Spuneam că dela Roma în spre sud, parcă e altă țară. De fapt deosebirile dintre nord și sud, încep să apară mult mai devreme, cam de pe la Florența în spre Roma. Dar după capitală, în spre Napoli care este la 300 de km., se schimbă complet și peisajul și localitățile și oamenii.

3. – Sudul Italiei.

DSC02945In sudul Italiei sunt mai puține de văzut. Dar spun asta numai comparativ cu nordul. Pentrucă oriunde este câte ceva de văzut, ceva nou, chiar dacă nu este ceva spectaculos. Sudul Italiei a fost în totdeauna un loc al sărăciei. Locuri sărace, oameni săraci, de unde dealungul istoriei mai îndepărtate s-a emigrat către America și mai de curând, după al doilea război mondial, către Europa de vest. Si totuși, Napoli, cu al lui port comercial renumit, insula Capri cu laguna ei albastră și poveștile romantice de demult, Pompei cu rămășițele ei din secolul I, Sorrento, Amalfi, Salerno și restul stațiunilor de pe coasta de vest, care acum își trăiesc perioada de glorie, sunt locuri foarte căutate de turiști, nu neapărat de italieni, ci mai ales străini.

Am revăzut aceste locuri, acum două trei săptămâni, după ce n-am mai umblat pe aici de vre-o zece ani. S-au schimbat multe.

Am aterizat la ora prânzului și am plecat imediat în direcția sud – est, cu oprire la Monte Cassino (160 km. pe A1).

3.1 – Monte Cassino.

Foarte de de mult, prin anii ’70, am citit cartea „Monte Cassino”, al lui Sven Hassel, în traducere românească. Autorul povestește despre luptele date pentru cucerirea și respectiv apărarea acestei poziții cheie în timpul celui de al doilea război mondial. Povestea mi-a rămas în minte, sau mai degrabă în subconștient, așa că acum vreo 15 ani când am făcut prima călătorie dela Roma la Napoli cu autobuzul și am trecut pe lângă mânăstirea Monte Cassino, mi-am adus aminte de carte. Acum, la exact 70 de ani dela acele lupte, am vizitat mânăstirea de pe Monte Casino și cimitirele celor ce și-au pierdut viața în acele lupte. Unul german și unul polonez.

IMG_0496 Dacă la cele scrise de autor, adăugăm și cele amintite de istoria oficială, ajungem la concluzia că în această zonă s-au dat cele mai crâncene lupte din al doilea război mondial. Armatele aliate, englezi (neo zeelandezi și polonezi), americani, francezi (trupe marocane Goumiers), s-au luptat o jumătate de an cu armatele germane pentru cucerirea zonei, care apăra drumul spre Roma. Mii de victime de ambele părți. Patru bătălii s-au dat, mânăstirea a fost distrusă de bombardamente anglo – americane, deși biserica nu era angajată. A suferit și populația locală nevinovată. Trupele marocane Goumiers au fost învinuite de mii de violuri asupra femeilor și copiilor civili, pe care istoria le cam trece sub tăcere.  Mânăstirea Benedictină s-a reconstruit și statul italian a refuzat ajutorul oferit de către cei vinovați de bombardarea ei.

Cartea lui Sven Hassel merită să fie citită, dar nu căutați romantism în această carte. Războiul este orice, numai romantic nu.

Si dacă veți fi în zonă și veți vrea să vizitați mânăstirea, să știți că vizitele sunt admise doar până la ora 17:00.

Am părăsit Monte Cassino și ne-am îndreptat spre Pompei. Despre Pompei am scris în 24 Martie 2013 pe acest blog. Continuăm mai departe la Sorrento, unde am petrecut noaptea.

3.2.- Sorrento.

DSC02979DSC02950Dela Pompei până la Salerno sunt cca. 30 de km. de coastă. Practic este o singură stațiune cu multe mii de vile și hoteluri de multe etaje, mii de restaurante micuțe de două trei mese, sau mai mari dacă locul permite, decorate cu gust.

Sorrento este un oraș care trăiește exclusiv din turism. Străzi înguste, case destul de vechi în centru, dar bine intreținute. Multe hoteluri luxoase, cu bariere și paznici, iar în curți mașini de multe sute de mii.

DSC02927In multe cazuri, accesul la malul mării este blocat din cauza vreunei porțiuni de plajă publică, care a fost vândută vreunui particular cu posibilități, financiare și probabil politice, pentru a-și construi aici domeniul de vacanță. Parcă am auzit de ceva asemănător și la Marea Neagră și la Băneasa. Lumea e mică.

Dar asta nu face coasta aceasta mai puțin atractivă. Este frumoasă și noaptea, și ziua. La renumele locului au contribuit și personalitățile importante care veneau să se relaxeze aici: se vorbește de Enrico Caruso și Luciano Pavarotti printre alții.

3.3 – Golful Amalfi

Dela Sorrento care „vede” spre nord Golful Napoli cu Vezuviul pe fundal, am trecut spre sud, peste muntele care formează „Sorrentino Peninsula” pe coasta cealaltă, care este mai abruptă și care pe toată distanța de cca. 60 de km. cât este până la Salerno, este „drapată” cu vile și hoteluri de lux, dela nivelul mării și până la 4-600 de metri deasupra apei.

Toate localitățile care se înșiruie pe această coastă, se numesc Positana, San Michele, Conca di Marini, Amalfi, Minori, Maiori, Vieri sul Mare, dar sunt cunoscute toate la un loc, sub numele de Coasta Amalfi. Amalfi este localitatea cea mai aglomerată, dar și cea mai veche și cea mai bogată. Zona este de o frumusețe rară și clima este foarte generoasă. Mii de vile și hoteluri, ghizii locali vă pot indica vilele și casele de vacanță a diferitelor stele sau politicieni de prim rang dacă vă interesează, precum și locurile cele mai bune de dormit, mâncat sau de distracție. Bani să fie.

DSC03060DSC03069DSC03074Ne-am oprit în Amalfi, am admirat clădirile construite în limitele terenului disponibil atât pe orizontală cât și pe verticală și totuși funcționale, am vizitat catedrala, unde în aprilie se stă la coadă pentru o vizită de 3 €/persoană (ce o fi în august), am intrat într-un restaurant, unde am plătit 15 € pentru o pizza, plus 2 €/persoană aranjarea mesei, suprataxă care există cam peste tot în Italia și care nu exclude bacșișul.

Am văzut și o nuntă, care nu a ținut trei zile și trei nopți, ci a fost o slujbă scurtă în catedrală, după care un pahar de șampanie și o prăjitură sau înghețată la mesele din fața restaurantului vizavi de catedrală și în rest „casă de piatră și să fim sănătoși”. Dar lumea era „la patru ace”, așa ca să se respecte evenimentul.

Am continuat până la Salerno pe coasta Amalfi, de unde am urcat pe autostrada A3 și apoi E847 spre est și am intrat cu adevărat în Italia de sud.

3.4. – Matera

Dela Salerno, am traversat de pe o coastă pe alta, cam 200 de km. drum foarte bun, dar așa cum am spus, zonă săracă, fără prea multe de arătat turiștilor.

Am oprit la Matera, un oraș vechi, cu cca. 60 de mii de locuitori, oraș universitar, dar se vede atât pe clădiri cât și pe oamenii cu care te intersectezi pe străzile orașului, că nu e un oraș de bogătași. Clădirile ar avea nevoie de puțină renovare, de vopsea, iar oamenii par obosiți și triști. Atracția de bază a locului este cartierul numit Sassi, care de fapt este orașul vechi, care și-a început existența sub forma unor caverne săpate în versantul de calcar, în vremuri preistorice și care s-au desvoltat dealungul timpului, devenind un oraș subteran. Dacă veți răsfoi în urmă acest blog, veți întâlni descrierea unui cartier asemănător în Granada, în Spania. Nu se știe cine dela cine a învățat, dar încă odată se dovedește că nimic nu-i nou sub soare.

DSC03109DSC03107Sassi a devenit practic un cartier al sărăciei și în 1950, guvernul a început să strămute populația din aceste caverne în cartiere de locuit construite special pentru aceasta, dar din diferite motive, acțiunea nu s-a încheiat. Mai mult decât atât, în prezent, aceste caverne, sunt reprofilate, cu orientare spre turism. Deși sunt multe care nu sunt locuite, sunt persoane care investesc mulți bani în asigurarea utilităților moderne, iar la altele li s-au făcut îmbunătățiri, astfel că sunt folosite ca restaurante,  baruri, cafenele, sau chiar hoteluri. Tot acest cartier pare foarte ciudat, datorită lipsei totale de stil arhitectonic, sau orice gândire inginerească inițială. Pur și simplu se încearcă în prezent să se „lege” într-un proiect unitar, ceiace s-a făcut haotic, dealungul sutelor de ani.

Am văzut, ne-am minunat și am plecat mai departe.

3.5. – Alberobello

DSC03127DSC03124DSC03117La 70 de km., o altă curiozitate. Orășelul Alberobello cu 11 mii de locuitori și care este renumit pentru casele „trulli” care sunt cu sutele aici și care au ajuns o atracție turistică. Ceiace nu știu încă cu certitudine, dacă turiștii caută acest loc, sau locuitorii caută turiști care să le viziteze aceste case speciale, cu acoperișul din lespezi de piatră.

Peste 60 de hoteluri, în clădiri normale sau în clădiri „trulli” asigură găzduirea turiștilor curioși să vadă aceste case cu „căciuli” din piatră, cu adevărat ciudate, care dau, sau se speră să dea viață orășelului și locuitorilor ei.

3.6. – Ostuni

La încă 60 de km. sud – est, orașul Ostuni cu 32 de mii de locuitori, se pare că există din epoca de piatră, chiar dacă cele mai vechi vestigii sunt mult mai recente. Se pare că orașul a avut anumită importanță pentru unele capete încoronate de de mult, pentrucă a beneficiat de niște ziduri și niște porți din care au mai rămas unele urme.

IMG_0533IMG_0540DSC03139IMG_0540Orașul vechi, construit pe un deal cu o înălțime de peste 200 de metri, este numit „orașul alb” după culoarea caselor.

Am vizitat câteva biserici ca al lui San Vito Martirul, Catedrala și piața cu columna lui Saint Oronzo. Orașul se află la opt km. de marea Adriatică și multă lume vine să-și petreacă concediul, sau să-și caute de sănătate, clima fiind foarte bună. Vara, care este lungă, din aprilie până în noembrie, populația crește la o sută de mii. Totuși, nu i-ar strica orașului puțină curățenie. Nu mă refer la mătură și toate cele, ci la ziduri, care se cer curățate, renovate și chiar vopsite că nu prea mai sunt albe.

Sudul Italiei a început să se desvolte numai în ultimii 10-15 ani, de când cu Uniunea Europeană și a început cu autostrăzi. Totuși, nivelul încă este departe de nordul Italiei. Si aceasta se vede la tot pasul. De ce este așa? Pentru un străin este foarte greu de înțeles. Oamenii sunt altfel, ceva de genul „e bine și așa”, moștenirea istorică este alta, deasemeni mafia nu este o poveste ci un fapt foarte real și foarte prezent în viața sudului. Toate acestea la un loc și pe distanțe de secole, influențează nivelul de civilizație și probabil așa va fi încă mulți ani..

3.7. – Lecce

DSC03160DSC03154DSC03173Orașul cel mai sudic aflat în „tocul cizmei” italiene, a fost fondat de greci cu două mii de ani în urmă. Azi este un oraș cu aproape o sută de mii de locuitori și cu clădiri a căror arhitectură rivalizează cu Florența spre exemplu. Un baroc de bun gust.

Am vizitat Piața Domului, biserica St. Givanni Battista, Catedrala și Bazilica Sfânta Cruce. Nici în Italia de sud nu lipsesc Bisericile.

DSC03148Am vizitat apoi Amfiteatrul roman, sau ce a mai rămas din el și care seamănă cu oricare din zecile de amfiteatre pe care le vezi în Italia sau Grecia.

Se pare că acest amfiteatru a fost descoperit în perioada săpăturilor pentru construcția clădirilor noi ale orașului și în mod firesc, a fost recuperat cât s-a putut mai mult din vechia structură, s-a reîntregit și s-a ajuns la acest complexcompus din clădiriale secolului XX, alături de acest amfiteatru.

3.8. – Taranto

???????????????????????????????DSC03180DSC03176Dela Lecce, am cotit din nou spre vest, spre Taranto, alt oraș aflat pe malul mării, întemeiat tot de greci, mai precis de spartani exilați în secolul VII î.e.n., astăzi fiind un oraș cu două sute de mii de locuitori, cu clădiri moderne, dar care mai păstrează câteva vestigii ale trecutului, cum ar fi impresionantul Castello Aragonese, construit în secolul XV și care străjuiește podul mobil ce leagă cele două părți ale orașului. Taranto are un mare port maritim. Tot pe malul mării, este statuia închinată marinarilor, mult mai recentă decât castelul.

La Taranto, în noiembrie 1940, marina britanică a distrus mare parte a flotei italiene, folosind pentru prima dată un vas port avion.

3.9. – Vila San Giovanni

După încă 380 de km. cu nimic demn de arătat turistului, am ajuns la Vila San Giovanni, care este vizavi de Sicilia și de unde am traversat la Messina.

DSC03190DSC03187Pe drum am mai oprit într-un orășel tot așa cu case și străzi pe coasta muntoasă, dar fără strălucirea coastei Amalfi. Mult mai modest, mult mai sărăcăcios, dar mult mai pitoresc. Se numește Pizzo, este la vreo 100 de metri mai jos de șoseaua principală și autobuzul nostru a rămas pe șosea, pentrucă străzile sunt prea înguste pentru un autobuz.

„Tartufo di Pizzo”, este o specialitate de înghețată care face renumele localității. Dar eu zic că prețul nu este justificat: 7 € pentru un „gogoloi” de mai puțin de 100 de grame.

Am mâncat totuși unul ca să nu murim proști, ne-am plimbat pe unica stradă circulabilă, ne-am mirat cum circulă mașinile și oamenii fără să se înjure unii pe alții și am plecat spre noua noastră destinație și viitorul articol: Sicilia.

Rămâne să răspund la întrebarea: merită sau nu să vizitezi sudul Italiei? Răspunsul este: da, dacă ești curios din fire. Dar nu pierzi mare lucru dacă „sari” peste așa o vizită. Lumea e plină de locuri interesante și nici timpul, nici banii nu sunt fără sfârșit.