4. – Maroc– Dela Fes la Erfoud.

In următoarea etapă a excursiei, străbatem o distanță de cca. 500 de km., prin locuri necunoscute, cu denumiri greu de pronunțat și mai ales greu de reținut. Dar s-o luăm cu încetul.

4.1 – Fes, fosta capitală.

Am părăsit ruinele romane dela Volubilis și continuăm spre Fes. O oră pe autostradă, și ajungem la hotel numai bine să ne primenim și să luăm cina.

Se pare că orașul a luat ființă prin secolul IX. In secolul XII, avea peste 200 de mii de locuitori. Zidurile construite la începuturi, au fost demolate și s-au construit altele noi, lărgind orașul. Motive, s-au găsit destule: ba că o parte era expusă atacurilor dușmanilor, care erau destui de jur împrejur, ba că vreun sultan voia să construiască vreun niște obiective care să fie și ele incluse între ziduri, ca moschei, sau colegii islamice numite „madrassa”, ba că un alt sultan voia să separe populația evreiască de restul orașului.

De fapt orașul are două părți distincte, un fel de „orașul de sus și orașul de jos”, fiecare cu zidurile ei, fiecare construită în altă perioadă. Medina, sau orașul vechi, are aproape nouă mii de străduțe, fiind probabil și cel mai vechi și cel mai mare, cu propriile ziduri și propriile porți.

Am urcat undeva la un punct de observație al fortificațiilor, de unde am văzut orașul întins pe dealuri, cu cartierele lui noi și vechi, Medina, Palatul Regal și toate zidurile de apărare, care de fapt azi sunt doar de decor.

DSC04025 După ce am văzut ansamblul, am intrat în oraș prin poarta dublă și după câteva sute de metri prin orașul cu aspect nu modern, nu medieval dar destul de  normal, ajungem la Palatul Regal.

Ca și la Rabat, împrejurimile palatului sunt amenajate cu spații largi, pavate, cu spații verzi, cu ronduri de flori, circulația auto redusă și probabil restricționată în zonă.

Poarta principală evident nouă și cu mai multe uși din bronz, artistic lucrate lucesc în soare de parcă ar fi aur. Câțiva turiști în afară de noi și cam atât. Cu asta am terminat vizita la palat.

Fez - Poarta AlbastraNe îndreptăm spre Poarta albastră, prin care se intră în Medina, orașul vechi prin care se deosebește Fes de alte orașe din Maroc.

In Medina, circulația auto, sau cu orice vehicol pe patru roți nu este interzisă, este imposibilă. Spinarea omului, măgarul, sau cel mult motoreta. Clădirile sunt atât de apropiate, încât uneori, nu pot trece două persoane una lângă alta.

Cele nouă mii de străduțe care formează orașul vechi, au fost construite și reconstruite de câteva ori dealungul a sute de ani, dar în acelaș spațiu și nimeni nu s-a obosit să sistematizeze ceva în această „bucată” de oraș, care apreciez eu, poate cuprinde câteva zeci de mii de clădiri, în care sute de mii de oameni trăiesc, locuiesc, muncesc, învață, produc și vând, învață, cască gura sau cumpără.

Fez - ceramicaAm vizitat o fabrică de vase de ceramică și produse de faianță sub formă de mozaic, mese, fântâni arteziene, pereți ornamentali așa cum sunt în moscheile cele mai bogate.

Procesul tehnologic este incredibil de primitiv, începând dela amestecarea argilei cu apă, frământarea, întinderea manuală ca „blatul prăjiturilor”, arderea în cuptoare primitive care probabil sunt aceleași de sute de ani, pentruca apoi plăcuțele de faianță să fie sparte manual cu ciocanul, în bucățele, pe care un lucrător mai răsărit le așează după un desen și se lipește totul cu o pastă, dând produsul finit. Și aici puteai să cumperi orice produs, sau să comanzi ce-ți place. Si prețurile nu te dau pe spate.

Am vizitat un atelier de piese ornamentale din metal, unde se fac ușile de bronz ca ale Palatului Regal (aveau expusă o replică în mărime naturală), diferite tăvi, talgere, vase ornamentale, pahare, suporturi, vaze, toate bătute cu ciocanul, ținute cu mâna, sau cel mult cu un clește. Evident am trecut și prin magazinul atelierului unde puteai cumpăra aceste obiecte, sau să-ți comanzi după gust, chiar și o poartă de palat din bronz.

In orașul vechi, parterele caselor sunt ocupate de prăvălii, tarabe, buticuri, la etaj sunt locuințe (dumnezeule ce locuințe că am vizitat una), iar în curțile interioare sunt ateliere de producție, demne de cele mai renumite muzeie de istorie antică a artei meșteșugărești.

Fez - vopsirea pieilor„Cireașa de pe tort” a fost o vizită la o fabrică și magazin de produse de piele, care în curtea interioară avea tăbăcăria și vopsitoria pentru piei. Nu are sens să descriu procesul tehnologic, cred că nici nu l-am reținut în amănunt, dar am urmărit din balconul dela etaj al prăvăliei ca la teatru, cum se tratează și se vopsesc pieile. Important este că vopselele au în compoziție urină de animale, așa că pute tot cartierul și asta probabil de sute de ani, devenind mirosul natural al locului. Evident la etaj mirosul este sufocant și la urcare, primești câteva frunze de mentă, pentru cazul că ai un stomac prea „european”.  Produsele însă sunt frumoase și de calitate. Dar mirosul te îndeamnă să părăsești cât mai repede locul.

Toate aceste ateliere, sunt intercalate printre prăvălii care vând orice, dela articole de artizanat la prăjituri, legume sau fructe, telefoane mobile, îmbrăcăminte tradițională, mirodenii, milioane de mirodenii și fesuri, mai ales fesuri, că de aici s-a extins moda acelor pălării tronconice de diferite culori mai ales roșu pe care o poartă arabii și turcii.

Fez - Madreset AananiyaDar Medina nu este numai o piață. Este locul unde fiecare sultan în vremea lui, a dispus construirea vreunei moschei, care să-i poarte numele, sau a vreunei școli islamice numită madrassa. Așa cum în Anglia sau in Europa în general, fiecare rege sau împărat a lăsat în urmă câte o biserică, sau câte o universitate, și în Maroc (și probabil în toată lumea arabă), sultanii au construit moschei și colegii islamice. Se pare totuși că rezultatele sunt ușor diferite din punct de vedere al influenței asupra societății de azi.

Una dintre aceste colegii este vizitabil, am intrat în interior, am văzut ornamentațiile și coloanele artistic lucrate, patio-ul cu arteziana în centru.

Mausoleul sultanului Idriss, întemeietorul orașului Fes, este accesibil doar musulmanilor, dar se vede în interior prin porțile de acces. Frumos.

Seara am văzut un spectacol folcloric autentic marocan, într-o sală, poate restaurant, poate moscheie, pentrucă era ornată ca o moscheie cu stucco și mozaicuri de faianță colorată pe pereți, dar am fost serviți cu băuturi, inclusiv bere, ca la restaurant. Oriunde în lume, se prezintă spectacole pentru turiști, pentrucă turistul vrea să vadă și această latură a vieții în locurile vizitate. In general aceste spectacole sunt de o valoare destul de îndoielnică, dar o părere îți poți face, chiar dacă nu guști spectacolul. N-am nimic de comentat, doar că artiștii erau cam în vârstă.

Am ajuns târziu la hotel, și ne-am sculat devreme, pentrucă Erfoud e departe.

4.2 – Ifrane.

Ifrane - Cladiri modernePărăsim Fes și începem să urcăm în munți. Autostrada s-a terminat, dar deocamdată nu-i rău. 85 kilometri până la Ifrane, supranumit Elveția Marocului. După gustul meu, și casele din stațiune, seamănă mai degrabă cu o stațiune alpină franceză.

Ifran este o stațiune de schi în munții Atlas, cu cca. 40 de mii de locuitori azi. S-a desvoltat ca o stațiune a protipendadei de origină franceză, care odată cu instituirea protectoratului asupra Marocului în 1912, avea nevoie de un loc de agrement, mai răcoros vara unde să-și petreacă vara vacanțele familiile lor și iarna să facă schi, Ifrane aflându-se la cca. 1700 de metri în munți și iarna e zăpadă.

Ifrane - ParculIn parc, un lac decorativ, printre copaci, cam neîngrijit, dar altfel frumos, ne dă ocazia unei fotografii amintire.

Lângă Ifrane și despărțit de acesta printr-o vale, s-a desvoltat un cartier de angajați ai stăpânilor francezi, servitori, servitoare, grădinari, îngrijitori, cartier care cu timpul s-a unit cu orașul stațiune. Desigur, este și un Palat Regal, care este închis pentru public.

După câștigarea independenței și preluarea puterii, casele franceze au fost cumpărate de marocanii bogați care nu lipsesc, apoi a apărut și o moscheie, localitatea a devenit municipiu și în 1995 s-a înființat o universitate publică în limba engleză.

Localitatea este renumită în special pentru complexul de sporturi de iarnă, dar când l-am vizitat noi, era închis. Am avut înschimb de admirat frumoasele vile care nu au nimic comun cu Marocul și Africa ci mai degrabă cu Grenoble.

Câteva zeci de hoteluri foarte europene, cam goale pentrucă era început de aprilie, erau în așteptarea schimbului de clienți, sosirea clienților pentru sezonul de vară, care începe în iunie.

Ifrane - Celebrul leuIntr-un alt parc mai mic, „vedeta locului”, statuia unui leu sculptat dintr-un singur bloc de stâncă de către un fost deținut și care se spune că are cinci tone. Toată lumea o fotografiază, sau se fotografiază alături de leu. Am făcut-o și noi.

Am făcut o scurtă pauză de vre-o oră în acest loc cu adevărat ieșit din comun pentru Africa, timp în care am vizitat zona centrală a stațiunii, care arată ca orice orășel de munte european, în aprilie, când se simte apropierea primăverii și grădinarii încep să-și facă meseria.

Am intrat la barul unui hotel, am băut o cafea (10 dirham = 0.9 €) și ne-am continuat drumul spre sud.

DSC04052După vreo trei ore, apar munții Atlas în toată măreția lor. Soseaua noastră N13,  trece la vreo 50 de km. de unul din vârfurile muntelui, Jebel Ayachi, de peste 3,700 de metri. Asta deja e munte deabinelea. Nu-i jucărie.

Mai facem o pauză la o benzinărie, cu care ocazie fotografiem tot ce prindem în jur, adică munți și iar munți.

Soseaua N13 pe care mergem încă de la Ifrane, de mult nu mai e autostradă. Este o șosea, asfaltată pe jumătate de lățime, astfel că la întâlnirea a două mașini, cel puțin una trebuia să coboare de pe asfalt. Noroc că nu circulă multe mașini.

Coborâm încet dela munte și ajungem la Erfoud, în plin deșertul Sahara.

4.3.- Erfoud

DSC04109Este o oază în deșertul Sahara, o destinație a excursioniștilor care folosesc acest orășel,  ca bază de plecare să acceseze deșertul, cu cămilele. De regulă este vorba de o mică incursiune de câteva ore, pentru care localnicii sunt pregătiți și organizați, au cămile de închiriat, însoțitori și tot restul. Cei mai curajoși, care au intenția să facă o incursiune mai serioasă prin deșert, cu, sau fără treabă, au aici un loc unde pot face ultimele aprovizionări înainte de a porni în expediție. Este cazul cercetătorilor, sau celor care traversează regulat deșertul, nu de plăcere.

Erfurt poate pune la dispoziția doritorilor câteva hoteluri foarte originale, un fel de resorturi, camerele fiind în căsuțe împrăștiate într-un parc frumos și îngrijit cu multă trudă de zeci de lucrători. Căsuțele ca de altfel toate clădirile sunt făcute din argilă nearsă, pe un cadru minimal de beton. Trebuiesc mereu urmărite și reparate, dar argilă se găsește și mâna de lucru este ieftină.

Erfoud este deasemeni cunoscut ca o destinație a producătorilor de film, care vor să filmeze în deșert. Aici s-au tras scene pentru „Mărșăluiește sau mori”, „Prințul Persiei” și „Mumia”. N-am văzut filmele, dar localnicii tare se mândresc cu ele.

Noi am dormit într-unul din hoteluri, iar dimineața devreme, am plecat cu jeep-uri în deșert spre sud-vest, pe care le-am schimbat apoi pe cămile, mascați în beduini cu turbane de diferite culori, pe care le-am cumpărat dela localnici cu o seară în urmă.

După vreo douăzeci de kilometri, am părăsit jeep-urile și călare pe cămile, asistați de conducători localnici, am urcat pe dune, ca să urmărim cum răsare soarele de după alte dune. Am făcut asta și în Nepal, urcând pe Himalaia, și în Indonezia urcând cu caii prin cenușă vulcanică pe vârful acestuia și am privit de nenumărate ori răsăritul soarelui din mare acasă. Să știți că este frumos, un altfel de frumos în fiecare caz.

DSC04107Pozele pe care le-am făcut sunt mărturie. După răsăritul soarelui, ne-am întors la hotel, obosiți și flămânzi pentru micul dejun. Excursia a costat cam 20 €/persoană, care sincer, nu este mult pentru excursioniști, dar pentru localnici este un câștig foarte bine venit.

Ne-am îmbarcat în autobuz pentru o nouă etapă de cca. 400 de kilometrii, în majoritate în munți. Dar mai avem de vizitat ceva prăvălii și tarabe, cu obiecte din piatră șlefuită, cu sau fără fosile încorporate.

Excursiile acestea sunt destul de periculoase din acest punct de vedere. Te entuziasmezi la vederea unor obiecte de artizanat, le cumperi bucuros, dar apoi îți provoacă dureri de cap, pentrucă nu mai încap în valize, sau în numărul de kilograme admise la avion. Si dacă scapi de asta, ajungi acasă cu ele și-ți dai seama că nu ai unde să le mai pui, pentrucă toate rafturile și vitrinele sunt pline de asemenea piese și nu ai în plan să te muți într-un apartament mai mare. Dar se spune că astea sunt necazuri de-ale bogaților. Poate că așa este. Ideia salvatoare, este să le plasezi drept cadouri, prietenilor și rudelor. Este cel mai bun mijloc de transfer al durerii de cap. Desigur glumesc, dar dacă nu vă face vre-o gaură prea mare în buget, gândiți-vă că ajutați pe meseriașul localnic să se intrețină și să-și intrețină familia. Sunt locuri în lume care din asta trăiesc.