1. Varanasi

sadhuRevăzând ce am scris despre India, după revenirea din excursie, am constatat că de fapt n-am scris mai nimic. Două articole, una de generalități și una despre Amritsar și pentru moment, credeam că e vreo greșeală. Dar nu, nu e nici o greșeală. In vremea aceia, am început să scriu, dar mi-am dat seama că mi-e greu. Excursia a fost atât de „compactă”, atât de „îndesată” dacă înțelegeți ce vreau să spun, că în capul meu era un haos total. Zi de zi, cel puțin 16 ore, ești asaltat cu imagini surprinzătoare, cu informații surprinzătoare și efectiv abia ai timpul necesar să le înregistrezi, nici vorbă însă a le putea analiza și clasifica. Așa că după câteva zile nici nu te mai obosești să încerci, ci doar înghesui încă și încă imagini și informații, doar, doar, se vor clasifica ele singure. Dar desigur nu se întâmplă asta, așa că trebuie să lași timp, să se sedimenteze, să se cearnă ce-i important pentru tine și ce nu. Si de fapt nu e nici o grabă, pentrucă am plecat în India să văd și să înțeleg nu India de acum, ci India ceva mai veche. Am constatat cu această ocazie că India este așa cum se vede de sute de ani și va mai fi tot așa alte sute de ani, după cum și interesul pe care îl stârnește este același din totdeauna. Așa că un an în plus sau în minus nu schimbă nimic din ceiace eu pot scrie despre cele văzute sau trăite. Ele sunt mereu proaspete. De altfel India este un continent. Are peste un miliard de locuitori și atunci ceiace eu pot vedea într-o excursie de trei săptămâni, aproape nimic, chiar dacă este vorba de o excursie organizată cu ghid profesionist, cunoscător al Indiei și indienilor. De altfel, excursia a cuprins doar orașul Amritsar care este în statul Punjap (stat destul de mic), un salt aerian până în Nepal și apoi un traseu mai lung, de peste 1300 de km., prin unul din marile state ale Indiei, numit Uttar Pradesh, traseu care începe în aeroportul internațional din Varanasi.

Am părăsit Kathmandu cu un avion al companiei Air India și în 55 de minute, am și aterizat la Varanasi.

Dela sine înțeles că până aici, n-am auzit de acest nume, deși se spune că orașul există de mii de ani și că este cel mai sfânt dintre cele șapte orașe sacre, de importanță maximă în desvoltarea Budhismului în India.

Orașul este amplasat pe malul fluviului Gange, fluviu și el sfânt pentru indieni, care s-a revărsat direct din paradis. In dreptul orașului, fluviul poate avea cca. 500 de metri lățime și pe el navigează toate tipurile de bărci și vase mici fluviale.

Varanasi, are cca. un milion și jumătate de locuitori și este considerat capitala culturală și mai ales spirituală a Indiei. Aici găsim câteva universități, institute tehnologice, colegii, sumedenie de școli publice, dar și un număr de 23 de mii de temple de toate categoriile și dimensiunile, unele de renume mondial pentru cunoscători.

Eram de cîteva zile în zonă, am trecut prin Amritsar, Nepal cu Kathmandu, Patan și Bhaktapur și ne gândeam că suntem – dacă nu obișnuiți cu India – măcar avizați la ce ne putem aștepta. Eroare. India abia începe.

Lumea este săracă, mult mai săracă decât în nord, în zona Amritsar. Si mult mai săracă decât își poate imagina un european, fie și român. In Varanasi 150 de mii de locuitori nu au un acoperiș deasupra capului. Dar asta trebuie înțeles așa cum este scris, literă cu literă. Pe unii i-am văzut trăind sub poduri, sau pur și simplu pe stradă. Dar curios, nu par disperați. Parcă li se pare normal și firesc. Oamenii au alte măsuri pentru nivel de trai sau de civilizație. După cum arată, ai crede că sunt cel puțin analfabeți, dar nu, indienii sunt 75% alfabetizați. Este uluitor să-i vezi pe indieni, stând pe vine în grup, lângă o grămadă de gunoi, sau lângă câteva cutii care țin loc de case și citind ziarul. Si este și mai uimitor, să-i vezi dimineața devreme lângă aceleași cutii de carton sau placaj, care servesc drept locuințe (efectiv 1x1x2 metri), spălându-se pe dinți cu periuțe de dinți.

Dar dincolo de aceste ciudățenii, care pentru noi sunt de neînțeles și care ni se pare că se anulează una pe alta, frapează mizeria, murdăria, noroiul, gunoiul, resturile de mortăciuni, mirosul pestilențial de care nu scapi nici la o săptămână după ce ai părăsit India. Si încă n-am spus tot. Imi închipui ce-i vara. De fapt eram șocați. Asemenea imagini, cer timp pentru asimilare, dar într-o excursie organizată, timpul costă bani și încă bani mulți.

Ne întoarcem la Gange. Gangele se spune că s-a revărsat din paradis asupra pământului, să spele păcatele oamenilor.

Când am auzit asta, m-a năpădit așa o senzație că Atotputernicul a greșit adresa unde să reverse fluviul. Am certitudinea că sunt puncte pe glob cu o densitate mult mai mare de păcătoși decât în acea zonă a globului.

Dar să fim serioși. Spuneam că este fluviul sfânt. Dar atât de sfânt, că fiecare hindus, cel puțin odată în viață, trebuie să se înbăieze în el la Varanasi, așa cum se consideră că fiecare musulman trebuie să se închine cel puțin odată în viață la Mecca.

sadhu kathsadhu 0001Deci ajungem după prânz la Varanasi și până ne instalăm în hotel, se lasă și întunericul și începe și o ploaie cum probabil numai în India este. Era Marți seara și era seara în care pe malul Gangelui, are loc o ceremonie religioasă, un fel de festival, cu multe flori, cântece și focuri. Locul fiind sfânt, firesc apar și sfinții, adică acei călugări numiți sadhu (deși denumirea de călugări este impropriu), foarte ciudați, zugrăviți cu tot felul de culori și având un statut cu totul deosebit în societate. I-am întâlnit și în Nepal, sau mai ales în Nepal și se cuvine să spun câteva cuvinte despre acești sadhu. Aceștia sunt persoane care s-au dezis de toate bunurile materiale mai puțin un toiag, trăiesc din pomeni și singurul lor scop în viață este să ajungă la „iluminare”, ceiace pentru mine este un termen fără sens, dar cine sunt eu? Se spune că sunt foarte înțelepți și sunt foarte respectați. M-am uitat bine la vreo doi, trei. Să mă ierte cel de sus, poate am dat eu peste niște „falsuri”, dar mie mi s-au părut niște șmecheri, sau pur și simplu niște drogați, ceiace în India nu este ceva neobișnuit.

Deci această ceremonie este un adevărat spectacol plin de misticism, pe care de fapt trebuie să-l înțelegi dar noi, neinițiații de unde să știm ce și cum. Dar cu toate astea, este foarte gustat de zecile de mii de turiști, pe când localnicii, participă cu trup și suflet, cu toată seriozitatea și dăruirea, cheltuiesc sume mari pe trăsuri întregi de flori, odoare și decorații.

Am plecat spre fluviu. Tinta era debarcaderul principal Dashashwamedh Gath, amplasat între cele mai sfinte temple hinduse, debarcaderul având o platformă, dela care pornesc trepte largi în spre fluviu. Intreaga ceremonie se desfășoară pe platforma superioară și pe trepte, până la fluviu.

DSC00659DSC00665Mai întâi o porțiune de drum am făcut-o pe jos, în ploaie, iar de la un punct, aveam organizat transportul cu vestitele biciclete ricșa pe trei roți, acționată de un indian de vreo 35 de kg., iar noi eram două persoane în spatele lui, cam 150 de kg. Excursia a fost gândită pentru o seară plăcută, plimbare spre fluviu, lampioane, sunete de muzică divină. Dar n-a fost să fie așa. Ploaia și vântul abia s-au întețit. De umbrelă nici vorbă și drumul a ținut cam o jumătate de oră, pe întuneric, prin noroi, coloane de enoriași localnici cu flori, trăsuri și ofrande, turiști cu miile, cu ricșe, tuc-tuc, taxiuri, sau pe jos. Ploaia nu s-a oprit până târziu în noapte. Praful s-a ales de tot spectacolul așteptat, deși localnicii păreau să nu fie prea deranjați de ploaie. Adevărul e că și fără ploaie n-am fi văzut mare lucru din cauza mulțimii. Si dacă vedeam, nu înțelegeam. Uzi până la piele, plini de noroi, am ajuns la hotel și încă ne mirăm că nimeni nu s-a îmbolnăvit.

DSC00669DSC00675DSC00677Dimineața devreme, am plecat din nou spre fluviu. Ploaia s-a oprit, dar era înnorat. In fiecare dimineață, între orele 6 și 8, are loc îmbăierea rituală purificatoare în apele Gangelui a zeci de mii de hinduși, operație care de câțva ani buni, a devenit o atracție turistică care adună mii de de spectatori, care privesc destul de contrariați, miile de hinduși care se „purifică” în apa mizerabilă, cu gunoaie plutitoare, stârvuri, fecale ce plutesc și mai ales miroase îngrozitor.

DSC00682DSC00683DSC00685Sunt 84 de scăldătoare numite Gath, în lungul fluviului, unde are loc această îmbăiere rituală. Bărci mari cu câte 20-30 de turiști circulă în lungul malului la vreo 50-100 de metri de acesta, să urmărească și să fotografieze acest spectacol. N-am făcut excepție. Bărcile comercianților ambulanți locali, veneau pe lângă bărcile cu turiști și le ofereau apă de băut în sticle, dulciuri, memorii pentru aparatul de fotografiat, obiecte ornamentale hindu și ce nu.

DSC00707DSC00716DSC00717In schimbul unei sume simbolice, am primit și noi câte o mică platformă cât o palmă, din flori, cu o lumânare în mijloc, pe care s-o aprindem și să-i dăm drumul să plutească pe apă. Nu știu ce semnificație are, dar n-am refuzat. Dacă nu ajută la nimic, e sigur că nici nu strică.

DSC00705Dar adevăratul spectacol este să te uiți la grupurile de oameni, tineri, dar mai ales bătrâni, bărbați sau femei, cum se îmbăiază în apa foarte neatrăgătoare, îmbrăcați sau semi îmbrăcați. Te uiți la ei și observi că fac ceiace fac, cu toată convingerea că această scaldă îi va ajuta în viață. Si acest spectacol se întinde pe câțiva kilometri de debarcadere, care au fost construite în diferite perioade, fiecare debarcader, purtând numele celui care a asigurat construcția (sau finanțarea ei), începând de prin secolul XVII sau poate mai devreme. In total sunt nominalizate 84 de asemenea debarcadere, numite Gath-uri.

incinerareDSC00720Navigând în lungul fluviului, am constatat că nu toate 84 de Gath-uri serveau pentru baia rituală purificatoare. Erau unele Gath-uri, unde se incinerau cadavrele. Un ritual destul de macabru pentru gusturile noastre europene, dar indienii spun că incinerarea celor dragi în acest loc și împrăștierea rămășițelor în valurile Gangelui, asigură eliberarea sufletelor celor morți și viitoarea reîncarnare. Aceste incinerări, care sunt cu zecile în fiecare dimineață, se fac „la vedere”, dar numai rudele apropiate stau în jurul rugului. Turiștii, curioșii, stau la o distanță confortabilă, în liniște, să nu deranjeze. Noroc cu teleobiectivele.

DSC00697DSC00699Sătui și șocați, am părăsit fluviul și am făcut o plimbare prin străzile înguste ale vechiului cartier aflat în lungul fluviului. Mizerie, înghesuială, oameni și animale de-a valma. Am văzut multe la viața mea: cartierele sărace din Ushuaia anilor 1995, favelele din Rio de Janeiro în 2010, dar parcă nu erau așa deprimante. La început nu mi-am dat seama de ce. Dar acum cred că știu. Aici in India, acest mod de viață pare ceva firesc și definitiv. Te uiți la oameni și te convingi că el se simte bine așa. El așa va trăi și peste o sută de ani, el nu vrea altceva, doar dacă nu se va schimba ceva în interiorul lui și eu n-am văzut decât semne de stabilitate. Pe când la cei din Rio sau Ushuaia, se vedea că se dau de ceasul morții să schimbe ceva, să se schimbe ceva. Dar poate că nu-i nimic în toate astea și eu aiurez.

N-am văzut nimic din Varanasi, orașul de 3500 de ani și peste un milion de locuitori, decât ce v-am povestit. Dar nici nu încăpea altceva. Ce-am văzut în ziua aceia, trebuia rumegat înainte de a încerca și altceva.

Soluția este mama natură. De fapt am plecat cu autobusul spre vestitele temple dela Khajuraho, care sunt la cca. 450 de km. vest de Varanasi, dar pe drum ne-am oprit într-o rezervație naturală cu adevărat frumoasă niște cascade pe un râu numit Ken.

DSC00725DSC00727DSC00733Râul a săpat dealungul mileniilor un canion într-un granit cristalin de culoare roz, roșu și gri. Canionul este în lungime de cinci km. și 30 de metri adâncime. Apa râului curge pe fundul acestuia și formează cascade de apă cristalină și zgomote specifice, cunoscute și plăcute nouă. Când am umblat noi în rezervație, arăta foarte pașnic, dar se spune că în vremea musonilor este cu totul altfel.

DSC00738Spuneam că e vorba de o rezervație. Ea nu-i de loc mică și în rezervație trăiesc tot felul de animale, inclusiv tigrii. Nu am avut onoarea să-i întâlnim, așa că ne-am mulțumit cu o mostră de viață la țară a localnicilor. Nimic deosebit. Aceiași mizerie, nepăsare și sărăcie, dar nu resemnare.

Ne-am continuat drumul spre Khajuraho, orășel mic de 20 de mii de locuitori, dar care probabil întâmplător, administrează unele dintre cele mai spectaculoase moșteniri ale secolelor trecute. Dar despre asta, in articolul viitor.