3.Yosemite Park – Statul California.

Y001Am scris foarte puțin despre Statele Unite, deși am colindat în multe locuri. In general Europenii când spun Statele Unite, se gândesc în primul rând la New York, apoi la Chicago și poate apoi la Los Angeles.

Nu-mi pot permite să spun că am fost cam peste tot, pentrucă trebuie să fii conștient de dimensiunile acestei țări. Cred că nici locuitorii născuți, crescuți în această țară cât un continent, nu pot spune că o cunosc în întregime.

Deși am fost în multe zone ale Statelor Unite, am scris doar despre capitala Washington, despre Lacul Tahoe, despre Virginia City și atât. Adevărul e că este o problemă de timp. Si dincolo de aceasta, Statele Unite nu mi se pare o destinație așa de interesantă pentru turistul European de mijloc. Totuși, pentru azi, mi-am propus să scriu despre Yosemite Park, și spun din capul locului că deși probabil mulți europeni chiar iubitori de natură nici nu știu de existența lui, acest parc trebuie să fie într-adevăr o destinație de prim ordin pentru orice turist iubitor de natură.

In toată lumea și desigur și în Statele Unite, se poartă sistemul cu parcuri regionale, statale sau naționale, prin care se asigură conservarea naturii și a mediului. In Statele Unite, treaba a început de prin secolul XIX, anumite zone fiind declarate prin lege parcuri unde activitatea de construcție și desvoltare se limitează exclusiv la turism, intreținerea lor fiind finanțată de către provincii sau state, depinde de gradul acestora..

Parcul Yosemite, este unul din cele 401 parcuri naționale, care a fost declarat ca atare prin lege în 1864, de către președintele de atunci al Statelor Unite, Abraham Lincoln.

Parcul se află în statul California, la cca. 300 de km. de San Francisco, la granița de est cu statul Nevada, parcul fiind perpendicular pe lanțul muntos Sierra Nevada. Este o zonă muntoasă, cu înălțimi ce variază între 600 și 4000 de metri. Are o suprafață de cca. 3000 de kmp., adică cam jumătate din județul Cluj spre exemplu. E ceva parc, nu? Incercați să vă imaginați așa o suprafață, numai pădure, apă și stânci. Soselele circulate în parc sunt extrem de limitate ca număr, mai întâi din cauza unor probleme de topografie și relief (care în treacăt fie zis pentru americani nu sunt chiar insurmontabile), dar mai ales din cauza restricțiilor impuse de lege. Practic axa principală est – vest, este  șoseaua 120, ce traversează 170 km. prin parc și leagă între ele  soselele 395 din est, cu 49 din vest.

Eram pentru o săptămână într-un resort în South Lake Tahoe și ne-am zis că dacă tot suntem așa de aproape (totul e relaiv, eram la cca. 200 de km.), ar fi păcat să nu vizităm acest parc atât de cunoscut de adevărații iubitori de natură. Cine știe dacă vom mai ajunge vreodată în apropiere.

Nu aveam încă experiența unor călătorii de unul singur în Statele Unite, așa că am făcut excursia  cu o agenție specializată. Ne-a costat destul de scump. Si azi așa o excursie de o zi costă 140 $ de persoană. Cred însă că dacă închiriezi o mașină, patru personae scapă cu un total de 200 $ în loc de 600.

Deci recomand oricui să meargă neorganizat. Mai ales că în parc sunt peste tot angajați ai parcului în uniforme, sau voluntari în uniforme, care îți dau toate informațiile de care ai nevoie. Bine ‘nțeles în engleză, dar nici asta nu-i o nenorocire. Se poate vorbi foarte eficient și cu mâinile și picioarele. Si singur fiind, mergi în ritmul tău, n-ai cum să te pierzi pentrucă nu ai drumuri alternative, te oprești unde și când vrei. Dar „sunt mulți eroi după”.

Mono LakeDeci am plecat într-o joi dimineața la cinci dela hotelul din Souh Lake Tahoe spre sud, am prins șoseaua 395 până la Mono Lake, 175 km. Lacul Mono, el însuși un monument al naturii, la cota 2000, sper să-l descriu cu o altă ocazie.

In dreptul lacului, părăsim șoseaua 395 și facem dreapta spre vest. Urcăm încă o mie de metri pe verticală, pe un drum orizontal de 35 km., adică o pantă medie de 3% ceiace nu-i foarte mult, dar suficient ca să ne trezim într-o zonă înaltă de peste 3000 de metri, cu piscuri înzăpezite.

Y 096Y 164Trecem de punctul de control și suntem în parc. Oprim și coborâm în parcare, dar dăm de răcoare ca în ianuarie, deși era iunie. Firesc dacă ne gândim că suntem la cota 3200. De altfel, în funcție de înălțime, temperatura în parc variază vara între 8 și 32 de grade, iar intrarea din spre șoseaua 395, iarna este închisă.

Drumul mai urcă  până la 3300 de metri, trece pe lângă lacul Ellery, pe lângă lacul Tioga și încă câteva lacuri și lăculețe.

Y 095Y 093Y 089Trecem de Pasul Tioga unde este un hotel și un resort de iarnă, apoi drumul  începe să coboare la Tuolumne Meadows, la 2900 de metri, unde se află un centru de vizitare cu centru comercial, stație de benzină și câteva hoteluri pentru turiștii care stau mai multe zile. Aici am stat și noi  să mâncăm micul dejun, ne-am plimbat prin împrejurimi, am admirat sălbăticia din jur, vârfurile înzăpezite, stâncile cu străluciri de oțel, datorate rocii dure cu conținut ridicat de siliciu, câteva căderi de apă.

Y 101Y 150Am continuat pe drumul nostru în coborâre până la lacul Tenaya la 2700 și apoi la Crane Flat, unde am părăsit șoseaua 120 și am intrat în Yosemite Valley, care se află la cota 1300. Deci am coborât două mii de metri care se simt și în temperatură, care a crescut undeva la 25 grade și în vegetație care este extrem de bogată. Cred că în așa o pădure nu am umblat niciodată. Cu adevărat nu se vede cerul de copaci. Renumitul „Sequoia gigantică” este cu adevărat impresionant. In medie ajunge la 50-80 de metri, dar s-au văzut și de 95 metri înălțime. Diametrul ajunge la 6-8 metri, dar s-a măsurat și un record de 17 metri. Dovadă, fotografia cu drumul ce trece prin trunchiul copacului. Vârsta se spune că ajunge la 3500 de ani. Asta nu mai știu, că n-am văzut nici un certificat de naștere.

Y 130Y 126Y 117Am stat câteva ore bune în valea Yosemite. Parcul este vizitat anual de 3,5 milioane de turiști, majoritatea în cei 18 kmp. ai acestei văi. De aici se văd splendidele vârfuri muntoase, uriașele stânci de granit care se înalță câte o mie sau mai mulți metrii deasupra orizontului. Tot aici pot fi admirate splendidele și imensele căderi de apă, dintre care cea mai mare măsoară 739 de metri, zecile de pâraie curate ca lacrima.

Y 125Y 141Y 119Imensele stânci de granit arhicunoscute, cu nume ca Mamooth Peak, El Capitan,  Cathedral, Eagle Peak, sunt căutate de alpiniștii profesioniști, ahtiați după adrenalină, care le escaladează singuri sau în grupuri.

In aceste fotografii, aceste fârfuri nu par foarte spectaculoase, însă la fața locului vă asigur că sunt înfricoșătoare.

Y 138Y 120Am fotografiat cîțiva alpiniști cu teleobiectivul, pentrucă cu ochiul liber era greu să-i găsești pe suprafața stâncilor. Vă asigur că intreprinderea lor, dă fiori oricui îi urmărește. Este foarte greu să spui despre un om că este nebun, dar și mai greu îmi este să găsesc o altă denumire. Cer iertare dacă cineva se simte jignit. Oricum trebuie să ai o concepție despre valoarea vieții cu totul ieșită din comun pentru așa o intreprindere.

Y 111Y 132In apa de pe fundul văii excursioniștii fac rafting, sau pur și simplu fac plajă. Deși era doar început de iunie, adică școlile încă nu erau în vacanță, număsul turiștilor era foarte mare. Se pare că studii de marketing se fac și aici, pentrucă se știe exact câte restaurante, marketuri sau hoteluri să fie deschise în fiecare perioadă și ce produse sunt solicitate. Găsești tot ce vrei, dela o doză de bere, până la un pat de hotel, bani să ai. Dar prețurile sunt suportabile.

Se spune că în Yosemite Park nu numai vegetația este bogată și diversă, dar și fauna. Am văzut sumedenie de păsări de toate felurile, dar se spune că locul nu duce lipsă nici de animale ca ursul negru, vulpi, lupi, sau șerpi nu tocmai prietenoși.

Circulația mașinilor este destul de mare și în lunile iulie și august este și mai mare, iar șoseaua nu e tocmai autostrada cu care americanii sunt obișnuiți. Se pune problema atât a poluării cât și a accesului. S-au pus în funcțiune două autobuze electrice și probabil nu-i departe vremea când accesul cu mașini particulare va fi interzis.

Am intrat în Yosemite Valley pe șoseaua de nord și ne-am întors pe cea din sud. Asta înseamnă cam 10 km. Am urcat din nou până la 2000 de metri la Crane Flat unde am intrat din nou în șoseaua 120 spre vest. Continuăm pe Big Oak Flat Road până la stația de intrare din vest, care este la cota 1500.

Am continuat pe șoseaua 120 până la rezervorul Moccasin și am intrat în șoseaua 49.

De aici a început tragedia. Eram în mișcare de dimineața de la ora patru. Era ora opt seara, deci 16 ore și mai aveam 240 de km. până la hotel, adică încă minim trei ore. Am ajuns la hotel frânți, dar mulțumiți și cum se spune „cu bateriile reîncărcate”. Excursia a meritat toți banii. Am văzut și o a doua față a Americii, grija pentru natura virgină, imensitatea munților și pădurilor. Este drept, noi am „gustat” doar o fărâmă din ce poate oferi acest parc, din lipsă evident de timp. Dar în general localnicii petrec câte două săptămâni aici. Si sunt trei milioane și jumătate pe an. Si sunt 401 parcuri naturale în Statele Unite.

Stiu, nu foarte mulți din cei ce citesc aceste rânduri, vor și avea posibilitatea să facă o vizită în Yosemite Park. Dar dacă da, atunci le propun să dedice acestui scop cel puțin două zile, ca să merite într-adevăr efortul.

Am mai văzut Parcuri Naționale în Statele Unite. Am văzut Marele Canion care este în Arizona, Parcul Zion care este în statul Utah și Parcul Valea Moartă care este și el în California. Nu știu să spun care este mai frumos, sau mai împresionant. Sun 401 și eu am văzut trei. Dar pentru mine au meritat. Mai sunt și Parcuri Statale, sau Păduri Naționale, toate având cam același statut. Toate foarte bine intreținute, cu foarte multă trudă, răbdare și bani. Dar se pare că merită. Americanii s-au obișnuit să nu facă nimic fără un scop anume.


Anunțuri