2. – Maroc – Rabat – Capitala țării

După două reprize de zbor de câte trei ore și jumătate, întrerupte de o pauză de cinci ore pe aeroportul Fumicino din Roma, ajungem la Aeroportul Internațional Mohammed V din Casablanca, de unde într-o oră și jumătate, ajungem la hotelul nostru din Rabat cu autobusul.

Hotel nu prea mare, relativ nou, patru stele, șapte etaje, nu departe de Bulevardul Mohamed V, care e centrul orașului și unde am ajuns pe jos, într-o plimbare scurtă.

Clădiri moderne, Muzeul de Artă Mohamed V (și acesta Mohamed V), flori și spații verzi.

Era seară deja, s-au aprins luminile, bulevardul era animat de mulțimea de tineri, la o aruncătură de privire, nu diferă de Champs Elysees.  Cafenelele, barurile și restaurantele, ca în orice capitală a lumii erau pline de clienți și singurul lucru care sărea în ochi era faptul că toți consumatorii erau bărbați. In general foarte puține femei, majoritatea (nu toate) îmbrăcate tradițional. Tineretul însă, nu se deosebește de cei de la noi sau de aiurea.

Aspectul modern al bulevardelor, este viciat însă de mulțimea de vânzători ambulanți care își întind marfa în lungul trotuarelor intercalat cu cerșetori și cerșetoare cu sau fără copii în brațe, care chipurile vând șervețele de șters nasul (de parcă tot Marocul ar fi răcit), amintind de centrul Bucureștiului anilor 90-95.

IMG_1197A doua zi, am pornit să facem cunoștință cu capitala. Prima vizită, la Palatul Regal desigur, numit Dar el Makhzen. Spațiu imens în față, cam cât vreo două stadioane, pavat, spații verzi, ziduri înalte, clădiri oficiale, poarta principală de intrare în palat, păzită de patru rânduri de militari (am numărat patru culori de uniforme), dar intrarea efectivă se făcea printr-o clădire laterală. In afară de asta, pe platoul respectiv, „lălăiau” parcă fără nici o treabă, bărbați îmbrăcați civil, cu câte un aparat talkie – walkie, și pe care noi cei ce am trăit „epoca de aur” din România, i-am recunoscut imediat.

Ne-am învârtit puțin prin această piață, sau platou, că nu prea știu ce este, am căscat gura la funcționarii, puțini care vin la serviciu (era dimineața) și intră  prin clădirea laterală la vreo 10 – 15 metri de poarta principală și cam atât.

Rabat - Palatul regalDin Palatul Regal, atât este accesibil pentru turiști: poarta principală și aceasta de la distanță. Totul este frumos, dar parcă prea puțin.

Deodată parcă se arătau semne că se va întâmpla ceva. A venit schimbul gărzii, (una dintre ele) cei în uniforme roșii și credeam că va fi vreun spectacol ca la Atena, sau la Kremlin. Nimic din toate astea. S-a schimbat garda simplu, fără nici o ceremonie.

După ce am fotografiat cu tot respectul poarta stăpânului în viață, ne-am dus să dăm onorul stăpânilor trecuți în lumea drepților. Ne-am dus să vedem mausoleul Regelui Mohamed V, cel care a întemeiat Marocul de azi, construit alături de turnul Hassan și moscheia ambele neterminate.

DSC03899Turnul Hassan, a fost început în secolul XII cu intenția de a deveni minaretul cel mai înalt din lume, al celei mai mari moscheidin lume. Sultanul finanțator al lucrărilor însă a murit și lucrările la turn s-au oprit la jumătate, iar din moscheie, s-a realizat ce se vede, adică o mulțime de cioturi de coloane de susținere. Aproape o mie de ani, nimeni nu s-a ocupat de aceste rămășițe de construcții.

Turnul este din blocuri de gresie roșie și schelele arată că există intenția de a-l recondiționa sau continua. Trei turnuri a început Sultanul Yakub Mansour in același timp, cu acelaș arhitect: Minaretul din Marrakech, Minaretul din Sevilia din Spania și acesta din Rabat. Minaretul din Marrakech s-a finalizat la vreo 75 metri înălțime, cel de la Sevilia a devenit clopotnița catedralei catolice, numită Giralda, spaniolii adăugându-i încă vreo 30 de metri în înălțime, iar acesta dela Rabat, s-a oprit la 44 metri pentru 900 de ani.

Rabat - Mausoleul Mohabed VAlături s-a construit mausoleul lui Mahomed V și a familiei lui. Este considerată o adevărată operă de artă arhitectonică și este într-adevăr din marmoră albă, bogat  ornamentată. Nu rivalizează cu Taj Mahal, dar este și aceasta frumoasă. Marocanii vin aici ca la un loc sfânt să se roage. Este un loc foarte bine intreținut și spre deosebire de Palatul Regal, tot complexul este accesibil publicului larg. Nu știu dacă marocanii care vin în vizită aici plătesc ceva, dar complexul dă de lucru la multă lume. Zeci de lucrători intrețin curățenia, alții ordinea printre vizitatori.

Ne-am dus apoi să admirăm vechile ziduri ale orașului, cele câteva porți de acces în orașul vechi.

RabatOrașul vechi, de regulă se numește Medina și este înconjurat de ziduri. Ele sunt de prin secolele XVIII sau mai vechi, când încă zidurile erau o soluție de apărare, iar orașele fie și cele mai mari, nu depășeau câteva mii de locuitori. Dar ce te faci cu cei un milion și opt sute de mii de locuitori ai unei capitale ca Rabat. Evident, noul oraș s-a desvoltat în jurul nucleului numit Medina și cu timpul a cuprins și alte localități apropiate, foste puncte fortificate care se numesc Kasbah, care și acestea sunt înconjurate de ziduri.

Am văzut ziduri din blocuri de gresie roșie, din cărămidă arsă sau nearsă, din argilă amestecată cu paie, depinde când s-au executat și undeși de cine. Uneori se combină argila cu balegă și urină, că pute ani de zile. Asta o înveți nu la Rabat, ci în alte locuri.

Rabat - Zidurile orasului vechiDeci am intrat în orașul vechi neapărat printr-o poartă ornamentată și am făcut cunoștință cu Rabatul vechi, sau dacă vreți, cu adevăratul Rabat. Circulație auto nu există. Mijlocul de transport cel mai avansat aici,este măgarul sau omul. Străzile au în medie un metru jumătate în lățime, locuințe sau magazine, de ambele părți, cu tejghele care uneori ies în afară reducând lățimea circulabilă. In sus nu te poți uita, că nu știi în ce calci pe jos. Mirosurile sunt copleșitoare, fără să fie apetisante.

Primul cuvânt arab ce l-am învățat a fost „balak”. Inseamnă „atenție” și îl auzi strigat mereu pe ulițele înguste. Trebuie imediat să te lipești de zid, pentrucă urmează să vină din față sau din spate, un măgar sau un cărucior cu două roți manevrat de un om, cu marfă. Sansele de lovire accidentală sunt.

Rabat - Cartiere vechiLa început nu e prea vesel, dar cu timpul începe să-ți placă. Marocanii sunt foarte atenți cu străinii. Dacă te pierzi, trebuie să știi unde vrei să ajungi și te ajută. Parcă am spus că fiecare al doilea vorbește franceza.   Cine a umblat prin Bazarul dela Istambul, sau în shukul de la Ierusalim, înțelege ce înseamnă Medina. Si cine a fost în Malta, cu siguranță îsi aduce aminte de orașul cu același nume și cu aceleași străzi înguste, înconjurate de ziduri de apărare.

Si aici, găsești de cumpărat cam de toate. Incepând de la îmbrăcăminte traditională, la îmbrăcăminte modernă, obiecte de artizanat din lemn, ceramică sau metal, obiecte din piele, inclusiv piele de cămilă. Dar ce este cel mai mult, sunt produse de olărit, marocanii fiind mari meșteri în ale olăritului, bijuterii și dulciuri. Atâtea dulciuri ca în Maroc, n-am văzut niciunde.

Rabat - Zidurile spre estuarul fluviuluiDupă Medina, am văzut estuarul fluviului Bou Regreg, zidurile ce înconjoară vechiul Kasbah Udayas.

Pe vremuri, estuarul era port oceanic, dar colmatarea cu aluviuni au făcut să-și piardă acest rol. Rabat este capitala Marocului abia din 1912, când guvernatorul francez al protectoratului a mutat capitala dela Fes la Rabat.

Prin 1600 Rabat a devenit capitala piraților care atacau toate vasele de pe Mediterana și Atlantic. Lupta împotriva piraților a durat până în 1829, când austriecii au bombardat Rabat în urma unui atac pirateresc asupra unui vas austriac.

Rabat - Vile luxoaseDacă ați văzut palatul regal, mausoleul, estuarul, zidurile, vreo două trei porți, medina, vă mai rămâne să vedeți câteva străzi și bulevarde, cartierele de vile și cu asta ați văzut cam tot ce este de văzut. In general Rabat este un oraș relativ nou. Cu excepția Kasbah-ului Udayas care a fost construit în secolul XII, restul s-a construit în pas cu istoria. Adică încet. Adevărata construcție a orașului începe în 1912, când devine capitală.

Ar mai fi de văzut poate Universitatea, sau muzeul arheologic, dar asta depinde de gust.

Noi am terminat vizita Rabatului într-o singură zi. Cam subțire pentru o capitală, dar asta e situația. Oricât ar vrea autoritățile să atragă turiști, trebuie să ai și ce arăta. Poate că pentru marocani, este foarte interesant, dar pentru europeni, sau turiști ce au colindat și alte meleaguri, cu tot respectul, atracțiile turistice ale Rabat-ului sunt cam puține și mai ales cam sărace.

Noi eram într-o excursie organizată, un grup de 32 turiști, o treime cu origini marocane și un ghid care în 15 ani a condus 70 de excursii în Maroc. Vorbește curent araba, ebraica, engleza și franceza. Din momentul când am părăsit hotelul, aveam doi însoțitori suplimentari permanenți, de fapt polițiști în civil, fără arme, a căror sarcină era să ne apere de cerșetori, adulți sau copii, de vânzătorii ambulanți ce ne asaltau imediat ce ne descopereau și practic opreau circulația pentru noi la traversări, lucru destul de jenant, dându-mi impresia că sunt un invalid sau vreun nevolnic și nu mă pot descurca.

Gândindu-mă în urmă,  nu-mi aduc aminte să fi văzut o singură statuie sau sculptură. In afara bisericii Sf. Paul, catolică, nici o clădire care să aibă cât de cât ornamentații care să se poată numi artă. Toate minaretele, nu numai în Rabat, dar în tot Marocul, sunt la fel. Două paralelipipede cu baza patrată una peste alta. Diferă doar înălțimea și rar desene sau culoare alta decât a nisipului. Toate porțile impresionante sunt la origine la fel: o boltă rotundă, desene geometrice pe contur, cu înscrisuri din coran, placate sau nu cu ceramică colorată, după desene e drept,foarte meșteșugite. Toate moscheile au în interior bolți susținute de coloane din diferite materiale ca gresie, marmoră, bazalt și iar desene geometrice și înscrisuri din coran, cu sau fără aur. Si iarăși uitându-mă în urmă, îmi dau seama că este la fel în tot Marocul, așa este și Alhambra din Granada, așa sunt și moscheile și porțile ce le-am văzut la Istambul, așa sunt și în India și așa este și în Israel. Practic, toată arta și arhitectura musulmană mi se pare foarte săracă, sau nu o înțeleg eu. Nu vreau să jignesc pe nimeni, accept orice comentarii și orice corecturi la cele scrise mai sus. Poate că mă pripesc, dar la o primă vedere retrospectivă asta e. Arta musulmană se rezumă la îndemânarea unor meșteșugari și cel puțin eu, nu văd creație artistică în astea. (Dar cine sunt eu?)

Dar să mergem mai departe. Părăsim Rabaul  pe autostrada spre Fes.