t 007 4. Trieste – Oraș Austro – Italo – Sloven.

Azi Trieste este oficial un oraș italian, dar dealungul istoriei, a fost de toate. A trecut prin atâtea mâini, încâ este greu de presupus că nu greșești când te pui să le numeri. Dealungul mileniilor, Trieste a atras prin amplasamentul lui în punctul cel mai nordic al Mării Adriatice, în jurul unui port natural râvnit atât de turci, cât și de italieni, franci, austro-ungari, sloveni sau jugoslavi.

In secolul XIX, Trieste a fost al patrulea mare oraș al imperiului austro-ungar, după Viena, Budapesta și Praga. Odată cu căderea imperiului însă, a decăzut și Trieste. Timp de 200 de ani, Trieste a fost port comercial liber, pentrucă așa le convenea austriecilor și din asta orașul a avut numai de câștigat. Trieste a făcut afaceri, a făcut comerț, a făcut vapoare. S-a desvoltat, s-a îmbogățit, au apărut palate una după alta, Art Nouveau era la el acasă. Populația era amestecată, mai ales italieni și sloveni. Dar peste tot, se simțea influența austriacă în cultură, în arhitectură, în societate și aș zice că se simte și azi, în rigurozitatea cu care este gospodărit orașul, curățenia și bunul gust, dublat de cultul față de flori.

Primul război mondial, aduce după sine căderea și a Triestului. Este anexat de Italia fascistă, se fac schimburi de populație, slovenii se transferă mai benevol, mai cu forța în Jugoslavia, iar italienii se retrag spre Trieste.

Vine al doilea război mondial, Italia este în echipa învinsă și printre altele pierde și Triestul, care devine teritoriu liber, sub protecția ONU și punct de dispută între est și vest. Asta durează până în 1954.

Din nou începe o perioadă de înflorire a orașului. In 1970 se deschide linia de alimentare cu petrol a Germaniei, Austriei și Cehiei. Trieste este la capătul liniei. Fierul, cafeaua, conteinerele pentru toată Europa, trec prin acest port. Megacompanii ca Assigurazioni Generali, Allianz Italia, Illy, au sediul în Trieste. Azi este din nou una din zonele cele mai bogate, prin industrie și servicii financiare.

Orașul este așezat foarte frumos pe un versant carstic, care urcă dela cota zero, până la 460 metri înălțime. Orașul numără azi 210 mii de locuitori, iar cartierele ei se întind până aproape de granița slovenă, pe dealuri și văi, care au pus destul de multe probleme celor ce s-au străduit să sistematizeze transportul în comun.

DSC_4596DSC_4604In Trieste veți întâlni autobuze, tramvaie, funiculare și taxiuri, circulația desfășurându-se la nivelul solului, pe sus, sau prin tunele, după cum veți găsi și grupuri de străzi înguste, complet închise circulației cu vehicole. Cred că niciunde n-am întâlnit atâtea străzi interzise mașinilor ca aici.

Prima dată am fost în Trieste în 2005, venind din spre Veneția, am intrat pe SS14, șosea care ne-a dus pe lângă coastă, în continuare pe Viale Miramare, până la gara centrală, unde am și găsit cea mai bună și ieftină parcare. De altfel, mașina am lăsat-o toată ziua în parcarea gării, pentrucă am venit să vedem și asta nu se poate decât pe jos. Mai ales că centrul orașului în afara unor artere principale care urmăresc faleza, este presărată de străzi și străduțe pe care este foarte greu de circulat.

t 001t 013Ne-am plimbat dealungul falezei, care are cca. 1.5 km. lungime și am intrat în interiorul orașului cca. 500 de metri, până la un aliniament care are la cele două capete Sinagoga în nord și Catedrala veche prin centru. Nu este mult, dar este orașul vechi. Intr-o singură zi ce am avut-o la dispoziție, nu se putea vedea mai mult.

Inainte de a intra în oraș la vreo 10 km., am trecut pe lângă Castelul Miramar, construit în a doua jumătate a secolului XIX pentru fratele Impăratului Franz Josef. Castelul a rezistat dealungul anilor și astăzi este un muzeu, care este în renovare până în 2014. Parcul de 22 de hectare și vederea spre mare sunt impresionante.

Acum doi ani, am venit dela Opatia, din Croația, adică de undeva de sus și am coborât în oraș pe străzi în serpentine, în jur de 400 de metri pe verticală. Este impresionant să vezi clădirile și parcurile denivelate. Italienii sunt renumiți în arta construcției și arhitecturii, dar influența austriacă se simte.

t 008t 014Am colindat din nou orașul vechi. Am văzut faleza care se spune că este cea mai mare din Europa, am întâlnit din nou pe cel mai simpatic cetățean al orașului (vorbesc de statuia de bronz din fotografie al lui James Joyce), care stă în același loc pe podul peste Canal Grande, unde era și la prima noastră vizită.

James Joyce, dacă nu greșesc, a fost un scriitor irlandez și abia aici am aflat că a trăit mai mult în Europa, inclusiv în Trieste. Nu mă întrebați ce a scris, că nu știu.

DSC_4605DSC_4601După cum vedeți, are și Trieste un Canal Grande, e drept, mult mai mic decât cel din Veneția, dar nu se putea fără. Aici începe de la mare și intră în spre oraș cam 400 de metri, până la Piața San Antonio și catedrala cu același nume. Are vreo 25 -30 de metri lățime, trei sau patru poduri și este plin cu ambarcațiuni de mici dimensiuni. Pe cele două maluri ale canalului, se înșiră una după alta, palate în stil foarte asemănător cu Viena.

In spatele Catedralei San Antonio, se continuă străzi înguste, pavate cu dale, case cu 3-5 etaje construite prin secolul XIX, foarte bine intreținute, evident locuite și scumpe, care la parter au mici restaurante, cu mese și umbrele pe trotuare, buticuri, cofetării și cafenele, teritoriu ocupat de turiștii fără număr, care vizitează Trieste tot anul. Evident, majoritatea străzilor sunt accesibile doar pentru pietoni.

t 006DSC_4599Hoinărind spre sud est, am ajuns în Piazza Unita d’Italia, care este imensă și unde sunt una lângă alta, câteva obiective demne de admirat. Aceasta este inima orașului. Piața pe trei laturi are clădirile Primăriei, Palatul Guvernamental, încă un palat cu destinație oficială, o fântână a celor patru continente (n-am aflat dece se numește așa) și pe a patra latură este marea cu portul maritim, acvariul și marina.

DSC_4602t 011Desigur clădirea Primăriei, o construcție imensă din secolul XIX în stil austriac, este „piesa de rezistență”, cea mai admirată și fotografiată.

Mai spre interior, întâlnim vechea catedrală cu turnul ei de cărămidă roșie și nu departe de aceasta, Castelul San Giusto, sau ce a mai rămas din el. Catedrala nu cred că mai este funcțională, dar în castel este un muzeu pe care eu nu l-am văzut, cu arme și ceramică, unii spun că este interesant, alții că se poate sări peste această vizită. Ce merită însă toți banii, este priveliștea de pe vechile ziduri asupra orașului, fiind unul din cele mai înalte puncte. Bine ’nțeles, de jur împrejur străzi pietonale, că te miri dece mai au mașini oamenii din Trieste.

t 002t 004Corso Cavour, este una din arterele principale de circulație, dar și locul unde vezi câteva dintre cele mai renumite clădiri, atât din punct de vedere arhitectonic, cât și ca importanță în economia orașului și nu numai. Bunăoară palatul Carciotti, cu renumita ei cupolă verde și coloane ionice (cred eu, dar poate greșesc).

DSC_4595t 005Trieste este un loc unde este plăcut să caști gura, să te uiți la forfota de turiști, de preferință de sub o umbrelă de soare, cu o bere în față. Dar se spune că sunt perioade ale anului, când bate un vânt foarte neprietenos dinspre mare. Eu n-am prins așa ceva. Poate fi acum în decembrie. Dar și acum trebuie să fie frumos. In piața din fața primăriei se instalează in fiecare an marele brad de crăciun, împodobit la concurență cu brazii din celelalte mari orașe ale Europei. Si cred că s-a dat startul la cumpărături, odată cu „vinerea neagră”, care a fost ieri.

Trieste este renumit pentru cumpărăturile ce se pot face, încă din vremea când era port liber. Sigur, lucrurile s-au uniformizat în lume. Trieste este oraș italian, Italia membră în UE și în concluzie ce mi-e Viena, Munich sau Trieste.

Și totuși, așa cum am constatat la ultima vizită, comercianții Triestului, rămân fără egal, cel puțin când vorbim de prețuri, pentrucă așa ca figură, s-au cam schimbat. Toți au ochii oblici și vorbesc stricat limba engleză. Italiana lor, cred că n-o înțelege nimeni.