In schimb am colindat cu mașina prin cartierele orașului nou, care nu are nimic deosebit față de oricare oraș englez sau nord european.

Ceiace e de remarcat, este multitudinea de lucrări de modernizare a străzilor, schimbarea suprafețelor de rulare, construcția de piste pentru biciclete, dar nu neapărat în centrul orașului, ci în cartierele mărginașe.
DSC_6911Intr-una din seri, am urmărit un spectacol folcloric cu cină la un restaurant, unul din acele spectacole care se organizează peste tot în lume pentru turiști, dar mai ales în folosul agențiilor organizatoare.

De nenumărate ori mi-am propus să ocolesc aceste spectacole cu cină, (sau invers). Si mereu mă las amăgit. Nu pot spune că a fost spectacolul mai slab, sau mâncarea mai proastă decât în altă parte, dar prețul a fost cu certitudine la înălțime. Așa că dacă aveți ceva mai bun de făcut cu banii sau cu timpul vostru, nu vă jenați să refuzați „plăcerea”.
DSC_6861DSC_6860In sfârșit, înainte de a părăsi Edinburgh, am admirat cele două poduri, unul de cale ferată și celălalt al șoselei peste estuarul Firth of Forth. Se pare că desvoltarea din ultimul timp a transporturilor necesită încă un pod, care va intra în funcție în curând, pentru a descongestiona circulația actuală.
Stau acum și mă gândesc cum ar trebui să închei acest articol. Adevărul e că nu găsesc în memorie nimic ce trebuie amintit ca fiind caracteristic pentru Edinburgh. Este un oraș frumos, destul de liniștit, nu foarte mare, nu foarte important. Un oraș britanic, care în totdeauna a fost în umbra Londrei și îndrăznesc să spun că și în umbra Glasgow-ului.
Edinburgh, este o capitală mai provincială. Fără prea multă industrie, în schimb instituții guvernamentale, bănci, societăți de asigurare, universități, muzeie, palate vechi, o lume de pensionari și rentieri. L-aș compara cu Oslo, deși acesta din urmă mi s-a părut un pic mai vesel, mai tineresc.