Posts from the ‘AFRICA’ Category

6. MAROC – Casablanca


  1. Maroc– Dela Marrakesh la Casablanca.

Dela Marrakesh la Casablanca, este o bucată bună de drum, mai precis 560 de kilometri, dintre care două treimi sunt pe coasta Atlanticului.

Drumul bun, fără urcușuri, o ținem așa până la Mogador, cu două întreruperi. Prima la nici o oră de când am pornit din Marrakesh, într-un sat de berberi, să vizităm o locuință a localnicilor.

DSC04311 Desigur, totul era aranjat și plătit din ’nainte de ghid. Era vorba de o familie destul de înstărită, care deținea o prăvălie de produse de artizanat local, aveau ceva animale, își cultivau cele necesare cu membrii familiei, care se compunea din cca. 20 de persoane, cu tot cu bunici, frați, soții și copii. Stăteau cu toții în aceiași casă, care era construită tot de ei din materiale locale, adică argilă, balegă, fân, lemn și vă închipuiți că totul este extrem de primitiv, după cum se vede și în poză. Jos la parter dacă i se poate spune așa, este un spațiu comun cu mese și sobă, fumul iese printr-o deschizătură a foliei de plastic cu rol de acoperiș, pe jos desigir este pământ, nu dușumele, nu nimic.   Sus un fel de etaj de dormitoare, în spate prăvălia și o toaletă pe care n-am văzut-o, dar am auzit de ea. Suntem serviți cu ceai de mentă și lipie surprinzător de gustoasă, făcută pe loc. Citește mai mult…

Anunțuri

5. MAROC – Marrakesh


5. – Maroc– Dela Erfoud la Marrakesh.

Ne așteaptă alți peste 500 de kilometri de autobuz bun, pe drumuri proaste.

Am plecat târziu din Erfoud, până ce toată lumea s-a adunat la hotel din plimbarea de dimineața pe dune, până s-a mâncat, până ce ne-am hotărât să părăsim magazinele și tonetele de pietre șlefuite, s-a făcut ora 10 și deși drumul nu era grozav, lumea a cam adormit în mașină. După o zi precedentă de 500 de kilometri, scularea la patru dimineața, călărirea pe cămile și umblatul prin nisip, au obosit pe majoritatea. Nu-i vorbă că nici nu prea aveam la ce să ne uităm. O vale cuminte printre munți de culoare roșiatică, prin care șerpuia drumul.

DSC04129Asta până în apropiere de Tinghir, unde drumul și râul sunt paralele, valea este verde , iar dealurile, munții și satele sunt roșu maroniu. Este fantastic ce poate face un râu în deșert. Pur și simplu dă viață în adevăratul sens al cuvântului.

Ne-am și oprit în dreptul unui restaurant foarte dichisit altfel, unde am mâncat de prânz, o masă foarte puțin marocană, pregătită în mod evident pentru europeni, dar nu de europeni. Pe scurt, n-a fost grozavă. Dar cum n-am vent exclusiv pentru mâncare, am trecut peste problemă și ne-am concentrat asupra peisajelor. Citește mai mult…

4. Maroc – Fes


 

 

4. – Maroc– Dela Fes la Erfoud.

In următoarea etapă a excursiei, străbatem o distanță de cca. 500 de km., prin locuri necunoscute, cu denumiri greu de pronunțat și mai ales greu de reținut. Dar s-o luăm cu încetul.

4.1 – Fes, fosta capitală.

Am părăsit ruinele romane dela Volubilis și continuăm spre Fes. O oră pe autostradă, și ajungem la hotel numai bine să ne primenim și să luăm cina.

Se pare că orașul a luat ființă prin secolul IX. In secolul XII, avea peste 200 de mii de locuitori. Zidurile construite la începuturi, au fost demolate și s-au construit altele noi, lărgind orașul. Motive, s-au găsit destule: ba că o parte era expusă atacurilor dușmanilor, care erau destui de jur împrejur, ba că vreun sultan voia să construiască vreun niște obiective care să fie și ele incluse între ziduri, ca moschei, sau colegii islamice numite „madrassa”, ba că un alt sultan voia să separe populația evreiască de restul orașului.

De fapt orașul are două părți distincte, un fel de „orașul de sus și orașul de jos”, fiecare cu zidurile ei, fiecare construită în altă perioadă. Medina, sau orașul vechi, are aproape nouă mii de străduțe, fiind probabil și cel mai vechi și cel mai mare, cu propriile ziduri și propriile porți.

Am urcat undeva la un punct de observație al fortificațiilor, de unde am văzut orașul întins pe dealuri, cu cartierele lui noi și vechi, Medina, Palatul Regal și toate zidurile de apărare, care de fapt azi sunt doar de decor.

DSC04025 După ce am văzut ansamblul, am intrat în oraș prin poarta dublă și după câteva sute de metri prin orașul cu aspect nu modern, nu medieval dar destul de  normal, ajungem la Palatul Regal.

Ca și la Rabat, împrejurimile palatului sunt amenajate cu spații largi, pavate, cu spații verzi, cu ronduri de flori, circulația auto redusă și probabil restricționată în zonă.

Poarta principală evident nouă și cu mai multe uși din bronz, artistic lucrate lucesc în soare de parcă ar fi aur. Câțiva turiști în afară de noi și cam atât. Cu asta am terminat vizita la palat. Citește mai mult…

3. MAROC – Meknes


  1.  Meknes și Volubilis în drum spre Fes.

După cum am spus, vizita în Rabat a fost destul de scurtă, pe deoparte pentrucă sunt puține obiectivele de interes turisti, iar pe de altă parte ghidul cunoștea bine orașul și nu s-a bâlbâit, cum de multe ori se întâmplă când călătorești independent.

Meknes - Bab el Khemis ?Am părăsit Rabatul pe la prânz pe autostrada A2 cu direcția Fes, dar ne-am oprit la Meknes..

Vreau să vă spun că deși eram în Africa, călătoream pe autostrăzi de calitate cel puțin ca în Spania și cu un autobus nou, Mercedes cu tot confortul, inclusiv Wi – Fi. Parcă s-a întors lumea pe dos.

Terenul urcă încet, încet, pentrucă înaintăm spre munții Atlas. Până la Fes însă, sunt 225 km. și după 150 de km. ne oprim la Meknes.

3.1 – Meknes.

N-ați auzit de acest orășel, nu? Nici eu până acum. Are un milion de locuitori și a fost într-o vreme capitala Marocului. Asta prin secolul XVII, sub domnia Sultanului Ismail (Mulay Ismail) cum i se spune în arabă. După moartea acestuia, capitala a fost strămutată la Marrakesh. Citește mai mult…

2. MAROC – Rabat


2. – Maroc – Rabat – Capitala țării

După două reprize de zbor de câte trei ore și jumătate, întrerupte de o pauză de cinci ore pe aeroportul Fumicino din Roma, ajungem la Aeroportul Internațional Mohammed V din Casablanca, de unde într-o oră și jumătate, ajungem la hotelul nostru din Rabat cu autobusul.

Hotel nu prea mare, relativ nou, patru stele, șapte etaje, nu departe de Bulevardul Mohamed V, care e centrul orașului și unde am ajuns pe jos, într-o plimbare scurtă.

Clădiri moderne, Muzeul de Artă Mohamed V (și acesta Mohamed V), flori și spații verzi.

Era seară deja, s-au aprins luminile, bulevardul era animat de mulțimea de tineri, la o aruncătură de privire, nu diferă de Champs Elysees.  Cafenelele, barurile și restaurantele, ca în orice capitală a lumii erau pline de clienți și singurul lucru care sărea în ochi era faptul că toți consumatorii erau bărbați. In general foarte puține femei, majoritatea (nu toate) îmbrăcate tradițional. Tineretul însă, nu se deosebește de cei de la noi sau de aiurea.

Aspectul modern al bulevardelor, este viciat însă de mulțimea de vânzători ambulanți care își întind marfa în lungul trotuarelor intercalat cu cerșetori și cerșetoare cu sau fără copii în brațe, care chipurile vând șervețele de șters nasul (de parcă tot Marocul ar fi răcit), amintind de centrul Bucureștiului anilor 90-95.

IMG_1197A doua zi, am pornit să facem cunoștință cu capitala. Prima vizită, la Palatul Regal desigur, numit Dar el Makhzen. Spațiu imens în față, cam cât vreo două stadioane, pavat, spații verzi, ziduri înalte, clădiri oficiale, poarta principală de intrare în palat, păzită de patru rânduri de militari (am numărat patru culori de uniforme), dar intrarea efectivă se făcea printr-o clădire laterală. In afară de asta, pe platoul respectiv, „lălăiau” parcă fără nici o treabă, bărbați îmbrăcați civil, cu câte un aparat talkie – walkie, și pe care noi cei ce am trăit „epoca de aur” din România, i-am recunoscut imediat. Citește mai mult…

1. MAROC –


  1. MAROC – Descriere generală

De vreo câțiva ani buni, mă bate gândul unei excursii într-o țară Africană. E drept, nu în Maroc, voiam în Africa de Sud. Cândva, acum vreo 15 ani, un fost coleg de serviciu mi-a povestit despre vizita pe care a făcut-o acolo cu familia, despre Krüger Park și tot restul, povești care „m-au prins”, dar pentrucă erau încă destul de multe locuri în lume pe care nu le-am văzut și în gândirea mea aveau prioritate, am tot amânat, până când situația din Africa de Sud s-a deteriorat și în prezent, o excursie nu mai este chiar fără riscuri.

Deci pentru moment am abandonat ideia cu Africa de Sud, dar ziceam că o țară Africană tot trebuie văzută, măcar așa, ca să-mi dau seama ce poate arăta, dacă poate.

Deși cunosc bine harta Africii și știu să spun dintr-o suflare numele a cel puțin 15 țări Africane dacă nu mai multe, dacă încerc să aprofundez, ajung la concluzia că dincolo de numele țărilor și eventual câteva capitale, cunoștințele mele se apropie periculos de punctul zero. Nu mi-e rușine să recunosc, pentrucă am convingerea că nu sunt singurul.

Despre Maroc, cred că știam mai multe. Una din cele mai civilizate din Africa, o țară apropiată de Franța și influențată de aceasta, o țară independentă cu un regim stabil, cu un rege luminat, care încearcă să introducă noul în țară. Am avut și colegi de origine marocană, mândrii să povestească despre țara lor de origine (ca fiecare vă asigur).

Dar este surprinzător, cum o excursie de numai 11 zile îți poate umple bagajul de cunoștințe, chiar dacă e vorba de o țară și un popor de dimensiuni apreciabile.

Deci, Marocul este o țară nord africană, cu o suprafață de 450 de mii de kmp. și cca. 35 milioane de locuitori recunoscuți oficial și încă 250 de mii kmp. și jumătate de milion de locuitori, în Sahara Occidentală, nerecunoscuți oficial, dar de facto ocupată de Maroc.

Vecinii sunt Oceanul Atlantic în vest, Spania în nord, Algeria în est și Mauritania în sud.

Relieful țării este în majoritate muntos, lanțul munților Atlas străbătând Marocul ca o axă, dela nord – est la sud – vest. Zona nordică, între munți și Oceanul Atlantic, respectiv Mediterană, este partea cea mai fertilă și populată a marocului. In sud, munții se învecinează cu Pustiul Sahara, care este atât de pustiu, că nici granița dintre Maroc și Algeria nu se știe exact unde este.

In vremuri de demult, se spune că prin secolul XI î.e.n., se înfiripa aici regatul Berber.

Prin secolul I, vin romanii, după ei creștinismul, iar prin secolul VII, arabii au cucerit pentru prima dată părți din regatul Berber, aducând cu ei sistemul lor de guvernare, limba arabă, dar mai ales islamul. In tot acest timp, berberii din munți, rămân …berberi, fără să le pese de străinii care au ocupat țara, indiferent cine erau ei.

Urmează o succesiune de dinastii berbere și arabe, se formează (prin cuceriri și recuceriri), diferite regate, berbere sau arabe, cu diferite capitale, la Rabat, la Marrakech, la Meknes, la Fes. Toate astea până prin secolul XI, când dinastiile berbere prea puternice, înlătură pe arabi care se retrag spre est (poate nu toți), lasând în urmă limba, sistemul de guvernare și islamul, care sunt îmbrățișate de populația care rămâne și care se transformă cu timpul în poporul marocan de azi.

Aceste dinastii, au trecut marea și s-au  extins și în zone ale Spaniei și Portugaliei,lăsând urme adânci la sud de linia Lisabona, Toledo, Valencia. Asta până în secolul XV, când au fost alungați de spanioli și mulți musulmani și evrei și-au găsit adăpost în Maroc.

Urmează o nouă perioadă de dominare arabă, presărată cu incursiuni ale portughezilor și spaniolilor, pentruca la începuturile secolului XIX, teritoriul să fie colonizat de spanioli și francezi în bună înțelegere frățească.

Dar acest protectorat franco – spaniol asupra Marocului, atrage dușmănia poporului marocano – berber din interior și tot odată invidia rivalilor britanici și germani, care vor și ei să se extindă. Așa, din răscoală în răscoală, din  război în război, ajungem în 1956, când în sfârșit, Marocul devine independent, sub stăpânirea regelui Mohamed V.

Azi, Maroc este monarhie constituțională, cu parlament, cu guvern,cu prim ministru, cu partide și alegeri democratice. Deci țară democrată, dar o democrație cam ciudată după gândirea mea, dacă regele poate dizolva oricând parlamentul, poate da decrete (sau cum se numesc) cu putere de lege fără guvern, are garda militară proprie de mii de soldați, poliția lui, 15 palate regale închise pentru public și altele. Lozinca de bază „Dumnezeu, Patria și Regele”. Nu vreau să spun că este ceva în neregulă, dar mi se pare altfel decât în restul lumii și parcă justifică protestele și cererile de schimbare a constituției.

Am citit un articol de Dr. Alexandru Matei, lector la Universitatea București legat de Maroc și democrație și din ce am înțeles eu, dânsul crede că Marocul nu are infrastructura necesară democrației și cred că are dreptate. Cu 40% analfabeți și cu (adaug eu dela mine) 70-80% din populație supusă total dogmelor religiei musulmane, este greu de vorbit despre democrație. Si cred că nici regele nu are nevoie de democrație.

Dar, astea nu sunt problemele mele. Eu descriu o excursie. Rabat este capitala politică a țării. Capitala industrială este Casablanca, urmată de Tanger și orașele Marrakech, Fes, Meknes, sau Agadir.

Marocul se străduiește să se prezinte lumii ca o țară în plină desvoltare, dar nu toate merg prea bine. Economia nu prea merge, deși creștere de 4-5% pe an este frumos. Problema este cu punctul de plecare. Producția pe cap de locuitor este jumătate decât în România și de zece ori mai mică decât în SUA.

Marocul produce fosfați, are o agricultură destul de primitivă, pescuit puțin și o fabrică de conserve, mașini Dacia Logan și turism.

Mai ales în ultimii ani, turismul este susținut de însuși regele Mohamed VI. In 2010, au ajuns la zece milioane de turiști. Dar a urmat atacul terorist de la Marrakech care a făcut 17 victime și autoritățile au înțeles că dușmanul principal al economiei este terorismul care lovește turismul. Dar marocanii sunt și ei musulmani și nu toți înțeleg ca regele aceste probleme. Așa că grija autorităților este justificată.

O altă pacoste este hașișul, cultivarea canabisului este ocupație de decenii în Maroc.

Defrișarea pădurilor a devenit și ea o problemă națională. Din 1990 Marocul a pierdut 25% din pădurile ei, crescând poluarea în toată țara (aviz amatorilor).

Mai rămâne corupția, administrația umflată, șomajul mascat și ar mai fi multe altele.

Dar eu trebuie să scriu de turism și am cam luat-o razna. Vă las pe voi să descoperiți restul despre Maroc. Eu voi încerca să vă descriu locurile pe unde am umblat.

Asta ține de turism: Marocul are peste 1600 de km. de autostrăzi bune și este o țară Africană. Am citit undeva că Romania are 635 de km. Se poate?

%d blogeri au apreciat asta: