5. – Maroc– Dela Erfoud la Marrakesh.

Ne așteaptă alți peste 500 de kilometri de autobuz bun, pe drumuri proaste.

Am plecat târziu din Erfoud, până ce toată lumea s-a adunat la hotel din plimbarea de dimineața pe dune, până s-a mâncat, până ce ne-am hotărât să părăsim magazinele și tonetele de pietre șlefuite, s-a făcut ora 10 și deși drumul nu era grozav, lumea a cam adormit în mașină. După o zi precedentă de 500 de kilometri, scularea la patru dimineața, călărirea pe cămile și umblatul prin nisip, au obosit pe majoritatea. Nu-i vorbă că nici nu prea aveam la ce să ne uităm. O vale cuminte printre munți de culoare roșiatică, prin care șerpuia drumul.

DSC04129Asta până în apropiere de Tinghir, unde drumul și râul sunt paralele, valea este verde , iar dealurile, munții și satele sunt roșu maroniu. Este fantastic ce poate face un râu în deșert. Pur și simplu dă viață în adevăratul sens al cuvântului.

Ne-am și oprit în dreptul unui restaurant foarte dichisit altfel, unde am mâncat de prânz, o masă foarte puțin marocană, pregătită în mod evident pentru europeni, dar nu de europeni. Pe scurt, n-a fost grozavă. Dar cum n-am vent exclusiv pentru mâncare, am trecut peste problemă și ne-am concentrat asupra peisajelor.

5.1 – Canionul Todra

După numai douăzeci de minute de mers cu autobusul, am coborât la gura de intrare a Canionului Todra, care este la 15 km. de localitatea Tinghir.

DSC04140Canionul a fost săpat de apa care curge paralel cu drumul, printre pereții de rocă roșie –maro, de gresie probabil cu conținut ridicat de oxizi de fier, ca de altfel toți munții pe unde am trecut.

Drumul prin canion este asfaltat și practicabil cu orice vehicol, dar turiștii preferă să-l străbată pe jos. Așa am făcut și noi. Fiecare în ritmul lui, cu aparatul lui de fotografiat, sau fără, am colindat cei cca. 600 de metri ai canionului și ne-am sucit capetele după vârfurile care sunt la 2-300 de metri deasupra de ambele părți. Distanța între pereți este așa de mică, încât soarele pătrunde anevoie până la nivelul șoselei și numai la anumite ore. Noi am fost în canion după prânz, când soarele a trecut peste noi și deja umbrele ne împiedicau să facem fotografii din anumite unghiuri.

In canion, am întâlnit mulți turiști, localnici sau nu, în majoritate în grupuri mici, care au venit cu mașini mici, jeepuri, sau și pe jos din Tinghir.

Sunt excursioniști, care vin și se instalează pentru două trei zile sau chiar mau multe, în hotelurile mici, primitoare așezate pe malul apei, sub oblăduirea pereților verticali de gresie. Afară de faptul că au parte de un aer curat de munte și de liniște pentru odihnă, în timpul zilei fac excursii în regiune, sau cei care au nevoie de adrenalină fac alpinism, escaladează stâncile verticale ale canionului.

Dar dacă v-a scăpat ceva de cumpărat pe drum până aici, nu vă faceți probleme, vânzătorii ambulanți vă așteaptă și aici cu produsele lor.

După această cură de aer curat, ne-am îndreptat spre hotelul ce-l aveam rezervat în Tinghir, oraș cu peste 30 de mii de locuitori.

5.2 – Valea Dades

A doua zi, am pornit mai departe spre Oaurzazate, trecând pe lângă localitatea Boumalne Dades, unde ne întâlnim cu râul Dades și continuăm pe lângă el, printre sate construite în majoritate din argilă, clădiri de culoare roș-maronie, aceiași cu a munților din jur și care contrastează frumos cu verdele culturilor din vale.

DSC04153Pe versanții dealurilor și munților, forme de relief ciudate, a căror proveniență nu o cunosc, dar poate fi acțiunea comună a ploilor și a vântului, după cum poate fi și orice altceva. Oricum sunt interesante și se numesc „degete de maimuță” sau așa ceva, dece, nu știu, dar se pare că reprezintă o atracție turistică, dacă pe noi ne-a adus special aici să le vedem. Le-am văzut, le-am fotografiat, ne-am fotografiat cu ele și am plecat mai departe. Sincer să fiu, dacă n-aș fi fost avizat de importanța peisajului, aș fi dat mai multă atenție urmăririi localnicilor, care transportă cu câte un măgăruș cât un câine mai mare, câte două legături de plante probabil furajere, mergând pe jos pe lângă măgăruș, pe dstanțe de kilometri.

DSC04156Sau aș fi stat să mă uit la copii, să le fac poze că sunt foarte drăguți ca peste tot în lume. Bine ’nțeles, ca în totdeauna în asemenea cazuri, aveam buzunarele pline cu bomboane. Marocanilor în general le place enorm dulcele. Copiii însă nu se mai satură.

Luăm prânzul din nou la un restaurant în drum și din nou constatăm că baza este înțelegerea dintre ghid și patronul restaurantului. Se pare că cu asta trebuie să te obișnuiești când ești într-o excursie organizată, cu un ghid care cunoaște locurile, care vorbește limba și care are și el interesele lui. Pe de altă oarte, turistul este mulțumit că nu trebuie să caute un restaurant, nu trebuie să încerce mâncăruri de care n-a auzit, nu trebuie să explice cu mâinile și picioarele ce ar vrea să mănânce.

Pe scurt, se servește repede, se mănâncă ce este și se plătește cât se rece, astfel ca și patronul și ghidul să fie mulțumiți.

5.3 – Ouarzazate.

Ajungem după prânz în orașul Ouarzazate, numit „poarta deșertului”.

Este așezat pe un platou în Munții Atlas și este locuit de populație berberă.  Orașul este cunoscut ca o bază de pornire pentru excursii în munții Atlas, sau în deșertul Sahara.

S-a desvoltat în special după înființarea protectoratului francez.

S-au construit câteva Kasbah-uri, care deacum știm că sunt cartiere de locuințe, cât un sat, sau o altă comunitate, îngrădite de ziduri, atât casele cât și zidurile făcute din argilă roș – cărămizie, străduțe înguste de cel mult doi metri.

DSC04172La capătul estic pe unde am intrat noi, este așezat kasbah Taouririt și ne-am început vizita prin oraș cu acest Kasbah. Singura deosebire față de oricare kasbah ce l-am văzut, este că nu sunt nuanțe de culori. Toate clădirile sunt roșu – cărămiziu. In rest, populație extrem de săracă și atât.

Ouarzazate, este cunoscut de asemeni și pentru studiourile cinematografice care s-au ridicat aici. Studiourile Atlas, care sunt pe șoseaua principală, sunt considerate dintre cele mai mari din lume. Producătorii vin aici, cu personalul lor specializat, cu aparatura, cu artiști și aici toarnă secvențe din filme, care necesită spații, deșert, decoruri ce se construiesc și apoi rămân, poate cineva le va mai refolosi. Aici s-au turnat scene din „Lawrence al Arabiei” în 1962, „Gladiator” în 2000, „Mumia” în 1999, „Ultima ispită a lui Isus” în 1988 și multe altele. Ce se întâmplă în aceste studiouri între  perioadele când nu se toarnă, nu prea știu. Când noi am ajuns aici, parcă totul era părăsit.

DSC04189Am ieșit din oraș și ne-am îndreptat spre Ait Benhaddou, un Kasbah la cca. 20 de km de oraș construit în totalitate din argilă, care se spune că este cel mai bine conservat, unde așa cum ne anunță un afiș, s-au tras scene din peste douăzeci de filme, începând cu „Ali Baba și cei 40 de hoți” în 1954 și terminând cu „Regele Tut” în 2014.

Dar din tot satul cinematografic, a rămas o îngrămădire de clădiri din argilă, ocupate până una alta de localnicii vânători de turiști, cărora să le vândă ceva, să aibă cu ce trăi până mâine. Unii și-au instalat în clădirile de argilă mici prăvălii sau „ateliere de creiație” a produselor de artizanat.

DSC04178Un fapt amuzant: ca să ajungi dela autobus la kasbah, trebuie să traversezi râul Asif Tidili călcând pe bolovani uriași înșirați în apă. Dacă nu esti atent, poți cădea în apă, care e drept este destul de caldă și nu trece de genunchi. Contra unei monede, copii localnici, vin cu tine prin apă ținându-te de mână. Nimeni n-a căzut în apă …afară de mine. Noroc că n-am căzut decât de pe piatră. Dar și așa n-a fost plăcut, până la hotel cu pantofii și pantalonii uzi. Se pare că colegii erau ocupați cu propria traversare că nimeni n-a observat, sau cel puțin n-a comentat.

A doua zi, am părăsit Ouarzazate cu direcția Marrakesh, dar ne-am mai oprit să vedem niște cetăți de decor, care cândva au folosit filmărilor, în prezent părăsite.

5.4 – Marrakesh.

Am plecat din Ouarzazate cu jeepuri 4×4 Toyota pe un drum de munte, să traversăm din nou, de data asta din spre sud spre nord. Drum întortochiat, în pantă, cu multe serpentine, punctul de trecere fiind la 2260 de metri, Pasul Col du Tichka.

Marrakesh, este așezat la 150 de km. est de coasta oceanului. A fost fondat în secolul XI. Este denumit orașul roșu, culoarea care predomină la clădiri și ca toate orașele, a început cu orașul vechi – Medina – cu labirintul de străduțe înguste, dar care ascund multe palate și vile foarte bogate, câteva bazaruri orientale renumite, în jurul căruia s-a desvoltat apoi începând de pe la 1916, orașul de azi, cu o populație de un milion de locuitori.

Ajungând în oraș, încă înainte de a vedea hotelul, ne-am dus să vizităm Parcul Menara, parc public, imens, dar poate prea monoton și neîngrijit.

Alături de parc, bazinul de apă, imens, primește apa dela 30 de km. Dar și acesta este cam murdar și neîngrijit. Altfel, lume multă în parc, copii mulți, vânzători ambulanți.

DSC04239De aici ne ducem să vedem moscheia și minaretul Al Kutubiyya, de 77 metri, proiectată de acelaș arhitect ca și minaretele Hassan în Rabat pe care l-am văzut cu două, trei zile mai devreme, neterminat nici după 900 de ani, înconjurat de schele și Giralda din Sevilia, modificat în clopotniță a catedralei catolice. Acest minaret cu cei 77 de metri înălțime, este într-adevăr o lucrare serioasă pentru secolul XII.

N-am stat prea mult, nici nu aveam de ce, era și multă lume iar noi eram obosiți de drum, deși ziua nu s-a încheiat. Ne-am dus la hotel.

DSC04246După cină, ne-am dus să vedem piața Djema El Fna, cea mai mare din oraș. Ziua este piață, târg cu de toate, iar seara și noaptea, loc de spectacole inedite. Trebuie văzut.

Tarabele se transformă într-un fel de tonete alimentare, sau magazine de încălțăminte, sau mici restaurante, iar de jur împrejur, jongleri, cântăreți ocazionali, îmblânzitori de șerpi, scamatori, desenatori de tatuaje cu henna, ceva ce nu înțelegi dacă nu vezi.

Din secolul XII s-au construit în Marrakesh mai multe moschei și colegii islamice, dintre cele mai cunoscute. Cea mai renumită Madrassa Ben Yussef, extinsă în secolul XVI, are și o moscheie, iar colegiul are 150 camere. Am vizitat-o și noi, desigur cât ni s-a permis.

Poate fi vizitat de asemeni mausoleul dinastiei Saadi și mormântul celor șapte sfinți.

Aceasta din urmă are o poveste. Se știe că musulmanii cel puțin odată în viață trebuie să meargă în pelerinaj la Mecca. Pentrucă musulmanii din vest nu toți își pot permite așa o cheltuială, vin în pelerinaj la acest mormânt al celor șapte sfinți și se consideră că s-au achitat de datoria pelerinaajului la Macca.

Apoi am fost tot grupul în aceiași piață renumită Djema El Fna în timpul zilei, pentru cumpărături. Peste acest capitol eu am sărit. Am găsit în schimb în piață un restaurant care la etaj servea bere. E drept 5 €/sticla de 0.33, dar pentru noi era OK, așa că am băut două. Este și bere străină. Dar cea marocană este bună. Seamănă cu berea germană.

Am intrat totuși într-unul din bazare, să vedem și noi renumitele carpete berbere. Într-adevăr sunt frumoase, deși cel puțin cele ce se vând în bazar, nu sunt finisate în mod deosebit. Dar nici prețurile nu sunt mari, sau poate chiar aici e motivul. Oricum, o categorie de colege de excursie, au cumpărat cantități industriale că își vor tapeta toată casa.

DSC04268Palatul Regal din Marrakesh este și el închis pentru public. Palatul El Badi, se spune că a fost cândva frumos, care aduce cu Alhambra din Granada, dar este în reparație. Rămâne Palatul Bahia construit în secolul XIX, care a vrut să fie cel mai frumos din Maroc, cu o imensă curte interioară, cu lucrături din lemn și stucco, cu meșteri din Fes. Nu se știe dacă este cel mai frumos, dar se spune că mulți bogați ai Marocului și a lumii arabe încearcă să copieze părți din palat, sau ornamentațiile lui.

Si Marrakesh este înconjurat de ziduri, evident roșii. 12 km. de ziduri și numeroase porți. Zidurile înconjoară desigur doar Medina.

DSC04241In orașul nou, veți găsi bulevarde, clădiri moderne, hoteluri elegante, chiar și un teatru de Operă. Acesta era întâmplător vizavi de hotelul unde am stat. Așa l-am remarcat.

Am remarcat deasemeni și noua gară centrală, foarte modernă și care în mod foarte inspirat, are forma unei porți monumentale tipic musulmane. Ceiace mă surprinde că nici teatrul de Operă și nici gara, nu sunt de culoare roșie ci albă. Probabil au primit vre-o derogare dela Doamna Primar. Da, o femeie primar, într-o țară musulmană. Și am înțeles că nu este primul caz.

In Marrakesh, sunt magazine de lux, unde poți cumpăra tot ce cumperi în orice capitală. Sunt și trei centre comerciale de tip Mall, în care găsești și un supermarket Carrefour, iar vizavi un club de noapte numit „555”.

DSC04284N-am fost la club, în schimb am fost la un spectacol fantezist, care se ține pe domeniul unei familii care asta face de peste o sută de ani. Este se pare cea mai importantă atracție turistică în Marrakesh, de importanță națională. Domeniul este imens, cu curte de primire, restaurante, hipodrom, tribune, herghelie de cai și poate o sută de artiști. Spectacolul are loc și în restaurant, cu grupuri de cântăreți și apoi pe hipodrom cu călăreți, împușcături, dansatoare de burtă, scene din basme, mă rog, o întreagă poveste. Oricum, ei se străduiesc.

Din ce am văzut până aici, Marrakesh mi se pare cel mai evoluat loc din Maroc, care la rându-i pare cel mai evoluat din Africa. Cel mai îndepărtat de lumea a treia. Dar mai este Casablanca.