Archive for Ianuarie 2014

3. CANADA


3. Canada de Vest –Munții Stâncoși.

1 001Trebuie să recunosc că titlul de mai sus este mult exagerat. Spun aceasta pentrucă renumiții Rocky Mountains, se întind dela sud la nord pe mai bine de două mii de km. din care jumătate sunt în Statele Unite. Eu am străbătut doar vreo 300 de km., dela Banff la Jasper, dealungul șoselei 93. Adică  am văzut să zicem cam 3000 de kmp. (am văzut, nu i-am umblat), din cei, poate peste un milion de kmp. cât măsoară suprafața acestor munți, în cele două megațări, însumate.

Cum am ajuns dela Cascada Niagara la Calgary, este o altă poveste, pentrucă traseul cuprinde și o vizită la Washington și înapoi, așa că asta va urma într-un alt articol.

Deci după un zbor fără peripeții dela Toronto la Calgary, vreo 3500 de km., am ajuns după prânz și n-am mai intrat în oraș, pentrucă mai aveam și 130 de km. cu mașina până la Banff, renumită stațiune turistică aflată mai la vest, în munți. Citește mai mult…

Anunțuri

2. Canada


Toronto - noaptea3. Canada de Sud Est. –  Ottawa, Toronto și Niagara Falls.

Am părăsit Montrealul dimineața nu prea devreme, pentrucă până la Ottawa, erau doar 200 de km. Am trecut pe lângă aeroportul internațional și ne-am angajat pe Trans – Canada Highway. Două ore și eram în capitală.

N-are rost să vorbim despre calitatea șoselei. Ea este impecabilă, chiar și la standartele vestului Europei. Citește mai mult…

1. CANADA


111.1 Canada -Succintă prezentare

Statele Unite ale Americii și Canada, sunt teritorial, cele mai mari două țări ale continentelor Americane. Ambele au în jur de zece milioane de kmp., dar SUA are o populație de zece ori mai mare decât Canada, care are 33 milioane de locuitori. Deci pe un teritoriu de două ori cât Europa, o populație cât jumătate a Franței. Canada este un teritoriu imens. Dela est la vest se întinde dela Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, sau dacă vreți, un drum de șase mii de km. Imaginați-vă transport de mărfuri pe asemenea distanțe. Citește mai mult…

%d blogeri au apreciat asta: