1. MAROC – Descriere generală

De vreo câțiva ani buni, mă bate gândul unei excursii într-o țară Africană. E drept, nu în Maroc, voiam în Africa de Sud. Cândva, acum vreo 15 ani, un fost coleg de serviciu mi-a povestit despre vizita pe care a făcut-o acolo cu familia, despre Krüger Park și tot restul, povești care „m-au prins”, dar pentrucă erau încă destul de multe locuri în lume pe care nu le-am văzut și în gândirea mea aveau prioritate, am tot amânat, până când situația din Africa de Sud s-a deteriorat și în prezent, o excursie nu mai este chiar fără riscuri.

Deci pentru moment am abandonat ideia cu Africa de Sud, dar ziceam că o țară Africană tot trebuie văzută, măcar așa, ca să-mi dau seama ce poate arăta, dacă poate.

Deși cunosc bine harta Africii și știu să spun dintr-o suflare numele a cel puțin 15 țări Africane dacă nu mai multe, dacă încerc să aprofundez, ajung la concluzia că dincolo de numele țărilor și eventual câteva capitale, cunoștințele mele se apropie periculos de punctul zero. Nu mi-e rușine să recunosc, pentrucă am convingerea că nu sunt singurul.

Despre Maroc, cred că știam mai multe. Una din cele mai civilizate din Africa, o țară apropiată de Franța și influențată de aceasta, o țară independentă cu un regim stabil, cu un rege luminat, care încearcă să introducă noul în țară. Am avut și colegi de origine marocană, mândrii să povestească despre țara lor de origine (ca fiecare vă asigur).

Dar este surprinzător, cum o excursie de numai 11 zile îți poate umple bagajul de cunoștințe, chiar dacă e vorba de o țară și un popor de dimensiuni apreciabile.

Deci, Marocul este o țară nord africană, cu o suprafață de 450 de mii de kmp. și cca. 35 milioane de locuitori recunoscuți oficial și încă 250 de mii kmp. și jumătate de milion de locuitori, în Sahara Occidentală, nerecunoscuți oficial, dar de facto ocupată de Maroc.

Vecinii sunt Oceanul Atlantic în vest, Spania în nord, Algeria în est și Mauritania în sud.

Relieful țării este în majoritate muntos, lanțul munților Atlas străbătând Marocul ca o axă, dela nord – est la sud – vest. Zona nordică, între munți și Oceanul Atlantic, respectiv Mediterană, este partea cea mai fertilă și populată a marocului. In sud, munții se învecinează cu Pustiul Sahara, care este atât de pustiu, că nici granița dintre Maroc și Algeria nu se știe exact unde este.

In vremuri de demult, se spune că prin secolul XI î.e.n., se înfiripa aici regatul Berber.

Prin secolul I, vin romanii, după ei creștinismul, iar prin secolul VII, arabii au cucerit pentru prima dată părți din regatul Berber, aducând cu ei sistemul lor de guvernare, limba arabă, dar mai ales islamul. In tot acest timp, berberii din munți, rămân …berberi, fără să le pese de străinii care au ocupat țara, indiferent cine erau ei.

Urmează o succesiune de dinastii berbere și arabe, se formează (prin cuceriri și recuceriri), diferite regate, berbere sau arabe, cu diferite capitale, la Rabat, la Marrakech, la Meknes, la Fes. Toate astea până prin secolul XI, când dinastiile berbere prea puternice, înlătură pe arabi care se retrag spre est (poate nu toți), lasând în urmă limba, sistemul de guvernare și islamul, care sunt îmbrățișate de populația care rămâne și care se transformă cu timpul în poporul marocan de azi.

Aceste dinastii, au trecut marea și s-au  extins și în zone ale Spaniei și Portugaliei,lăsând urme adânci la sud de linia Lisabona, Toledo, Valencia. Asta până în secolul XV, când au fost alungați de spanioli și mulți musulmani și evrei și-au găsit adăpost în Maroc.

Urmează o nouă perioadă de dominare arabă, presărată cu incursiuni ale portughezilor și spaniolilor, pentruca la începuturile secolului XIX, teritoriul să fie colonizat de spanioli și francezi în bună înțelegere frățească.

Dar acest protectorat franco – spaniol asupra Marocului, atrage dușmănia poporului marocano – berber din interior și tot odată invidia rivalilor britanici și germani, care vor și ei să se extindă. Așa, din răscoală în răscoală, din  război în război, ajungem în 1956, când în sfârșit, Marocul devine independent, sub stăpânirea regelui Mohamed V.

Azi, Maroc este monarhie constituțională, cu parlament, cu guvern,cu prim ministru, cu partide și alegeri democratice. Deci țară democrată, dar o democrație cam ciudată după gândirea mea, dacă regele poate dizolva oricând parlamentul, poate da decrete (sau cum se numesc) cu putere de lege fără guvern, are garda militară proprie de mii de soldați, poliția lui, 15 palate regale închise pentru public și altele. Lozinca de bază „Dumnezeu, Patria și Regele”. Nu vreau să spun că este ceva în neregulă, dar mi se pare altfel decât în restul lumii și parcă justifică protestele și cererile de schimbare a constituției.

Am citit un articol de Dr. Alexandru Matei, lector la Universitatea București legat de Maroc și democrație și din ce am înțeles eu, dânsul crede că Marocul nu are infrastructura necesară democrației și cred că are dreptate. Cu 40% analfabeți și cu (adaug eu dela mine) 70-80% din populație supusă total dogmelor religiei musulmane, este greu de vorbit despre democrație. Si cred că nici regele nu are nevoie de democrație.

Dar, astea nu sunt problemele mele. Eu descriu o excursie. Rabat este capitala politică a țării. Capitala industrială este Casablanca, urmată de Tanger și orașele Marrakech, Fes, Meknes, sau Agadir.

Marocul se străduiește să se prezinte lumii ca o țară în plină desvoltare, dar nu toate merg prea bine. Economia nu prea merge, deși creștere de 4-5% pe an este frumos. Problema este cu punctul de plecare. Producția pe cap de locuitor este jumătate decât în România și de zece ori mai mică decât în SUA.

Marocul produce fosfați, are o agricultură destul de primitivă, pescuit puțin și o fabrică de conserve, mașini Dacia Logan și turism.

Mai ales în ultimii ani, turismul este susținut de însuși regele Mohamed VI. In 2010, au ajuns la zece milioane de turiști. Dar a urmat atacul terorist de la Marrakech care a făcut 17 victime și autoritățile au înțeles că dușmanul principal al economiei este terorismul care lovește turismul. Dar marocanii sunt și ei musulmani și nu toți înțeleg ca regele aceste probleme. Așa că grija autorităților este justificată.

O altă pacoste este hașișul, cultivarea canabisului este ocupație de decenii în Maroc.

Defrișarea pădurilor a devenit și ea o problemă națională. Din 1990 Marocul a pierdut 25% din pădurile ei, crescând poluarea în toată țara (aviz amatorilor).

Mai rămâne corupția, administrația umflată, șomajul mascat și ar mai fi multe altele.

Dar eu trebuie să scriu de turism și am cam luat-o razna. Vă las pe voi să descoperiți restul despre Maroc. Eu voi încerca să vă descriu locurile pe unde am umblat.

Asta ține de turism: Marocul are peste 1600 de km. de autostrăzi bune și este o țară Africană. Am citit undeva că Romania are 635 de km. Se poate?