4. Maroc – Fes


 

 

4. – Maroc– Dela Fes la Erfoud.

In următoarea etapă a excursiei, străbatem o distanță de cca. 500 de km., prin locuri necunoscute, cu denumiri greu de pronunțat și mai ales greu de reținut. Dar s-o luăm cu încetul.

4.1 – Fes, fosta capitală.

Am părăsit ruinele romane dela Volubilis și continuăm spre Fes. O oră pe autostradă, și ajungem la hotel numai bine să ne primenim și să luăm cina.

Se pare că orașul a luat ființă prin secolul IX. In secolul XII, avea peste 200 de mii de locuitori. Zidurile construite la începuturi, au fost demolate și s-au construit altele noi, lărgind orașul. Motive, s-au găsit destule: ba că o parte era expusă atacurilor dușmanilor, care erau destui de jur împrejur, ba că vreun sultan voia să construiască vreun niște obiective care să fie și ele incluse între ziduri, ca moschei, sau colegii islamice numite „madrassa”, ba că un alt sultan voia să separe populația evreiască de restul orașului.

De fapt orașul are două părți distincte, un fel de „orașul de sus și orașul de jos”, fiecare cu zidurile ei, fiecare construită în altă perioadă. Medina, sau orașul vechi, are aproape nouă mii de străduțe, fiind probabil și cel mai vechi și cel mai mare, cu propriile ziduri și propriile porți.

Am urcat undeva la un punct de observație al fortificațiilor, de unde am văzut orașul întins pe dealuri, cu cartierele lui noi și vechi, Medina, Palatul Regal și toate zidurile de apărare, care de fapt azi sunt doar de decor.

DSC04025 După ce am văzut ansamblul, am intrat în oraș prin poarta dublă și după câteva sute de metri prin orașul cu aspect nu modern, nu medieval dar destul de  normal, ajungem la Palatul Regal.

Ca și la Rabat, împrejurimile palatului sunt amenajate cu spații largi, pavate, cu spații verzi, cu ronduri de flori, circulația auto redusă și probabil restricționată în zonă.

Poarta principală evident nouă și cu mai multe uși din bronz, artistic lucrate lucesc în soare de parcă ar fi aur. Câțiva turiști în afară de noi și cam atât. Cu asta am terminat vizita la palat. Citește mai mult…

Anunțuri

3. MAROC – Meknes


  1.  Meknes și Volubilis în drum spre Fes.

După cum am spus, vizita în Rabat a fost destul de scurtă, pe deoparte pentrucă sunt puține obiectivele de interes turisti, iar pe de altă parte ghidul cunoștea bine orașul și nu s-a bâlbâit, cum de multe ori se întâmplă când călătorești independent.

Meknes - Bab el Khemis ?Am părăsit Rabatul pe la prânz pe autostrada A2 cu direcția Fes, dar ne-am oprit la Meknes..

Vreau să vă spun că deși eram în Africa, călătoream pe autostrăzi de calitate cel puțin ca în Spania și cu un autobus nou, Mercedes cu tot confortul, inclusiv Wi – Fi. Parcă s-a întors lumea pe dos.

Terenul urcă încet, încet, pentrucă înaintăm spre munții Atlas. Până la Fes însă, sunt 225 km. și după 150 de km. ne oprim la Meknes.

3.1 – Meknes.

N-ați auzit de acest orășel, nu? Nici eu până acum. Are un milion de locuitori și a fost într-o vreme capitala Marocului. Asta prin secolul XVII, sub domnia Sultanului Ismail (Mulay Ismail) cum i se spune în arabă. După moartea acestuia, capitala a fost strămutată la Marrakesh. Citește mai mult…

2. MAROC – Rabat


2. – Maroc – Rabat – Capitala țării

După două reprize de zbor de câte trei ore și jumătate, întrerupte de o pauză de cinci ore pe aeroportul Fumicino din Roma, ajungem la Aeroportul Internațional Mohammed V din Casablanca, de unde într-o oră și jumătate, ajungem la hotelul nostru din Rabat cu autobusul.

Hotel nu prea mare, relativ nou, patru stele, șapte etaje, nu departe de Bulevardul Mohamed V, care e centrul orașului și unde am ajuns pe jos, într-o plimbare scurtă.

Clădiri moderne, Muzeul de Artă Mohamed V (și acesta Mohamed V), flori și spații verzi.

Era seară deja, s-au aprins luminile, bulevardul era animat de mulțimea de tineri, la o aruncătură de privire, nu diferă de Champs Elysees.  Cafenelele, barurile și restaurantele, ca în orice capitală a lumii erau pline de clienți și singurul lucru care sărea în ochi era faptul că toți consumatorii erau bărbați. In general foarte puține femei, majoritatea (nu toate) îmbrăcate tradițional. Tineretul însă, nu se deosebește de cei de la noi sau de aiurea.

Aspectul modern al bulevardelor, este viciat însă de mulțimea de vânzători ambulanți care își întind marfa în lungul trotuarelor intercalat cu cerșetori și cerșetoare cu sau fără copii în brațe, care chipurile vând șervețele de șters nasul (de parcă tot Marocul ar fi răcit), amintind de centrul Bucureștiului anilor 90-95.

IMG_1197A doua zi, am pornit să facem cunoștință cu capitala. Prima vizită, la Palatul Regal desigur, numit Dar el Makhzen. Spațiu imens în față, cam cât vreo două stadioane, pavat, spații verzi, ziduri înalte, clădiri oficiale, poarta principală de intrare în palat, păzită de patru rânduri de militari (am numărat patru culori de uniforme), dar intrarea efectivă se făcea printr-o clădire laterală. In afară de asta, pe platoul respectiv, „lălăiau” parcă fără nici o treabă, bărbați îmbrăcați civil, cu câte un aparat talkie – walkie, și pe care noi cei ce am trăit „epoca de aur” din România, i-am recunoscut imediat. Citește mai mult…

1. MAROC –


  1. MAROC – Descriere generală

De vreo câțiva ani buni, mă bate gândul unei excursii într-o țară Africană. E drept, nu în Maroc, voiam în Africa de Sud. Cândva, acum vreo 15 ani, un fost coleg de serviciu mi-a povestit despre vizita pe care a făcut-o acolo cu familia, despre Krüger Park și tot restul, povești care „m-au prins”, dar pentrucă erau încă destul de multe locuri în lume pe care nu le-am văzut și în gândirea mea aveau prioritate, am tot amânat, până când situația din Africa de Sud s-a deteriorat și în prezent, o excursie nu mai este chiar fără riscuri.

Deci pentru moment am abandonat ideia cu Africa de Sud, dar ziceam că o țară Africană tot trebuie văzută, măcar așa, ca să-mi dau seama ce poate arăta, dacă poate.

Deși cunosc bine harta Africii și știu să spun dintr-o suflare numele a cel puțin 15 țări Africane dacă nu mai multe, dacă încerc să aprofundez, ajung la concluzia că dincolo de numele țărilor și eventual câteva capitale, cunoștințele mele se apropie periculos de punctul zero. Nu mi-e rușine să recunosc, pentrucă am convingerea că nu sunt singurul.

Despre Maroc, cred că știam mai multe. Una din cele mai civilizate din Africa, o țară apropiată de Franța și influențată de aceasta, o țară independentă cu un regim stabil, cu un rege luminat, care încearcă să introducă noul în țară. Am avut și colegi de origine marocană, mândrii să povestească despre țara lor de origine (ca fiecare vă asigur).

Dar este surprinzător, cum o excursie de numai 11 zile îți poate umple bagajul de cunoștințe, chiar dacă e vorba de o țară și un popor de dimensiuni apreciabile.

Deci, Marocul este o țară nord africană, cu o suprafață de 450 de mii de kmp. și cca. 35 milioane de locuitori recunoscuți oficial și încă 250 de mii kmp. și jumătate de milion de locuitori, în Sahara Occidentală, nerecunoscuți oficial, dar de facto ocupată de Maroc.

Vecinii sunt Oceanul Atlantic în vest, Spania în nord, Algeria în est și Mauritania în sud.

Relieful țării este în majoritate muntos, lanțul munților Atlas străbătând Marocul ca o axă, dela nord – est la sud – vest. Zona nordică, între munți și Oceanul Atlantic, respectiv Mediterană, este partea cea mai fertilă și populată a marocului. In sud, munții se învecinează cu Pustiul Sahara, care este atât de pustiu, că nici granița dintre Maroc și Algeria nu se știe exact unde este.

In vremuri de demult, se spune că prin secolul XI î.e.n., se înfiripa aici regatul Berber.

Prin secolul I, vin romanii, după ei creștinismul, iar prin secolul VII, arabii au cucerit pentru prima dată părți din regatul Berber, aducând cu ei sistemul lor de guvernare, limba arabă, dar mai ales islamul. In tot acest timp, berberii din munți, rămân …berberi, fără să le pese de străinii care au ocupat țara, indiferent cine erau ei.

Urmează o succesiune de dinastii berbere și arabe, se formează (prin cuceriri și recuceriri), diferite regate, berbere sau arabe, cu diferite capitale, la Rabat, la Marrakech, la Meknes, la Fes. Toate astea până prin secolul XI, când dinastiile berbere prea puternice, înlătură pe arabi care se retrag spre est (poate nu toți), lasând în urmă limba, sistemul de guvernare și islamul, care sunt îmbrățișate de populația care rămâne și care se transformă cu timpul în poporul marocan de azi.

Aceste dinastii, au trecut marea și s-au  extins și în zone ale Spaniei și Portugaliei,lăsând urme adânci la sud de linia Lisabona, Toledo, Valencia. Asta până în secolul XV, când au fost alungați de spanioli și mulți musulmani și evrei și-au găsit adăpost în Maroc.

Urmează o nouă perioadă de dominare arabă, presărată cu incursiuni ale portughezilor și spaniolilor, pentruca la începuturile secolului XIX, teritoriul să fie colonizat de spanioli și francezi în bună înțelegere frățească.

Dar acest protectorat franco – spaniol asupra Marocului, atrage dușmănia poporului marocano – berber din interior și tot odată invidia rivalilor britanici și germani, care vor și ei să se extindă. Așa, din răscoală în răscoală, din  război în război, ajungem în 1956, când în sfârșit, Marocul devine independent, sub stăpânirea regelui Mohamed V.

Azi, Maroc este monarhie constituțională, cu parlament, cu guvern,cu prim ministru, cu partide și alegeri democratice. Deci țară democrată, dar o democrație cam ciudată după gândirea mea, dacă regele poate dizolva oricând parlamentul, poate da decrete (sau cum se numesc) cu putere de lege fără guvern, are garda militară proprie de mii de soldați, poliția lui, 15 palate regale închise pentru public și altele. Lozinca de bază „Dumnezeu, Patria și Regele”. Nu vreau să spun că este ceva în neregulă, dar mi se pare altfel decât în restul lumii și parcă justifică protestele și cererile de schimbare a constituției.

Am citit un articol de Dr. Alexandru Matei, lector la Universitatea București legat de Maroc și democrație și din ce am înțeles eu, dânsul crede că Marocul nu are infrastructura necesară democrației și cred că are dreptate. Cu 40% analfabeți și cu (adaug eu dela mine) 70-80% din populație supusă total dogmelor religiei musulmane, este greu de vorbit despre democrație. Si cred că nici regele nu are nevoie de democrație.

Dar, astea nu sunt problemele mele. Eu descriu o excursie. Rabat este capitala politică a țării. Capitala industrială este Casablanca, urmată de Tanger și orașele Marrakech, Fes, Meknes, sau Agadir.

Marocul se străduiește să se prezinte lumii ca o țară în plină desvoltare, dar nu toate merg prea bine. Economia nu prea merge, deși creștere de 4-5% pe an este frumos. Problema este cu punctul de plecare. Producția pe cap de locuitor este jumătate decât în România și de zece ori mai mică decât în SUA.

Marocul produce fosfați, are o agricultură destul de primitivă, pescuit puțin și o fabrică de conserve, mașini Dacia Logan și turism.

Mai ales în ultimii ani, turismul este susținut de însuși regele Mohamed VI. In 2010, au ajuns la zece milioane de turiști. Dar a urmat atacul terorist de la Marrakech care a făcut 17 victime și autoritățile au înțeles că dușmanul principal al economiei este terorismul care lovește turismul. Dar marocanii sunt și ei musulmani și nu toți înțeleg ca regele aceste probleme. Așa că grija autorităților este justificată.

O altă pacoste este hașișul, cultivarea canabisului este ocupație de decenii în Maroc.

Defrișarea pădurilor a devenit și ea o problemă națională. Din 1990 Marocul a pierdut 25% din pădurile ei, crescând poluarea în toată țara (aviz amatorilor).

Mai rămâne corupția, administrația umflată, șomajul mascat și ar mai fi multe altele.

Dar eu trebuie să scriu de turism și am cam luat-o razna. Vă las pe voi să descoperiți restul despre Maroc. Eu voi încerca să vă descriu locurile pe unde am umblat.

Asta ține de turism: Marocul are peste 1600 de km. de autostrăzi bune și este o țară Africană. Am citit undeva că Romania are 635 de km. Se poate?

4.PENINSULA SCANDINAVA – FINLANDA


  – Finlanda

Este a patra țară scandinavă, un fel de cenușereasă a Peninsulei Scandinave, nu atât din cauza lipsei lor de voință în a se integra în grupul țărilor scandinave, cât mai ales din cauza influenței prea puternice și prea hotărâte a prea puternicului vecin aflat la granița estică, cunoscut în toată lumea drept Imperiul Rusesc, mai apoi Marea Uniune Sovietică și din nou Rusia secolului XXI care tinde să devină mai despotic fără un Impărat, decât a fost cu cel mai despotic Țar.

Dar s-o luăm cu încetul:

Finlanda este un teritoriu în nordul Europei de 340 de mii de kmp., pe care trăiesc 5.5 milioane de locuitori, în majoritate plasați în sudul țării, dat fiind clima rece a regiunii. Se învecinează în vest cu Suedia, în nord cu Norvegia, în est cu marea Rusie și în sud peste golful Finic, este la 80 de km. de Tallinn, capitala Estoniei. Sunt vorbitori de finlandeză și suedeză.

Clima este rece, un sfert din teritoriu este dincolo de cercul polar. Iernile sunt lungi și reci, verile scurte și soare zgârcit. Toți copii din lume știu că în Laponia, parte a Finlandei este împărăția lui Moș Crăciun.

Până în secolul XIX făcea parte din Suedia, dar imediat după anul 1800, Imperiu Rusesc, a reușit să-l transforme într-un Mare Ducat Autonom în cadrul Imperiului Rus și așa rămâne peste o sută de ani, până la Marea Revoluție Socialistă din 1917, când finlandezii au profitat de ocazie și s-au grăbit să-și declare independența. N-au reușit să evite războiul civil, dar cu ajutorul Germaniei, „Roșii” au fost învinși și Finlanda a devenit stat independent.

Până la al doilea război mondial, politica Finlandei era bazată pe lozinca „Să nu-i supărăm pe Ruși”. Al doilea război mondial a avut două aspecte distincte: între 1940 – 44, contra URSS, iar între 1944-45, contra Germaniei.

După război, Finlanda este primită în ONU, iar din 1995 în UE. In 1999 se alătură zonei monetare al €.

Deci face toate demersurile pentru integrarea în familia țărilor Europei de vest, mai puțin alinierea la vreun tratat militar. Este singura țară cu graniță comună cu URSS, care nu este membră NATO.

Lupta permanentă împotriva acțiunilor potrivnice ale URSS, a rămas în continuare principala grijă a guvernelor succesive ale Finlandei. In mod regulat și permanent, Finlanda evită orice implicare în politica mondială, sau în organizări militare, în baza aceluiaș comandament, de a nu veni în contradicție cu marele și periculosul vecin, fie că se numește Imperiul Rus, fie URSS, fie Federația Rusă. Cred că finlandezii au descoperit înțelesul proverbului „Lupul își schimbă blana, dar năravul, ba.”

Cu toate necazurile secolului trecut, în a doua jumătate a ei, Finlanda s-a desvoltat ca un stat modern cu o agricultură și o industrie solide. Deși foarte slab populată, probabil cu densitatea populației cea mai mică din toată Uniune Europeană, a reușit să aibă a infrastructură bine desvoltată, cu mii de km. de șosele și căi ferate. Producția pe cap de locuitor, a fost de 49 de mii de $/an în 2011. Finlanda are cel mai modern sistem educațional din toată Europa. Este considerată una din cele mai pașnice și economic cele mai competitive țări. In ultimii ani, are un cuvânt greu de spus în industriile de vârf.

Deși refuză să participe în organisme militare, participă în toate forțele de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau UE, pe tot globul.

Turismul este foarte desvoltat în finlanda ultimilor ani. La dispoziția turiștilor, sunt 37 de Parcuri Naționale. Turismul finlandez, are însă un mare neajuns: este foarte scump.

Cele mai mari și importante orașe, sunt Tampere, Turku și Helsinki. Ultimul este și capitala țării și singurul pe care l-am vizitat.

 – Helsinki

Cu cei peste un milion de locuitori, Helsinki este de departe cel mai populat oraș al Finlandei, dar și cel mai productiv, aici creindu-se 30% din PIB-ul anual.

Helsinki 2009 031 Am plecat din Aeroportul Internațional Capenhaga și după un zbor fără peripeții, am aterizat la Aeroportul Vantaa, la 19 km. de centrul capitalei Helsinki și după o altă oră și un pic de transport în comun eram  în frumoasa Piață a Gării Centrale, unde am coborât pe caldarâmul de bazalt (cred), într-o zi de duminică început de iulie, aproape de prânz, timp frumos, soare, dar nu prea cald și cu toate astea deloc aglomerat, sau poate tocmai de aceia..

În fața noastră, un oraș cu clădiri oarecum grele, sau greoaie, numai piatră, stâncă, gri sau pe aproape. Citește mai mult…

3. PENINSULA SCANDINAVA – DANEMARCA


– Danemarca

 Danemarca, cea mai mică dintre Tările Scandinave, este plasată în sudul Norvegiei și sud – vestul Suediei. In sud, Danemarca este despărțită de Germania, printr-o graniță terestră.

Danemarca, împreună cu Suedia, Norvegia și mai puțin Finlanda, au avut o istorie comună dealungul veacurilor, așa cum am arătat mai la începutul capitolului.

Popoare care s-au format prin conviețuirea la bine și la rău, de sute de ani a unor triburi germanice și triburi de vikingi din insulele nordice, au atât istoria cât și limba comună, sau aproape comună. Limbile norvegiana, suedeza, daneza și mai puțin finlandeza, se înțeleg între ele și indică în mod categoric izvoare comune.

In ce privește conviețuirea dintre aceste popoare, cred că este mai corect să vorbim mai degrabă de o luptă permanentă de sute de ani, pentru supremație, pentru subjugarea din partea unora și supunerea din partea altora. Așa cum am mai arătat, Danemarca, deși cea mai mică dintre țările nordice, a dominat cel puțin 100 de ani atât Norvegia cât și Suedia, iar mai apoi, după ce Suedia s-a declarat independentă, Danemarca a răms doar cu Norvegia.

Danemarca este o peninsulă și un grup mare de insule împrăștiate în zona de trecere din Marea Nordului în spre Marea Baltică. Dealungul veacurilor, cine stăpânea această peninsulă care este cea mai mare parte a Danemarcei și cele aproape 500 de insule mici împrăștiate în calea navigatorilor din spre Marea Nordului spre Marea Baltică și invers, avea un imens avantaj și practic controla întreg comerțul în această zonă a lumii. Această situație s-a menținut, până când Germanii pe deoparte s-au săturat, pe de altă parte au ajuns la o desvoltare suficientă a tehnicii să poată construi un canal, între fluviul Elba și portul Kiel, practic legând Marea Nordului de Marea Baltică prin acest canal de peste 100 de km., care exclude controlul danez sau al oricui asupra acestei treceri.

Până mai în secolul trecut, Danemarca avea dispute permanente cu Suedia pentru regiunea Scania și cu Germania pentru regiunea Holstein.

In secolul XX, lucrurile s-au mai aranjat, au trecut cele două războaie mondiale peste Europa cu toate necazurile și învățămintele ei, care au schimbat și granițe și popoare și tendințe. Danemarca a pierdut și Scania și regiunea Holstein și a rămas cu o peninsulă și 443 insule dintre care 72 locuite, la care se adaugă Insulele Feroe și Groenlanda. Ce legătură este între Danemarca și Insulele Feroe care se află la o mie de km. nord de ea, sau Groenlanda care este la două mii de km., nu mă întrebați că nu știu și sunt aproape sigur că nu pierd nimic prin asta.

Danemarca are un teritoriu de 43 mii kmp., cu o populație de 5.5 milioane locuitori, majoritatea trăind în mediul urban.

Relieful este șes, cu înălțimea medie de 30 metri și o climă temperată. Curentul Golfului acționează și asupra Danemarcei, ca asupra întregului vest al Europei.

După al doilea război mondial, Danemarca s-a încadrat în tot ceiace se cheamă politica Europei de vest, adică este membră fondatoare a ONU și NATO, membră fondatoare a CCE care s-a transformat ulterior în UE.

Azi Danemarca are un nivel de trai printre cele mai înalte din lume. Dar și ocupă locul întâi ca țara cea mai puțin coruptă din lume. Dovadă sigură că cele două se leagă între ele.

Are o economie mixtă modernă, cu una din cele mai libere piețe a muncii. Oricine poate fi angajat oricând și concediat de asemeni. Libera inițiativă și proprietatea privată sunt garantate și ce-i mai important, sunt luate în serios. Somajul este mai mic decât media Uniunii Europene și ajutorul de șomaj este cel mai ridicat.

De asemeni Danemarca are cel mai mare salariu minim pe economie din lume. Ordinea de prioritate în Danemarca începe cu Sănătatea și următoarea este Educația. Cum se ajunge la toate astea, nu mă întrebați că nu știu. Cred totuși că acel loc întâi ca țara cea mai puțin coruptă, are mare greutate în asta.

Danemarca este o monarhie parlamentară. Actuala regină, se numește Margrethe II.

Danemarca are nu numai o regină, dar și un prim ministru femeie din 2011. Am și reținut numele ei, cel puțin pentru moment: Helle Thorning – Schmidt. Nu foarte tânără, poate că nu seamănă cu D-na Sarkozy, dar o înfățișare plăcută și privire directă.

Capitala țării și cel mai mare oraș este Copenhaga, singurul de altfel pe care l-am vizitat.

 – Copenhaga

 Prima zi a lunii iulie este plină vară în orice țară Europeană, mai ales dacă este în sudul ei.  In Danemarca, deși este început de vară, termometrul nu dă pe afară. Putea fi un 20 – 22 de grade la prânz, dar plăcut, mai ales că nu ploua și nici perspective nu erau.

Cu un schimb de avioane la Budapesta, am ajuns la aeroportul internațional din Copenhaga undeva în jurul prânzului. Aeroport imens, un oraș întreg, aflat pe o insulă, la vreo 10 km. de centrul orașului. Lângă aeroport, cel mai mare centru comercial al Danemarcei. Intre aeroport și oraș, există tren, metro, autobuse sau taxiuri.

Aveam reținut un mic studio prin internet, într-o casă particulară, în cartierul central, într-o străduță liniștită, nu departe de Christian’s Church (cred că se traduce Biserica lui Cristos). Strada se numește Dronningensgade și este paralelă cu canalul Christianshavns Kanal. O cameră destul de mare, o mică chicinetă, baie cu vană și toaletă, televizor, internet incluse, etajul 1 (și ultimul), la prețul de 70 €/pe noapte, ceiace pentru Copenhaga este un preț foarte bun, hotelurile fiind deadreptul prohibite pentru un muritor de rând. Gazda, o femeie tânără, am văzut-o o singură dată, când ne-am prezentat. In rest, nu toată săptămâna cât am stat acolo și nici măcar la plecare.

De la aeroport, știam că trebuie să luăm metroul pentru șapte stații și în mai puțin de o jumătate de oră ne aflam la suprafață, vizavi cu turnul bisericii. De aici a fost simplu.

Aici e momentul să amintesc faptul că metroul din Copenhaga, funcționează automat, fără mecanic sau conducător. Nu vezi nici un personal, nici la intrare, nici la ieșire, nici în tren.

Metrouri automate mai sunt în multe orașe din lume și cum am aflat ulterior, cu diferite grade de automatizare. Cu multe dintre ele am circulat înainte de Copenhaga, numai că n-am știut nimic despre faptul că ele eventual funcționează automat. Acum, am aflat despre modul de funcționare în timp ce mă aflam în metro și vă spun foarte sincer, deși mă consider un turist trecut cam prin toate, nu m-am simțit prea în largul meu, gândindu-mă că suntem purtați de colo, colo după comenzile unui computer, indiferent cât de performant ar fi. Dar desigur astea sunt prostii. In timp te obișnuiești.

Strada și casa în care am locuit, sunt situate în centrul istoric al Copenhagăi, practic locul de unde a început să se extindă orașul. De regulă aceste cartiere, oriunde în lume, sunt cele mai circulate, cele mai zgomotoase, cu turiști, cu buticuri, restaurante și cafenele de superclasă, a căror unică calitate este că sunt plasate în centrul istoric. Vezi centrul istoric al Bucureștiului. Mă refer la străzile Lipscani, sau Covaci, sau zona Hanul lui Manuc. Citește mai mult…

2. PENINSULA SCANDINAVA


2 – Suedia

 

Este cea mai mare țară Scandinavă, cu o suprafață de 450 mii kmp. și zece milioane de locuitori.

Are granițe cu Norvegia și Finlanda, iar de Danemarca este legată printr-o combinație pod – tunel.

Populația, atâta cât e, este concentrată mai ales în orașe. Partea sudică a țării este mult mai populată decât cea nordică, din mai multe motive. Partea sudică este câmpie, cea nordică păduri și clima este mai blândă în sud decât în nord. Are aproape o sută de mii de lacuri.

Poporul suedez, are la origine tot triburile germanice și vikingii. Despre formarea poporului, sunt multe povești, legende și pentru perioadele mai apropiate de noi, chiar dovezi materiale. Oricum, poporul suedez, a făcut cu adevărat istorie în Europa și nu numai. Vikingii, au ajuns până în Marea Britanie, au ocupat Finlanda, au invadat Rusia, au ajuns la Marea Neagră și chiar la Bagdad.

Odată cu creștinismul, începe decăderea vikingilor. In secolul XIV, se unesc Danemarca cu Suedia și Norvegia, uniune din care după o sută de ani Suedia se retrage și devine mare putere europeană până în secolul XVIII. Alipește Polonia, parte din Prusia, Lituania, Finlanda și devine a treia putere după Rusia și Spania. Petru cel Mare al Rusiei aduce declinul imperiului Suedez, care pierde treptat toate teritoriile din afara Scandinaviei, dar își alipește pentru următoarea sută de ani Norvegia.

Sfârșitul secolului XIX, înseamnă pentru Suedia sărăcie, foamete, emigrare în masă spre America. Salvarea începe cu industrializarea. Si are resurse. Suedia are fier, cupru, zinc, aur, argint, uraniu și încă altele. Nu are petrol și cărbune, în schimb are resurse hidroenergetice.

In cele două războaie mondiale, Suedia a fost neutră. La fel și în timpul războiului rece.

Suedia nu este angajată în nici o alianță militară. Deși, fabrică armament pe care îl vinde probabil tuturor celor care plătesc. Participă la operații ale Națiunilor Unite ca în Afganistan, Cosovo, Cipru.

Este membră a Uniunii Europene din 1995, fără însă să adopte și moneda unică euro.

Suedia este o monarhie constituțională. Este o țară democratică, cu un sistem sanitar și educațional dintre cele mai avansate din lume. Iși poate permite, fiind printre cele mai productive zece țări în lume.

Suedia este o țară unde religia nu este îngrădită și nu este nici obligatorie. La fel ca și în Norvegia, 2% din populație participă la slujbe săptămânale. Biserica nu primește subvenții dela stat, în școli nu se țin ore de religie, în schimb copiii primesc cursuri de etică și morală. Religia se consideră o problemă particulară a fiecăruia și nu interesează pe nimeni. Ateismul este admis prin lege. Citește mai mult…

%d blogeri au apreciat asta: