1- 060 Tailanda foarte pe scurt.

Desigur, sunt care nu știu că Bangkok este capitala Tailandei, o țară Asiatică deloc de neglijat, cu un teritoriu de peste jumătate de milion de kmp. și o populație de peste 65 milioane de locuitori. Regatul Tailanda se află în peninsula Indochineză, între Burma, Laos, Cambodgia și Malaezia. Până nu de mult se numea Siam și unii îi spun și azi așa. Regele actual este foarte respectat și el rezolvă toate disensiunile dintre partide, menținând țara într-un echilibru democratic care durează de 35 de ani.

Partea nordică a țării este muntoasă, partea sudică mai puțin și toată țara are o climă tropicală, caldă și umedă. Multă vegetație tropicală.

Poporul tailandez nu este foarte civilizat în accepția noastră europeană a cuvântului și nici nu sunt foarte harnici. Spun asta fără a avea intenția de a jigni pe cineva, dar se pare că toată lumea a constatat aceasta. Muncitorul tailandez se străduiește când șeful este lângă el, dar îi scade entziasmul imediat ce acesta iese din raza lui de vizibilitate.

Cu toate astea, Tailanda este cel mai mare exportator de orez, locul întâi la cauciuc,  locul doi la zahăr, produce o treime din hard-diskurile din lume. Dar cei mai mulți bani, Tailanda îi face din turism. Este vizitată de 10 – 15 milioane de turiști anual. Tailanda oferă turiștilor, în special natură, peisaje și tradiții. Dar și masaje, prostituție legalizată sau nu și consum de droguri de toate categoriile.

Nu cunosc situația din România, dar tineretul din Israel, pleacă în grupuri mari, imediat ce termină liceul, în India sau Tailanda, pentru una, două, sau șase luni. Trăiesc liber, libertin, fără norme, cu bani foarte puțini, etno-botanice, droguri, care deși sunt interzise în Tailanda și pedepsele sunt aspre, se găsesc peste tot.

Am un vecin, stă pe acelaș palier cu mine, cam 35 de ani, însurat cu doi copii. In fiecare an pleacă cu familia în Tailanda în concediu, Bangkok, Phuket, Pattaia și-i place enorm. I-a rămas din vremea de după liceu.

Eu am așa o reținere în urma unei povești de acum vre-o 15 ani. Băiatul unui coleg de serviciu și bun amic, pleacă în Tailanda după liceu cu prieteni. Băiatul 18 ani, doi metri, înoată câte șase km. pe zi, sănătos tun. Intr-o zi, tatăl este anunțat telefonic de unul din prietenii cu care a plecat băiatul, că acesta este bolnav și că mai sunt și alte probleme. Tatăl a înțeles imediat despre ce este vorba și în aceiași seară, era în drum spre Bangkok. Pe scurt, copilul a consumat etno-botanice, care i-au fost introduse în băutură într-un bar fără să știe. Se spune că ar fi unul din mijloacele prin care sunt atrași turiștii spre folosirea acestor substanțe, pentruca apoi să fie excrocați.

Copilul a consumat prea mult, sau de mai multe ori, a început să fie violent, nu se controla, cert este că prietenii l-au reținut în camera unde stăteau și i-au telefonat tatălui. Problema era să nu afle poliția că este drogat. Tatăl, a văzut că nu are cum să-l aducă acasă singur, a angajat o echipă specializată în acest sens (se pare că există așa ceva), care a făcut imediat deplasarea in Tailanda și l-a adus în Israel. Cum? Nu știu. Ani de zile, copilul a fost mai mult prin spitale psihiatrice și cel puțin acum cinci ani încă asta era situația lui. Nu și-a revenit total. Acțiunea de salvare a costat familia 50 de mii de dolari, acum 15 ani. Ce se întâmplă dacă tăticu, nu e om de afaceri sau politician care întoarce banii cu furca și n-are banii ăștia?

Ei și dela această poveste, mi-a rămas așa o reținere față de Tailanda.

Bangkok – Capitala Tailandei.

Si totuși, am fost nevoit să accept un total de cinci zile la Bangkok, trei zile în drum spre Noua Zeelandă și două zile la întoarcerea de la Sidney. Trebuie să spun, că din cei 200 de pasageri ai avionului, 180 erau tineri care au venit pentru Tailanda și pentru perioade lungi de timp.

Noi, dacă tot eram aici, am încercat să vedem câte ceva din acest oraș, să ne facem o ideie. Nici asta nu e ușor, 11 milioane de locuitori metropola și 14 milioane cu suburbiile.

1- 0561- 022N-a fost rău, am sosit după masa târziu și după ce am luat masa în hotelul select, decorat cu un mare brad de crăciun ( deși doar 1% din tailandezi sunt creștini) dar și cu poza regelui și reginei, am plecat să vedem Bangkok noaptea.

Palatul regal luminat, câteva clădiri de zeci de etaje ca peste tot în capitalele lumii. Totuși, orașul mi se pare cam întunecos pentru o capitală. Nu e ca Londra, sau Paris.

1- 0201- 023Ajungem la piața de flori, care știam că este renumită. Si nu ne-a dezamăgit. Poate sute de mii de flori de toate felurile, kilometri de mese, cu flori și fetele care le împletesc, sau le aranjează în buchete, în treacăt fie zis, pentru bani mărunți. Toată noaptea se lucrează la aceste flori și se vând totodată, dar adevărata vânzare, este dimineața, după ce se scoală populația.

1- 0251- 028Era noaptea târziu, așa că ne-am îndreptat spre Khao San Road, deasemeni arteră comercială foarte cunoscută pentru restaurantele, magazinele, barurile și hotelurile ieftine, pline de turiști 24 de ore. Aici poți cumpăra cu adevărat tot ce vrei, dela termite prăjite la    T-shirturi, adidași chinezești, o diplomă de inginer emisă de ce unitate de învățământ din lume vrei, sau un carnet de conducere, pentru mașină, tanc, sau submarin.

1- 029Toate par extrem de autentice, dar evident sunt falsuri. Aici trebuie atenție mare, cu cine stai de vorbă, ce-ți oferă și de ce. Poți fi acostat de intermediari, excroci care-ți oferă un tur cine știe unde, un masaj de relaxare, medical, sau erotic, bijuterii care nu știi dacă sunt autentice, false, sau furate, adresa unui club exclusivist care se dovedește un bordel, sau fete foarte drăgălașe care îți oferă servicii sexuale.

Bangkok, este un oraș relativ nou, construit pe niște mlaștini desecate prin sute de kilometri de canale. Are 50 de districte, foarte multe neinteresante pentru un turist.

Siam Square și împrejurimile, este cea mai modernă zonă comercială, cu mall-uri, hotele, supermarket-uri. Există un cartier chinezesc, unul indian, un cartier cu bănci și sedii ale societăților multinaționale, adică tot ce găsești în orice capitală. Dar dacă veți avea la dispoziție doar câteva zile, rezervați-le pentru a vedea ce numai aici se poate vedea, adică palatele și templele Bangkokului și poate reușiți să și înțelegeți câte ceva din modul de gândire a asiaticului, deși e foarte greu.

1- 0371- 063Insula Rattanakosin, este centrul istoric al orașului. Aici se află tot ce merită și trebuie văzut în Bangkok, Marele Palat, Templul cel mai sacru din Tailanda numit Wat Phra Kaew și încă vreo 5-6 Wat-uri (toate templele sunt Wat) din cele câteva sute. Să fiți pregătiți să consumați cel puțin o zi în acest complex de palate și temple.

1- 0461- 073Intrarea în complex costă între 3 și 5 €/persoană, dependent de faptul că vizitezi singur, sau în grup. Multe grupuri de turiști, în majoritate chinezi și japonezi, sunt însoțiți de ghizi, care le explică istoria acestor palate și temple, având astfel șansa de a înțelege mai bine și mai multe despre istoria, religiile și obiceiurile poporului. Dar pentru a înțelege într-adevăr ceva, este necesar un timp mult mai lung decât cel ce l-am avut noi. Sunt zeci, dacă nu sute de palate și temple și monumente, fiecare cu semnificația, cu istoria și mai ales cu numele lui, care este atât de lung și de ciudat pentru noi, că mi-a fost imposibil să rețin mai mult decât numele Marelui Palat amintit mai sus și numele marii statui al lui Budha culcat, numit Wat Pho.

1- 0891- 088Acest Wat Pho, adăpostește cea mai mare statuie al lui Budha culcat. Are 43 de metri lungime și cred că vreo 5 metri înălțime (culcat). Oricum este o apariție destul de ciudată, o statuie stilizată, oarecum anacronică, cel puțin față de ideia pe care o am eu despre o zeitate. Nici nu știu exact din ce este făcut, dar este în totalirate auriu (probabil bronz). Sala, nu conține altceva decât statuia și vase pentru donații. Si lumea nu se zgârcește.

1- 0621- 0651- 067Prin peregrinările mele în lume, am văzut statui ale lui Budha fie în picioare, fie șezând și acum culcat. Cred totuși că cel mai mare este cel săpat în piatră ce l-am văzut în China la Leshan și care are 71 metri în poziție șezând. Dar și acesta este impresionant, mai ales prin luxul cu care este înconjurat, totul aurit, marmoră, flori, vase pentru donați.

1- 0521- 0701- 072Intreg complexul este o sumă de curți principale și secundare, porți de trecere sculptate și apărate de străjeri fioroși din piatră în mărime naturală plus încă un pic, înarmați cu tot felul de arme ciudate. In fiecare curte se află câte un templu sau mai multe, cu acoperișuri ciudate, cu turnuri și turnulețe țuguiate alături, numite „stupa”. Totul sculptat, pictat, îngrijit, împodobit, risipă de artă și muncă a mii de artiști și îngrijitori.

1- 0751- 074Aceste stupa, sunt monumente budiste pe care le întâlnești în India, în Nepal, în Pakistan, iar mai spre est, ele se transformă în pagode. In Tailanda este cea mai înaltă stupă, care are 127 de metri, dar cea mai renumită este cea din insula Jawa din Indonezia, dela Borobudur.

1- 0421- 039In perimetrul ce l-am vizitat sunt sumedenie de clădiri, fiecare cu destinația lui, în fiecare existând diferitestatui reprezentându-l pe Buda desigur, mai mare sau mai mic, dar aurit, înconjurat de flori și diferite alte ornamente. Fiecare clădire are curtea ei, înconjurată de ziduri albe, destul de înalte și porți de trecere păzite de paznici din beton, la scara 2:1.

1- 078Ceiace îți rămâne în memorie, sunt aceste stupe, mai mari sau mai mici, fiecare cu numele lui, cu semnificația lui, cu istoria lui, dar care nouă nu prea ne spune nimic, decât că admirăm arta cu care s-a împodobit, sculptat, sau pictat. Si ai ce admira deși, dela un moment dat, pentrucă nu înțelegem nimic din ceiace vedem, intervine plictiseala. Prea multe stupe, prea la fel, prea nu înțelegem semnificația lor.

Am petrecut două zile colindând străzile ultra aglomerate, unde renumitele tuk-tuk-uri, un fel de taxiuri deschise cu trei roți, sunt stăpâne pe șosele. Una peste alta, a ajunge dintr-un loc în altul în Bangkok, este o problemă. Circulația n-are nimic frumos de arătat: înghesuială, praf, căldură, mizerie. În afară de cartierele centrale, cartiere înghesuite, insalubre, multă, multă mizerie.

Sigur, a fost și o zi de shopping. Nici aceasta nu a fost ceva deosebit. Parcă toate mall-urile seamănă între ele, atât că unele sunt mari și altele și mai mari. In rest, chinezării peste tot.

Pentru final, trebuie să recunosc că Bangkok nu m-a dat pe spate. Este o mare metropolă asiatică,cu tot ce implică asta: populație multă, mizerie multă, distracții pe lângă lege și mai ales pe lângă morala cunoscută de noi. Dar, este ceva aparte, ceva ce nu este în altă parte. Poate că trebuie acordat mai mult timp unei asemenea vizite, dacă vrem să înțelegem ce este Tailanda.

Propunerea mea este cel puțin două săptămâni pentru Tailanda, din care o săptămână la Bangkok. Dar asta este valabil pentru cineva care vrea să înțeleagă. Sunt însă foarte mulți, care vor doar să se distreze și să se odihnească. Acestora le propun Phuket și Pattaia.