INSULELE BRITANICE

 Nu intenționez să vă țin lecții de geografie sau istorie, ci numai să fixez câteva jaloane, ca să înțeleagă toată lumea despre ce locuri vorbesc.

De altfel acest articol, în această formă, sper că va apare în cartea pe care o pregătesc acum pentru tipar.

Marea Britanie este un grup de insule în vestul Europei și despărțit de aceasta prin Canalul Mânecii. Insule sunt multe, unele mai mari, altele mai mici.

Dealungul anilor, au fost când o singură țară, când mai multe în diferite forme de dependență între ele, dar în totdeauna pe baza principiului că Anglia conduce că este fratele mai mare. Azi, aceste insule se împart între următoarele state: Anglia, Scoția, Tara Galilor, Irlanda de Nord care face parte din Anglia (capitala la Belfast) și Republica Irlanda (capitala la Dublin) care este stat independent.

Aceste țări, dealungul istoriei au trăit împreună, s-au desvoltat împreună, vorbesc aceiași engleză, și totuși, fiecare în parte se crede o națiune și vrea să fie o țară independentă de celelalte și mai ales de Anglia, care este cea mai mare și cea mai puternică. Irlanda a reușit, Scoția a încercat în 2014 și n-a reușit.

Dar astea sunt problemele lor. Noi le avem pe ale noastre.

Problema noastră actuală este turismul și astfel ajungem în cea mai mare țară a acestor insule și anume în Anglia.

ANGLIA

Este țara cea mai mare și cea mai populată, ocupă 130 de mii de kmp., din insulele britanice și are o populație de 53 de milioane de locuitori.

Este o monarhie constituțională, care pe vremuri a avut colonii cât încape și a adunat averi incomensurabile. Vremurile acelea au trecut, dar averile au rămas.

Anglia este o țară desvoltată, cu o industrie puternică, cu o rețea de căi ferate și drumuri moderne, universități de renume mondial, porturi bine dotate, bănci bine burdușite, teatre renumite și un campionat de fotbal deasemeni renumit, deși în ultimii ani a cam cedat în fața concurenței europene.

Anglia are câteva orașe mari și vechi pe care nu am de gând să le înșir aici. Trebuie totuși să amintesc capitala, pentrucă vizitatorul Angliei, de regulă sosește la Londra.

  – Londra

 Londra este un oraș de opt milioane de locuitori,  zona metropolitană având 15 milioane. Orașul există din secolul I, înființat de romani și este capitală din secolul XII.

Presupun că nimeni nu-și închipuie că sunt în stare să scriu un ghid al acestui oraș. Chiar dacă l-am vizitat de mai multe ori este imposibil.

Am să scriu câteva generalități și apoi impresii personale, în măsura în care mi s-au fixat în memorie. Cine are nevoie de un ghid al Londrei, să caute în internet, cred că sunt cu sutele. Personal, pentru prima vizită la Londra, am studiat ghidul „Michelin”. Probabil există și acum, reactualizat desigur.

Deci Londra este un oraș imens, care se întinde  deoparte și de alta a fluviului Tamisa.

Tower Bridge Fluviul șerpuiește dela vest la est în tot lungul capitalei. De pe un mal pe celălalt, se poate trece pe cele peste 20 de poduri care s-au construit în ultima sută de ani. În afară de poduri, mai sunt și tunelurile metroului.

Principalul aeroport înternațional este Heathrow, probabil cel mai aglomerat din lume. Tot internaționale, dar pentru distanțe mai scurte, se folosesc încă trei aeroporturi: Gatwick, Stansted și Luton. De la aeroportul Heathrow se ajunge în Londra în cca. 40 de minute cu trenul expres. Citește mai mult…

Anunțuri