Munții Pădurea Neagră.

06_07_2008 083 Germania este una din țările pe care am vizitat-o cel mai mult, începând de acum cca. 45 de ani, dar despre care surprinzător, n-am scris deloc. De altfel în ultimul timp, m-am gândit să-mi fac așa un inventar al locurilor vizitate în viața asta și despre care n-am scris până acum și în fiecare zi descopăr câte un loc pe care l-am văzut și n-am apucat să scriu despre el. Si nu numai locuri din Germania.

Mi-am pus întrebarea: dece? Si mi-am răspuns tot eu: Scriind despre diferite locuri, mă gândesc de fapt să-mi îndemn eventualii cititori să viziteze acele locuri. Dar uneori s-ar putea ca rezultatul să nu fie cel scontat, pentrucă spre exemplu nemților nu le plac turiștii. Este o constatare pur personală, dar eu cred că am dreptate. In Germania nimic nu este conceput pentru atragerea turistului străin. Nu vei găsi nimic scris în altă limbă decât germana, nici o avertizare sau îndrumare care să se adreseze altuia decât localnicului.

Eventual, în ultimii ani de când cu Uniunea Europeană au mai apărut ușoare modificări.

In calitatea mea de cetățean israelian, nu am avut nevoie niciodată de viză de intrare sau de ședere în Germania și totuși, am intrat de zeci de ori în Germania și de tot atîtea ori am fost întrebat de polițistul dela graniță cu ce scop am venit și cât timp am de gând să stau. Ultima dată acum trei săptămâni când l-am vizitat pe fiul meu care de peste 20 de ani locuiește la Kőln. Sigur, întrebările ți se pun cu o voce politicoasă și de fapt cred că poți răspunde ce vrei, dar însuși faptul că ți se pun asemenea „întrebări de control”, pune o anumită presiune asupra turistului, practic te blochează încă dela intrarea în țară. Sau poate că pur și simplu este un sentiment care mi-a rămas mie de pe vremea când transpiram tot, atunci când mă prezentam la punctul de trecere a frontierei române, indiferent în ce sens: intrare sau ieșire.

Cert este că nu veți găsi multe reclame care să te invite la un sejur în stațiunile de munte sau mare ale Germaniei. Mai mult decât atât, în Franța,Portugalia, Republica Dominicană, Austria, Grecia, Cipru, Italia, Spania, Tailanda și unde nu, veți găsi sumedenie de turiști germani, gălăgioși, râzând și vorbind cu voce tare, cu sau fără doza de bere în mână, semn că până și ei se simt mai bine în altă parte decât acasă. Dacă e să mă întrebați pe mine, le place în altă parte, pentrucă își pot permite să-și facă de cap, să se îmbete, să se drogheze, să facă gălăgie, scandaluri, fapte pentru care în Germania legea nu te iartă și te poate costa mult, pe când țările tradițional turistice sunt mai îngăduitoare cu cei ce lasă bani în țară.

Dar asta nu înseamnă că nu ai ce vedea ca turist în Germania. Dacă te interesează și altceva decât cluburile, discotecile și în general dezmățul, ai ce vedea și în Germania și încă multe.

06_07_2008 07906_07_2008 078-106_07_2008 080-1 Bunăoară Munții Pădurea Neagră, este o regiune în sud vest, la granița cu Franța și Elveția.  Regiunea, care măsoară cam 150/50 de km., cu axa orientată nord – sud este o zonă de munți nu prea înalți, vârful cel mai înalt este de sub 1500 de metri, dar foarte împăduriți. Păduri de pini și brazi, foarte bine gospodăriți, străbătuți de sute de pârâuri, râuri și cascade. 23 de mii de km. de poteci și traseie pentru turiști care se aventurează pe jos sau cu bicicletele de munte, traseie însemnate și îngrijite, cu cabane de popas ale nimănui și totuși ale tuturor, primitoare, bănci pe poteci, grupuri sanitare, panouri cu hărți și instrucțiuni  pentru turiști. 15 mii de voluntari, iubitori ai munților, lucrează pentru asta zi de zi.

Regiunea este mărginită în sud și est de Rin. Din Munții Pădurea Neagră, izvorăște Dunărea și-și începe parcursul prin centrul Europei spre Marea Neagră. Dar mai sunt multe râuri și lacuri în această regiune.

Regiunea este „presărată” cu sute de de km. de șosele excelente, într-o rețea foarte bine echilibrată, care asigură accesul, atât pentru locuitori, cât și pentru turiști.

Localnicii, sunt cunoscuți de sute de ani ca prelucrători ai lemnului și constructori de ceasuri din lemn, crescători de vite și împlicit preparatori de produse lactate.

06_07_2008 05306_07_2008 064-1CainiIn ultimii poate douăzeci de ani, turismul câștigă tot mai mare importanță în viața economică a regiunii. Tot mai multe sanatorii și hoteluri apar în cele mai frumoase locuri, tot mai mulți turiști întâlnești pe potecile bine îngrijite.

Sunt foarte multe sate și localități mici în Munții Pădurea Neagră care pot fi un punct de plecare pe diferite traseie de hoinăreală.

06_07_2008 057-106_07_2008 052-106_07_2008 054Noi am stat la Todtmoos, localitate cu numai 1800 de locuitori în partea se sud a regiunii, la 50 de km. de Freiburg și 50 de km. de Basel.

Un sat mai mare, cu case frumoase, spațioase, un centru cu restaurante, prăvălii, părculețe, bancă, poștă și toate cele, o biserică parcă nouă, un spațiu deschis în jur, unde se ține târgul săptămânal, o agenție de turism, un sanatoriu destul de impunător, câteva hoteluri și undeva o mare crescătorie de câini. In februarie, în fiecare an se organizează concursuri internaționale de sănii trase de câini.

Cred că e inutil să spun că era o curățenie de-adreptul ireală în acel sat, ca în toate satele și localitățile germane de altfel.

Dar ce mi-a rămas mie în minte din acest sat, este bogăția de produse foarte proaspete și foarte apetisante care mă întâmpinau dimineața la cofetărie, de unde cumpăram chifle pentru micul dejun.

06_07_2008 06806_07_2008 065-1Biserica TodtmoosAm trecut și pe la agenția de turism, de unde am primit materiale publicitare, hărți de traseie de toate categoriile, ușoare, medii sau grele, după puteri.

Am făcut câteva traseie mai ușoare, prin pădurile din zonă, am strâns cu kilogramele mure și smeură, fără să ne întâlnim cu vreun urs, deși poate că sunt.

06_07_2008 069SAm făcut și câteva plimbări cu mașina la distanțe mai mari, ca de exemplu la Sankt Blasien, o altă localitate, ceva mai mare cu trei mii de locuitori, un orășel străbătut de un pârâu mai mare numit Alb. După dimensiunile albiei din mijlocul localității, se pare că în unele perioade ale anului, pârâul crește mult în volum.

Centrul orășelului este și aici foarte îngrijit deși foarte sobru. Pe unul din maluri se înșiruie bancă, prăvălii, chiar casă de mode, restaurante, grădini de vară, promenada, iar pe celălalt mal, impunătoarea biserică, mânăstirea și seminarul Sankt Blasien.

06_07_2008 08106_07_2008 07006_07_2008 076Am vizitat interiorul bisericii, care este foarte simplu, dar foarte elegant ornată. Nu pare opera unor diletanți ci a unor meseriași de prima mână.

La întoarcerea spre Todtmoos, ne-am oprit la cascada din apropiere, unde întâmplător a mai venit încă un grup de turiști. Nu, nu erau străini. Vorbeau germana. In general n-am întâlnit turiști străini.

Nu se putea să fim așa aproape de Freiburg și să nu facem o vizită cât de scurtă în acest oraș. Este orașul cel mai mare și cel mai împortant în zonă. Are peste 230 de mii de locuitori, renumit centru universitar cu peste 25 de mii de studenți și pare-se 15 facultăți.

06_07_2008 08506_07_2008 086Orașul, este un oraș tipic german, unde totul merge strună, transportul în comun, curățenia orașului, intreținerea clădirilor. Nu găsești nimic de reproșat nimănui, poate numai faptul că totul e poate prea perfect și poate prea uniform.

Orașul a început să fie important încă din secolul XII ca centru politic, comercial, universitar și cultural.

Este așezat în zona cea mai caldă și însorită a Germaniei, cu clima cea mai blândă, centrul regiunii cunoscute pentru cultivare a strugurilor și a fabricării vinului.

In secolele XVII – XIX, orașul și-a schimbat de mai multe ori stăpânii. A fost ocupat de francezi, de spanioli de austrieci și chiar de suedezi.

Catedrala06_07_2008 08906_07_2008 094In cel de al doilea razboi mondial, Freiburg a suferit două bombardamente grele. Unul în care aviația germană a bombardat din greșeală zona gării centrale și altul în 1944, un raid al RAF (aviația engleză) de 300 de avioane, care a distrus mare parte din centrul istoric al orașului. In mod surprinzător, sau poate voit, vechea catedrală medievală Műnster, a scăpat cu foarte puține daune.

După război, orașul a fost reconstruit după vechile planuri originale. Așa se face că azi, centrul istoric arată ca în secolul XIX – XX dar ca nou, acum scos din cutie. Și pe cuvânt că este frumos. Pare ca un decor din epoca medievală, dar nu este numai decor. Este un centru foarte viu și foarte colorat, plin de viață și cumva în contrast cu simplitatea liniară, unicoloră dar totuși modernă a restului orașului.

06_07_2008 09106_07_2008 09006_07_2008 088Nu poți să nu admiri frumusețea catedralei Műnster, a întregului Műnsterplatz cu ale ei tarabe cu produse tradiționale locale, inclusiv clădirea în formă de cetate medievală care este de fapt Kaufhaus, adică un supermarket. Atât catedrala cât și cladirea Kaufhaus, sunt în stil gotic. Ultimul a fost într-un timp centrul vieții economico financiare ale orașului.

Admirăm de asemeni vechile ziduri ale orașului, cu turnurile și porțile lui: Schwabentor sau Martinstor(adică poarta lui Martin).

Zona centrală a orașului este zonă pietonală. Automobilele sunt total interzise.

Sunt multe de văzut în Feiburg, dar trebuie și timp pentru asta. După vreo opt ore de colindat, am considerat că ajunge. Nu de alta, dar dacă am fi vrut să continuăm, ar fi trebuit să închiriem o cameră de hotel, pentrucă eram morți de oboseală. Si cred că am văzut mare parte din ce este relevant în oraș.

Ne-am întors la „baza noastră” adică la Todtmoos și ziua următoare am continuat cu un nou traseu prin împrejurimi.

De fapt orice traseu, este cu pădure multă, cu ceva pâraie, cu ceva lac sau cascadă, cu vreo făbricuță sau mină veche dezafectată de mult. Toate sunt aproape la fel și totuși atât de plăcut să le vizitezi, să te plimbi în natură, în liniște, să aspiri aerul curat cu miros de brad, să mănânci mure sau zmeură cu pumnul. Sau poate îmi plac numai mie pentrucă îmi amintesc de locurile unde am copilărit.

Adevărul este că se puteau vedea mult mai multe locuri decât am văzut noi, cu o singură condiție: în loc să fi colindat pe traseiele din pădure cu piciorul, în loc să fi pierdut ore adunând mure și zmeură, să fi umblat cu mașina (drumuri sunt), spre nord – est, zonă în care n-am ajuns, spre exemplu la izvoarele Dunării, sau să mergem să vizităm orașul Basel care e în Elveția, dar trebuie totdeauna cântărit ce este mai rentabil din punct de vedere al timpului disponibil și a plăcerilor pe care ți le oferă fiecare activitate. Orașe vom mai vedea. Probabil și păduri. Dar mure și zmeură nu găsești peste tot.