DSC_6994Scoția în două zile

Deși țară mică, nu cred că cineva își închipuie că se poate vedea tot ce merită să fie  văzut în numai două zile. Dar nu le poți vedea pe toate, cum nu le poți avea pe toate.

Am părasit Edinburghul cu direcția nord. Programul nostru cuprindea un traseu prin Perth, Inverness, Loch Ness, Fort William, Glasgow și Gretna Green. Era toamnă și nu prea frig, Natura este foarte generoasă cu Scoția. Dealuri nu prea înalte, văi și pante line, pădure și verdeață cât încape, culori de toamnă, multe oi și destul de puțini oameni.

Incă de la Edinburgh ne-am obișnuit cu oarecare reducere a forfotei comparativ cu Londra, iar în continuare spre nordul Scoției, parcă ne-am simțit ca în Noua Zeelandă. Multă liniște, curățenie, grijă față de natură. Parcelele sunt despărțite prin ziduri de piatră, așezate fără mortar între ele, atât în spre șosele, cît și între ele.

Nu se poate vorbi de un stil arhitectonic. Casele sunt cât mai simple posibil, dar funcționale. Nimeni nu construiește super case, ca să arate că el are. Casele sunt foarte îngrijite, dar pe cît posibil se păstrează casa părinților, bunicilor sau străbunicilor și se repară, se renovează sau se completează cu ce este necesar, sute de ani la rând. Să fie din cauza zgârceniei? Nu prea cred. Mai degrabă din cauza cumpătării. Cumpătarea o găsim în tot ce fac scoțienii și poate de aceia pare că niciodată nu se grăbesc și au timp pentru toate.

Localitățile sunt destul de mici, dar chiar cel mai mărunt sat, are un hotel și un restaurant, unde un călător poate găsi un pat civilizat și o masă gustoasă.

Poate am mai spus-o, în Scoția se circulă pe stânga. Nu e ușor, mai ales că drumurile, cu excepția autostrăzilor sunt înguste. Cred că partea carosabilă nu depășește uneori cinci metri. Când două mașini trec una pe lângă cealaltă, mai la început ești tentat să te ferești și calci bordura trotuarului, sau unde lipsește, treci foarte razant pe lângă câte un zid de piatră cu rol de gard. Dar mașinile sunt rare. După un timp te obișnuiești cu asta dar rămâne problema sensurilor giratorii, care trebuiesc atacate invers decât în Europa sau aiurea. Si ca să vă pun și mai tare pe gânduri, vă povestesc că volanul fiind în dreapta, ești tentat să schimbi viteza cu mânerul dela geam, că în loc de oglinda interioară, instinctiv te uiți în dreapta afară, nu vezi nici o oglindă și intri în panică, iar când vrei să-ți pui centura de siguranță, tot instinctiv întinzi mâna dreaptă spre stânga și ai toate șansele să-ți plesnești peste față partenerul, sau partenera.

DSC_6925DSC_6927Prima oprire am făcut-o la Perth, oraș la 70 de km. nord de Edinburgh, așezat pe râul Tay. După spusele istoricilor, orașul este locuit de opt milenii. Este liniștit, arată și vechi, dar nu chiar opt milenii. Dar mai știi? E drept că n-am stat prea mult, dar n-am văzut nici o clădire nouă în orașul de 50 de mii de locuitori. (Mai mult decât atât, nici pe locuitori nu i-am prea văzut.)

DSC_6928DSC_6929Dacă sunt, atunci au fost construite să semene cu cele vechi. Casele înșirate pe malurile râului Tay, sunt arhitectonic vechi de cel puțin două secole, dar arată ca și cum au fost construite ieri. Am colindat pe ambele maluri, râul fiind încadrat de un fel de promenade, legate de poduri, cum este și podul Smeaton din fotografie. Poduri solide, case solide, flori peste tot, turnuri și turnulețe, un oraș vechi, gospodărit de oameni harnici, dealungul a sute de ani.

Am vizitat centrul orașului, biserica St. Mattew și o altă biserică a cărui nume îmi scapă.. Sobre, elegante, din piatră, bogat decorate, bogat mobilate ca mai toate bisericile din vestul Europei. Un centru comercial, botezat St. John, nu foarte mare dar cu magazine specializate pentru toate gusturile, chiar dacă nu și pentru toate buzunarele.

DSC_6931DSC_6936In Perth, se află cea mai veche școală din Scoția, înființată în 1542 și care s-a transformat în Academie în 1760, a cărui prim președinte onorific (adică neremunerat) a fost un oarecare domn Atholl. Toate acestea le-am aflat din plăcile memoriale instalate pe clădirea Academiei și pe peretele palatului Atholl din afara orașului, care este în prezent hotel de lux, impunător și scump.

DSC_6933DSC_6935Dacă vorbim de palate, trebuie amintit și palatul Scone, care străjuiește orașul de pe dealul fostei mânăstiri dela care i-a rămas numele, palatul fiind construit imediat după 1800, pe ruinele mânăstirii, pentru contele de Mansfeld. Palatul este din gresie roșie, în stil Georgian Gotic. Cândva în acest loc erau încoronați regii Scoției. Azi, palatul și imensul și frumosul parc ce-l înconjoară este vizitabil în schimbul unei taxe simbolice. Mobile rococo, porțelanuri, o grădină frumoasă cu un labirint în roșu și verde, pădure și tot restul.

Ceiace n-am prea văzut în Perth, sunt locuitorii. Deși era înainte de masă, foarte puțină lume am văzut pe străzi.

DSC_6940Am părăsit Perth și am continuat spre Pitlochry, 40 de km. mai la nord, un orășel cu 2500 de locuitori, care a ajuns localitate turistică prin secolul XIX, urmare a faptului că una din regine venea să-și petreacă vacanțele aici și a rămas localitate turistică. Dar noi ne-am oprit nu numai pentru a admira orășelul cu case victoriene, ci și pentru a vizita una dintre cele mai vechi distilerii de whisky din Scoția (ei spun „whisky” și nu „whiskey”). Oricum i-ar spune, este bun. Cred că este cel mai bun whisky ce l-am băut, pentrucă vizita cuprinde și o degustare de whisky, a cărui dimensiune este direct proporțională cu costul. Este tur de 6.5 ł/persoană, 30 ł, sau chiar 60 ł/persoană. Fiecare după buzunar și după capacitate. Am făcut un tur ghidat al distileriei, am auzit o poveste, am primit puțin whisky pe fundul unui păhăruț, dar destul să-ți deschidă pofta și buzunarul, să-ți cumperi amintire o sticlă de whisky de 15 ani, care n-a mai ajuns acasă și din păcate whisky-urile ce se vând în lume sunt amestecuri. Bune și ele. Fotografii nu te lasă să faci, așa că după vizită, am pornit mai departe spre Inverness, oraș cu 70 de mii de locuitori, la gura de vărsare a râului Ness în Marea Nordului. Apropo, eu să fiu șeful de post din localitate, m-aș posta la ieșirea din parcarea distileriei și sunt convins că aș aduce o contribuție substanțială la bunăstarea personalului polițienesc.

DSC_6946DSC_6948Inverness a fost unul dintre principalele puncte fortificate ale imperiului în spre nord și au rămas câteva cetăți și castele din acele vremuri. Bunăoară Castelul Inverness, care străjuiește de la înălțime asupra orașului și nu numai. Este doar exemplul cel mai la andemână.

Am vizitat în special orașul vechi, care se întinde pe cele două maluri ale râului Ness, legate prin trei poduri.

DSC_6952DSC_6954Am urcat la castel, de acolo este o priveliște splendidă asupra râului și a orașului. Castelul a fost construit pe ruinele unei structuri de apărare vechi de un mileniu, în secolul XIX din gresie roșie. Are o istorie bogată și sofisticată, cu care nu are rost să vă plictisesc. Azi este sediul unei instituții guvernamentale și în concluzie nu poate fi vizitat decât parcul din jur. Sau dacă ai vreo cunoștință să te introducă. Să fiu sincer, nu mă atrage să văd nițte birouri.

DSC_6956DSC_6962Ne-am plimbat pe ambele maluri ale râului, am admirat casele în stil victorian, am vizitat catedrala St. Andrew’s, am trecut de pe un mal pe altul, am intrat și în „The Caledonian”, restaurant cu renume care am înțeles că își trage numele dela echipa de fotbal locală, foarte veche și ea. La fel ca toate localitățile vizitate în Marea Britanie, curat și îngrijit.

DSC_6960DSC_6961Inverness, este orașul cu cea mai rapidă desvoltare din Europa. Populația s-a dublat în ultimii 20 de ani. Economia a luat avânt, în special industria de medicamente și hi tech. Nivelul de trai este cel mai ridicat din întreaga Scoție. Asta se vede și pe oamenii de pe stradă, sunt bine îmbrăcați, modern, fețe cizelate, cafenele și restaurante, prăvălii, pline de clienți. Pe străzi mult tineret. Campusul este locuit de 8,500 de studenți.

DSC_6970DSC_6965N-am ieșit bine din Inverness și am oprit să admirăm vestitul Loch Ness, lacul care conform legendelor, găzduiește un vestit monstru subacvatic numit Nessie. Sigur, trebuie să crezi în legendă ceiace nu e cazul cu noi. Dar scoțienii, mai în glumă, mai în serios fac din această poveste o afacere nu rea, care de ani buni aduce în zonă mii de turiști care cred și alții care nu cred povestea, dar care și unii și alții, au nevoie de restaurante, de hoteluri, de povestitori și suveniruri și deci lasă o grămadă de bani. Si cum și noi facem parte din această categorie, am mâncat la unul din restaurante și am dormit într-un hotel pe malul lacului, dar nu ne-am obosit să privim toată noaptea oglinda lacului în speranța de a descoperi monstrul.

DSC_6974Am continuat spre Glasgow pe malul lacului pe A82 până la Fort Augustus, unde am oprit să vedem cum sunt trecute vasele prin ecluze pentru a compensa diferențele de nivel, reușind astfel să se lege vreo 12 lacuri, asigurând transportul cu vapoare, vaporașe și barje, din Marea Nordului, până la Glasgow. De altfel pentru a facilita transportul cu vase, s-a construit o întreagă rețea de canale. (Cea mai spectaculoasă construcție în acest sens n-am văzut-o dar v-o recomand. Este Falkirk Wheel, un nou tip de ecluză rotativă, din care de asemeni au făcut o afacere turistica.) Dar bravo lor. Stiu al’ii care nu sunt ]n stare de a;a ceva.

Urmează un alt lac Loch Lochy pe lângă care ajungem până la DSC_6976Fort William, unde am asistat DSC_6978la o ceremonie de comemorare la monumentul din centrul localității, al eroilor căzuți în cele două războaie mondiale, cu participarea unei fanfare a unor copii de școală. Si dacă tot eram în apropierea centrului comercial, am intrat să vedem ce reduceri mai sunt și eventual să profităm de ele.

DSC_6983DSC_6989Spre seară am ajuns la Gasgow, cel mai mare și cel mai industrial oraș al Scoției, cu peste 600 de mii de locuitori, cu universități, cu două echipe mari de fotbal, cu o viață de noapte trepidantă, care era la începuturi când am sosit în oraș, dar noi eram obosiți după o zi grea, așa că după ce am vizitat piața din fața primăriei, ne-am căutat hotelul și ne-am culcat.

A doua zi dimineața, am continuat spre granița engleză, nu înainte de a ne opri fie și pentru o vizită foarte scurtă la Gretna Green.

Ce este Gretna Green? Este un sat în Scoția, 700 de metri dincolo de granița engleză, unde se oficiază cel mai rapid o nuntă. Singura condiție ce se cere, este ca băiatul să fie trecut de 14 ani, iar fata de 12. Nu este necesar acordul părinților. De prin secolul XVIII, este locul cel mai căutat pentru căsătorii, de regulă problematice. Anual în Gretna Green, se oficiază 5,000 de căsătorii, până și azi. Căsătoria are loc în vechea fierărie, fierarul fiind cel ce oficiază. Cum scoțienii sunt maeștri în a face o afacere din orice ciudățenie, au desvoltat și aici una. Se organizează nunți  la care ei pot asigura pe oficiator (fierarul), sala (fierăria), martori, restaurante, hoteluri (vorbesc de o medie de 14 nunți pe zi).

DSC_6992In afară de aceasta, primesc turiști organizați sau neorganizați care în schimbul unei intrări simbolice de 5 ł, vizitează și participă la o cununie de formă, la care tot doi turiști joacă rolurile de mire și mireasă. Glumă, glumă, dar ies mulți bani.

După ce am trecut prin prăvălia de suveniruri, am părăsit Scoția cu destinația Londra, încă zâmbind imaginilor proaspete din memorie, legate de nunta din fierărie la care tocmai am asistat.

Scoția este locul ideal pentru odihnă. Dealuri line, lacuri, chiar munți unde iarna se shiază. Mâncare (poate că nu tocmai sănătoasă) dar bună, de whisky să nici nu vorbim. Multă istorie, palate și cetăți din evul mediu sau mai vechi, fiecare cu povestea lui, fiecare cu taxa lui de intrare. Tradiții, mai vechi sau mai noi, povești și legende, toate cu iz de comedie, dar bănoase și multe, multe bancuri. Asta e Scoția.