Imprejurimile Salzburgului. 

WerfenEste vară plină, mijloc de august, căldură mare. Lumea în mare parte este în vacanță, unii la mare, alții la munte, fiecare după preferințe și după bani.

Multă lume, fie din România, fie români (tot mai mulți) care își au reședința în străinătate, circulă azi din spre est spre vest sau invers prin Europa, pentru a-și petrece vacanța în România, Bulgaria, Grecia, sau invers în Spania, Portugalia sau Italia.

Soseaua ce traversează Europa centrală dela Arad prin Budapesta, Viena spre München și Paris, zi de zi este călcată de zeci dacă nu sute de români, care în căutarea locurilor care merită să fie văzute, sper că citesc și rândurile mele.

Atenția acestora aș vrea eu s-o captez și să-i determin să dea mai multă atenție orașului austriac Salzburg și a obiectivelor din jurul ei, așa, până la vreo 50 de km., obiective mai puțin cunoscute, nu pentrucă sunt neînsemnate ci mai degrabă din cauza lipsei de publicitate. Agențiile de turism fac reclamă stațiunilor de schi și hotelurilor montane, care e drept, sunt foarte atractive atât iarna cât și vara.

Dar în afară de stațiuni montane, în zonă sunt locuri de frumusețe unică, produse de natură și păstrate ca atare de oameni, care nu au parte de reclame sforăitoare și deci sunt mai puțin cunoscute, mai ales de străini.

Orașul Salzburg – l-am descris în articolul precedent. Oraș vechi, centru turistic, castel medieval în vârf de deal, parcare ultra modernă subterană, catedrală, buticuri, locul de naștere al lui Mozzart, oraș elegant, vechi și scump.

Kőnigsee și Kehlstein, – după cum am mai spus în articolul precedent, se găsesc puțin mai la vest de Salzburg, dincolo de graniță, în Germania.

KehlsteinKehlstein 1Pe șoseaua 305 și apoi 319, înainte de a ajunge la lacul Kőnigsee, se ajunge la „Dokumentationszentrum Obersalzberg in Berchstengaden” care este un muzeu de istorie. De aici pe o șosea laterală „St 999 Kehlsteinstrasse”, se ajunge la fostul bârlog al lui Hitler, poreclit „Cuibul Vulturului”, care are o platformă imensă, de unde se intră sub munte în câteva săli vizitabile, altele probabil nu, un ascensor care urcă până în vârful muntelui pe o terasă, de unde priveliștea este cu adevărat de vis. Inapoi la baza ascensorului, am preferat să coborâm pe jos, pe o potecă în serpentină, care permite urmărirea peisajului munților din jur și a lacului din depărtare.

KonigseeNe-am întors dela baza muntelui unde ne-am lăsat mașina în șoseaua 305 și am continuat spre Kőnigsee, localitate și lac pe care l-am mai descris. Dar încă o poză nu strică. Mai ales că copiii sunt foarte frumoși.

Dar să mergem mai departe.

Hallein este un orășel cu mai puțin de douăzeci de mii de locuitori. Localitate mică, la nici 20 de km. sud de Salzburg, pe malul râului Salzach.

Locurile acestea sunt cunoscute se spune de pe vremea celților, care au început să exploateze sarea din subteran încă cu 3-4 mii de ani în urmă. Se spune că a fost prima mină de sare din lume. Poate că așa a fost, poate că nu, dar ce este sigur, că în secolele XVIII și XIX, sarea extrasă la Hallein era foarte apreciată și exportată în mai toată Europa. Sarea a fost mulți ani, izvorul bogăției nobilimii austriece din zona Salzburg.  Mina de sare a funcționat ca atare până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, în ultimii ani ca lagăr de muncă ce aparținea de lagărul de exterminare Dachau de lângă München.

Condițiile de exploatare fiind foarte grele și scumpe, au apărut în lume mulți alți producători de sare, așa că continuarea extracției sării a devenit nerentabilă la mina din Hallein așa că s-a închis și orașul a început să decadă.

Hallein - intrareaHallein - ToboganLocalnicii, au trebuit să trăiască din ceva și s-au alăturat valului care a ridicat Austria de vest la rangul de cea mai renumită zonă de sporturi de iarnă din Europa. Dar n-au abandonat vechea mină de sare. Au transformat-o într-o mină muzeu, deschisă pentru public. Mina poate fi vizitată în grupuri în jur de 50 de persoane, un tur durează cca. 70 de minute, intrarea pentru un adult este 19 €, iar pentru copii, grupuri și familii, sunt tarife diferențiate.

Hallein - Plan inclinatHallein - galerieCândva, într-unul dintre articole, am mai scris despre această mină muzeu. Ceiace mi-a atras în mod deosebit atenția, este rafinamentul cu care s-a organizat această mină muzeu. Pentru cineva care nu este familiarizat cu o mină subterană (și asta înseamnă majoritatea populației), este ceva foarte captivant, să te îmbrace într-o salopetă albă, să-ți pună o cască de minier în cap și cisme de cauciuc în picioare, să intri în mină călare pe una din cele 5-6 bârne pe roți (de fapt  vagoneți), trase de o locomotivă electrică, prin galerii de câteva zeci de metrii, luminate din loc in loc.

Hallein - GranitaHallein - Lac subteranApoi ești coborât pe un tobogan, urcat pe un plan înclinat, traversezi pe jos prin subteran granița dintre Austria și Germania, asculți o istorie a mineritului exemplificat prin scene cu grupuri statuare lucrând sau deplasându-se cu vagonete arhaice sau medievale, tractate de oameni sau de cai. Ca o încununare a vizitei, într-o beznă totală, urcăm pe un vapor și suntem „plimbați” pe un lac subteran a cărui dimensiuni sunt ingenios ascunse. In timpul acestei plimbări, un scurt program de sunet și lumină sofisticat conceput, stârnește uimirea și aprecierea publicului.

Am vizitat această mină de două ori, la distanță de vreo 10 ani. Recunosc că prima dată am fost și eu foarte impresionat. Intre timp, am văzut salina dela Turda de două ori, odată înainte și apoi după reorganizarea ei ca loc de vizită publică și am văzut salina dela Wieliczka de lângă Cracovia. Când am revenit la Hallein pentru a doua oară, m-am uitat mai mult la modul de organizare. Si am ajuns la concluzia că acest muzeu a fost conceput de adevărați specialiști în problemă, care au știut să exploateze la maximum condițiile oferite de fosta salină, lipsa de cunoștințe și psihologia vizitatorului, dar cu minimum de cheltuieli și maximum efecte emoționale.

Sarea din munții din jurul localității Hallein, este și sursa apelor ce alimentează băile care sunt la 2 km. de oraș. N-am fost acolo, dar îmi promit s-o fac cu prima ocazie.

In afară de salină și băi, în zonă sunt pârtii de schi cu instalații adecvate pentru iarnă, iar vara traseie montane bine intreținute, care atrag mii de turiști, mai ales localnici care sunt mari iubitori de natură, mari colindători ai munților .

Așa se face că în orășelul Hallein, funcționează peste 20 de hoteluri și pensiuni, ca să nu mai vorbim de camerele de închiriat în casele oamenilor.

Vremurile mineritului au apus, acum populația oferă servicii turistice și reușesc să trăiască nu rău din asta. Dar trebuie muncă și seriozitate. Renumele se câștigă greu. Si se păstrează și mai greu. Dar austriecii sunt foarte muncitori, serioși și oameni de cuvânt.

Castelul Werfen L-am arătat și descris foarte pe scurt în articolul precedent. Dacă traversăm munții dela Salzburg la Villah în sudul Austriei folosindu-ne de autostrada A10, la vreo 40 de km., întâlnim castelul, care este pe un deal destul de ușor de accesat cu piciorul din centrul târgușorului Werfen, dar se poate urca și cu mașina până la poarta castelului. Am urcat odată pe jos și ne-am învârtit printre diferitele clădiri ale castelului, fără ca cineva să ne întrebe de sănătate. Ulterior am aflat că acum castelul este proprietate particulară.

Castelul este mare, impresionant, de sus se vede toată valea râului Salzach, motiv pentru care a fost folosit cel puțin în două filme foarte renumite și anume „In sunetul muzicii”, cu Julie Andrews și „Acolo unde zboară vulturii”, cu Richard Burton și Clint Eastwood. Merită să urcați până la castel fie și pentru a vedea împrejurimile, castelul fiind cel puțin 150 de metri peste nivelul râului.

Peștera Eisreisenwelt Este o peșteră de ghiață, la cca. 6.5 km. de localitatea Werfen, cea mai mare peșteră de ghiață cunoscută.

Am fost și în peștera Scărișoara de lângă Arieș (am plâns de mila mașinii cu care am urcat până acolo), dar Eisreisenwelt, este cu totol altceva. Cele două intrări se află una la cota 1000, a doua la cota 1700. Lungimea galeriilor este de peste 40 de km. și înăuntru pereții sunt total din ghiață. Explicația este că primăvara și vara, apa din topirea zăpezilor pătrunde peste piatra foarte rece care nu apucă să se încălzească din cauza curentului puternic de aer, format de diferența de cotă a celor două guri.

Eisreisenwelt - Interiorul pesteriiEisreisenwelt - Drumul spre pesteraEisreisenwelt - Vedere din interiorLa peșteră se ajunge pe un drum de mașină foarte greu și recomand celor neobișnuiți cu drumuri de munte, să aleagă pentru deplasare autobusul ce pleacă din localitatea Werfen. Este mult mai sigur și se mai întâmplă să nu fie locuri de parcare, pentrucă sunt mulți vizitatori și vizite în peșteră se fac numai între Mai și Octombrie. Nu știu ce lungime de caverne se vizitează, dar turul durează 75 de minute cu ghizi și lămpi de mină. Aveți grijă să fiți bine îmbrăcați. În peșteră este frig, este un curent groaznic, un drum foarte greu și chiar periculos, dar merită toți banii. Nu mai vezi așa ceva, numai dacă te întorci tot acolo. Păcat că n-am putut face mai multe poze, dar condițiile nu sunt foarte propice. Oricum, o fotografie nu spune mare lucru.

Lichtensteinklammeste un defileu, sau poate mai degrabă o spărtură făcută de ape dealungul veacurilor prin pereții de stâncă.

liechtensteinklamm (2)liechtensteinklamm (3)liechtensteinklamm (4)Dela Werfen se continuă vreo doi km. pe A10 spre sud și se iese pe 311 spre Sankt Johann im Pongau, aflat la vreo 5 km. Intrați în Sankt Johan și de aici indicatoarele vă conduc spre defileul de care vorbesc.

liechtensteinklamm (5)liechtensteinklamm (6)LiechtensteinklammTurul propriuzis, începe dela un restaurant, unde se poate și mânca în condiții foarte civilizate și la un preț acceptabil, sau se poate bea o bere rece, dacă ai obosit de drum. Desigur la întoarcere.

Taxa de intrare este dacă nu greșesc 4.50 € de persoană, iar lungimea defileului cca. 4 km., aranjat cu pod din lemn în toată lungimea, astfel că se circulă în siguranță și foarte lejer. Defileul este de o frumusețe rară, cu ziduri de stâncă de până la 300 de metri de ambele părți, cu apa vuind pe fundul defileului și cu cascade care pică de sus din loc în loc. Desigur, am mai văzut asemenea defileuri, probabil și voi, dar acestea nu sunt nici odată la fel și încă n-am văzut unul să-mi pară rău pentru timpul sau banii cheltuiți.

 

In apropierea Salzburgului sunt mult mai multe locuri de văzut: stațiunea Sankt Johan cu frumoasa-i biserică, Flachau cu pârtiile de schi, Schladming cu vârful Dachstein cu cei 2995 metri înălțime, cu ghețarul și pârtiile lui, satul Dienten cu numai 800 de locuitori, dar cu cele mai frumoase case austriece, pline de flori, pe care eu îl consider un sat muzeu permanent, o vitrină a Austriei.

Da, sunt multe de învățat dela austrieci. Sau pur și simplu de admirat.

 

Anunțuri