Grecia insulară 

Undeva în descrierea Greciei, am arătat că în afară de teritoriul continental, Grecia deține și câteva sute de insule mai mari sau mai mici, unele populate, altele nu, împrăștiate pe distanțe de zeci și chiar sute de kilometri de țărm. Cele mai cunoscute sunt Corfu, Santorini, Rodos, Creta, Mikonos și încă.

In insula Rodos am fost de mai multe ori și mi-a plăcut. Mi-am zis că nu poate fi mare deosebire între insule, date fiind condițiile asemănătoare și acelaș popor care le locuiește. Așa că am încercat și altele.

Creta. 

Creta este mai mare dintre insulele Greciei, atât ca suprafață, peste 8,300 kmp. cât și ca  populație, cu peste 620 de mii de locuitori. Cea mai mică distanță de coastele Greciei continentale este de cca. 100 de km. și anume, în dreptul celui mai sudic punct al peninsulei Peloponez. Insula are o formă alungită, cu axa mare pe direcția est – vest în lungime de cca. 250 de km. și o lățime între 15 și 60 de km. Relieful este muntos, cu vârfuri care ajung la aproape 2,500 de metri, cu defileie orientate nord – sud, cu pereții de stâncă foarte abrupte și foarte căutate de excursioniști.

Orașul cel mai mare este Heraklion, plasat cam la mijlocul în lungime al insulei, cu o populație de aproape 200 de mii de locuitori, centrul administrativ al insulei, centrul economic și de afaceri, principala poartă de acces a insulei. Aici se află cel mai mare port comercial și de pasageri, principalul aeroport internațional, dar și sumedenie de hoteluri, gata să găzduiască pe turiștii dornici să-și petreacă concediul în tumultul unui mare oraș.

Principala sursă de venituri ale localnicilor este desigur turismul. Stațiunile se întind pe toată lungimea insulei, în special pe coasta nordică a ei. De ce pe coasta nordică și nu și pe cea sudică, nu știu exact, dar presupun și eu că la începuturi, grecii au venit în insulă cu vapoarele. Cel mai apropiat punct ce leagă Creta de continent, este Chania, oraș ce există din secolul II î.e.n., aflat la 100 km. pe mare de portul Nafplio, cel mai sudic punct al peninsulei Peloponez. Nu-i puțin, dar oricum, mai puțin decât cei 300 de km. până la coastele Libiei, în Africa, zonă care nici azi nu e foarte populată, dar acum 2-3 mii de ani. Zic și eu că în mod firesc, grecii au debarcat pe coasta nordică a insulei, au întemeiat forturi, porturi și puncte întărite, care s-au transformat în orașe, sate și stațiuni în decurs de mii de ani. Pe coasta sudică așezările au apărut mult mai târziu, odată pentrucă între coasta de nord și cea de sud este un lanț de munți, iar ca să înconjori pe coastă să ajungi in partea sudică, vorbim de sute de km. pentru care trebuiesc construite drumuri de acces.

Insula Creta, se spune că este populată de peste patru mii de ani, este amintită și de egipteni și de biblie. Se spune că este leagănul civilizației Minoane, care ar fi fost măturată de un tsunami cu 3,600 de ani în urmă, format după erupția vulcanică din Santorini.

A fost sub ocupația Imperiului Roman, al Bizanțului, al Republicii dela Veneția, din secolul XVII ocupată de Imperiul Otoman, iar din 1913, este parte din Grecia.

Am ajuns în Creta într-o excursie organizată de „sfârșit de săptămână prelungit”, adică patru zile și trei nopți. De joi dimineața, până noaptea de duminică spre luni.

Am stat într-un hotel de trei stele lângă restaurantul Tsatsiki în golful Malia, unde câteva localități se leagă una de alta, formând un lanț lung de hoteluri în tot lungul coastei.

De fapt lanțul de hoteluri, resorturi, cluburi de scufundări, sate de vacanță, apartamente rezidențiale și ce alte denumiri specifice cunoașteți, se întinde aproape fără întrerupere, dela Chania în vest, până la Agia Nikolaos în est, trecând prin Rethimo, Bali, Heraklion, Malia și Plaka. Asta însumează cca. 200 de km, care pare o singură stațiune. Spațiile cu alte destinații decât turismul, sunt nesemnificative.

Lungimea totală a coastelor insulei este de peste 800 de km. și bine ’nțeles, sunt stațiuni și pe partea sudică a insulei dar mult mai rare.

Turiști sunt în totdeauna, dar turiști mulți, sunt în sezon. Sezonul este destul de lung, începe undeva la jumătatea lui aprilie și se întinde până pe la jumătatea lui octombrie.

Adică șase luni, cu aglomerare maximă în lunile iunie-septembrie. In restul lunilor, veți găsi turiști iubitori de excursii montane, sau alpiniști.

Sigur, această clasificare nu este valabilă pentru perioadele de recesiune economică. Si anii din urmă asta au fost pentru Europa. In perioada de recesiune, turismul este primul care se resimte și Grecia trăiește în special din amintiri și turism. Creta are și un pic de agricultură și asta explică faptul că stă ceva mai bine decât restul țării.

Marea majoritate a turiștilor vin în Creta pentru mare și soare. Toată Europa de nord, centrală, vestică și mai nou estică, se înghesuie pe coastele Greciei și insulele ei, pentrucă pentru unii este mai aproape și pentru alții mai ieftin decât coastele Italiei sau ale Franței. In ultimii ani și coastele Spaniei sau ale Croației au ajuns nerușinat de scumpe.

In Creta mai poți găsi hoteluri de 35 €/noapte, ceiace în alte locuri nu prea mai întâlnești.

Dar în Creta nu este numai mare și soare, sunt munți de până la 2,500 de metri, lacuri, râuri, defileie înguste și adânci, unde soarele nu pătrunde niciodată, grote și peșteri care se cer vizitate de excursioniști de ocazie, sau apliniști de profesie.

Creta are vestigii antice antice de 2-3 milenii, forturi și cetăți (ruine) de sute de ani, mânăstiri și biserici, restaurante, taverne, cluburi și discoteci.

Te duci pentru un sejur de patru zile fără nici un plan prealabil și ai vrea să le vezi pe toate. Desigur că nu se poate.

Atunci faci ce poți: Am ieșit pe plajă lângă hotel exact să vedem cum arată. Plajă am acasă, poate nu așa liniștită, dar tot la Marea Mediterană, așa că am renunțat.

Am ieșit din hotel în stradă și la ușa de alături, închiriat o mașină și am plecat pe șoseaua 90 mai întâi spre vest, până la Chania, 170 de km. Am trecut prin Malia, Heraklion, Bali, Rethimno și încă câteva localități ale căror denumiri nu le-am reținut, dar peste tot hoteluri și resorturi, apartamente de vacanță, plajele curate, nu exagerat de pline, sfârșit de luna Mai, sezonul nu a ajuns la apogeu, criza în schimb da. Mult tineret  și mulți pensionari. Probabil nu eram singurii care au prins o excursie – pachet de rusalii sau ceva asemănător.

Soseaua are în dreapta mai departe sau mai aproape marea albastră dincolo de hoteluri și plaje, iar în stânga iarăși hoteluri sau pe ici pe colo zone verzi și în depărtare munții, care în mai au încă zăpadă pe creste. In Creta ninge iarna, dar numai pe munți se menține zăpada, nu și pe coaste. De resorturi de schi, nu am auzit, dar ar fi o ideie.

Chania este azi un oraș cu o populație ce tinde spre 80 de mii. In limita timpului ce ni l-am permis, n-aș zice că am vizitat ci am trecut în revistă Fortul Venețian, zidurile vechi de apărare, orașul vechi cu străzile înguste de maxim 1.5 metri, distanță care însă permite și circulația pietonilor (trebuie să-ți sugi burta) și amplasarea unei mese de două persoane, pentrucă toate străzile sunt adevărate restaurante în aer liber. De circulație auto nici vorbă. Mă și mir că nu s-a stabilit limită de lățime pentru persoane.

Lumea (nu multă) stă la masă, cu o cafea, cu o bere și cu cutia de table. Si dacă nu auzi melodia lui „Zorba grecul”, atunci o altă melodie cu ritm grecesc.

Am petrecut câteva minute în „Stivandika”, piața foarte asemănătoare cu bazarul din Istambul, shuk-ul din Ierusalim, Mdina din Meknes sau Rabat.

Sigur, în Chania ar fi încă multe de văzut. Palatul Knososs, sau mai precis resturile ei, reședință a fostului rege Minos din secolul II î.e.n., pe cine interesează, Catedrala Ortodoxă sau multe alte biserici, mai mici sau mai mari, toate ortodoxe.

Trecem din nou prin Heraklion, pe drum ne uităm la hoteluri, la florile care sunt peste tot, la suvenirurile care se vând la tot pasul. Cumpărăm și noi un magnet pentru frigider.

Orașul se spune, are o viață de noapte trepidantă, ca de altfel toate localitățile grecești. Seara în mai toate tavernele și cu atât mai mult în cluburi și discoteci, este muzică.

Se mănâncă, se bea, se dansează dacă sunt amatori, dar mai ales amatoare. Am observat că în toate locurile de distracție în Grecia, fetele și femeile localnice sunt excluse, sau se auto exclud dela distracție. Poate că e o chestie de educație, sau de tradiție. Oricum, femeile în Grecia dacă dansează, o fac acasă și nu la discotecă sau club. Străinele în schimb se simt în elementul lor. Sunt mult mai puține decât bărbații, așa că succesul e garantat.

Ziua următoare am continuat spre est până la Agios Nikolaos, orășel cu 20 de mii de locuitori, deasemeni localitate turistică, amplasată într-un frumos golf, locuit se spune, din epoca bronzului. Mult mai liniștit, mult mai pașnic.

Si aici turiști, în majoritate străini, unii vorbesc engleza, alții germana, dar sunt destui și vorbitori de rusă sau română. Creta pare să fie la modă în est, luând locul Turciei.

La Agios Nikolaos, marea pătrunde adânc în interiorul insulei, formând „lacul Voulismeni”, aproape circular, cu un diametru de cca. 150 de metri, promenada urmărind coasta, inclusiv în jurul lacului. Desigur, promenada este toată ocupată de restaurante, taverne și cafenele. N-aș spune că erau pline de turiști, dar era înainte de masă și sfârșit de mai. In vecinătate era „Marina” nici ea nu chiar neîncăpătoare și portul comercial, pentru vase pescărești și vase de croazieră.

Orașul propriuzis este puțin mai înalt decât portul, lacul și marina, așa că străzile din spre promenadă, sunt în pantă ușoară, pavate cu piatră, cu circulație exclusiv pietonală și flancate de sumedenie de prăvălii și buticuri cu suveniruri locale.

La prânz am intrat într-un restaurant de pe malul lacului, credeam că va fi foarte scump, dar am rămas surprinși de „cumințenia” prețurilor. Ne-au asigurat însă că peste o lună, ele nu vor fi valabile pentrucă se intră în sezon. In gândul meu, le-am urat mult noroc, pentrucă le merge destul de greu de câțiva ani și asta se vede și nici nu dă bine.

Inapoi la hotelul nostru am încercat să ținem cât mai aproape de țărm, așa că am lungit drumul ieșind din șoseaua principală 90, în schimb am văzut locuri noi deși parcă toate golfurile grecești ar fi la fel, toate tavernele se numesc Zorbas, sau Socrates, toate prăvăliile sunt Minimarket și au exact aceiași marfă la aceleași prețuri, Uzo și Metaxa, brânză Fetta măsline și ulei de măsline mai mult sau mai puțin stors la rece.

Ziua următoare, am plecat spre sud, adică am urcat puțin pe drumuri de munte. Am ajuns până la mânăstirea Kera Kardiotissas, de unde ai o imagine completă panoramică a stațiunilor și a mării. Inălțimea locului este de 600 de metri deasupra mării. Am făcut și câțva pași pe jos, asta însemnând vreo opt kilometri, deși era destul de cald, dar nu umed. Nu-mi dau seama dece, acești munți nu sunt împăduriți, așa cum sunt spre exemplu în Europa, la aceste altitudini. Parcă lipsește suportul vegetal. E drept că nici nu plouă zilnic.

Seara am dat înapoi mașina închiriată, pentrucă în ultima zi, ne-am înscris la o croazieră până în insula Santorini.

Santorini.

 

Santorini este la o distanță de cca. 110 de km. nord de Creta. Mult mai mică decât aceasta, are numai 90 de kmp., 15 mii de locuitori, în două localități mai mari, Oli și Fira.

Santorini este de fapt un arhipelag de 7-8 insulițe, în jurul unei lagune, insula mai mare, se numește Santorini și este locuită. Insulele se pare că sunt rămășițele unui vulcan care se ridica din mare probabil la peste o mie de metri și care la erupția uriașă ce se spune că a avut loc cu 3,600 de ani în urmă, a dispărut. Se presupune că lava topită subpământeană a fost aruncată de erupție la mari distanțe, iar vârful muntelui s-a prăbușit în mare, lăsând laguna dintre insule ce se vede azi, care are un diametru de cca. 6 km. și două, trei mici insule în interior, care par nelocuite.

Laguna este practic înconjurată de insula mare Santorini și încă o insulă mai mică, iar adâncimea apei de peste 400 de metri, permite lejer ancorarea oricăror vase. Insula Santorini se ridică până la 2-300 de metri, cu pantele în spre lagună de peste 45 grade.

Am ajuns în portul nou construit, după un drum de vreo trei ore cu un vas de croazieră plecat din portul Heraclion. Un autobus, ne-a dus sus pe creastă pe un drum greu, cu multe serpentine. In lungul insulei un arc cam de 18 km., o stradă îngustă, dar singura circulabilă cu autobusul la nivelul de 2-300 de metri deasupra mării, ne-a permis o imagine generală asupra insulei și aîmprejurimilor, inclusiv toate celelalte insulițe ale arhipelagului.

Noi-Creta,Santorini 2007064Din cauza lățimii reduse a străzii și a mulțimii de turiști, autobuzul mergea cam la pas. Parcă eram pe Oxford street în Londra. Totuși, într-o jumătate de oră am terminat turul auto. Am văzut dela distanță aeroportul micuț, sumedenia de biserici, a căror număr rivalizează cu numărul de case și hoteluri, piscinele placate cu faianță albastră, puținele plaje cu nisipul de culoare albă, neagră sau roșu, în funcție de rocile de proveniență.

De altfel, chestia cu plajele este destul de fantezistă pe versantul sudic spre lagună, pentrucă nu prea există plaje, versantul fiind foarte înclinat și cade direct în mare.

Noi-Creta,Santorini 2007072In Santorini, se spune că sunt mai multe biserici decât case, mai mult vin decât apă și mai mulți măgari decât bărbați. Este o glumă dar care are un sâmbure de adevăr. Biserici sunt la tot pasul, apa se aduce nu știu de unde, sau se obține din dessalinizarea apei mării, iar strugurii sunt peste tot, unde se poate planta ceva. In ce-i privește pe bieții măgari, aceștia sunt de fapt adevărații muncitori din zonă. Măgarii fac toate transporturile pe străduțele cu pante de zeci de grade, începând dela turiștii care îi încalecă, bagajele turiștilor, materialele de construcții, mărfurile pentru aprovizionarea magazinelor și restaurantelor, absolut tot.

Pantele în spre lagună, adică spre sud, sunt mult mai abrupte decât în spre mare, adică pe versantul nordic. Casele, hotelurile și în general localitățile, sunt pe versanții ce privesc spre lagună, construite în trepte, care arată foarte bine, mai ales așa cum sunt toate vopsite în alb și albastru, dar probabil dă multă bătaie de cap constructorilor. In acelaș timp, aceste clădiri de pe versantul sudic, sunt și cele mai expuse în cazul unor eventuale erupții vulcanice sau cutremure viitoare. Probabilitatea că vor mai fi erupții sau măcar cutremure este mare. Se cunosc opt erupții majore care au fost aici, trei dintre ele în secolul trecut, ultima în 1950. In 1956, Santorini a fost zguduită de un cutremur major, care a făcut multe distrugeri. Așa că pe baza acestui trecut agitat, putem presupune că viitorul va fi la fel. Numai nu se știe când.

Noi-Creta,Santorini 2007094După plimbarea cu autobusul, am plecat într-o plimbare pe jos mai ales pe versantul din spre lagună, care este mai spectaculos. Străzi înguste, cu pante mari, greu de coborât dar și mai greu de urcat, mai ales că temperatura era undeva în jurul a 30 de grade. Am admirat vilele cochete, hotelurile atârnate undeva în aer, case vechi și clădiri noi, buticuri, sau restaurante cu 2-3 mese pe vreo terasă unde trebuie să urci pe niște trepte periculos de abrupte, terasă plăcut umbrită de viță de vie cocoțată pe un fel de pergolă. Am încercat și mâncarea, mâncare gustoasă, grecească, cu un vin mult lăudat dar de fapt un vin de masă a cărui calitate de bază era faptul că a stat în beci.

Clima în Santorini este deșertică. Seamănă cu cea din Israel. Între aprilie și octombrie cald, între noembrie și martie ploi. Dar să nu credeți că e vorba de ploi cum le știm noi din Europa. Cantitatea anuală de ploaie, abia ajunge la 500 de mm.

Poate că am stat prea puțin în insulă, sau poate n-am întrebat persoanele potrivite, dar n-am reușit să înțeleg dece pe versantul sudic este așa o înghesuială a construcțiilor, pe pante abrupte, cu o lipsă totală a plajelor,  iar pe versantul nordic, cu pante line, teren suficient, plaje întinse și toate astea la 2-3 km. de zona înghesuită. La fel dacă vrei să-ți cumperi sau să-ți faci o casă, pe versantul nordic te va costa o treime din prețul aceleiași case dacă e pe versantul abrupt, sudic. Si asta cu condiția să găsești casa sau terenul de vânzare.

Si prețul camerelor de închiriat la hoteluri pe versantul sudic este în medie de 100 – 150 €/noapte, dar sunt și suite de 1,500 – 2,000 €/noapte. Pe versantul nordic în schimb, hotelurile sunt mult mai rare, în schimb poți găsi camere dela 35 la 60-70 €/noapte.

Timpul petrecut pe terasa restaurantului, a fost plăcut, dar în schimb a trebuit să renunțăm la vizita în portul vechi. Dar nu ne-a părut prea rău, pentrucă acea vizită implica coborârea a 600 de trepte pe căldură de 30 de grade și apoi cu barca până în portul nou, unde era vasul nostru de croazieră, pregătit de întoarcere .

Așa am continuat să hoinărim pe străduțele înguste ale insulei, mereu în coborâre, mereu cu ochii la vas, care se vedea din orice punct, grație formei de arc de cerc a insulei.

La ora patru, vasul a pornit în spre Creta, unde aștepta autobusul gata pentru transferul la aeroport. La ora două din noapte, eram deja în pat, acasă.

Acum dacă mă gândesc bine, vizita în Santorini deși interesantă, ar fi fost și mai plăcută dacă ar fi fost măcar cu o zi mai lungă. Pentrucă, am stat în vapor, sau am navigat cu el în total opt ore, iar pentru vizita insulei au rămas doar patru ore. Si prețul destul de respectabil: 150 €/persoană, numai transportul. Ar mai fi fost de văzut mai multe, inclusiv să vezi cume o seară la Santorini. Se spune că este superb, mai ales dacă este lună.

Dar n-au intrat zilele în sac. Se poate reveni oricând. Mai ales că nu sunt nici un fel de semne de erupții vulcanice sau cutremure.