1. Maroc– Dela Marrakesh la Casablanca.

Dela Marrakesh la Casablanca, este o bucată bună de drum, mai precis 560 de kilometri, dintre care două treimi sunt pe coasta Atlanticului.

Drumul bun, fără urcușuri, o ținem așa până la Mogador, cu două întreruperi. Prima la nici o oră de când am pornit din Marrakesh, într-un sat de berberi, să vizităm o locuință a localnicilor.

DSC04311 Desigur, totul era aranjat și plătit din ’nainte de ghid. Era vorba de o familie destul de înstărită, care deținea o prăvălie de produse de artizanat local, aveau ceva animale, își cultivau cele necesare cu membrii familiei, care se compunea din cca. 20 de persoane, cu tot cu bunici, frați, soții și copii. Stăteau cu toții în aceiași casă, care era construită tot de ei din materiale locale, adică argilă, balegă, fân, lemn și vă închipuiți că totul este extrem de primitiv, după cum se vede și în poză. Jos la parter dacă i se poate spune așa, este un spațiu comun cu mese și sobă, fumul iese printr-o deschizătură a foliei de plastic cu rol de acoperiș, pe jos desigir este pământ, nu dușumele, nu nimic.   Sus un fel de etaj de dormitoare, în spate prăvălia și o toaletă pe care n-am văzut-o, dar am auzit de ea. Suntem serviți cu ceai de mentă și lipie surprinzător de gustoasă, făcută pe loc.

Deci ne-am lămurit cum trăiește o familie înstărită și în timp ce continuăm drumul, avem timp să ne gândim oare cum trăiesc cei săraci.

DSC04326Următoarea oprire este în plin câmp, în dreptul unor arbori de argan, fructe ce cresc numai în Maroc și din care se face un ulei foarte apreciat în bucătărie, în cosmetică și în medicină. Veți vedea capre în copaci culegând fructele. Este o întreagă poveste pe care ghidul are grijă să v-o povestească. despre inposibilitatea culegerii fructelor de argan altfel decât cu caprele din cauza țepilor arborelui. Totodată vi se va povesti că caprele înghit fructele întregi și elimină fructele curățate de prima coajă cu care se hrănesc, astfel ajutând procesul de obținere a sâmburilor.   Nu vă lăsați înșelați. Biata căpriță nu se poate urca singură în copac. Ea a fost urcată de localnici, pentru ca autobusele cu turiști să oprească, să pozeze și să le plătească câțiva bănuți.

DSC04328Apoi am oprit la o cooperativă de femei, care extrage uleiul din fructe. Am urmărit întreg procesul tehnologic care este în totalitate manual. Apoi desigur am fost conduși în magazinul fabricii pentru a cumpăra ulei cu diferite destinații.

Ajuns acasă am căutat în internet și am găsit că prețurile cerute în magazin depășesc prețurile la care poți primi acasă la pachet uleiurile respective, în ce cantități dorești. Problema este posibilitatea de falsificare a uleiului. Dar asta este valabil și în Maroc.

DSC04341Ajungem la Essaouira sau Mogador cum îi spun Portugezii. Localitate care există de aproape un mileniu și este cunoscut în special pentru zidurile de apărare foarte bine conservate.

Zidurile au fost construite de portughezi, dar au rămas în picioare și după ce aceștia au părăsit orașul. Localnicii s-au folosit încă mult timp de cetate și de port. De altfel în limba berberă, numele localității, in traducere înseamnă „ziduri”. Dar zidurile de apărare, cu toate tunurile care sunt înșitate în lungul zidului, nu mai aduc alt câștig decât că atrag turiști, în rest este o cheltuială serioasă cu intreținerea și repararea.

DSC04338Marele shuk – adică piața în schimb, este punctul de atracție principal. Străzi întregi în spatele zidurilor de apărare și altele perpendiculare, sunt în fapt magazine de produse de artizanat din faianță, sculpturi în lemn, oale și alte vase de ceramică, pielărie și carpete.

Ne-am cazat la Ryad Mogador, un resort destul de elegant și am ieșit să ne plimbăm pe promenadă. N-am ajuns prea departe, la „Cafe panoramique”, la nici 500 de metri, ne-au servit cu un vin foarte bun și deloc scump, așa că am renunțat la plimbare. In definitiv ne-am plimbat toată ziua, eram destul de obosiți și promenade am mai văzut noi.

DSC04348Dimineața, continuăm până la Safi, port de pescuit și prelucrare a peștelui și port de încărcare a fosfaților pentru export. Dar este și un centru recunoscut al industriei ceramice. Așa că ne oprim în cartierul olarilor. Asemenea cantități de oale, n-am văzut încă. Eu nu mă pricep, dar femeile pricepute, susțin că mâncarea cea mai bună se face în vase ce ceramică cât mai groase. Acasă, asemenea oale costă de cel puțin cinci ori mai mult decât în Maroc, așa că toată lumea și-a cumpărat cel puțin una.

După o oră pierdută printre oale, continuăm la El Jadida, oraș parcă soră cu Mogador, adică are ziduri construite de portughezi, tunuri, un fort al portughezilor, un rezervor subteran de apă potabilă, cum am văzut la Istambul, dar mult mai mic.

DSC04364Foarte interesant că portughezii în evul mediu, își apărau țara care este în Europa, cu ajutorul a cinci sau șase forturi construite pe teritoriul Africii, la Agadir, Mogador, Ej Jadida și nu mai știu unde, la 4-500 de kilometri de Portugalia, sau insulele Madeira care le aparțin. Dar astea sunt probabil secrete militare.

Continuăm după două ore, pe autostrada A5 și într-o oră și jumătate, suntem în hotel la Casablanca. Hotelul Atlas Almohades în centrul orașului, oraș care oficial are partu milioane de locuitori, dar se vorbește de mult mai mult. Unii avansează cifre ca 10-11 milioane. Nu știu, n-am numărat, dar cert e că e un oraș mare.

DSC04369Ne instalăm, luăm cina și ieșim să facem cunoștință cu orașul noaptea. In zece minute pe jos, suntem în Piața Mohamed V, considerat centrul orașului. Este deja întuneric, dar orașul, sau cel puțin centrul și cât vezi cu ochii, este iluminat ca orice metropolă. Casblanca nu pare un oraș musulman. Este un oraș modern, cu o populație care trăiește și se comportă ca în secolul XXI.

Vedem câteva clădiri municipale, clădirea Telecom, Hotelul Hyatt Regency, Palatul de Justiție, Turnul cu ceas la intrarea in orațul vechi Medina, o fântână arteziană care de trei luni s-a oprit dar tot renumită e.

Multă lume este în oraș, cafenelele și restaurantele sunt pline, dar aici nu sunt vânzători ambulanți cu marfa pe trotuare, totul iluminat în culori, fără economie.

DSC04375Dimineața ieșim din hotel la nouă, pentrucă mai devreme totul e închis. Trecem din nou pe lângă hotelul Hyatt. Aici s-a turnat filmul „Casablanca” cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, în 1942, film considerat printre cele mai bune zece a tuturor timpurilor. L-am văzut foarte de demult, dar am uitat de el. Mi-a plăcut mult, așa că mi-a făcut plăcere să mă uit la hotel, și seara și la lumina zilei. Cei de vârsta mea, probabil mai țin minte filmul.

Orașul vechi, Medina, nu este așa de important ca în Rabat sau Marakesh. Si nici la fel de mare. Este orașul vechi și atât. Aici nu se vânzolesc atâția turiști, pentrucă au alte locuri pe unde să umble. Noi în schimb, am pătruns adânc în orașul vechi, pentruca una din colegele noastre de grup, să revadă casa în care a copilărit cu 50 de ani în urmă și unde a revenit pentru prima dată „să-și caute rădăcinile”. Ne-a impresionat pe toți.

DSC04384Casablanca are zeci de bulevarde cu clădiri splendide și magazine de nivel mondial. Are piețe și bazaruri în diferite cartiere, unde poți găsi produse așa și așa, dar și produse de calitate mult superioară. Bijuterii de aur și argint, produse din piele cu adevărat fine, sau vase de porțelan și metal. Dar nici prețurile nu mai sunt cele din restul țării.

Este și o catedrală romano catolică în zona centrală, construită în 1930 de francezi, în stil Neo-Gotic. Dar de când Marocul și-a câștigat independența, adică din 1956, slujbele au încetat și a devenit un centru cultural, ceiace nu știu exact ce înseamnă, dar poate fi vizitată și am vizitat-o. Mi-au plăcut în mod deosebit vitraliile. Sunt foarte frumoase.

Casablanca are desigur și un cartier de vile de lux. Se numește Anfa. L-am vizitat, sau mai precis am vizitat câteva străzi. Frumos, dar nimic deosebit. Vile concepute de arhitecți, de regulă francezi sau spanioli. Stăpânii au grijă să-și apere intimitatea, așa că zidurile de peste doi metri predomină și aproape fiecare vilă, are cabină pentru portar.

Cartierul are și un teren de golf (nu cred că este vizitabil) și deasemeni are multe zone verzi și parcuri, toate astea în plus față de grădinile, piscinele și alte dotări, particulare.

În lungul coastei oceanului, Bulevardul „de la Corniche”, este probabil cel mai elegant. Are o lungime de cca. cinci kilometri, cu sumedenie de hoteluri, cluburi, restaurante de ambele părți, iar pe latura vestică se vede Plaja oceanului, printre clădiri.

Am fost pe acest bulevard cu mașina pentrucă e prea lung pentru mini vizita noastră, până la unul din restaurantele Mc Donald’s, unul din cele mai mari ce le-am văzut. Nu sunt un fan al restaurantelor de fast food, aș spune mai degrabă că le evit de câte ori am posibilitatea, dar după ce am mâncat, am căzut de acord că a fost cea mai bună masă ce am luat-o în unsprezece zile în Maroc. Ghidul nu s-a bucurat de declarația mea, dar așa au stat lucrurile. Cel mai scump meniu, cu băutură cu tot, a costat echivalentul a 6 €.

DSC04402DSC04414Am văzut câteva minareturi în centru, frumos lucrate, cu motive în relief, evident musulmane, adică desene geometrice, vopsite și în alte culori decât acel roșu al deșertului, de regulă în verde, culoarea islamului.

Dar cel mai important, cel mai proeminent obiectiv în Casablanca, este Moscheia Hassan II, cu minaretul lui de 210 metri înălțime. In sfârșit un obiectiv de cult în care în calitate de nemusulman, poți intra, în toate cotloanele lui. Probabil deoarece se plărește intrarea.

Moscheia este imensă, a șaptea ca mărime în lume și este incredibil de bogat decorată. Pereții sunt din marmoră prelucrată manual, iar tavanul se deschide mecanic. 25 de mii de enoriași încap în interior și alți 80 de mii pe platforma de afară. Moscheia și minaretul sunt construite parțial deasupra apei, susținuți de piloni.

A fost inaugurat în 1993 și a costat aproximativ 800 de milioane de dolari, sau cel puțin atât s-a declarat. Din cele povestite de ghid, am înțeles că au fost reacții foarte multe negative legate de construcția aceasta grandioasă, la un asemenea cost exorbitant.

Mi-am adus aminte că am auzit de un alt caz mai recent, într-o altă țară, unde se construiește o catedrală a salvării neamului, grandioasă și ea, a cărui cost este și el pe măsură și care provoacă și ea multe reacții negative, de care se ține cont tot așa cum s-a ținut în Maroc.

Sunt multe de văzut în Casablanca. Este și firesc, o metropolă de cinci milioane sau mai mult. Dar ce poți vedea în două zile? Pe de altă parte, este un oraș atât de modern, de europenizat, încât trebuie să dai peste un minaret ca să-ți amintești că ești în Maroc. Nu întâlnești nici măcar un polițist, sau suspect de a fi om de securitate în civil, la fiecare zece metri, cum se întâmpla la Rabat.

Probabil că și la Casablanca circulă pe străzi agenți care au rolul de a zădărnici eventualele acțiuni teroriste, care ar fi un dezastru pentru turismul în creștere și pentru economia țării, care este atât de dependentă de turism. Casablanca mai ține minte atentatul sinucigaș din 2003 când cinci atentate concomitente au ucis 45 de oameni. La Marakesh, în 2011, au fost 16 victime. Marocani, sunt reținuți în diferite locuri din lume, pentru implicarea lor în acțiuni teroriste. Deci pericolul există. Necesitatea agenților de siguranță nu se discută, dar probabil la Casablanca, această urmărire sau cum se numește, se face mult mai discret, și fără să mă pricep, am senzația că este mai efectivă.

Dacă ar fi să rezum, Marocul nu are prea multe obiective cu care să atragă pe turistul european, sau mondial. Exclud pe turistul Israelian, care în majoritate merge în Maroc să-și revadă locurile copilăriei. Cum eu mă duc să vizitez Dejul.

 Europa centrală și de vest, este asaltată de turiști din Asia, dornici să vadă castele, palate, muzeie de artă, istorie în general. Locuri ca Insulele Canare, Caraibele, Coasta de Azur, Coastele Spaniei, Dubai, de cei ce caută lux și distracție, Nepal, Brazilia, Noua Zeelandă, Austria și Elveția, sunt căutate de iubitorii de natură. Si fiecare din aceste locuri, au o infrastructură turistică, creiată dealungul a generații, cu cheltuieli de energie și investiții împortante.

Ca să o spun pe a dreaptă, Marocul nu prea are multe de arătat lumii. Nu ajunge să vrei să faci turism. Trebie să ai obiective turistice care să trezească interesul. Dar dacă singurele obiective, sunt moscheile și minaretele unde să fii european și mai ales femeie este problematic sau nu au acces și niște palate regale care sunt tratate ca proprietate particulară a regelui, ce mai rămâne la dispoziția turistului? Medina și shukurile, adică sărăcia și cerșetorii, dunele și cămilele, nisipul, praful roșu și nemărginirea.

Ar mai fi munții. Asta da. Munții Atlas în centru, Anti Atlas în sud și munții Rif în nord, cu vârfuri care se ridică până la 4000 de metri. Peste o mie de kilometri de lanțuri muntoase, cât are Austria cu Elveția și Italia la un loc. Da, dar pentru a transforma munții Marocului într-o zonă care să „fure” turiștii din Austria și Elveția, este nevoie de foarte multă muncă, foarte mulți bani, schimbare de mentalități, schimbări în mai multe domenii înclusiv sociale, într-un cuvânt un efort de zeci de ani.

Sigur, astea sunt deocamdată fantezii, dar cine știe? Oricum, ce mă costă să vă propun propun o vizită în Maroc, atunci când vor fi câteva zeci de stațiuni montane de tipul Ifrane. Atunci Marocul va putea fi considerat o destinație înteresantă pentru turiști.

  

 

Anunțuri